ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1920/2018

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

La data de 22 decembrie 2016, A. și B. au formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 1248/23.11.2016 pronunțată de Tribunalul Bihor, considerând-o contrară următoarelor hotărâri: decizia nr. 1148R/12.12.2013 a Tribunalului Bihor, decizia nr. 37R/16.02.2016 a Tribunalului Bihor, decizia nr. 497R/22.04.2013 a Tribunalului Bihor și decizia nr. 310/21.03.2016 a Tribunalului Bihor.

La data de 27 februarie 2017, revizuenții și-au precizat cererea și au arătat că solicită anularea deciziei nr. 1248 din 23 noiembrie 2016 a Tribunalului Bihor, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 310/21.03.2016 a Tribunalului Bihor.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 19 august 2015, reclamantul C. (intimat în prezentul recurs) a chemat în judecată pe pârâții A. și B. (recurenți-revizuenți în prezentul recurs) solicitând evacuarea acestora din imobilul, casă și teren, situat în jud. Bihor, pentru lipsa de titlu - dosar nr. x/2015.

Judecătoria Oradea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 9594 din 2 noiembrie 2015, a respins cererea reclamantului, obligându-l la plata cheltuielilor de judecată către pârâta B., în cuantum de 600 RON.

Tribunalul Bihor, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 310 din 21 martie 2016, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței pronunțate de prima instanță.

Ulterior, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 5 februarie 2016, reclamanții A. și B. (recurenți-revizuenți în prezentul recurs), în contradictoriu cu pârâtul C., au solicitat rectificarea înscrierilor de carte funciară în CF x, provenit din CF vechi x, făcute în baza actului de adjudecare din 20.08.2012 emis de BEJ D. în dosarul execuțional nr. 381/2009 și 401/2010, prin care pârâtul și-a întabulat dreptul de proprietate dobândit cu titlu de cumpărare la licitație asupra imobilelor A1 și A1.1, cu nr. top x, în sensul radierii acestor înscrieri, cu cheltuieli de judecată - dosar nr. x/2016

Judecătoria Oradea, secția civilă, prin sentința civilă nr. 4411 din 1 iunie 2016, a respins cererea de chemare în judecată.

Tribunalul Bihor, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 1248 din 23 noiembrie 2016, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței pronunțate de prima instanță, împotriva acestei din urmă decizii fiind formulată prezenta cerere de revizuire susținându-se că se încalcă puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 310/A/2016 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr. x/2015, fiind invocat ca temei de drept dispozițiile art. 509 pct. 8 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 322 din 2.05.2017 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, a fost respinsă excepția de inadmisibilitate a cererii de revizuire invocată de intimatul C. și a fost respinsă, ca nefondată, cererea de revizuire formulată de revizuienții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1248/A din 23 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2016 și a obligat revizuienții să plătească intimatului C. suma de 1500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 322 din 2 mai 2017 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă a fost formulată prezenta cerere de recurs revizuenții B. și A., decedat ulterior, fiind formulate următoarele critici:

- Decizia atacată este nelegală întrucât instanța de revizuire nu a fost legal compusă, judecând cererea de revizuire în complet de doi judecători și nu în complet cu un judecător.

- Nu a fost respectat principiul continuității completului de judecată, întrucât judecătorii din dosar s-au schimbat pe tot parcursul judecății, nefiind numiți în mod aleatoriu.

- Curtea de Apel Oradea nu era competentă material să soluționeze cererea de revizuire pentru contrarietatea de hotărâri, în raport cu împrejurarea că Judecătoria Oradea a pronunțat parte din hotărârile pretins contrare.

- Instanța de revizuire nu a motivat decizia pronunțată, ci doar au fost reluate argumentele reținute în hotărârile pretins contrarii.

- Instanța de revizuire, în mod nelegal, nu a reținut existența unei contradictorialități între hotărârea având ca obiect evacuare și cea pronunțată în litigiul având ca obiect rectificarea de carte funciară, având în vedere că în dosarul nr. 10154/271/201* s-a dispus anularea tuturor actelor întocmite de executorul judecătoresc.

Se solicită, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 1- 6 și 8 C. proc. civ., casarea deciziei atacate și trimiterea spre rejudecare la Curtea de Apel Oradea sau rejudecarea cererii de revizuire și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată.

Prin întâmpinare, intimatul C. a solicitat respingerea cererii de revizuire.

a. Procedura derulată în recurs

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului și, constatându-se că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., completul filtru a dispus comunicarea acestuia, pentru ca părțile să își exprime punctele de vedere, astfel cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

La data de 21.11.2017, la dosarul cauzei, s-a înregistrat punctul de vedere al recurentei B., în cuprinsul căruia a arătat și faptul că la data de 16.10.2017, potrivit copiei de pe certificatului de deces anexat, a decedat recurentul A., arătând moștenitorii acestuia. Intimatul a solicitat respingerea recursului pentru motivele arătate în întâmpinare.

b. Prin încheierea din camera de consiliu de la 22 februarie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și, reținând dispozițiile art. 493 alin. (5) și (6) și art. 493 alin. (7) C. proc. civ., a dispus admiterea în principiu a recursului declarat de revizuenții B., în nume propriu și în calitate de moștenitor al lui A., și E., în calitate de moștenitor a lui A., împotriva deciziei nr. 322 din 2 mai 2017 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă, fixând termen de judecată la 17 mai 2018 cu citarea părților, în ședință publică.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că dezvoltarea motivelor de recurs face posibilă încadrarea acestora în cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 1, 2, 3, 6 și 8 C. proc. civ., motivele indicate de recurenți privind art. 488 alin. (1) pct. 4 și 5 C. proc. civ. fiind indicate formal, deoarece nu au susținere în argumentele prezentate de aceștia în cererea de recurs, astfel încât nu vor face obiect de analiză.

Examinând hotărârea atacată și limita impusă de criticile din cererea de recurs susceptibile de încadrare în cazurile de casare prevăzute de art. 488 pct. 1, 2, 3, 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte va constată că recursul este nefondat, pentru considerentele care succed:

Printr-un prim motiv de recurs, revizuenții au invocat nelegala alcătuire a instanței, particularizând ipoteza în care instanța care a pronunțat hotărârea atacată a fost alcătuită dintr-un număr necorespunzător de judecători, în sensul că judecarea cererii de revizuire a fost realizată de un complet de judecată compus din doi judecători și nu în complet cu un judecător.

Critica recurenților nu este întemeiată.

Noțiunea de "compunere a instanței" semnifică alcătuirea instanței cu numărul de judecători prevăzut de lege.

Astfel, potrivit art. 54 alin. (1) din Legea privind organizarea judiciară nr. 304/2004, republicată, cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului și curții de apel, se judecă în complet format dintr-un judecător, cu excepția cauzelor privind conflictele de muncă și de asigurări sociale.

La judecata apelurilor și a recursurilor se aplică întotdeauna sistemul colegialității, sens în care, articolul 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, republicată, stipulează că apelurile se judecă în complet format din doi judecători, iar recursurile, în complet format din trei judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel.

Având în vedere principiul accesorium sequitur principale, revizuirea (contestația la titlu, contestația în anulare, cererea de îndreptare a erorilor materiale, cererea de lămurire și completare a hotărârii) reprezintă o cerere subsecventă față de pricina în care a fost pronunțată hotărârea a cărei revizuire se solicită, astfel încât astfel de cereri vor fi soluționate în aceeași compunere în care s-a pronunțat hotărârea respectivă. În speță, hotărârea supusă revizuirii, respectiv decizia nr. 1248/A/23.11.2016 a Tribunalului Bihor, este o decizie pronunțată de o instanță de apel în dosarul nr. x/2016 având ca obiect rectificare carte funciară, completul de judecată fiind alcătuit dintr-un număr de doi judecători.

În acest context, în mod corect soluționarea cererii de revizuire formulată în cauză a fost realizată de un complet de judecată compus din număr de doi judecători, situație în care se constată că motivul de recurs evocat nu este întemeiat.

O altă critică vizează nelegalitatea deciziei atacate întrucât nu a fost respectat principiul continuității completului de judecată. În susținerea acestui motiv de recurs s-a arătat că judecătorii care au făcut parte din completul de judecată s-au schimbat pe parcursul judecății dosarului, nefiind numiți în mod aleatoriu.

Critica formulată, deși susceptibilă de încadrare în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., nu este întemeiată. Motivul de recurs evocat este destinat să garanteze principiul continuității dezbaterilor, consacrat de art. 19 C. proc. civ., text care face trimitere la prevederile art. 214 din același cod care impune cerința ca toți membrii completului care judecă procesul să rămână aceiași pe tot cursul judecății și vizează două ipoteze:

Prima ipoteză se referă la imperativul pronunțării hotărârii judecătorești de judecătorii care au participat la dezbaterea în fond a pricinii. O atare cerință se impune din perspectiva în care ar fi inacceptabil ca o hotărâre judecătorească să fie pronunțată, de către alți judecători decât cei care au pronunțat hotărârea, aceasta fiind supusă casării chiar dacă numai unul dintre membrii completului de judecată nu a participat la soluționarea cauzei în fond.

A doua ipoteză vizează nerespectarea dispozițiilor legale referitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor. Acest temei de casare este destinat a asigura respectarea dispozițiilor privitoare la repartizarea aleatorie a cauzelor, împrejurare de natură a garanta transparența și imparțialitatea desemnării judecătorilor

Prin urmare, în esență, textul legal în discuție se referă la pronunțarea hotărârii de un alt complet de judecată decât cel stabilit aleatoriu pentru soluționarea cauzei ori a cărui compunere a fost schimbată, cu încălcarea legii.

Așadar, legea sancționează nerespectarea pe parcursul procesului a dispozițiilor privitoare la repartizarea aleatorie a completului, nu numai la momentul procesual al dezbaterii cauzei pe fond, iar schimbarea compunerii completului de judecată conduce la aceeași consecință procedurală ca și schimbarea întregului complet, dacă o atare măsură nu a fost dispusă cu respectarea condițiilor legale.

În cauza de față, ipotezele semnale nu sunt incidente.

Analizând conținutul înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că cererea de revizuire formulată, inițial, de revizuenții A. și B. împotriva deciziei nr. 1248/23.11.2016 pronunțată de Tribunalul Bihor a fost înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Curții de Apel Oradea la data de 22 decembrie 2016 și a fost repartizată aleatoriu completului nr. 1R, constituit din judecătorii F., G. și H., fiind fixat termen de judecată la 31 ianuarie 2017.

Față de precizarea cererii de revizuire, ca fiind formulată împotriva deciziei nr. 1248/23.11.2016 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosarul nr. x/2016, în privința căreia s-a pretins de către revizuenți, că ar încălca puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 310/A/2016 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosarul nr. x/2015, în mod corect instanța de revizuire a pus în discuția părților de la termenul de judecată din 28.02.2017 compunerea completului de judecată față de împrejurarea că decizia atacată nr. 1248/23.11.2016 pronunțată de Tribunalul Bihor a fost pronunțată în apel, de un complet format din doi judecători.

În acest context, judicios a procedat instanța de revizuire, în considerarea dispozițiilor art. 111 alin. (2) lit. b) din Regulamentul de organizare și funcționare a instanțelor judecătorești nr. 1375/2015, atunci când a dispus transpunerea cauzei la un complet de apel, format din primii doi judecători a completului de recurs, respectiv judecătorii F. și G., procedând, ulterior, în mod corect la reluarea cauzei în complet legal constituit.

De asemenea, nu poate fi reținut ca incident motivul de casare înscris în art. 488 pct. 2 C. proc. civ., motivat de împrejurarea că a operat o modificare a completului învestit cu soluționarea cauzei, atât timp cât aceasta a fost efectuată cu respectarea dispozițiilor legale, respectiv a prevederilor din Regulamentul de ordine interioară a instanțelor, astfel cum a fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, de vreme ce, modificarea operată a fost realizată în conformitate cu dispozițiile Hotărârii Colegiului de Conducere a instanței nr. 16/20 aprilie 2017, hotărâre în baza căreia s-a aprobat ca, începând din data de 25 aprilie 2017, componența completului de judecată C1/a/apel, în sensul înlocuirii d-nei judecător G. cu dl. judecător I., aspect care rezultă din înscrisurile aflate la dosar.

Motivul de nelegalitate referitor la încălcarea principiului repartizării aleatorii a cauzelor nu poate fi reținut nici din perspectiva faptului că deși revizuenții au promovat două cereri identice de revizuire care au fost înregistrare inițial sub nr. x/2016* și nr. x/2016, Înalta Curte reține că, în legătură cu aceste cereri, a fost invocată și admisă excepția de litispendență prin încheierea din 12 aprilie 2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016. În acest context, corespunzător normelor procedurale, dosarul nr. x/2016 a fost corect trimis spre soluționare primului complet de judecată căruia i-a fost repartizată cererea de revizuire înregistrată sub nr. x/2016, nefiind eludate, astfel, nici dispozițiile legale care prevăd obligativitatea participării la pronunțare a acelorași judecători care au participat la dezbateri, circumstanțe în considerarea cărora rezultă că dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu sunt incidente pentru a atrage casarea deciziei atacate.

Printr-un alt motiv de recurs, ce poate fi încadrat în art. 488 pct. 3 C. proc. civ., a fost invocată necompetența materială a Curții de Apel Oradea în soluționarea cererii de revizuire pentru contrarietatea de hotărâri, susținându-se împrejurarea că Judecătoria Oradea a fost instanța care a pronunțat, parte, din hotărârile pretins contrare.

Punctul 3 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ. are în vedere ipoteza în care hotărârea recurată a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii.

Conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Coroborând aceste dispoziții legale, Înalta Curte reține că necompetența materială poate constitui motiv de casare numai dacă a fost invocată în condițiile legii, adică de părți sau de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt citate în fața primei instanțe, iar reclamantul este nemulțumit de soluția dată.

Art. 130 alin. (2) C. proc. civ. impune, din punct de vedere conceptual, ca atât instanța, cât și părțile să examineze întâi respectarea regulilor de competență - și a aspectelor de fond necesare pentru determinarea instanței competente - și, abia apoi, fondul pretențiilor și apărărilor formulate în cauză. Respectarea în practică a obligației de verificare, cu prioritate, a competenței este asigurată de dispozițiile art. 131 C. proc. civ., care obligă instanța să-și verifice competența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Înalta Curte constată că, în speța dedusă judecății, la judecata în fond, la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate - 31 ianuarie 2017, instanța a pus în vedere revizuenților să precizeze hotărârea a cărei revizuire o solicită și hotărârile față de care se invocă pretinsa contradictorialitate, obligație care a fost adusă la îndeplinire prin cererea înregistrată la dată de 27 februarie 2017, comunicată părții adverse la termenul de judecată din 28 februarie 2017. Or, în acest context al clarificării cadrului procesual, raportat la hotărârile pretins potrivnice, nici Curtea de Apel Oradea și nici părțile litigante nu au invocat - în raport de art. 510 alin. (2) C. proc. civ. - excepția de necompetență materială a instanței de judecată raportat la obiectul cererii de chemare în judecată formulată de revizuenții B. și A.

În acest context, în măsura în care excepția de necompetență materială nu a fost susținută, în condițiile legii, atunci eventuala necompetență a instanței sesizate se acoperă definitiv, iar instanța, astfel învestită, devine competentă să soluționeze cauza tocmai ca efect, implicit, al dispozițiilor care limitează în timp posibilitatea de a invoca excepția de necompetență, drept pentru care Înalta Curte va constată că, în circumstanțele sus evocate, excepția necompetenței materiale nu mai poate fi invocată direct în calea de atac, astfel încât prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu vor putea fi reținute.

O altă critică invocată prin cererea de recurs vizează nelegalitatea deciziei atacate motivat de împrejurarea că hotărârea pronunțată nu este motivată, recurenții susținând că instanța a procedat doar la reluarea, în motivare, a aspectelor reținute în hotărârea a cărei revizuire s-a cerut.

Examinând critica formulată, Înalta Curte reține că, potrivit art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Susținerile recurenților deși conturează vag cazul de casare evocat, acesta nu este incident în cauză pentru a atrage casarea hotărârii atacate.

Într-adevăr, potrivit jurisprudenței constante a Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un proces echitabil, potrivit articolului 6 din Convenția europeană, include în esență, obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile (hotărârea Ruiz Torija contra Spaniei din 9 decembrie 1994, hotărârea Higgins contra Franței din 19 februarie 1998 și hotărârea Hirvisari contra Finlandei din 27 septembrie 2001).

În cauză, hotărârea instanței de revizuire este temeinic motivată, atât în fapt, cât și în drept, de vreme ce, instanța procedând la analizarea condițiilor de admisibilitate a cererii revizuenților ce a fost fundamentată, în drept, pe motivul prevăzut de art. 509 pct. 8 C. proc. civ. referitor la contrarietatea de hotărâri.

În cuprinsul hotărârii sunt prezentate argumentele în baza cărora s-a statuat că, în speță, nu există îndeplinită condiția referitoare la identitatea de obiect între cele două cauze finalizate prin pronunțarea hotărârilor pretins potrivnice și nici cerința privind încălcarea autorității lucrului judecat. Astfel, instanța de revizuire a arătat faptul că nu se poate reține faptul că prin decizia civilă nr. 1248/23 noiembrie 2016 pronunțată de Tribunalul Bihor (prin care s-a păstrat în totalitate sentința civilă nr. 4411/1.06.2016 a Judecătoriei Oradea) a fost încălcată autoritatea de lucru judecat față de decizia civilă nr. 310/A/2016 pronunțată în dosar nr. x/2015. S-a avut în vedere că, în al doilea proces, a fost invocată decizia civilă nr. 310/A/2016 a Tribunalului Bihor pronunțată în dosar nr. x/2015, iar instanța de apel a analizat incidența acesteia raportat la obiectul cauzei (puterea de lucru judecat).

Faptul că instanța de revizuire a respins cererea pentru neîndeplinirea cerințelor impuse de legiuitor cazului de revizuire evocat nu însemnă că hotărârea este nemotivată, insuficient motivată sau cuprinde o motivare contradictorie, cum greșit sugerează recurenții, din moment ce instanța de revizuire a prezentat argumentele care au justificat soluția adoptată, context în care nu se poate imputa instanței care a pronunțat decizia atacată neîndeplinirea obligației de motivare a soluției pronunțate.

Ultima critică a revizuenților se referă la împrejurarea că instanța de revizuire, în mod greșit, nu a reținut existența unei contradictorialități între hotărârea având ca obiect evacuare și cea pronunțată în litigiul având ca obiect rectificarea de carte funciară, având în vedere că în dosarul nr. x/201* s-a dispus anularea tuturor actelor întocmite de executorul judecătoresc.

Critica recurenților nu poate fi supusă analizei instanței de recurs deoarece nu vizează considerentele instanței de revizuire, atât timp cât dezbaterile au fost limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. De aceea, în considerarea dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., cererea revizuenților a fost examinată doar din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate impuse de art. 509 pct. 8 C. proc. civ., respectiv: să fie vorba de hotărâri definitive contradictorii, chiar dacă prin ele nu s-a rezolvat fondul pricinii; hotărârile să fie pronunțate în aceeași pricină, deci să fi existat tripla identitate de elemente: aceleași părți, același obiect și aceeași cauză; hotărârile să fie pronunțate în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau dacă a fost invocată să nu se fi discutat excepția și instanța să nu se fi pronunțat asupra ei; să se ceară anularea celei de-a doua hotărâri, care s-a pronunțat cu încălcarea autorității de lucru judecat.

Rezultă așadar, că în cazul revizuirii întemeiate pe contrarietate de hotărâri, instanța de revizuire nu are competența de a examina pe fond temeinicia hotărârii atacate, ci doar îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de dispozițiile legale menționate, respectiv dacă prin ultima hotărâre a fost încălcată autoritatea lucrului judecat reieșită dintr-o hotărâre anterioare și, dacă constată această situație, procedează la anularea ultimei hotărâri. Or, în urma examinării cerințelor impuse de legiuitor, instanța a concluzionat că aceste condiții nu sunt îndeplinite, context în care susținerile subsumate motivului de recurs evocat nu pot fi supuse examinării instanței de recurs deoarece vizează fondul cauzelor obiect al hotărârilor supuse revizuirii, neavând legătură cu argumentele care au stat la baza pronunțării soluției recurate.

În consecință, pentru considerentele sus arătate, Înalta Curte va constata netemeinicia motivelor de recurs subsumate art. 488 pct. 1, 2, 3, 6 și 8 C. proc. civ., drept pentru care, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții B., în nume propriu și în calitate de moștenitor al lui A., și E., în calitate de moștenitor a lui A.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții B., în nume propriu și în calitate de moștenitor al lui A., și E., în calitate de moștenitor a lui A., împotriva deciziei nr. 322 din 2 mai 2017 a Curții de Apel Oradea, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17.05.2018.