ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2953/2018

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 19 aprilie 2018, A. și B. au formulat cereri de intervenție accesorie în sprijinul apelantei-pârâte C., întemeiate în drept pe dispozițiile art. 63 C. proc. civ. raportat la art. 61 alin. (3) C. proc. civ.

Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, prin încheierea din data de 6 iunie 2018, a respins, ca inadmisibile, cererile de intervenție.

În motivarea soluției, instanța de apel a reținut că dispozițiilor art. 63 C. proc. civ. prevăd că intervenția este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părți și nu tinde la valorificarea unei pretenții proprii, ci urmărește, prin apărările pe care le face, ca instanța sa pronunțe o soluție în favoarea părții pentru care a intervenit.

Cu toate acestea intervenientul trebuie să justifice un interes propriu, concret și actual, pentru a participa la soluționarea cauzei respective, interes reflectat inclusiv de exemplu de evitarea să fie acționat în judecată de partea pe care o sprijină sau de partea adversă acesteia.

S-a reținut că în materia litigiilor de muncă, nu se poate concluziona, referitor la cererile de intervenție accesorie, că acestea sunt inadmisibile, de plano, față de raporturile specifice de dreptul muncii, care fac obiectul acțiunii principale, ci se impune a fi stabilit, în concret, dacă un terț justifică un interes concret, personal și actual, pentru a interveni în litigiul dintre salariat și angajator.

Instanța de apel a reținut că prezenta cauză are ca obiect răspunderea patrimonială a salariatului și recuperarea prejudiciului pretins de salariat, fără a se pune în discuție drepturile pacienților cărora le-a fost administrat tratamentul a cărui contravaloare se solicita, astfel că față de raporturile juridice de dreptul muncii, trebuie să justifice titularii cererii de intervenție accesorie un interes personal și actual.

S-a apreciat că cele două titulare ale cererilor de intervenție, A. și B. nu au invocat și nu au dovedit, în concret, în ce măsură justifică un interes în a sprijini poziția angajatului, făcându-se referire generică la apărarea drepturilor pacienților.

În concluzie, s-a reținut că, simpla invocare a apărării unui interes general, colectiv, respectiv drepturile bolnavilor, fără a se dovedi în concret o eventuală legătură dintre cele doua titulare ale cererilor de intervenție și raporturile juridice de dreptul muncii deduse judecății, nu este suficientă pentru a face dovada interesului în formularea cererilor de intervenție accesorie.

Împotriva încheierii de respingere a cererilor de intervenție, ca inadmisibile, ambele interveniente au declarat recurs.

Înalta Curte constată că deși cererile de recurs au fost formulate separat, din conținutul acestora rezultă că recurentele-interveniente au formulat aceleași critici cu privire la încheierea recurată.

Astfel, se constată că prin criticile formulate în ambele cereri de recurs, recurentele-interveniente reproșează instanței de apel că prin modalitatea în care a verificat îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 63 prin raportare la art. 33 C. proc. civ., precum și față de argumentele în baza cărora au fost înlăturate apărările pârâtei, a pronunțat încheierea recurată cu încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității. Mai arată că au fost încălcate dispozițiile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., întrucât prin respingerea cererilor de intervenție accesorie, ca inadmisibile, li s-a produs o vătămare, iar singura modalitate prin care s-ar putea înlătura această vătămare este reprezentată de desființarea actului de procedura și reluarea judecății.

În ceea ce privește admisibilitatea în principiu a cererilor de intervenție accesorie, recurentele-interveniente susțin că un prim aspect relevant este reprezentat de scopul asociațiilor, în sensul că B. urmărește promovarea drepturilor pacienților, în special cele în legătură cu sistemul de sănătate din România, iar A. urmărește să colaboreze cu corpul medical specializat pentru evitarea apariției sechelelor (anchiloze) care sunt consecința unui tratament insuficient sau întârziat, să participe activ la îmbunătățirea cadrului normativ existent cu privire la bolnavii hemofilici, prin elaborarea și trimiterea la autoritățile publice cu drept de inițiativă legislativă a unor proiecte de acte normative, precum și prin formularea de propuneri de modificare sau completare a legislației existente.

Pe de altă parte, recurentele susțin că este eronată reținerea instanței de apel, în sensul că în cauza dedusă judecății nu se pun în discuție drepturile pacienților cărora le-a fost administrat tratamentul a cărui contravaloarea se solicită, arătând că pretinsa justificare pentru care se solicită atragerea răspunderii patrimoniale a pârâtei constă doar în faptul că aceasta a inițiat/continuat administrarea tratamentului medical unor pacienți deși, la momentul respectiv, nu ar fi existat aprobarea expresă a comisiei de la nivelul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Arată că apărarea drepturilor într-o asemenea cauză conduce implicit la apărarea drepturilor pacienților, acesta fiind chiar scopul urmărit de cele două asociații. De asemenea, arată că interesul personal al celor două asociații este cu atât mai pronunțat dacă este analizat din perspectiva apărărilor pârâtei, și anume cauza de excludere a răspunderii patrimoniale - starea de necesitate - în sensul că interesul major al pacientului prevalează în concurs cu respectarea unei proceduri greoaie de obținere a unor aprobări.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, la data de 14 septembrie 2018, intimatul-reclamant a invocat excepția nulității recursurilor, întrucât criticile formulate nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 488 pct. 1 - 8 din C. proc. civ., având în vedere că vizează aspecte de fond ale cauzei, instanța rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Examinând cu prioritate excepția nulității recursului, Înalta Curte apreciază că nu este fondată, având în vedere că, din dezvoltarea motivelor de recurs, rezultă că este posibilă încadrarea acestora în cazul prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., întrucât ceea ce se critică prin motivele de recurs este nerespectarea de către instanța de apel a normelor de procedură prevăzute de art. 63 prin raportare la art. 33 C. proc. civ. în analiza cererilor de intervenție.

În consecință, excepția nulității va fi respinsă ca neîntemeiată.

Analizând recursurile declarate, Înalta Curte reține că sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

O cerere de intervenție accesorie, formulată în condițiile art. 63 C. proc. civ., presupune ca cel care o formulează să aibă un interes propriu în a susține apărările părții în favoarea căreia intervine, în limitele procesuale existente în dosarul în care intervine, atunci când hotărârea ce s-ar pronunța i-ar prejudicia drepturile și interesele.

Art. 33 C. proc. civ. prevede că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Din cuprinsul normelor legale sus-menționate rezultă că și terțul care intervine în proces trebuie să justifice întotdeauna un interes propriu, indiferent de felul intervenției, aceasta fiind o condiție sine qua non pentru exercitarea oricărei forme concrete de manifestare a acțiunii civile.

Astfel, intervenientul accesoriu trebuie să exhibe un interes propriu, chiar dacă în cadrul procesului în care intervine nu pretinde un drept propriu, el trebuie să urmărească obținerea unui folos pentru sine, iar nu numai pentru partea a cărei poziție o susține.

Se poate aprecia că susținând una dintre părțile inițiale, terțul urmărește să preîntâmpine pronunțarea unei hotărâri care ar fi susceptibilă să creeze o situație de natură a-i compromite propriile drepturi.

În litigiul dedus judecății, reclamantul Spitalul Județean de Urgență Pitești a solicitat obligarea pârâtei C., la plata sumei de 69.856,78 RON, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantului. Acțiunea a fost promovată în condițiile în care reclamantul susține că a fost prejudiciat ca urmare a prescrierii de către pârâtă, fostă salariată a spitalului în funcția de medic primar specialitatea hematologie, a unor rețete unui pacient în timpul internării.

Prin criticile formulate, recurentele-interveniente susțin că în mod greșit a reținut instanța de apel lipsa interesului personal și actual, arătând că un argument important în ceea ce privește admisibilitatea cererilor de intervenție este reprezentat de scopul asociațiilor și anume de promovare și protejare a drepturilor pacienților, însă acest aspect nu prezintă relevanță atâta timp cât, în cauza de față, nu se contestă drepturile pacienților, ci se tinde la angajarea răspunderii patrimoniale și recuperarea prejudiciului de la un salariat medic, care a administrat pacienților săi tratamente, cu nerespectarea procedurilor și a reglementărilor legale în vigoare.

Astfel cum a reținut și instanța de apel, participarea la orice proces civil este condiționată de justificarea unui interes care trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, conform art. 33 din C. proc. civ.

Or, în cauză, intervenientele nu justifică un astfel de interes, în condițiile în care prin cererea de chemare în judecată nu s-au pus în discuție drepturile pacienților, ci răspunderea patrimonială a pârâtei pentru prejudiciul cauzat reclamantului prin administrarea unor tratamente către pacienți, cu nerespectarea procedurilor și a reglementărilor legale în vigoare.

Așadar, în cauză nu se pune problema apărării drepturilor pacienților, pentru ca apărările recurentelor-interveniente în a sprijini poziția pârâtei să aibă relevanță în judecata prezentei cauze.

Ca atare, se constată că în mod corect instanța de apel a reținut că în cauză nu este îndeplinită condiția interesului intervenientelor pentru a face admisibile cererile de intervenție, fața de dispozițiile art. 63 C. proc. civ.

În consecință, Înalta Curte, constatând că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursurilor invocată de intimatul-reclamant Spitalul Județean de Urgență Pitești.

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de intervenientele A. și de Asociația S.O.S Drepturile Pacienților împotriva încheierii de ședință din data de 6 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția I civilă, în Dosarul nr. x/2015.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 septembrie 2018.

Procesat de GGC - LM