ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2417/2020

Ședința publică din data de 18 noiembrie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin încheierea din 10 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenție accesorie formulată de A..

Împotriva acestei hotărârii a declarat recurs A., solicitând admiterea acestuia și a cererii de intervenție accesorie.

A susținut că instanța a interpretat eronat cererea de intervenție.

A arătat că în motivarea deciziei, instanța a făcut trimitere la dispozițiile art. 61 alin. (1) C. proc. civ., din care se desprind cerințele esențiale ale intervenției voluntare, care caracterizează oricare dintre formele acesteia și anume: existența unui proces în curs de desfășurare, inițiativa introducerii în proces a terțului să aparțină acestuia, invocarea de către terț a unui interes propriu și, de principiu, lipsa calității de parte originară a tertului intervenient. De asemenea, tot instanța a făcut trimitere la art. 33 C. proc. civ., care vorbește despre interes, legiuitorul denumindu-l ca fiind acel folos practic, material sau moral urmărit de cei care au formulat cererea de intervenție, indiferent de forma concretă de manifestare a acesteia.

Prin urmare, chiar și în ipoteza cererii de intervenție accesorie, terțul trebuie să justifice un interes personal, care constă în apărarea unui drept sau interes propriu, suplimentar dreptului părții în folosul căreia a intervenit.

Prin prisma celor de mai sus, recurentul a susținut că, analizând cererea de intervenție, rezultă că se încadrează în condițiile de admisibilitate ale intervenției, singura problemă a instanței referindu-se la art. 249 C. proc. civ., în sensul că nu a dovedit interesul.

Recurentul a considerat însă că instanța nu a respectat rolul activ al judecătorului, în opinia acestuia, aceasta având posibilitatea a întreba lichidatorul judiciar al reclamantului dacă este sau nu creditor.

Prin rezoluția din 15 octombrie 2020, s-a stabilit termen de judecată la 18 noiembrie 2020, în ședință publică, cu citare părți.

II. Considerentele Înaltei Curți

Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, în considerarea argumentelor ce succed.

Prin art. 61 C. proc. civ. sunt definite formele intervenției voluntare (principală sau accesorie), fiind tratate, în comun, și condițiile pentru formularea cererii, respectiv existența unui proces în curs de desfășurare, inițiativa introducerii în proces a terțului să aparțină acestuia, invocarea de către terț a unui interes propriu și, de principiu, lipsa calității de parte originară a terțului intervenient.

Potrivit art. 61 alin. (3) C. proc. civ., intervenția este accesorie când sprijină numai apărarea uneia dintre părți.

Se observă că prevalându-se de dispozițiile cuprinse în textul de lege menționat, recurentul a susținut interesul său în promovarea cererii de intervenție accesorie în sprijinul intimatului - reclamant B. S.A., prin prisma faptului că a avut calitatea de salariat și că în prezent este creditor salarial al acestuia.

Or asemenea susțineri nu pot fi primite, în raport de natura juridică a cererii de intervenție accesorie.

Spre deosebire de intervenția principală, prin intermediul căreia terțul deduce spre soluționare instanțelor judecătorești o pretenție proprie, în ipoteza cererii de intervenție accesorie, terțul nu formulează decât apărări în sprijinul părții în interesul căreia a intervenit, urmărind pronunțarea unei hotărâri în favoarea acesteia din urmă.

Astfel, în timp ce intervenția principală are natura juridică a unei veritabile cereri de chemare în judecată, intervenția accesorie nu este decât o simplă apărare.

Se reține, totodată, că cererea de intervenție este supusă condițiilor comune de admisibilitate ale acțiunii civile, astfel cum acestea sunt prevăzute de lege, una din acestea fiind cea cuprinsă în art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care statuează în sensul că printre alte cerințe pentru formularea și susținerea unei cereri în fața instanțelor civile există obligația ca autorul acesteia să justifice un interes.

În completarea acestor prevederi legale, dispozițiile art. 33 C. proc. civ. stabilesc că interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Aceleași norme procedurale prevăd că și dacă interesul nu este născut și actual, se poate formula o cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara.

Așadar, deși natura juridică a intervenției accesorii este de apărare, terțul nu devine un simplu apărător al părții în favoarea căreia a intervenit, acesta trebuind să justifice interesul personal în participarea la judecata procesului ce se desfășoară între alte persoane, interesul personal al terțului constând în apărarea unui drept sau a unui interes propriu, suplimentar celui al părții în folosul căruia a intervenit.

În speță, instanța de apel a reținut că nu este admisibilă cererea de intervenție formulată, deoarece nu justifică interesul propriu, reținere criticată de către recurent prin calea de atac promovată.

Nu pot fi primite însă susținerile recurentului referitoare la existența unui interes personal, întrucât calitatea de creditor, fost salariat, nu justifică interesul în orice tip de proces.

Ca atare, nu sunt relevante criticile recurentului privind lipsa rolului activ al instanței care nu a făcut demersuri pentru afla dacă este sau nu creditor al intimatului - reclamant.

Prin urmare, în aprecierea întrunirii condițiilor de admisibilitate ale cererii de intervenție accesorie, instanța de apel, în mod corect a respins-o, ca inadmisibilă.

Având în vedere cele anterior arătate și constatând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 61 raportate la cele ale art. 33 C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de titularul cererii de intervenție A. împotriva încheierii de ședință din 10 iulie 2020 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2020.