ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 434/2019

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 21 martie 2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu persoana vinovată de producerea accidentului rutier, B., citat în calitate de intervenient forțat, obligarea pârâtei C. la plata sumelor de 275.000 euro, cu titlu de daune morale, și de 5.477,31 RON, cu titlu de daune materiale, reprezentând cheltuielile făcute de victimă în vederea refacerii, respectiv cheltuieli cu medicamente și servicii medicale de specialitate, cheltuieli cu transportul în vederea recuperării, alte cheltuieli care s-au impus ca urmare a consecințelor produse în urma accidentului rutier a cărui victimă a fost.

Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 194, art. 265, art. 309 C. proc. civ., art. 1349, art. 1357 și următ., art. 1381 și următ. din C. civ., Legea nr. 136/1995 și Ordinele CSA nr. 5/2010 și nr. 14/2011.

Prin cererea depusă la dosar pentru termenul din 20.06.2017, reclamanta și-a majorat cuantumul daunelor materiale de la suma de 5.477,31 RON la suma de 5.634,01 RON.

De asemenea, ca urmare a faptului că autoturismul implicat în accident s-a dovedit că era asigurat pentru răspundere civilă delictuală la societatea D. din Belgia și că S.C. C. S.A. a fost desemnat de B.A.A.R. în calitate de corespondent Carte verde al asigurătorului belgian, s-a stabilit că are calitatea de pârâtă în cauză S.C. D. din Belgia, care are ca mandatar S.C. C. S.A.

Prin Sentința nr. 296 din 3 octombrie 2017, Tribunalul Suceava, secția a II-a civilă, a admis, în parte, acțiunea și a obligat-o pe pârâtă să plătească reclamantei suma de 65.000 euro cu titlu de daune morale și suma de 5634,01 RON cu titlu de daune materiale.

Această soluție a primei instanțe a fost schimbată în parte prin Decizia civilă nr. 152 din 4 mai 2018 a Curții de Apel Suceava, secția a II -a civilă, ca urmare a admiterii apelului declarat de D. Belgia prin mandatar S.C. C. S.A., în sensul obligării pârâtei să plătească reclamantei daune morale în sumă de 35.000 euro și daune materiale în sumă de 3.500 RON, celelalte dispoziții ale hotărârii apelate fiind menținute.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs reclamanta A., solicitând casarea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de apel.

În motivarea recursului declarat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că, în raport de situația de fapt a cauzei, se dovedește că instanța a ignorat normele invocate și a interpretat eronat legea, reducând nejustificat despăgubirile acordate în fața primei instanțe, cu toate că nu au fost administrate probe care să justifice măsura luată.

În esență, criticile recurentei au vizat soluția instanței de apel de diminuare nejustificată a daunelor acordate prin hotărârea tribunalului cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile de ordin moral suferite în urma accidentului a cărui victimă a fost.

S-a susținut că hotărârea instanței de apel este nemotivată/contradictorie și nu ține cont de situația de fapt și de documentele aflate la dosarul cauzei în ceea ce privește suferința recurentei.

Decizia pronunțată în apel nu cuprinde motivele pentru care instanța a decis reducerea considerabilă a sumei acordate cu titlu de daune morale, în fața instanței de fond, iar faptul că admiterea apelului a fost justificată doar prin trimitere la concluziile paratei, concluzii care nu au fost probate în nicio etapă a judecății, echivalează un motiv de casare a hotărârii recurate.

În operațiunea sa de reducere a cuantumului sumelor în discuție, instanța nu a menționat care sunt criteriile avute în vedere pentru care a fost redusă suma acordată în fața primei instanțe.

Cerința legală a motivării hotărârii a fost edictată în scopul bunei administrări a justiției, întăririi încrederii justițiabililor în hotărârile judecătorești și pentru a da instanțelor superioare posibilitatea exercitării controlului judiciar.

Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, precisă și inteligibilă, să nu se rezume la o însușire de fapte și argumente, să se refere la probele administrate în cauză și să fie în concordanță cu acestea, să răspundă în fapt și în drept la toate pretențiile și apărările formulate de părți și să conducă în mod logic și convingător la soluția cuprinsă în dispozitiv. În practica judiciară a Curții Supreme de Justiție s-a decis că motivarea sumară și confuză a unei hotărâri judecătorești echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Motivul de recurs prevăzut în art. 488 pct. 6 vizează ipoteze variate: nemotivare, motivare insuficientă sau motive contradictorii sau numai motive străine de natura pricinii. Nemotivarea hotărârii este un viciu de formă care atrage nulitatea hotărârii.

Art. 6 pct. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, iar o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, trebuie să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.

Făcând trimitere la elementele probatorii ale cauzei, recurenta-reclamantă a susținut că despăgubirea persoanei vătămate trebuie să constituie o justă și integrală reparație a daunelor morale. Aprecierea prejudiciului moral, nu se rezumă la determinarea prețului suferinței fizice și psihice care, de altfel, sunt inestimabile, ci înseamnă o apreciere multilaterală a tuturor consecințelor negative ale prejudiciului moral și a implicației acestuia pe toate planurile vieții sociale ale persoanei vătămate.

Deși cuantificarea prejudiciului moral nu este supusă unor criterii legale de determinare, acesta va fi apreciat după criterii nepatrimoniale, precum: importanta prejudiciului moral, durata și intensitatea durerilor fizice și psihice, tulburările și neajunsurile suferite de victima prejudiciată moral.

Aprecierea trebuie făcută "in concreto", de la caz la caz, în funcție de toate circumstanțele și împrejurările cazului dat, iar această apreciere lipsește cu totul hotărârii atacate, în timp ce soluția adoptată dovedește o nesocotire a criteriilor importanței valorii morale lezate, intensitatea durerii fizice și psihice, durata menținerii consecințelor vătămării etc.

În continuare, recurenta a expus o serie de argumente pentru care a considerat, de asemenea, că suma reținută de instanța de apel ca fiind necesară și suficientă pentru acoperirea prejudiciului de ordin moral este inadmisibil de mică, făcând trimitere la caracterul permanent și ireversibil al prejudiciului moral suferit.

S-a solicitat aplicarea art. 411 alin. (2) din C. proc. civ. în sensul judecării prezentului dosar și în lipsă.

Pe baza recursului și a întâmpinărilor formulate în cauză de intimații S.C. D. și B. a fost întocmit raportul asupra recursului declarat, iar prin încheierea dată în camera de consiliu de la 21.11.2018 acesta a fost admis în principiu.

Analizând criticile deduse judecății prin cererea de recurs, Înalta Curte apreciază asupra caracterului fondat al acestora.

Se reține, cu titlu prealabil, că ceea ce a făcut obiectul criticilor de recurs a fost acea parte a soluției instanței de apel adoptată în privința cererii reclamantei de dezdăunare pentru prejudiciile de ordin moral, invocându-se, în esență, o nemotivare a hotărârii pe acest aspect și o dezlegare nelegală, cu nesocotirea criticilor de cuantificare și evaluare a daunelor morale, tradusă în diminuarea cuantumului acestora la o valoare inadmisibil de mică.

Subordonând analiza legalității deciziei de apel criticilor deduse judecății în calea de atac a recursului, Înalta Curte reține că prin cererea de chemare în judecată cu care s-a adresat instanțelor, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei, în calitate de asigurător de răspundere civilă delictuală, la repararea prejudiciilor de ordin material și moral suferite în urma accidentării sale grave de către intervenientul B., conducător auto al autovehiculul asigurat de societatea pârâtă.

Reținând ca fiind dovedite și întrunite în cauză condițiile angajării răspunderii civile delictuale și, de asemenea, în considerarea consecințelor de ordin fizic și moral suportate de reclamantă-victimă a accidentului rutier, prin hotărârea primei instanțe a fost obligată pârâta să plătească reclamantei 65.000 euro cu titlu de daune morale și 5.634,01 RON cu titlu de daune materiale.

Prin hotărârea pronunțată, tribunalul a arătat că "La stabilirea cuantumului daunelor morale pentru acoperirea prejudiciului moral suferit de reclamantă, instanța are în vedere împrejurările în care s-a săvârșit fapta, consecințele faptei pe plan psihologic și în planul relațiilor sociale, intensitatea suferințelor fizice și psihice ale reclamantei, precum și vârsta și pregătirea profesională", fără detalierea sau explicarea modului ori măsurii în care toate aceste elemente s-au reflectat în cuantificarea daunelor acordate.

Criticată în apelul pârâtei ca fiind vădit exagerată și discriminatorie (față de naționalitatea străină a asiguratorului), această parte a soluției primei instanțe a fost schimbată prin decizia atacată în sensul diminuării cuantumului daunelor morale la 35.000 de euro, în loc de 65.000 euro cât se stabilise inițial în fața tribunalului.

Măsura dispusă a fost argumentată exclusiv cu trimitere la aprecierea instanței de apel raportată la "circumstanțele producerii accidentului rutier, vârsta reclamantei, suferințele fizice și psihice suferite, posibilitatea redusă de reinserție socio-profesională", însoțită de explicația că "În general, instanțele de judecată statuează în echitate atunci când sunt chemate să stabilească cuantumul daunelor morale".

Astfel justificată, măsura instanței de apel apare ca fiind nemotivată, dovedindu-se îndreptățită critica recurentei-reclamante care a susținut că decizia pronunțată în apel nu cuprinde motivele pentru care instanța a decis reducerea considerabilă a sumei acordate cu titlu de daune morale de către tribunal.

Așa cum se observă din partea considerentelor hotărârilor celor două instanțe de fond destinată acestei pretenții a reclamantei, atât acordarea cât și diminuarea sumelor recunoscute cu titlu de reparație a prejudiciilor de ordin moral suferite de reclamantă în urma accidentului de circulație, a cărui victimă acesta a fost, au fost justificate prin una și aceeași frază care trimite doar în mod formal la criterii precum circumstanțele producerii faptei prejudiciabile, vârsta reclamantei, suferințele fizice și psihice, pregătirea profesională a acesteia. Trimiterea este doar una formală de vreme ce nu se explică modul în care aceste criterii, evocate deopotrivă de tribunal și curtea de apel, au funcționat (de fiecare dată în parte) în sensul determinării unui anume nivel al cuantumului despăgubirilor ori în sensul diminuării acestuia.

Apare, astfel, îndreptățită susținerea recurentei-reclamante în sensul că, modul în care a fost realizată judecata în apel dovedește că instanța a primit și a avut în vedere exclusiv susținerile pârâtei, care nu au fost probate în niciun fel, de vreme ce partea constată că în hotărârea primei instanțe i-au fost acordate daune morale într-un anumit cuantum, cu o anume justificare și că, în apel, cu exact aceeași justificare, cuantumul daunelor morale acordat inițial a fost aproape înjumătățit.

Raportându-se în analiza sa la un cuantum al daunelor morale acordat prin hotărârea primei instanțe, curtea de apel nu putea - utilizând exact aceeași justificare - diminua în mod considerabil acest cuantum, fără a arăta și argumentele care fac diferența între aprecierile sale și cele ale primei instanțe, chiar dacă măsura sa a fost dispusă pe tărâmul despăgubirilor menite să asigure repararea unor prejudicii de ordin nepatrimonial, în privința cărora instanțele statuează, de principiu, în echitate, după cum ea însăși reține.

Însă, a statua în echitate nu echivalează cu a nu motiva măsura decisă de instanță în privința daunelor morale și nici nu poate să legitimeze o soluție care, în absența argumentelor care să o justifice, apare ca având un pronunțat caracter discreționar.

Or, cerința legală a motivării hotărârii prevăzută prin dispozițiile art. 425 C. proc. civ., a cărei respectare este asigurată prin dispozițiile art. 174 - 179 și art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a fost instituită în scopul bunei și corectei înfăptuiri a justiției, a posibilității exercitării controlului judiciar și, nu în ultimul rând, în scopul protejării părților împotriva unor soluții sau măsuri discreționare din partea instanțelor judecătorești.

Apreciind, pentru motivele arătate, că hotărârea instanței de apel nu respectă exigența legală a motivării, în limita soluției dată cererii reclamantei de acordare a daunelor pentru repararea prejudiciilor de ordin moral, Înalta Curte va admite recursul declarat în considerarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și art. 496 alin. (2) C. proc. civ. și va casa în parte decizia atacată, urmând ca litigiul să fie trimis aceleiași instanțe de apel spre rejudecare cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale (celelalte dispoziții ale acesteia, neatacate pe calea recursului, urmând a fi menținute).

Cu ocazia rejudecării, instanța de trimitere va avea în vedere și celelalte critici ale recursului reclamantei, prin care aceasta a susținut că valoarea acordată cu acest titlu dovedește o nesocotire/ignorare a criteriilor doctrinare și jurisprudențiale de cuantificare a prejudiciilor de ordin moral, critici a căror analiză în recurs nu a putut fi realizată, pe de o parte dată fiind nemotivarea hotărârii curții de apel iar, pe de altă parte, ca urmare a aprecierii caracterului întemeiat al motivului de recurs fundamentat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva Deciziei nr. 152 din 4 mai 2018 a Curții de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Casează în parte decizia atacată cu privire la capătul de cerere referitor la acordarea daunelor morale și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 februarie 2019.

Procesat de GGC - NN