ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3204/2018

Asupra recursurilor civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 10.06.2014 sub nr. x/2014 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanta A. - în calitate de mamă și bunică maternă de pe urma defuncților B. (în vârstă de 18 ani), C. (în vârstă de 10 ani), D. (în vârstă de 24 de ani) și E. (în vârstă de 5 de ani), în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata următoarelor sume de bani, astfel:

I. 20.000 Euro (echivalent în RON la data efectuării plații), cu titlu de despăgubiri pentru daune materiale;

II. despăgubiri civile cu titlu de daune morale astfel: 1.000.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plații), în calitatea sa de mamă, de pe urma defunctului B.; 1.000.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plații), în calitatea sa de mamă, de pe urma defunctului C.; 1.000.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plații), în calitatea sa de mamă, de pe urma defunctei D.; 1.000.000 euro (echivalentul în RON la data efectuării plații), în calitatea sa de bunică maternă de pe urma defunctei E.

În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut următoarele:

În fapt, la data de 19.01.2014, în jurul orelor 17:15, numitul B. conducea pe DN 22 C un autoturism marca F. cu nr. de înmatriculare x dinspre localitatea Cernavodă către localitatea Ștefan cel Mare și ajungând la km 3+500 m, din cauza ceții dense, a părăsit partea carosabilă către dreapta sensului său de mers, a intrat în coliziune cu balustrada de protecție și a căzut de pe pod în apă, accident în urma căruia a survenit decesul la fața locului atât a conducătorului auto, cât și a numiților B., C., D. și E.

La data accidentului, pentru autoturismul marca F., cu numărul de înmatriculare x, nu era încheiată polița de asigurare de răspundere civilă auto.

I. Daunele materiale reprezintă cheltuielile efectuate cu ocazia înmormântării și anume: sicriu, cruce de lemn, acte Medicină Legală (îmbălsămare, igienizare, frig.), îmbrăcăminte, încălțăminte, transporturi (sicriu, transport mortuar, carburant), aranjamente florale (coroane, jerbe, flori), construcție cavou (autorizație de construcție, concesionarea locului de veci, săpătură, zidărie, finisaje, materiale de construcții, etc.), cruce de marmură, granit cu inscripție, achiziție cruce de fier pentru locul accidentului, alimente, băuturi, dulciuri, farfurii, tacâmuri, căni, prosoape, doliu, coșuri cu pachete alimentare, lumânări, plata preoților și a celorlalte persoane (gropari, clopotar, persoanele care au tămâiat), mesele comemorative (organizarea pomenirii cu înmormântarea, a parastaselor și a pomenilor ulterioare, pomana de 3 zile, de 9 zile, cea de 3 săptămâni, cea de 6 săptămâni, 3 luni, etc.), toate conform datinilor, plus alte cheltuieli neprevăzute.

II. Spre deosebire de despăgubirile materiale, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată care trebuie să aibă în vedere o serie de criterii cum ar fi: consecințele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele, măsura în care situația familială, profesională și socială a fost afectată. Atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât și Înalta Curte de Casație și Justiție, atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei.

La aprecierea tuturor daunelor morale, reclamanta a solicitat să se țină cont atât de legăturile strânse de familie ale reclamantei cu defuncții, de vârsta tânără a acestora, cât și de caracterul violent al survenirii decesului, toate acestea fiind aspecte de natură a accentua trauma psihică a reclamantei.

A învederat faptul că prejudiciul moral ce i-a fost creat este de o gravitate incomensurabilă, iar acoperirea acestuia, în mod efectiv, este imposibilă, astfel că, pentru stabilirea indemnizației destinate reparării daunelor morale, este imperios necesar să se dea eficiență criteriul echității, iar indemnizația acordată să fie una substanțială și susceptibilă a compensa prejudiciul moral suferit.

A solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, și, pe cale de consecință, obligarea pârâtului Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata sumelor solicitate.

În drept, a invocat dispozițiile art. 998 - 999 C. civ., dispozițiile Legii nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.

Prin cererea completatoare la cererea de chemare în judecată, reclamanta A., ca urmare a adresei Tribunalului București emisă în data de 11.06.2014 și comunicată în data de 13.06.2013 la domiciliul procesual ales, a înțeles să facă următoarele precizări cu privire la obligațiile care i s-au pus în vedere:

A precizat, totodată, în ce constau daunele materiale solicitate, respectiv cheltuielile efectuate cu ocazia înmormântării, mesele comemorative (organizarea pomenirii cu înmormântarea, a parastaselor și a pomenilor ulterioare, pomana de 3 zile, de 9 zile, cea de 3 săptămâni, cea de 6 săptămâni, 3 luni, etc.), toate conform datinilor, plus alte cheltuieli neprevăzute.

A arătat că instanța trebuie să țină seama că ar fi absurd și total inechitabil a se pretinde reclamantei ca, în momentele de maximă tristețe pricinuite de comemorarea morții celor dispăruți, să se îngrijească în principal de preconstituirea de probe pentru un eventual proces, mai ales că nu a mai avut de a face cu asemenea situații și nu știa despre chitanțe, precum și de alte necesități.

Este lesne de înțeles că toate aceste cheltuieli au fost efectuate, fiind imperios necesare pentru a respecta obiceiurile de înmormântare și pomenire astfel cum religia le cere și orice om, credincios sau nu, le respectă.

De asemenea, este de notorietate că multe dintre aceste lucruri nu sunt fiscalizate, însă, în lipsa unor chitanțe care să ateste cuantumul exact la care cheltuielile se ridică, nu se poate cenzura acest capăt de cerere, ca și când acestea nu au fost făcute.

A menționat că a depus toate înscrisurile pe care le deținea, urmând ca restul sumelor de bani solicitate cu titlu de daune materiale să fie dovedite în cadrul probei testimoniale cu martori, conform C. proc. civ.

Prin Sentința civilă nr. 1486 din 02.12.2015, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, astfel cum a fost precizată și a obligat pârâtul la plata, către reclamantă, a sumei de 1.200.000 RON, cu titlu de daune morale, după cum urmează: câte 300.000 RON pentru fiecare dintre victimele descendenți de gradul I și 300.000 RON pentru victima descendent de gradul II.

A respins în rest acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că existența faptului prejudiciabil (evenimentul rutier ce a avut ca urmare decesul celor trei copii și al nepoatei reclamantei), ca și existența celorlalte elemente ale răspunderii Fondului pentru Protecția Victimelor Străzii nu au fost, în sine, contestate de către pârât, singurele aspecte ce au suscitat discuții fiind numai întinderea prejudiciului și, corespunzător, întinderea despăgubirii cuvenite reclamantei.

În consecință, față de dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., tribunalul a avut în vedere că, principial, se consideră probată îndeplinirea elementelor răspunderii pârâtului în condițiile legii speciale și că reclamanta justifică legitimarea procesuală activă din perspectiva art. 1391 alin. (2), art. 1392 C. civ., fiind ascendentul următoarelor persoane decedate în accidentul rutier: B. - fiu, C. - fiu, D. - fiică, E. - nepoată, ce a avut loc la data de 19.01.2014, în jurul orelor 17:15, când numitul B., ce conducea pe DN 22C autoturismul cu nr. de înmatriculare x, dinspre localitatea Cernavodă către localitatea Ștefan cel Mare, ajungând la km 3+500 m, a pierdut controlul direcției și, deplasându-se către dreapta, a părăsit partea carosabilă, a trecut peste bordură, a rupt balustrada de protecție a podului rutier și a căzut în Canalul Dunăre - Marea Neagră, aspectele fiind probate prin înscrisurile depuse la dosar, respectiv acte de stare civilă și ordonanța de clasare din 28.07.2015 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.

S-a mai reținut că, la data producerii accidentului, pentru autoturismul implicat nu era încheiată polița de asigurare de răspundere civilă auto, aspect necontestat în cauză.

Cu privire la existența prejudiciului material solicitat în acțiune, față de dispozițiile art. 1392 C. civ., s-a constatat că acesta nu a fost probat, nefiind depus niciun înscris justificativ în susținerea pretențiilor formulate.

Tribunalul a reținut că, deși este de presupus că reclamanta a suportat cheltuieli materiale justificate de evenimentul tragic soldat cu pierderea celor trei copii și a nepoatei sale, despăgubirile solicitate prin cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, nu au fost dovedite, deși reclamantei îi incumba sarcina probei, conform art. 249 C. proc. civ. Așa fiind, cererea de acordare a despăgubirilor materiale a fost respinsă, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește repararea prejudiciului nepatrimonial, astfel cum acesta este definit prin dispozițiile art. 1391 alin. (2) C. civ., ea este recunoscută de textul de lege ascendenților, fraților și surorilor celui decedat, "pentru durerea încercată prin moartea victimei" dreptul la despăgubire prin plata unor sume ce reprezintă compensația prejudiciului moral este implicit recunoscut prin formularea generică cuprinsă în reglementarea art. 50 din Legea nr. 136/1995, care stabilește obligația de despăgubire "cu titlu de dezdăunare", fără nicio distincție între natura patrimonială sau nepatrimonială a prejudiciului, cum constant au decis instanțele în jurisprudența lor, chiar și înainte de intrarea în vigoare a noului C. civ., dar și explicit reglementat prin art. 49 alin. (1) pct. 2 lit. d) din Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 14/2011. Prin reglementarea acestei norme, legiuitorul instituie, fără îndoială, în favoarea rudelor victimei, o prezumție simplă cu privire la existența prejudiciului astfel definit, precum și cu privire la existența legăturii de cauzalitate, aspect bine conturat și în jurisprudența internă și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului.

Sub aspectul reparației prejudiciului nepatrimonial, despăgubirea pentru daunele morale reprezintă însă, în fiecare caz în parte, rezultatul aprecierii instanței asupra rezultatului păgubitor al unei fapte ilicite, asupra intensității cu care au fost afectate atributele lezate ale personalității umane în cazul concret, asupra întinderii în timp a efectelor situației păgubitoare; așa cum însuși pârâtul acceptă în cuprinsul întâmpinării, "la stabilirea daunelor morale, trebuie avut în vedere faptul că aceste despăgubiri vizează efectul compensatoriu al suferințelor pricinuite părților vătămate, la acordarea acestora avându-se în vedere atât consecințele negative suferite de reclamanți sub aspectul vieții de familie, raporturile de muncă, cât și faptul că, prin acordarea de daune morale, se încearcă o reparație a prejudiciului adus condițiilor de viață ale acestora", de așa manieră încât să se obțină "realizarea unei reparații echitabile în raport cu prejudiciul concret adus condițiilor acestora de viață" și fără ca "prin aceasta să nu se realizeze îmbogățirea fără just temei a reclamanților".

Tribunalul a reținut, în speță, pe baza depoziției martorului audiat, că decesul prematur al celor trei copii (D. de 24 ani, G. de 18 ani și C. de 9 ani) și al nepoatei reclamantei (E. de 5 ani), i-a afectat acesteia în mod semnificativ viața, suferința psihică resimțită fiind și acum la fel de actuală.

Tribunalul a avut în vedere că, în aprecierea și stabilirea despăgubirii, nicio sumă de bani nu poate, de principiu, suplini ori compensa dispariția unui membru al familiei, după cum nicio sumă de bani nu reprezintă "prețul" unei vieți curmate de un eveniment precum cel în speță, ci poate numai compensa, în chip rezonabil, suferințele psihice generate de dispariția unor persoane atât de apropiate, modalitatea în care starea de "bine" dată de prezența, în viața reclamantei de până atunci, a celor uciși în accident, a fost iremediabil afectată, respectiv prejudiciul moral sever reprezentat de lipsirea acesteia pentru totdeauna de afecțiunea, sprijinul moral și material de care ar fi beneficiat din partea lor.

Dreptul la viață aparține exclusiv titularului său, însă de acest drept se bucură, datorită raporturilor strânse de rudenie, afecțiune și sprijin reciproc, și persoanele aflate în legătură directă cu aceste raporturi, așa cum sunt părinții față de copii lor.

Stingerea dreptului la viață a oricăruia dintre acești subiecți afectează, prin urmare, negativ, iremediabil și incomensurabil dreptul la familie și la un mod de viață armonizat unui cadru de familie obișnuit, al persoanelor supraviețuitoare, fie acestea părinți sau copii.

Dimensiunea prejudiciului moral și a pretium dolores se raportează, totodată, la anterioritatea raporturilor dintre subiecții raporturilor de familie, după cum a reținut și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia civilă nr. 2129/2013.

În speță, din probele administrate, tribunalul a reținut că între reclamantă și copiii acesteia și nepoată au existat, fără echivoc, raporturi strânse de afecțiune, de participare activă, reciprocă la modul lor de viață, în familie și în particular, ceea ce agravează severitatea traumei reclamantei.

Tribunalul a mai constatat că, potrivit Sentinței civile nr. 12198 din 10.07.2009 a Judecătoriei Constanța, irevocabilă prin neapelare, s-a dispus desfacerea căsătoriei încheiate între reclamanta H. și B., revenirea reclamantei la numele purtat anterior, acela de "A." și încredințarea celor doi copii minori C., născut la 08.03.2004 și G., născut la 16.10.1995, spre creștere și educare reclamantei.

În consecință, apreciind în ansamblu aceste elemente, de pe poziția unei judecăți în echitate, având în vedere jurisprudența instanțelor române și a Curții Europene a Drepturilor Omului asupra acelorași probleme de interes, tribunalul a stabilit valoarea despăgubirilor morale la sumele de câte 300.000 RON pentru fiecare dintre victimele descendenți de gradul I și 300.000 RON pentru victima descendent de gradul II (având în vedere și criteriul dat de ordinea nefirească, raportat la percepția comună asupra "legii firii", pe care reclamanta a trebuit să o suporte înmormântându-și proprii copii și nepoata în vârstă de 5 ani)

Dispozițiile art. 61 din Legea nr. 136/1995, în forma în vigoare la data producerii prejudiciului, coroborate cu dispozițiile art. 251 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supraveghere a asigurărilor realizează o protecție deplină a drepturilor victimelor păgubite prin accidente rutiere, în acord cu Directiva 2000/26/CE din 16 mai 2000. Fondul este constituit în baza prevederilor art. 251 din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, acționând în calitate de garant al obligației de despăgubire, dar și în calitate de organism de plată a despăgubirilor (art. 6 - 11 din Norma privind Fondul de protecție a victimelor străzii din 04.03.2008, emisă de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 287 din 14/04/2008).

Constatând, așadar, că despăgubirea cerută de reclamantă se încadrează în condițiile reglementate prin dispozițiile speciale ale art. 3-13 din norma evocată și că nu a fost, în sine, contestată de către pârât, reținând argumentele expuse, tribunalul a admis în parte acțiunea, obligând pe pârât la plata despăgubirilor în cuantumul menționat, respingând în rest cererea, ca neîntemeiată. Totodată, a respins, ca neîntemeiată și cererea reclamantei de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, constatând că în cauză nu s-a făcut dovada avansării acestor cheltuieli.

Împotriva sentinței tribunalului reclamanta A. și pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii au declarat apel.

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 407A din 03 mai 2017, a admis apelul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței nr. 1486 din 02.12.2015, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtul și la plata sumei de 50.000 RON către reclamantă, cu titlu de cheltuieli materiale.

A păstrat în rest sentința.

A respins apelul declarat de pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii declarat împotriva aceleiași sentințe.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că nu există dispute între părți nici cu privire la posibilitatea acordării daunelor morale, nici cu privire la rolul recunoscut în doctrină și jurisprudență daunelor morale iar singurul aspect disputat este cel care se referă strict la cuantumul daunelor morale care se cuvin reclamantei pentru suferința provocată de moartea tuturor copiilor săi și a singurei sale nepoate, ca urmare a accidentului rutier.

Instanța de apel a reținut că, raportat la circumstanțele cauzei, prima instanță a stabilit corect nivelul daunelor morale cuvenite reclamantei.

E adevărat nu pot exista criterii obiective care să permită cuantificarea daunelor morale, aprecierea asupra nivelului acestora realizându-se în funcție de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. Prin urmare, ghidul orientativ invocat de pârât nu poate fi luat în considerare, întrucât are la baza doar analize de ordin statistic, care nu au în vedere circumstanțele particulare ale cauzelor.

Este evident că în prezenta cauză nu se poate face abstracție de împrejurarea că, în respectivul accident rutier, pentru care pârâtul este chemat să acorde despăgubiri, au decedat toți copiii reclamantei și singura nepoată a acesteia. Prin urmare, pierderea suferită este ireparabilă, în urma accidentului reclamanta fiind lipsită pentru totdeauna de prezența celor mai apropiate persoane, de afecțiunea, sprijinul moral și material de care reclamanta a beneficiat anterior din partea copiilor și nepoatei și ar fi putut beneficia și în viitor. Suferințele de ordin moral sunt cu atât mai accentuate cu cât reclamanta nu a suferit doar pierderea unui membru al familiei, ci pierderea întregii sale familii restrânse, fiind astfel complet lipsită de sprijinul moral pe care familia restrânsă îl poate constitui în astfel e momente. În plus, toate aceste suferințe sunt cu atât mai accentuate cu cât raporturile anterioare dintre reclamantă și copiii săi, respectiv dintre reclamantă și nepoata sa, erau foarte apropiate, caracterizate prin afecțiune și implicare activă, reclamanta locuind cu cei doi fii ai săi și fiind frecvent vizitată de fiica și nepoata sa.

Nu poate fi primită susținerea pârâtului în sensul că, la stabilirea nivelului daunelor morale, ar trebui să fie avută în vedere și culpa concurentă a reclamantei, care ar consta în faptul că și-a lăsat copiii și nepoata să urce în autoturismul implicat în accident, care era condus de o persoană fără carnet și aflată sub influența alcoolului.

Astfel, din dispozițiile art. 1391 alin. (2) C. civ., rezultă că reclamanta nu se află în situația de "victimă" a accidentului în sensul avut în vedere de lege. Potrivit acestor dispoziții, victime sunt copiii și nepoata reclamantei. Aceasta din urmă să află în situația persoanelor menționate în textul legal invocat, cărora legiuitorul le-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru durerea încercată prin "moartea" victimei. Prin urmare, textul reglementează un drept la dezdăunări pentru prejudicii morale "colaterale", deci pentru acele suferințe care nu sunt provocate "victimei", ci sunt provocate prin "moartea victimei" persoanelor aflate în strânse legături afective cu victima.

Prin urmare, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1371 C. civ., invocate de pârât, întrucât reclamanta nu este victima faptei ilicite care constă în conducerea fără carnet și sub influența alcoolului, care a condus la provocarea unui accident rutier ce a avut drept consecință moartea conducătorului auto și a pasagerilor. Victimele sunt pasagerii decedați, iar reclamanta este, așa cum rezultă din art. 1391 alin. (2) C. civ., persoană îndreptățită la repararea suferințelor morale cauzate prin moartea victimelor, cu care se afla în legături de rudenie.

Prin urmare, împrejurarea invocată de pârât nu poate fi reținută ca o "culpă comună" sau "concurentă".

Instanța de apel a apreciat că nu sunt fondate susținerile reclamantei în sensul că daunele morale acordate de prima instanță sunt prea mici. Astfel, rolul daunelor morale în situația analizată nu este acela de a compensa pierderea membrilor familiei, pierdere care în mod evident nu poate fi compensată în bani, ci acela de a compensa, în mod rezonabil, suferințele cauzate reclamantei de această pierdere. Or, cuantumul daunelor morale stabilit de prima instanță este unul echitabil în raport cu împrejurările cauzei și cu nivelul ridicat al suferinței pe care reclamanta o încearcă.

Pentru considerentele expuse, instanța de apel a apreciat că, sub aspectul daunelor morale, ambele apeluri sunt nefondate.

Instanța de apel a constatat că este fondată critica reclamantei referitoare la greșita respingere de către prima instanță a cererii de acordare a daunelor materiale, constând în cheltuielile de înmormântare și pomenire făcute de aceasta.

Instanța de apel a reținut că este de notorietate faptul că pentru înmormântarea unei persoane se fac o serie de cheltuieli: transport, săpatul și acoperitul gropii, spălat/îmbălsămat, giulgiu, taxe, piatra funerară, slujbă, pomenile ș.a. care, reprezentând fapte notorii, nu trebuie dovedite. De asemenea, nici natura cheltuielilor nu trebuie dovedită, atât timp cât ele corespund ritualului obișnuit de înmormântare. În plus, în prezenta cauză, datorită împrejurărilor în care a survenit decesul, au fost realizate cheltuieli suplimentare la serviciul de Medicină legală.

Mai mult, majoritatea acestor cheltuieli, privite individual, au o valoare sub limita de 250 RON prevăzută de art. 309 alin. (2) C. proc. civ., așa încât, în lipsa înscrisurilor, dovada lor poate fi realizată cu martori iar în fața primei instanțe a fost audiată martora I., care a arătat că reclamanta a făcut toate cheltuielile necesare pentru înmormântări.

Prin urmare, instanța de apel a constatat că reclamanta a făcut cheltuielile de înmormântare care în mod notoriu sunt făcute în cazul oricărei înmormântări în rit musulman, la care s-au adăugat cele de la serviciul de Medicină legală unde copiii și nepoata reclamantei au fost duși pentru efectuarea autopsiei, după ce au fost scoși din Canalul Dunăre - Marea Neagră.

Instanța de apel a ținut seama și de împrejurarea că cheltuielile pentru înmormântarea fiilor este rezonabil a se considera că au fost suportate integral de către reclamantă întrucât fostul soț, tatăl copiilor decedați, și-a pierdut viața în același accident în timp ce, pentru fiica reclamantei, care era căsătorită, se poate considera că la cheltuielile de înmormântare ale fiicei și nepoatei reclamantei a contribuit și soțul fiicei, respectiv tatăl nepoatei.

Instanța de apel a reținut că, deși reclamanta a pretins că cheltuielile de înmormântare ar fi fost în cuantum de 20.000 euro (88.000 RON), nu a făcut dovada cuantumului pretins, martora audiată, al cărei fiu a decedat în același accident, declarând că ea, personal, a făcut cheltuieli cumulate de peste 20000 RON pentru înmormântare.

Instanța de apel, ținând seama și de specificul înmormântărilor în rit musulman, a apreciat că e rezonabil a se considera că reclamanta a făcut, pentru înmormântarea celor doi fii, precum și pentru înmormântarea fiicei și a nepoatei, cheltuieli cumulate de două ori și jumătate mai mari decât cele făcute de martoră.

În raport de considerentele expuse, instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și a admis apelul declarat de reclamanta A. în sensul că a schimbat în parte sentința tribunalului, obligându-l pe pârât și la plata sumei de 50.000 RON către reclamantă, cu titlu de daune materiale, menținând în rest celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs atât reclamanta A. cât și pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

Recurenta-reclamantă A., invocând în drept motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și pe fond, admiterea acțiunii, așa cum a fost formulată.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (6) C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel, referitor la criticile care vizau cuantumul acordat de tribunal cu titlu de daune morale, în raport de prejudiciul moral suferit, a reținut că "sumele sunt echitabile având în vedere împrejurările cauzei și nivelul ridicat al suferinței" și că, astfel fiind, hotărârea este nemotivată, echivalând cu o nepronunțare asupra apelului.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că decizia instanței de apel este nelegală din perspectiva aplicării și interpretării greșite, raportat la situația de fapt reținută în cauză, a prevederilor legale care reglementează răspunderea civilă delictuală precum și a procedurilor din cuprinsul legislației privind asigurările de răspundere civilă obligatorie.

Recurenta-reclamantă a susținut că, din modul de redactare al deciziei recurate, nu se poate stabili dacă prevederile legale incidente au fost aplicate corect sau nu, respectiv art. 49 și 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările din România precum și normele de aplicare.

Făcând referire la dispozițiile art. 24 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule puse în aplicare care, la lit. b) prevede că "pentru vătămări corporale și decese, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial produse în unul și același accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate, limita de despăgubire se stabilește (...) la un nivel de 5.000.000 euro, echivalent în RON la cursul de schimb al pieței valutare la data producerii accidentului, comunicat de Banca Națională a României", recurenta-reclamantă a susținut că această limită nu poate fi contestată sau neaplicată, pentru că actul normativ are forță juridică și că trebuie avută în vedere de instanță, printre criteriile ce se subordonează conotației de apreciere pe o bază echitabilă și corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs și "care este în mâna și la dispoziția judecătorului".

Recurenta-reclamantă a susținut că, deși instanțele de fond și apel au reținut că a resimțit în mod negativ dispariția prematură a celor trei copii ai săi și a nepoatei, suferind un șoc puternic, cu consecința unor sechele emoționale ireversibile, totuși, sumele acordate sunt net inferioare jurisprudenței în materie și practicii Curții Europene a Drepturilor Omului, fiind lipsită de orice semnificație reparatorie, prin prisma cuantumului său, reducând la nivel derizoriu pierderea suferită.

A susținut că, în stabilirea cuantumului daunelor morale, este necesar să se dea eficiență criteriului echității iar indemnizația acordată să fie una justă, rațională, echitabilă, substanțială și susceptibilă a compensa prejudiciul moral suferit, fiind necesar să se realizeze o apreciere multilaterală a tuturor consecințelor negative ale pe termen lung în viața persoanei prejudiciate or, acoperirea prejudiciului suferit în speță s-ar putea face prin acordarea sumelor solicitate prin acțiune.

Cu referire la daunele materiale acordate de instanța de apel, recurenta-reclamantă a susținut că, în mod neîntemeiat instanța de apel nu a acordat sumele cu titlu de cheltuieli de înmormântare în cuantumul solicitat prin acțiune ci într-un cuantum mai mic, întrucât în asemenea împrejurări acestea nu pot fi dovedite în integralitate, iar declarația martorului audiat la instanța de fond a relevat clar realitatea cheltuielilor suportate cu ocazia înmormântării.

Recurentul-pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, prin recursul întemeiat în drept pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și diminuarea despăgubirilor acordate cu titlu de daune materiale și morale.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a susținut că decizia recurată a fost dată cu încălcarea art. 53 din Legea nr. 136/1995, a art. 49 pct. 2 din Ordinul CSA nr. 14/2011 și a art. 1371 C. civ.

Referitor la daunele materiale în cuantum de 50.000 RON, la plata cărora a fost obligat, recurentul-pârât a susținut că instanța de apel a stabilit această sumă întemeindu-se pe notorietatea cheltuielilor ce se efectuează în asemenea împrejurări și pe declarația unui singur martor, fără ca reclamanta să fi produs documente justificative, deși dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. a ș b din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule puse în aplicare de Ordinul CSA nr. 14/2011 prevăd că aceste cheltuieli trebuie probate cu documente justificative.

Cu privire la daunele morale, invocând dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din aceleași norme, care prevăd că acestea se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, recurentul-pârât a susținut că instanța de apel în mod eronat a stabilit un cuantum total de 1.200.000 RON, acordat unei singure persoane - reclamantei. A arătat că această sumă este exagerată și a susținut că prin Decizia nr. 2129 din 30.05.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că instanțele de judecată sunt obligate să țină cont de privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule puse în aplicare de ordinele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor atunci când apreciază asupra întinderii daunelor morale solicitate.

Recurentul-pârât a mai susținut că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile incidente cu privire la culpa reclamantei, ca victimă a unui prejudiciu moral, nu ca victimă directă a accidentului rutier, respectiv dispozițiile art. 1371 C. civ., din perspectiva Deciziei nr. 12/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dezlegarea unor chestiuni de drept, coroborate cu art. 487 C. civ., întrucât reclamanta, deși știa că fostul soț (decedat și el în accident) nu poseda permis de conducere și obișnuia să conducă sub influența alcoolului, a permis ca fiii minori să se afle în autoturismul condus de acesta și, la rândul lor, persoanele majore, au acceptat riscul de a-și pune viața în pericol acceptând să fie transportate de o persoană, membră a familiei, fără a deține permis de conducere, aflată în stare de ebrietate.

Recurentul-pârât a mai arătat că, la stabilirea daunelor, instanța trebuie să țină seama de faptul că are calitatea de pârât prin efectul legii și că împrejurarea că daunele urmează a fi plătite de o entitate juridică și nu de o persoană fizică, nu poate justifica stabilirea unui cuantum ridicat al despăgubirilor.

Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele care succed.

Referitor la motivul de recurs invocat de recurenta-reclamantă, întemeiat în drept pe art. 488 pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Motivarea hotărârii înseamnă stabilirea în concret, clar și concis a stării de fapt, urmând o ordine cronologică, încadrarea unei situații particulare, de speță, în cadrul prevederilor generale și abstracte ale unei legi, scopul motivării fiind acela de a explica soluția adoptată de instanță.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, instanța trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, anume atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Obligarea motivării hotărârii constituie o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speță, Înalta Curte constată că, în considerentele deciziei recurate, instanța de apel a expus sinteza motivelor de apel precum și raționamentul logico-judiciar pe baza căruia a pronunțat decizia atacată.

Astfel, examinând criticile reclamantei, nemulțumită de cuantumul mai mic decât cel solicitat, al daunelor morale acordate de tribunal, instanța de apel, răspunzând în același timp criticilor pârâtei, care, dimpotrivă, a susținut că acest cuantum este prea mare, a reținut că pierderea suferită de reclamantă este ireparabilă și că, pierzându-și întreaga familie restrânsă, reclamanta este lipsită, pentru totdeauna, de prezența celor mai apropiate persoane - copiii și nepoata sa - de afecțiunea, sprijinul moral și material de care anterior și de care ar fi putut beneficia în viitor.

Instanța de apel a motivat că nu sunt fondate susținerile reclamantei în sensul că daunele morale acordate de prima instanță sunt prea mici întrucât rolul lor este acela de a compensa, în mod rezonabil, suferințele cauzate de pierderea celor dragi iar cuantumul daunelor morale stabilit de prima instanță este unul echitabil în raport cu împrejurările cauzei și nivelul ridicat al suferinței încercat de reclamantă.

Înalta Curte constată că motivarea deciziei de apel reflectă particularitățile cazului dedus judecății, cuprinzând aprecierea instanței de apel, raportată la criteriile uzuale care stau la baza cuantificării despăgubirilor, context în care nu se poate imputa instanței de apel neîndeplinirea obligației de motivare a soluției pronunțate.

Așa fiind, se constată că instanța de apel a pronunțat decizia recurată cu respectarea cerințelor art. 425 C. proc. civ. prin indicarea criteriilor ce au fost avute în vedere la aprecierea cuantumului despăgubirilor fiind posibil controlul hotărârii în calea de atac, motivarea fiind clară și concisă iar faptul că instanța de apel a menținut cuantumul daunelor morale stabilit de prima instanță nu însemnă că hotărârea este nemotivată, cum greșit susține recurenta-reclamantă, din moment ce a indicat considerentele pentru care a adoptat această soluție, motivul de recurs invocat de recurenta-reclamantă, întemeiat în drept pe art. 488 pct. 6 C. proc. civ., nefiind fondat.

Referitor la motivul de recurs întemeiat în drept pe art. 488 pct. 8 C. proc. civ., ce vizează cuantumul despăgubirilor morale acordate reclamantei, Înalta Curte constată că nu sunt fondate criticile subsumate acestui motiv, formulate atât de recurenta-reclamantă - care a susținut că acest cuantum este mai mic decât cel solicitat prin petitul acțiunii -, cât și de recurentul-pârât, care, dimpotrivă, a susținut că instanțele au acordat daune morale într-un cuantum exagerat.

Despăgubirile pentru daunele morale se acordă în baza art. 50 și urm. din Legea nr. 136/1995 și normelor puse în aplicare prin Ordine ale Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), la data producerii accidentului fiind în vigoare Ordinul nr. 14/2011 al CSA, care prevede, la art. 49 alin. (2) lit. d), că daunele morale se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România.

În speță, criticile recurenților - reclamantă și pârâtă - vizează chestiunea respectării acestor criterii legale de către instanța de apel și prima instanță.

În analiza acestor critici, se are în vedere, ca prim aspect, faptul că, în faza procesuală a recursului, nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situației de fapt, prin prisma elementelor de probatoriu, întrucât o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permisă în calea extraordinară de atac.

Se poate invoca, însă, nesocotirea unor criterii legale care ar fi stat la baza stabilirii acestor despăgubiri, în măsura în care acestea există.

În acest sens, atât recurenta-reclamantă cât și recurentul-pârât se prevalează de dispozițiile art. 49 pct. 2 lit. d) din Norma Ordinului nr. 14/2011 care stipulează că daunele morale, în cazul decesului unor persoane, se acordă în conformitate cu legislația și jurisprudența din România, or, referitor la modalitatea de cuantificare a daunelor morale, Înalta Curte constată că în mod judicios instanța de fond, precum și cea de apel au avut în vedere criteriile de stabilire a daunelor morale în conformitate cu cele statuate în actul normativ menționat. Din perspectivă jurisprudențială, trebuie reținut că atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a Drepturilor Omului atunci când au avut de soluționat cauze similare celei de față, s-au raportat nu numai la criteriile de evaluare prestabilite de legislația națională, ci au avut în vedere și o judecată în echitate prin raportare și la consecințele negative suferite de reclamantă, din perspectiva art. 1391 alin. (2) C. civ. ("Instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu."). Toate aceste aspecte, circumstanțiate situației particulare cauzei, au fost expuse în raționamentul logico-juridic al soluției pronunțate în privința determinării despăgubirilor morale, menite să asigure o reparație justă și echitabilă a prejudiciului nepatrimonial suferit de reclamantă.

Instanța de apel a validat raționamentul primei instanțe, care a făcut o amplă analiză asupra stării de fapt, concluzionând că au fost aplicate, în mod corect, criteriile obiective de determinare a daunelor morale.

De altfel, în prezent, la nivel legislativ și de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv acele criterii precise, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor bănești pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanțele se "ghidează" după criterii subiective, variabile de la caz la caz.

Despăgubirile pentru repararea prejudiciilor morale sunt dificil de stabilit, în absența unor probe materiale judecătorul fiind singurul care, în raport de consecințele suferite de partea vătămată, trebuie să aprecieze o anumită sumă globală. Cât privește întinderea prejudiciului este evident că aceasta nu poate fi cuantificată potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât în funcție de împrejurările concrete ale speței, statuând în echitate, instanța urmează să acorde despăgubiri apte să constituie o satisfacție echitabilă.

În speță, instanța de apel a ținut cont de importanța valorii lezate, dar și de gravitatea și intensitatea durerii psihice suferită de reclamantă prin pierderea copiilor și a nepoate sale, precum și de necesitatea ca sumele acordate să nu constituie, totuși, o sursă de îmbogățire, ci să rămână doar un mijloc de compensație, de alinare a durerii psihice suferite.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de apel a avut în vedere criteriile legale, obiective, când a analizat cuantumul daunelor morale, prin raportare la situația de fapt, fiind nefondate criticile recurentei-reclamante, precum și criticile recurentului-pârât cu privire la modul de stabilire a cuantumului daunelor morale acordate de instanța de fond și menținute de instanța de apel.

Referitor la critica vizând cuantumul daunelor materiale acordate de instanța de apel, care, potrivit susținerii recurentei-reclamante este mai mic decât cel solicitat prin acțiune, precum și referitor la critica formulată de recurentul-pârât cu privire la greșita obligare a sa la plata acestor daune materiale, în condițiile în care nu au fost dovedite, Înalta Curte constată că soluția pronunțată de instanța de apel cu privire la aceste aspecte este rezultatul aprecierii probatoriului administrat în cauză, astfel încât, pentru motivele ținând de caracterul nedevolutiv al recursului și de imposibilitatea instanței de recurs de a analiza chestiuni ce vizează netemeinicia hotărârii, acestea nu pot fi primite.

Înalta Curte constată că nu este fondată nici critica recurentului-pârât conform căreia instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile incidente cu privire la culpa reclamantei, ca victimă a unui prejudiciu moral, nu ca victimă directă a accidentului rutier, respectiv dispozițiile art. 1371 C. civ.

Astfel, în mod corect instanța de apel a reținut că, din interpretarea dispozițiilor art. 1391 alin. (2) C. civ., reiese că reclamanta nu se află în situația de "victimă" a accidentului în sensul avut în vedere de lege, ci în situația persoanelor menționate de textul legal invocat, cărora legiuitorul le-a recunoscut dreptul la despăgubiri pentru durerea încercată prin "moartea" victimei, în speță a copiilor și nepoatei sale, având dreptul la dezdăunări în calitate de persoană aflată în strânse legături afective cu victimele accidentului rutier.

Prin urmare, nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 1371 C. civ., invocate de recurentul-pârât, întrucât reclamanta nu este victima faptei ilicite constând în conducerea fără carnet și sub influența alcoolului, care a avut ca rezultat accidentul rutier în urma căruia au decedat conducătorul auto și pasagerii din autoturism,copii și nepoata reclamantei, dreptul de dezdăunare izvorând din dispozițiile art. 1391 alin. (2) C. civ., în calitate de persoană îndreptățită la repararea suferințelor morale cauzate prin moartea victimelor, cu care se afla în legături de rudenie, neputându-se pune problema vreunei culpe comune, sau concurente, cum nefondat susține recurentul-pârât.

Înalta Curte, având în vedere considerentele care preced, constatând că decizia recurată a fost pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale în materie și că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost judicios motivată, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. și de pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii împotriva Deciziei nr. 407A din 03 mai 2017 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, ca nefondate.

Decizia este definitivă și se va comunica părților, conform dispozițiilor art. 427 alin. (1) din C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 septembrie 2018.

Procesat de GGC - GV