ÎCCJ, decizie (scj.ro #141022)

Cuprins pe materii

: Drept procesual civil. Procedura contencioasă. Judecata. Probele. Căi de atac. Apelul

Index alfabetic

: daune materiale

mijloace de probă

motive de apel

tantum devolutum quantum apellatum

C.proc.civ., art. 250, art. 476 – 478, art. 488 pct. 5, pct. 6, pct. 8

Ordin C.S.A. nr. 1/2008

Ordin C.S.A. nr. 14/2011

Notă - Ordinul nr. 14/2011 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule a fost abrogat de Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule la data de 1 ianuarie 2015

dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face prin înscrisuri, martori, prezumții, prin mijloace  materiale de probă, sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege.

De altfel, este de notorietate că faptul înmormântării unei persoane determină efectuarea unor cheltuieli indiferent de obiceiurile religioase practicate în memoria defunctului, iar pentru persoanele care au avut un deces în familie, urmare a unui accident rutier, este greu de conceput ca în astfel de momente să își preconstituie dovezi justificative sub aspectul tuturor cheltuielilor efectuate.

Astfel, soluția instanței prin care a fost respins motivul de apel vizând neacordarea daunelor materiale reprezentând cheltuielile de înmormântare a celor două victime, pentru lipsa dovezilor justificative, este nelegală, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 250 C.proc.civ. au fost invocate de reclamanți prin apel, iar instanța nu le-a analizat.

Din această perspectivă,  limitele efectului devolutiv al apelului au fost încălcate, fiind fondat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., în condițiile în care aspectul cuantificării răspunderii concurente a victimei în producerea urmărilor accidentului a fost ridicat de instanța de apel  din oficiu.

Secția I civilă, decizia nr. 1129 din 23 iunie 2017

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 13 martie 2015, reclamanții A., în calitate de soț și tată; B., în calitate de bunic patern și socru; C., în calitate de bunică paternă și soacră, a defunctelor D. (în vârsta de 24 de ani) și E. (în vârsta de 5 de ani), au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii obligarea  acestuia  la plata următoarelor sume:  de 15.000 euro (echivalent în lei la data efectuării plății) cu titlu de despăgubiri daune materiale reprezentând cheltuieli de înmormântare a celor două  defuncte;  de 1.000.000 euro (echivalentul în lei la data efectuării plății),  pentru reclamantul A., în calitate de soț al  defunctei D. și 1.500.000 euro (echivalentul în lei la data efectuării plății), în calitate de tată al defunctei E.; pentru reclamantul B., de 100.000 euro (echivalentul în lei la data efectuării plații), în calitatea sa de bunic patern al defunctei E., și de 50.000 euro (echivalentul în lei la data efectuării plății), în calitatea sa de socru al defunctei D.; pentru reclamanta C. de 100.000 euro (echivalentul în lei la data efectuării plății), în calitatea sa de bunică paternă a defunctei E., și de 50.000 euro (echivalentul în lei la data efectuării plații), în calitatea sa de soacră a  defunctei D.

Prin sentința civilă nr. 1182 din 15.10.2015, pronunțată de Tribunalul București, Secția a IV-a civilă a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., fiind obligat pârâtul la plata către reclamantul A. a sumelor de 100.000 euro în echivalent în lei, la cursul BNR, la data plății cu titlu de  daune morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului soției D. și de 100.000 euro în echivalent în lei, la cursul BNR, la data plății  cu titlu de daune morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului fiicei E.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantul B. a sumelor de 10.000 euro în echivalent în lei, la cursul BNR, la data plății, daune morale, pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a decesului nepoatei E. și de 10.000 euro, în echivalent în lei la data plății, la cursul BNR, daune morale pentru prejudiciul moral suferit în urma decesului nurorii D.

De asemenea, a fost obligat pârâtul la plata către reclamanta C. a sumelor de 10.000 euro, în echivalent în lei la data plății, la cursul BNR, daune morale pentru prejudiciul moral suferit în urma decesului nepoatei E. și de 10.000 euro în echivalent în lei la data plății, la cursul BNR, daune morale pentru prejudiciul moral suferit în urma decesului nurorii D. A fost respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind acordarea daunelor materiale.

Împotriva acestei hotărâri au declarat  apel atât reclamanții, cât și pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

Prin decizia civilă nr. 557/A din 20.09.2016, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a fost admis apelul formulat de Fondul de  Protecție a Victimelor Străzii, schimbată în parte sentința civilă apelată, în sensul obligării pârâtului la plata către reclamantul A. a sumelor de 65.000 lei daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului soției D., și de 65.000 lei daune morale pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului fiicei E.; a fost obligat pârâtul la plata către reclamantul B. a sumei de 1.000 lei pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului nepoatei E. și către reclamanta C. a sumei de 1.000 lei pentru prejudiciul suferit ca urmare a decesului nepoatei E.  A fost respinsă cererea reclamanților B. și C. pentru acordarea daunelor morale solicitate pentru decesul norei lor D., ca neîntemeiată. Au fost menținute celelalte dispoziții alte sentinței apelate. A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de  reclamanți.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A., B. și C.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de  Casație și Justiție  la 8.11.2016.

Prin rezoluția din  14.11.2016, Înalta Curte  a dispus comunicarea  motivelor  de recurs  intimatului-pârât  Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, cu mențiunea  de a formula întâmpinare.

Intimatul pârât Fondul de Protecție a Victimelor Străzii prin întâmpinarea depusă a invocat excepția  tardivității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea  recursului ca nefondat.

Recurenții reclamanți A., B., C. au formulat răspuns  la întâmpinare solicitând  respingerea  apărărilor din întâmpinare  și admiterea recursului  declarat în cauză.

Prin rezoluția din 3.02.2017 s-a dispus întocmirea raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului declarat de recurenții reclamanți A., B., C. împotriva deciziei nr. 557/A/2016, pronunțată de Curtea de Apel București,  Secția a III-a  civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Raportul asupra  admisibilității în principiu a recursului  a fost comunicat părților, cu privire la care părțile nu au formulat puncte de vedere.

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din 19.05.2017, Înalta Curte a respins excepția tardivității recursului invocată de intimatul-pârât Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și a admis în principiu recursul declarat de reclamanții A., B., C. fixând termen de judecată  a recursului la  23.06.2017.

Recursul declarat de reclamanții A., B., C.  a fost  întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C.proc.civ.

Prin criticile grupate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C.proc.civ., recurenții reclamanți au susținut că în mod greșit s-a reținut culpa concurentă a defunctei D. în producerea consecințelor accidentului nefiind invocată de pârât nici la instanța de fond prin întâmpinare și nici prin motivele de apel. Din această perspectivă recurenții reclamanți au susținut atât încălcarea efectului devolutiv al apelului  precum și a unicității  căii  de atac.

În ceea ce privește motivul prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C.proc.civ. s-a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, întrucât instanța de apel nu a  arătat  argumentele ce au stat la baza soluției de respingere a apelului reclamanților, că de fapt instanța de apel nu a  analizat nici criteriile de cuantificare a daunelor morale  dezvoltate  prin cererea de apel.

Din această perspectivă având în vedere caracterul devolutiv al apelului, recurenții reclamanți au susținut că instanța de apel nu a  analizat  apelul lor.

Prin criticile grupate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C.proc.civ. s-a arătat că instanța de apel  reținând  greșit culpa defunctei D. în producerea consecințelor accidentului a analizat cauza  în afara normelor răspunderii delictuale, respectiv a normelor privind asigurarea de răspundere civilă obligatorie.

În aceeași idee, recurenții-reclamanți au precizat că art. 49 și art. 50 din legea asigurărilor statuează asupra criteriilor de cuantificare a daunelor materiale și morale fără ca acestea să privească culpa concurentă.

De asemenea au susținut că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, care se referă la situația unui conducător auto care a condus sub influența băuturilor alcoolice, or în speță victimele decedate nu au condus autoturismul implicat în accident, ci au avut calitatea de  pasageri.

S-a mai învederat că o altă interpretare greșită a legii, făcută de instanța de apel este legată de despăgubirea de 5.000.000 euro, prevăzută de Normele la legea asigurărilor introduse prin Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, despăgubire ce  s-ar acorda în situația catastrofelor rutiere cu un număr mai mare de victime, că potrivit art. 24 alin. (1) din Norme, această sumă reprezintă nivelul maxim de despăgubire, pentru vătămări corporale, decese, prejudicii fără caracter patrimonial, produse într-un accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate.

Recurenții-reclamanți B. și C. au precizat că în mod greșit și nelegal au fost înlăturați de la acordarea daunelor morale solicitate după defuncta lor noră D. în condițiile în care legea stabilește dreptul la despăgubire pentru orice persoană care se consideră prejudiciată, cu atât mai mult cu cât, între ei și nora lor  au existat  raporturi  afective  reciproce,  iar  pierderea acesteia  le-a cauzat o  gravă suferință psihică.

În aceeași idee s-a susținut că reducerea sumelor acordate ca despăgubire s-a făcut fără nicio justificare, cu încălcarea legii, reținându-se greșit că acordarea despăgubirilor s-ar transforma într-o îmbogățire fără justă cauză întrucât pe lângă gravitatea prejudiciului moral, pentru stabilirea valorii despăgubirii trebuie avut în vedere și  criteriul echității.

În acest sens s-a susținut că în  mod greșit au  fost acordate daune morale sub nivelul prevăzut de Ghidul de evaluare a daunelor morale întocmit pentru garantarea obiectivității și tratamentului nediscriminatoriu prevăzut de art. 14 C.E.D.O., bazat pe studiul practicii naționale și europene în materie emis de C.S.A. și Fondul de Protecție a Victimelor Străzii.

O altă critică adusă hotărârii instanței de apel, de către recurenții reclamanți vizează faptul

că instanța de apel în mod greșit a reținut că nu au fost dovedite  daunele materiale solicitate ce reprezintă cheltuielile de înmormântare a celor două defuncte, în condițiile în care prin probele administrate în cauză s-a probat  existența  lor.

În analiza criticilor  de recurs formulate de recurenții reclamanți prin prisma  dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5, 6  și 8 C.proc.civ., Înalta Curte  reține următoarele:

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488  alin. (1) pct. 5 C.proc.civ. invocat de recurenții reclamanți raportat la încălcarea efectului devolutiv al apelului constând în faptul că instanța de apel a reținut culpa  concurentă a victimei D. în producerea urmărilor accidentului deși  acest aspect nu a fost invocat de pârât prin motivele de apel, și nici prin întâmpinarea depusă la instanța de fond, Înalta Curte  constată următoarele :

Efectul devolutiv al apelului este reglementat de dispozițiile art. 476 C.proc.civ., care în alin. (1) prevede că  apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată a fondului,  instanța de apel statuând atât  în fapt  cât și în drept, iar în alin. (2) prevede că în cazul în care  apelul nu s-a motivat ori motivarea apelului sau întimpinarea nu cuprinde motive, mijloace  de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate în prima instanță.

Din dispozițiile art. 477- 478 C.proc.civ., rezultă că efectul devolutiv al apelului este limitat la  ceea ce s-a apelat,  și respectiv la ceea ce s-a supus judecății în primă instanță. Prin urmare, apelul este guvernat de două reguli/principii exprimate prin adagiile

tantum devolutum quantum apellatum

și

tantum devolutum quantum iudicatum.

Astfel, art. 477 C.proc.civ. dă valoare normativă regulii tantum devolutum quantum apellatum. Aceasta semnifică faptul că instanța de apel va fi ținută să judece în limitele criticilor formulate prin motivele de apel reluând judecata asupra fondului, dar nu asupra tuturor problemelor de fapt și de drept invocate în fața primei instanțe, ci doar cu privire la acelea criticate de apelant.

Deși limitele efectului devolutiv sunt determinate de ceea ce s-a apelat, alin. (2) al art. 477 C.proc.civ.  prevede că  devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv, ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este  indivizibil.

Din perspectiva limitelor efectului devolutiv al apelului, dispozițiile art. 478 alin. (1) C.proc.civ. prevăd că părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive,  mijloace de apărare și dovezi  decât cele invocate la prima instanță, sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare, iar potrivit principiului tantum devolutum quantum iudicatum, efectul devolutiv al apelului este limitat numai la ceea ce s-a judecat de către prima instanță.

Raportând cele expuse la litigiul pendinte, Înalta Curte constată că pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii prin apelul declarat împotriva hotărârii instanței de fond  a formulat critici numai în ceea ce privește cuantumul  daunelor precum și critici legate de faptul că în mod nelegal au fost acordate daune morale reclamanților B. și C. în calitatea lor de socrii victimei decedate D.

Față de această situație,  Înalta  Curte reține  că  motivele de apel formulate de pârât nu  au  vizat  aspecte legate de culpa concurentă a victimei decedate D. în producerea urmărilor accidentului, că de altfel  culpa concurentă  a victimei  nu a fost  invocată  de pârât nici prin întimpinarea depusă la instanța de fond.

Aspectul cuantificării răspunderii concurente a victimei D. în producerea urmărilor accidentului a  fost ridicată  de instanța de apel din oficiu la termenul de judecată din 15.04.2016, fapt ce rezultă din  încheierea  ședință de la acea dată.

Or, în condițiile în care culpa victimei  D. nu a constituit  motiv de apel și nici mijloc de apărare a pârâtului în fața instanței de fond nerezultând acest aspect nici din dezbateri, Înalta Curte constată că instanța de apel în soluționarea cauzei era limitată potrivit dispozițiilor art. 477- 478 C.proc.civ., la  ceea ce s-a apelat,  și respectiv  la ceea ce s-a supus judecății în primă instanță, în respectarea principiilor tantum devolutum quantum apellatum și tantum devolutum quantum iudicatum.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că fiind încălcate limitele efectului devolutiv al apelului, reglementate  prin dispozițiile art. 477-478  C.proc.civ.,  este fondat motivul de recurs  prevăzut de art. 488  alin. (1)  pct. 5  C.proc.civ.

Față de cele expuse, în condițiile încălcării limitelor efectului devolutiv al apelului, Înalta  Curte apreciază că sunt nefondate criticile legate  de încălcarea principiului unicității căii de atac prevăzut de art. 460 C.proc.civ.

Relativ la motivul de recurs, înscris în art. 488 pct. 6 C.proc.civ., prin care recurenții reclamanți formulează critici privind încălcarea obligației de motivare a hotărârii atacate în ceea ce privește soluția de respingere a apelului  lor, Înalta Curte  constată  următoarele:

Potrivit art. 425  alin. (1) lit. b) C.proc.civ., în considerentele hotărârii instanța trebuie să arate  motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, respectiv atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele  pentru care s-au  înlăturat  cererile  părților.

Cum motivarea hotărârilor judecătorești reprezintă un element de validitate a acestora, instanța are obligația de a arăta atât argumentele pro și contra ce au format convingerea în ceea ce privește soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile, apărările părților, cât și la probele  și dispozițiile  legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Motivarea hotărârii reprezintă arătarea temeiurilor de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii constituie o condiție  a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv  decât dacă  susținerile părților sunt examinate de instanța ce are obligația legală de a proceda la o analiză a susținerilor, argumentelor și mijloacelor de probă, pentru a le aprecia pertinența.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte verificând motivele de apel invocate de reclamanții A., B. și C. constată că acestea vizau atât reevaluarea cuantumului daunelor morale la valoarea menționată în acțiune, precum și acordarea daunelor materiale reprezentând cheltuielile efectuate cu  înmormântarea celor două victime cu privire la care au fost invocate dispozițiile art. 250 C.proc.civ. în ceea ce privește

posibilitatea dovedirii lor cu  alte mijloace de probă  prevăzute de  dispozițiile  legale enunțate.

Astfel examinând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că în argumentarea soluției de respingere a apelului declarat de reclamanții A., B. și C., instanța de apel a reținut : „

criticile din apelul reclamanților în sensul că  prima instanță a apreciat greșit cu privire la prejudiciul moral suferit în plan emoțional, psihic-afectiv prin acordarea de despăgubiri într-un cuantum insuficient raportat la prejudiciile incomensurabile suferite cu efecte pe termen lung, respectiv cu privire la prejudiciul material prin neacordare și ignorarea  probei testimoniale,  nu sunt fondate.”

Or, față de această motivare, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de apel nu cuprinde argumentele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței în ce privește soluția de respingere a apelului reclamanților, cu atât mai mult cu cât din considerentele deciziei recurate  nu  rezultă că instanța de apel ar fi realizat o analiză a motivelor de apel formulate în cauză de reclamanți, deși avea obligația de a cenzura legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de tribunal în limitele devoluțiunii stabilite prin motivele de apel, în condițiile în care criticile aduse hotărârii instanței de apel vizau aspecte legate de reevaluarea cuantumului daunelor morale (în raport de valorile protejate de legiuitor și încălcate, de  șocul emoțional și suferințele psihice și de prejudiciul moral produs prin aceea că reclamanții sunt afectați pentru tot restul vieții  de lipsa soției, a fiicei, respectiv de lipsa nepoatei și a nurorii) și aspecte legate de neacordarea daunelor materiale reprezentând cheltuielile de înmormântare a celor două defuncte pentru lipsa dovezilor justificative susținându-se posibilitatea dovedirii daunelor materiale și prin alte mijloace de probă prevăzute de dispozițiile art. 250 Cod  procedură civilă.

Prin urmare, în raport de cele expuse, în condițiile în care hotărârea instanței de apel nu cuprinde argumentele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței în ce privește soluția de respingere a apelului reclamanților, Înalta Curte reține că exercitarea controlului judiciar este imposibilă, situație în care  este incident  motivul de recurs  prevăzut de  art. 488 pct. 6  C.proc.civ.

În ceea ce privește criticile recurenților reclamanți legate de neacordarea daunelor materiale ce reprezintă cheltuielile de înmormântare a celor două victime, pentru lipsa dovezilor justificative, raportat la dispozițiile art. 49  pct. 2 din  Normele privind asigurarea obligatorie  de răspundere  civilă pentru prejudicii  produse prin accidente de vehicule emise de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Înalta Curte constată  următoarele:

Legislația comunitară reglementează asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi în Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009.

Cap. 4 din Directiva 2009/103/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 16 septembrie 2009 privind asigurarea de răspundere civilă auto și controlul obligației de asigurare a acestei răspunderi (versiunea codificată) stabilește regulile referitoare la despăgubirea pentru prejudiciile cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligația de asigurare.

Art. 10 din cap. 4 al Directivei 2009/103/CE, consacrat "organismului responsabil cu despăgubirea", stabilește în alin. (1) paragraful 1 că "

fiecare stat membru instituie sau autorizează un organism responsabil cu despăgubirea, cel puțin în limitele obligației de asigurare, a pagubelor materiale sau a vătămărilor corporale cauzate de un vehicul neidentificat sau de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligația de asigurare

", iar în alin. (1) paragraful 2 teza finală că "

statele membre nu pot autoriza organismul să condiționeze plata despăgubirii de dovedirea de către victimă, într-un fel sau altul, a incapacității sau refuzului persoanei responsabile de a plăti

".

Legislația română a transpus în domeniul asigurării de răspundere civilă

auto

Directiva nr. 2009/103/CE,  cu referire specială la protecția victimelor afectate de accidente cu vehicule pentru care nu a fost îndeplinită obligația de asigurare, prin mai multe acte normative emise în domeniu.

Astfel, normele privind Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, adoptate în temeiul Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, și puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1/2008, cu modificările ulterioare, prevăd în art. 3 alin. (1) că Fondul acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, dacă vehiculul care a provocat accidentul a rămas neidentificat, ori nu era asigurat pentru răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, cu toate că legea prevedea obligativitatea asigurării. În art. 3 alin. (3) din același act normativ se prevede  că în cazul în care pentru vehiculul care a provocat accidentul nu a fost îndeplinită obligația de a încheia asigurarea R.C.A (cazul în speță) "

Fondul acordă persoanelor prejudiciate despăgubiri atât pentru daune materiale, cât și pentru vătămări corporale sau decese

".

Aceleași norme reglementează, procedura prin care Fondul de Protecție a Victimelor Străzii acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, pe baza unei cereri de despăgubire, procedură ce constituie regula în materia despăgubirii persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, provocate fie de un vehicul neidentificat, fie de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligația de asigurare.

În  acest caz, normele Ordinului  CSA  nr. 14/2011 modificat  prin Ordinul CSA nr. 22/2012 privind Fondul de protecție a Victimelor Străzii prevăd că persoanele păgubite prin accidente  de vehicule provocate de un vehicul pentru care nu a fost îndeplinită obligația de asigurare, vor fi despăgubite de Fond în baza hotărârii  judecătorești.

Atât dispozițiile legislației comunitare, cât și dispozițiile dreptului intern stabilesc așadar reguli speciale conform cărora Fondul de Protecție a Victimelor Străzii acordă despăgubiri persoanelor păgubite prin accidente de vehicule. În cadrul acestor reguli se disting cele referitoare la valorificarea drepturilor persoanelor păgubite pe calea acțiunii în justiție, potrivit cărora drepturile persoanelor păgubite prin accidente de vehicule, în care autorul a rămas neidentificat sau vehiculul nu este asigurat de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, se exercită împotriva Fondului.

Cum reclamanții din litigiul pendinte au ales calea acțiunii în justiție pentru acordarea despăgubirilor, și nu procedura  depunerii  cererii direct  la  Fondul de Protecție a Victimelor Străzii, Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art.250 C.proc.civ., ce reglementează obiectul probei și mijloacele de probă, potrivit cărora  dovada unui act juridic sau a unui fapt se poate face  prin înscrisuri, martori, prezumții, prin  mijloace  materiale de probă, sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege, situație în care dovada despăgubirilor materiale ce reprezentau cheltuielile de înmormântare a celor două victime nu  se putea limita  doar la  proba cu înscrisuri.

De altfel este de notorietate că faptul înmormântării unei persoane determină efectuarea unor cheltuieli indiferent de obiceiurile religioase practicate în memoria defunctului. Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că  pentru persoanele care au  avut  un deces în familie, urmare a unui accident rutier (cum este cazul în speță) este greu de conceput ca în astfel de momente să își preconstituie dovezi justificative sub aspectul tuturor cheltuielilor  efectuate.

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte apreciază că dovada cheltuielilor de înmormântare trebuia raportată la dispozițiile art. 250 C.proc.civ., dispoziții pe care de altfel deși reclamanții le-au invocat în motivele de apel,  instanța  nu  le-a  analizat.

În ceea ce privește criticile legate de neacordarea daunelor morale solicitate de recurenții reclamanți B. și C. pentru  prejudiciul moral suferit ca urmare a pierderii nurorii lor D., cu referire la  motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C.proc.civ.,  Înalta Curte reține următoarele:

Art. 1391 alin. (2) Cod civil prevede că: „

Instanța de judecată va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților și surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu”.

Din analiza acestui text rezultă că  prejudiciul afectiv suferit de victimele prin ricoșeu poate fi reparat pe cale pecuniară numai dacă este cauzat de decesul victimei, că sfera victimelor prin ricoșeu care au dreptul la reparația pecuniară a prejudiciului afectiv cauzat de moartea victimei este foarte largă, fiind alcătuită din ascendenți, descendenți, frați, surori, soțul supraviețuitor, precum și oricare altă persoană care, la rândul ei, poate dovedi existența reală a unui asemenea prejudiciu.

Or, în condițiile în care dispozițiile art. 1391 alin. (2) teza II-a C.civ. prevăd posibilitatea acordării despăgubirilor în afara persoanelor enumerate

oricărei alte persoane care ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu,

Înalta Curte constată că singura condiție impusă de legiuitor în ce privește acordarea despăgubirilor  este  dovedirea  existenței  prejudiciului moral.

Cum din textul legal enunțat, rezultă că se pot acorda despăgubiri oricărei persoane care „ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu”, Înalta Curte apreciază că în condițiile în care legiuitorul nu distinge ce persoane s-ar include în sintagma

oricărei alte persoane care ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu

este incident principiul de drept exprimat prin adagiul

ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus

, adică unde legea (norma juridică) nu distinge, nici interpretul și nici instanța nu trebuie să distingă.

Această regulă sugerează că unei formulări generale a textului legal trebuie să-i corespundă o aplicare generală a acestuia, fără a face apel la distincții pe care legea nu le prevede, în condițiile în care legea civilă trebuie interpretată în sensul aplicării ei și nu în sensul neaplicării (

actus interpretandus est potius ut valeat, quam ut pereat

).

Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte  reține că recurenții reclamanți  B. și C.  în calitate de socri ai defunctei D.  în ceea ce privește  cererea  de acordare a daunelor morale, pentru prejudiciul  suferit ca urmare a decesului nurorii lor pot fi încadrați în sintagma prevăzută de art. 1391 teza a  II-a  C.civ., cu condiția dovedirii existenței unui prejudiciu moral, sens în care se impunea verificarea existenței unei legături strânse și neîndoielnice de afecțiune pe care aceștia o aveau cu victima la momentul decesului acesteia.

Or, în condițiile în care instanța de apel s-a raportat doar la calitatea recurenților B. și C. de socri ai defunctei D. reținând că nu se încadrează în categoria persoanelor îndrituite la despăgubiri  potrivit art. 1391 alin. (2) C.civ., Înalta Curte constată că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 488 pct. 8 C.proc.civ.

Incidența  dispozițiilor art. 488 pct. 8 C.proc.civ.  a fost invocată de recurenții reclamanți și din perspectiva faptului că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, care se referă la situația unui conducător auto care a condus sub influența băuturilor alcoolice, câtă vreme  în speță victimele decedate nu au condus autoturismul implicat în accident, ci au avut calitatea de  pasageri.

Din această perspectivă, în condițiile în care Înalta Curte prin prezenta decizie a constatat  încălcarea  limitelor efectului devolutiv al apelului în condițiile în care  nici prin motivele de apel și nici prin întâmpinarea depusă la prima instanță pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii nu a invocat culpa concurentă a victimei  D., criticile  legate de greșita aplicare a dispozițiilor art. 87 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002 nu se mai impun a fi analizate.

Recurenții reclamanți  au criticat hotărârea instanței de apel din perspectiva interpretării

greșite a legii legată de despăgubirea de 5.000.000 euro, prevăzută de Normele la legea asigurărilor introduse prin Ordinul C.S.A. nr. 20/2008, despăgubire ce s-ar acorda în situația catastrofelor rutiere cu un număr mai mare de victime, că potrivit art. 24 alin. (1) din Norme, această sumă reprezintă nivelul maxim de despăgubire, pentru vătămări corporale, decese, prejudicii fără caracter patrimonial, produse într-un accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate.

Din perspectiva acestei critici, Înalta Curte apreciază că față de considerentele ce au determinat casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre  rejudecare aceleași instanțe, analiza acestor critici nu mai impune.

Față de  cele expuse, cum motivele  de recurs  invocate se circumscriu dispozițiilor  art. 488 pct. 5, 6 și 8 C.proc.civ., Înalta Curte  în temeiul art. 497  C.proc.civ., a admis recursul formulat de recurenții-reclamanți A., B. și C. împotriva deciziei nr. 557/A/2016, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a casat decizia recurată cu  trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecare, urmând a fi avute în vedere aspectele învederate în considerentele prezentei decizii.

Astfel, în rejudecare instanța de apel urmează ca în examinarea apelului declarat de pârâtul Fondul de Protecție a Victimelor Străzii să se raporteze la motivele de apel invocate de acest pârât în cererea de apel, precum și  la ceea ce s-a judecat în primă instanță în respectarea principiilor de drept

tantum devolutum quantum appellatum

,  respectiv

tantum devolutum quantum iudicatum.

De asemenea în ceea ce privește apelul declarat de reclamanți, în rejudecare instanța urmează a examina toate criticile și aspectele învederate în motivele de apel inclusiv incidența dispozițiilor art. 250 C.proc.civ. ce vizează admisibilitatea dovedirii unui fapt / act juridic nu numai prin înscrisuri, ci și prin  martori, prezumții, sau prin orice alte mijloace prevăzute de lege, în ceea ce privește daunele materiale reprezentând cheltuielile de înmormântare a celor două victime ale accidentului produs la 19.01.2014.

În rejudecare, instanța de apel urmează a avea în vedere și statuările din prezenta decizie de casare în sensul că recurenții reclamanți B. și C. în calitatea lor de socri ai defunctei D., pot fi încadrați în sintagma prevăzută de art.1391 alin. (2) teza  II-a  C.civ., în ceea ce privește cererea acestora de  acordare a daunelor morale, cu condiția dovedirii existenței unui prejudiciu moral ca urmare a decesului nurorii lor, sens în care urmează a fi administrate probe în vederea verificării existenței unei legături strânse și neîndoielnice de afecțiune pe care aceștia o aveau cu victima la momentul decesului acesteia.