ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 356/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

pronunțată în ședința publică din 13 mai 2011 în dosar nr. 4470/117/2010,

Tribunalul Cluj a sesizat Curtea cu soluționarea excepției de nelegalitate

parțială a H.G. nr. 969/2002 cu privire la poziția nr. 1901 din anexa nr. 1, excepție

invocată de reclamanții Z.C.D. și Z.E., apreciind că de soluționarea acestei

excepții de nelegalitate depinde soluția ce urmează a fi pronunțată în dosarul

menționat anterior.

În motivarea

excepției de nelegalitate reclamanții au arătat că sunt proprietarii imobilului

casa si teren din Cluj-Napoca, str. Ion Andreescu, intrând în posesia terenului

de 255 mp. de la adresa de mai sus încă din anul 1976, în urma Deciziei nr. 314

din 19 iulie 1976, prin care li se atribuia o suprafață de teren in vederea edificării

unei case de locuit.

În anul 1977 s-a

autorizat, prin Autorizația de executare de lucrări din 7 iunie 1977,

construcția casei lor de locuit, având la baza și Certificatul de aliniere și

regim de construire din 7 iunie 1977.

La data emiterii H.G.

nu s-a procedat la identificarea in teren a imobilului ce este afectat

utilizării in interes public, avându-se drept criteriu înscrierile vechi de

carte funciara care nu garantează întinderea. Pe de alta parte, aceasta

suprafață de teren, aflându-se in posesia reclamanților, afectata fiind de

lucrările menționate mai sus, nu va putea fi niciodată folosita conform

scopului trecerii in domeniul public, acela de folosire conform destinației,

respectiv teren aferent cabinetelor medicale din incinta Laboratorului de

Sănătate Mintala. EI se afla parțial sub casa reclamanților si, parțial,

prezintă terasări și consolidări specifice unui teren in panta,cu pânză

freatica la o adâncime foarte mica.

Pârâtul

Guvernul României a formulat întâmpinare

prin care solicită respingerea excepției de

nelegalitate invocată împotriva Hotărârii Guvernului nr. 969/2002 privind

atestarea domeniului public al județului Cluj, precum și al municipiilor,

orașelor și comunelor din județul Cluj, cu excepția municipiului Cluj-Napoca,

cu privire la Anexa nr. 1 poziția 1091.

Apreciază că, în

cauză, trebuie înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 262/2007, și ale art. 11 alin.

(2) teza finală din Legea nr. 262/2007.

Invocarea, în anul 2011, a nelegalității H.G. nr. 969/2002 pe calea excepției prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004,

consideră că afectează siguranța tuturor raporturilor juridice ce decurg din

existența și din aplicarea actului, această perioadă fiind departe de orice

apreciere a caracterului rezonabil al termenului în care poate fi atacat un act

administrativ, ceea ce îndreptățește concluzia că actul este unul definitiv

asupra căruia nu se mai poate interveni.

Prin întâmpinarea

formulată Consiliul Județean Cluj a solicitat respingerea ca inadmisibilă a

excepției de nelegalitate parțială a H.G. nr. 969/2002, pentru aceleași

considerente invocate și de pârâtul Guvernul României.

Curtea de Apel Cluj -

secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal prin sentința

civilă nr. 533 din 6 octombrie 2011 a admis excepția inadmisibilității și a

respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a H.G. nr. 969/2002 invocată

de reclamanți.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța a reținut că dispozițiile Legii nr. 554/2004, care

permit repunerea în discuție în mod repetat și fără limită în timp a

legalității oricărui act administrativ cu caracter individual indiferent de

data emiterii acestuia, încalcă principiile și drepturile fundamentale menționate

anterior, contravenind jurisprudenței C.E.D.O. și a Curții de Justiție de la Luxemburg, pronunțate în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința

actelor administrative cu caracter individual, admiterea excepției de

nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea

actului respectiv.

Împotriva acestei

sentințe considerată nelegală și netemeinică au declarat recurs reclamanții.

Recurenții au

susținut că sentința este nelegală, deoarece instanța a soluționat litigiul

prin admiterea excepției de inadmisibilitate a acțiunii, făcând trimitere

expresă la principiul securității juridice și la cel al respectării dreptului

la un proces echitabil, principii care nu ar fi respectate, dacă s-ar admite

posibilitatea analizării legalității unui act administrativ emis anterior

promulgării Legii nr. 554/2004.

Această reținere,

susțin recurenții, conferă sentinței caracterul unui act legal abstract,

generic, rupt de situația concretă a părților litigante.

Recursul este nefondat.

Obiectul excepției de

nelegalitate de față îl reprezintă anularea parțială a H.G. nr. 969/2002 cu

privire la poziția nr. 1091 din Anexa 1, care menționează suprafața de teren de

3672 mp ce face parte din domeniul public al Județului Cluj, înscrisă în C.F.

Cluj Napoca, pentru suprafața de 155 mp.

Hotărârea Guvernului nr.

969/2002 a fost emisă în temeiul art. 107 din Constituția României și a art. 21

alin. (3) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul

juridic al acesteia, fiind emisă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Instanța de control

judiciar apreciază că excepția de nelegalitate a actului administrativ anterior

nominalizat nu poate fi primită, întrucât, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004,

modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter

individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în

cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții

interesate; în acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ

depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată,

instanța de contencios administrativ și suspendă cauza (…).

Actul administrativ

aflat în discuție este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Pe acest aspect, este

de menționat faptul că instanța constituțională, prin deciziile nr. 425 și nr. 426

din 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) și art. 11 alin. (2) teza

finală din Legea contenciosului administrativ sunt constituționale, în raport

de prevederile art. 1, art. 5, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin.

(2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală a țării.

Însă, în ceea ce

privește cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al

invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului

național îi revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din

Constituție, în legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează

drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

În acest sens,

judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a

Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor

acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere

contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea

acesteia de către legiuitor” (a se vedea C.E.D.O., hotărârea din 26 aprilie 2007,

cauza Dumitru Popescu contra României, M. Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007).

Așadar, prin

raportare la normele Convenției Europene a Drepturilor Omului și la

jurisprudența instanței de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune

înlăturarea aplicării în speța de față a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art.

11 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată,

care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției

de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual

emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reținând că aceste norme

interne contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare

asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În concret, normele

aflate în discuție, întrucât permit cenzurarea legalității actelor

administrative cu caracter individual emise înainte de data intrării în vigoare

a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.

6 C.E.D.O., precum și de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii

Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice.

Ca o consecință a

celor expuse anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 din

Constituția României, instanța de control judiciar apreciază că excepția de

nelegalitate invocată în cauză nu poate fi primită, în raport de prevederile art.

4 alin. (1) și art. 11 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului

administrativ, modificată.

Mai mult decât atât,

în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanța

de contencios administrativ investită cu soluționarea unei excepții de

nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ

supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în

temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul

ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5)

din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/ 2000 privind normele

de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cu alte cuvinte,

verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de

nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile

legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.

În speța de față,

instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că

recurenta invocă, în realitate, aspecte de fapt, și nu veritabile critici de

nelegalitate, cenzurabile în procedura instituită de art. 4 din Legea nr. 554/2004,

modificată.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ca

nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Z.C.D. și Z.E. împotriva sentinței civile nr. 533 din 6 octombrie 2011 a Curții de Apel Cluj - secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2012.