ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 315/2019

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Dolj sub nr. x/2018, în data de 09.01.2018, reclamanta A., reprezentată de Sindicatul Administrației Publice "B.", a chemat în judecată pe pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei nr. 237/19.10.2017 - prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a retrogradării din funcția publică deținută, pentru o perioadă de 1 an, precum și a Deciziei nr. 238/30.10.2017 - prin care a fost pusă în executare prima Decizie contestată, în sensul că reclamanta a fost reîncadrată pe o funcție inferioară, fiindu-i diminuate în mod corespunzător și drepturile salariale. De asemenea, s-a solicitat obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumele reținute din salariu - în temeiul Deciziei nr. 238/30.10.2017 - "actualizate", precum și la plata dobânzii legale "penalizatoare".

2.1. Prin Sentința civilă nr. 884/2018, Tribunalul Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal, și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta A. - reprezentată de Sindicatul Administrației Publice "B.", în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, având ca obiect anularea Deciziei de sancționare disciplinară, a Deciziei de reîncadrare în funcție și pretenții - restituirea sumelor reținute din salariu, în favoarea Tribunalului Maramureș, secția contencios administrativ și fiscal.

În motivarea soluției, Tribunalul Dolj a reținut, pornind de la prevederile art. 28 din Legea nr. 62/2011 și art. 117 din Legea nr. 188/1999 că, în cazul litigiilor privind raportul de serviciu al funcționarului public ori sancțiunile disciplinare aplicate acestuia - litigii ce urmează a fi soluționate de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale tribunalelor, în virtutea prevederilor art. 80 și 109 din Legea anterior menționată, dispozițiile Legii nr. 188/1999 urmează a fi completate cu prevederile legislației muncii, în măsura în care acestea nu contravin legislației specifice funcției publice.

Așadar, întrucât Legea nr. 188/1999 nu cuprinde niciun fel de prevederi cu privire la competența teritorială a instanțelor de contencios administrativ și fiscal de a soluționa litigiile referitoare la sancțiunile disciplinare aplicate unui funcționar public, reîncadrarea în funcție sau plata drepturilor salariale cuvenite pentru activitatea desfășurată, urmează a-și găsi aplicabilitatea dispozițiile cuprinse în Codul muncii care reglementează o astfel de competență.

Astfel, art. 269 alin. (1) și (2) din Legea nr. 53/2003 (Codul muncii) prevede: "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor judecătorești, stabilite potrivit legii. (2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Este adevărat că, prin Decizia nr. 1/2013, prin care a fost soluționat un recurs în interesul legii, Înalta Curte a stabilit că "În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. (2) din Codul muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant" însă, în speță, Sindicatul Administrației Publice "B." nu a acționat în calitate de reclamant - în numele și pentru membrul său de Sindicat, ci doar în calitate de reprezentant al persoanei fizice reclamante, A.

Prin urmare, în speță, litigiul a fost declanșat de un funcționar public care-și desfășoară activitatea în cadrul Casei Județene de Pensii Maramureș și nu de organizația sindicală al cărei membru este, astfel încât competența teritorială, una exclusivă, a instanței investită a soluționa cauza trebuie stabilită în raport de domiciliul respectivului funcționar public și nu de sediul Sindicatul Administrației Publice "B.".

Cum domiciliul reclamantei este situat în mun. Baia Mare, jud. Maramureș - în aceeași localitate fiind, de altfel, și sediul instituției-pârâte -, competența de soluționare a cauzei aparține secției contencios administrativ și fiscal din cadrul Tribunalului Maramureș.

2.2. Prin Sentința nr. 1724 din 05 noiembrie 2018 a Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Maramureș și s-a declinat competența teritorială pentru soluționarea cererii formulate de reclamantul Sindicatul Administrației Publice "B.", în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, în favoarea Tribunalului Dolj.

Constatând ivit conflict negativ de competență, Tribunalul Maramureș a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Pentru a dispune în acest sens, instanța a reținut că reclamantul, cu legitimarea procesuală a acestei calități dată de art. 28 (2) din Legea nr. 54/2003, a formulat cerere de chemare în judecată a instituției angajatoare, Casa Județeană de Pensii Maramureș, alegând competența de la sediul său, respectiv Tribunalul Dolj.

Pe de altă parte, Legea nr. 53/2003 prin art. 269 face trimitere la instanța competentă potrivit legii, iar art. 117 din Legea nr. 188/1999 trimite la prevederile Legii nr. 53/2003.

Prin urmare, sindicatul a acționat în calitate de reclamant, reprezentarea membrului de sindicat A. fiind o consecință subsecventă și implicită "competenței" legale a sindicatului de a deține calitatea procesuală activă care nu are consecințe sub aspectul competenței teritoriale.

În condițiile în care sindicatul a ales ca fiind competentă instanța de la sediul său, instanța învestită nu poate cenzura această alegere, fără a goli de conținut dreptul legal consacrat de art. 111 respectiv art. 116 C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Prin cererea dedusă judecății, reclamanta A., reprezentată de Sindicatul Administrației Publice "B." a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, anularea Deciziei nr. 237/19.10.2017, prin care i s-a aplicat sancțiunea disciplinară a retrogradării din funcția publică deținută, pentru o perioadă de 1 an, precum și a Deciziei nr. 238/30.10.2017, prin care a fost pusă în executare prima decizie contestată, în sensul că reclamanta a fost reîncadrată pe o funcție inferioară, fiindu-i diminuate în mod corespunzător și drepturile salariale.

De asemenea, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a sumele reținute din salariu, în temeiul Deciziei nr. 238/30.10.2017, actualizate, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare.

Instanțele aflate în conflict s-au considerat necompetente să soluționeze litigiul din punct de vedere teritorial, în raport cu sediul/domiciliul reclamantei, apreciind diferit asupra problemei legitimității procesuale a organizațiilor sindicale, respectiv dacă acestea acționează în calitate de reclamanți sau doar ca reprezentanți ai membrilor săi.

Înalta Curte constată că, în cauza de față, competența de soluționare a acțiunii în primă instanță revine Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în raport de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 10 din Legea nr. 212/2018 pentru modificarea și completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a altor acte normative, publicată în M. Of. nr. 658/30.07.2018.

Astfel, potrivit prevederilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 544/2004:

"(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului."

De asemenea, potrivit alin. (4) al art. 10, introdus prin art. I pct. 11 din Legea nr. 212/2018, "(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces."

Aceste dispoziții legale fiind de imediată aplicare, Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, Tribunalului Maramureș, având în vedere domiciliul reclamantei care este situat în municipiul Baia Mare, județul Maramureș.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta SAP B. pentru A. în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Maramureș, în favoarea Tribunalului Maramureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 ianuarie 2019.

Procesat de GGC - NN