ÎCCJ, decizie (scj.ro #84110)

Minor. Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Condiții. Termen de încercare Cuprins pe materii: Drept penal. Partea generală.

Minoritatea Indice alfabetic: Drept penal - minor - suspendarea executării pedepsei sub supraveghere - termen de încercare C. pen ., art. 86 1 și urm., art. 110 Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută în art. 86 1 și urm. C. pen . este aplicabilă infractorilor minori, cu derogările stabilite în Titlul V al Părții generale - „Minoritatea”, întrucât, pe de o parte, dispozițiile de drept penal prevăzute în celelalte titluri ale Părții generale a Codului penal se aplică și minorilor, în aceleași condiții ca cele prevăzute pentru majori, dacă nu sunt prevăzute expres derogări, interziceri sau condiții diferențiate pentru minori, iar pe de altă parte, o concluzie contrară, în sensul că prevederile art. 86 1 și urm. C. pen . nu ar fi aplicabile infractorilor minori, ar conduce la crearea unui tratament defavorabil pentru infractorii minori în raport cu cei majori.

În cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicată infractorilor minori, termenul de încercare se stabilește conform art. 110 C. pen ., iar nu potrivit art. 86 2 C. pen ., întrucât în Titlul V al Părții generale sunt cuprinse, pentru infractorii minori, dispoziții derogatorii de la dreptul comun cu privire la termenul de încercare al suspendării executării pedepsei - condiționată, sub supraveghere sau sub control. I.C.C.J., secția penală, decizia nr. 4002 din 4 decembrie 2008 Prin sentința penală nr. 23/S din 19 martie 2007 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, în baza art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 522/2004, cu aplicarea art. 75 alin. (1) lit. a), art. 99 și urm. C. pen . și a art. 13 C. pen ., a fost condamnat, între alții, inculpatul C.R.

la un an și 6 luni închisoare. În baza art. 86 1 C. pen . s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului și s-a stabilit, potrivit art. 86 2 C. pen ., un termen de încercare de 3 ani și 6 luni. Conform art. 86 3 C. pen ., pe durata termenului de încercare, s-a dispus ca inculpatul să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Argeș la datele fixate de acest serviciu; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență, precum și obligația de a urma un curs de învățământ ori de calificare.

În baza art. 359 C. proc . pen ., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen . și art. 86 4 C. pen ., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării. Prin decizia nr. 19/Ap din 4 martie 2008 a Curții de Apel Brașov, Secția penală și pentru cauze cu minori, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov și, între alții, de inculpații C.R., sentința atacată fiind desființată cu privire la încadrarea juridică dată faptelor comise de ceilalți inculpații, iar în ceea ce îl privește pe inculpatul C.R., numai cu privire la omisiunea deducerii reținerii inculpatului. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și inculpatul C.R.

Parchetul a invocat cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc . pen . și a criticat hotărârea sub aspectul greșitei aplicări față de inculpatul minor C.R. a dispozițiilor art. 86 1 C. pen . privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei.

În dezvoltarea motivelor de recurs, parchetul a susținut că dispozițiile art. 86 1 C. pen . nu pot fi aplicate inculpaților minori (ci doar celor majori), pentru aceștia legiuitorul reglementând, în mod distinct, această modalitate de executare a pedepsei în dispozițiile art. 110 1 C. pen . Inculpatul recurent C.R., prin apărătorul ales, a invocat, de asemenea, cazul de casare prevăzut în art. 385 9 alin. (1) pct. 14 C. proc . pen . Înalta Curte de Casație și Justiție, examinând atât motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc . pen ., combinate cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc . pen ., constată că prima instanță a reținut, în mod corect, situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză.

Cu privire la recursul declarat de parchet, Înalta Curte de Casație și Justiție constată următoarele: Parchetul a susținut că dispozițiile art. 86 1 C. pen ., privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, nu pot fi aplicate inculpaților minori, ci doar inculpaților majori, astfel că este nelegală referirea la prevederile art. 86 1 C. pen . dispusă de instanțele de fond și apel față de inculpatul minor C.R., cu ocazia stabilirii modalității de executare a pedepsei aplicate acestuia.

De asemenea, parchetul a arătat că, dacă în cazul infractorilor majori, legiuitorul a stabilit în mod expres două modalități de executare neprivative de libertate, respectiv suspendarea în formă simplă reglementată în art. 81 C. pen . și suspendarea sub supraveghere reglementată în art. 86 1 și urm. C. pen ., în cazul infractorilor minori a instituit un regim aparte, și anume suspendarea simplă reglementată în art. 110 C. pen . și suspendarea cu respectarea anumitor obligații până la împlinirea vârstei de 18 ani și respectarea altor obligații după această dată, potrivit art. 110 1 C. pen . Totodată, s-a mai susținut că dispozițiile art. 110 1 C. pen . care reglementează această modalitate de executare a pedepsei în cazul infractorilor minori sunt de strictă interpretare, nefiind permisă adăugarea la lege, potrivit principiului „ ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus ” ; cu alte cuvinte, în cazul infractorilor minori nu este prevăzută în mod expres posibilitatea aplicării dispozițiilor art. 86 1 C. pen ., pentru aceștia legiuitorul stabilind o suspendare sub supraveghere aparte „sui-generis”, singurul punct comun reprezentându-l doar impunerea respectării anumitor obligații de către inculpați (obligații pe care din considerente de tehnică legislativă legiuitorul nu le-a mai reluat, ci a făcut doar trimitere la ele).

Înalta Curte de Casație și Justiție constată că susținerea parchetului, în sensul că infractorilor minori nu li se pot aplica decât dispozițiile speciale cuprinse în Titlul V - intitulat Minoritatea - al Părții generale a Codului penal și că deci, implicit, nu li se pot aplica dispozițiile art. 86 1 și urm. C. pen . (referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor aplicate infractorilor majori) este greșită. Titlul V al Părții generale a Codului penal, intitulat „Minoritatea” (art. 99 - 110 1 ), cuprinde reglementări referitoare la următoarele instituții juridice: limitele răspunderii penale, consecințele răspunderii penale, măsurile educative și durata acestora, liberarea minorului înainte de a deveni major, revocarea liberării sau internării minorului și pedepsele pentru minori (cu referire specială asupra suspendării condiționate a executării pedepsei, suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau sub control).

Întrucât Titlul V cuprinde un număr limitat de reglementări cu privire la minori, rezultă că, în ceea ce privește celelalte norme de drept penal (evident care nu sunt cuprinse în acest titlu), dispozițiile lor sunt comune atât pentru făptuitorii majori, cât și pentru cei minori, bineînțeles afară de cazurile pentru care legea dispune expres altfel.

În condițiile mai sus menționate, făptuitorilor minori li se vor aplica dispozițiile penale generale referitoare la tentativă, participație, pluralitatea de infracțiuni, cauzele care înlătură caracterul penal al faptei, cauzele care înlătură răspunderea penală sau consecințele condamnării, individualizarea pedepselor, înlocuirea răspunderii penale etc. Regimul sancționator penal al minorilor fiind un regim special caracterizat prin atenuarea răspunderii penale, nu putea să nu utilizeze în individualizarea judiciară a pedepselor modalitățile neprivative de libertate care, asociate cu măsurile de control și supraveghere, pot contribui în mai mare măsură la reeducarea acestora, evitând mediul penitenciar, total inadecvat formării personalității minorilor.

Suspendarea condiționată a executării pedepsei în cazul minorilor prevăzută în art. 110 C. pen . se particularizează, față de suspendarea condiționată prevăzută în art. 81 C. pen . (aplicabilă infractorilor majori), doar prin termenul de încercare care se compune din pedeapsa aplicată, la care se adaugă un termen variabil între 6 luni și 2 ani, spre deosebire de termenul fix de 2 ani în cazul infractorilor majori. Celelalte dispoziții privind suspendarea condiționată a executării pedepsei sunt aplicabile și infractorilor minori. Pe de altă parte, legiuitorul a reglementat în art. 110 1 C. pen . suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infractorilor minori, fără a detalia această măsură.

Din analiza textului legal mai sus amintit se constată că există două modalități ale acestui tip de suspendare a executării pedepsei, respectiv: - suspendarea executării pedepsei sub control [art. 110 1 alin. 1 teza I]; - suspendarea executării pedepsei sub supraveghere [art. 110 1 alin. 1 teza a II-a]. Suspendarea executării pedepsei sub control este o măsură rezultând din asocierea suspendării condiționate cu măsura educativă a libertății supravegheate.

Instanța de judecată, aplicându-i inculpatului minor o pedeapsă a cărei executare a fost suspendată condiționat, poate dispune ca pe perioada termenului de încercare, dar numai până la 18 ani, minorul să fie supravegheat de persoanele indicate în art. 103 (părinți, tutore, persoană de încredere sau instituție legal însărcinată cu supravegherea minorilor), putând stabili totodată în sarcina minorului una sau mai multe obligații dintre cele prevăzute în art. 103 alin. (3) (să nu frecventeze anumite locuri, să nu intre în legătură cu anumite persoane, să presteze o activitate neremunerată într-o instituție de interes public pe o durată între 50 și 200 de ore).

După împlinirea vârstei de 18 ani, măsurile de control amintite sunt înlocuite cu măsurile de supraveghere și obligațiile prevăzute de lege în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere, astfel că, practic, suspendarea executării pedepsei sub control se convertește în suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, instituție similară cu cea a suspendării executării pedepsei sub supraveghere aplicabilă infractorilor majori, cuprinsă în art. 86 1 și urm. C. pen . Întrucât suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzută în art. 86 1 și urm. C. pen . constituie un mijloc de individualizare a pedepselor, aceasta poate fi aplicată și infractorilor minori, dacă sunt sancționați cu pedepse și sunt întrunite condițiile legale.

De fapt, nici nu s-ar putea ajunge la o altă concluzie, deoarece, în caz contrar, în lipsa unor dispoziții exprese ale legii, s-ar aplica un tratament defavorabil infractorilor minori față de cei majori, ceea ce nu a fost în intenția legiuitorului. Ar fi absurd să se susțină că doar mijloacele de individualizare a pedepsei care sunt reglementate în Titlul V („Minoritatea”) s-ar putea aplica minorilor, pe motiv că legiuitorul ar fi stabilit condiții speciale de aplicare a acestora, așa cum este cazul suspendării condiționate a executării pedepsei (prevăzută în art. 110 C. pen .) și suspendării executării pedepsei sub supraveghere (prevăzută în art. 110 1 C. pen .), deoarece, așa cum am menționat mai sus, Titlul V cuprinde doar câteva reglementări legale privind pe minori, majoritatea normelor de drept penal făcând obiectul celorlalte titluri din Codul penal.

Normele de drept penal prevăzute în celelalte titluri ale Codului penal se aplică minorilor, în aceleași condiții legale ca și pentru majori, dacă nu sunt prevăzute expres derogări, interziceri sau condiții diferențiate pentru minori. În concluzie, instanțele de judecată, în operațiunea de individualizare a pedepselor, pot aplica minorilor, sancționați cu pedepse, în raport cu criteriile generale de individualizare și condițiile legale, oricare dintre mijloacele de individualizare, inclusiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (legea neinterzicând și nelimitând acest mod de individualizare a pedepsei pentru minori).

Ca atare, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că modalitatea de executare a pedepsei stabilită în prezenta cauză față de inculpatul minor C.R., respectiv suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, în condițiile art. 110 1 C. pen . raportat la art. 86 1 C. pen ., a fost dispusă de instanțele de fond și apel, în mod corect, dispozițiile legale privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere prevăzute în art. 86 1 - 86 6 C. pen . fiind aplicabile și infractorilor minori, regimul acestor măsuri fiind practic identic în cazul minorilor cu cel aplicabil în cazul majorilor. Înalta Curte de Casație și Justiție constată, însă, că unica greșeală pe care au făcut-o instanțele de fond și apel a fost referirea la dispozițiile art. 86 2 C. pen ., atunci când au stabilit termenul de încercare pentru inculpatul minor C.R., sub acest aspect recursul parchetului fiind întemeiat.

Potrivit art. 86 2 C. pen ., termenul de încercare în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru infractorii majori se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp, stabilit de instanță, între 2 și 5 ani. În Titlul V, pentru infractorii minori, cu privire la termenul de încercare, sunt cuprinse dispoziții derogatorii de la dreptul comun, componentele termenului de încercare având o întindere mai redusă decât aceea prevăzută în reglementarea generală, pentru majori.

Astfel, potrivit art. 110 C. pen ., „în caz de suspendare condiționată a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanță”, iar „dacă pedeapsa aplicată este amenda, termenul de încercare este de 6 luni.” Este adevărat că prin art. 110 1 C. pen ., reglementându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru minori, nu s-a mai prevăzut un alt termen de încercare în cazul minorilor față de care se ia o atare măsură, așa cum s-a instituit în reglementarea generală, aplicabilă majorilor, prin art. 86 2 din același cod.

Or, această lipsă de reglementare a termenului de încercare aplicabil minorilor în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere nu poate fi suplinită prin preluarea termenului din reglementarea generală, pe care o conține art. 86 2 alin. (1) C. pen ., cât timp ea nu răspunde cerinței de diferențiere pe care o impune tratamentul penal specific pentru minori. Sub acest aspect nu se poate ignora că întregul sistem sancționator penal este caracterizat de un tratament juridic pregnant mai blând pentru minori, firesc pentru orice stat de drept care, prin normele și măsurile pe care le adoptă, urmărește să asigure în primul rând reeducarea și reîncadrarea lor în societate.

De aceea, din moment ce, potrivit art. 110 1 alin. (1) C. pen ., supravegherea minorului de către o persoană sau instituție, dintre cele la care se referă art. 103 din același cod, ori stabilirea pentru el a uneia sau mai multor obligații, este susceptibilă a fi aplicată pe durata termenului de încercare la care se referă art. 110 C. pen ., este evident că și modul de calcul al termenului de încercare nu poate fi, într-un astfel de caz, decât cel aplicabil minorilor, în raport cu dispozițiile generale referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei. De altfel, este de observat că, în legătură cu aplicarea corespunzătoare a altor dispoziții, pe care le conține art. 110 1 C. pen . (privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere), acestea nu includ referiri și la dispozițiile art. 86 2 alin. (1) C. pen ., ceea ce înseamnă că legiuitorul nu a considerat că reglementările date prin acest ultim text de lege ar fi aplicabile și în cazul minorilor.

Așa fiind, durata termenului de încercare, în cazul minorului față de care se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, nu poate fi determinată decât în conformitate cu prevederile art. 110 C. pen ., iar nu potrivit reglementării cu aplicare generală prevăzută în art. 86 2 alin. (1) C. pen ., prin care este stabilit un termen excesiv de lung, ce depășește în mod vădit intervalul de timp necesar reeducării unui minor, în privința căruia s-a apreciat că i se poate asigura reeducarea și în condițiile unei astfel de măsuri. Întrucât termenul de încercare stabilit de instanțele de fond și apel pentru inculpatul minor C.R.

corespunde, din punct de vedere al cuantumului, limitelor prevăzute în art. 110 C. pen ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să modifice doar temeiul de drept al acestui termen, în sensul înlăturării prevederilor art. 86 2 C. pen . și aplicării prevederilor art. 110 C. pen . Față de considerentele ce preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, în conformitate cu prevederile art. 385 15 pct. 2 lit. d) C. proc . pen ., a admis recursurile declarate în cauză, a casat în parte decizia penală nr. 19/Ap din 4 martie 2008 și sentința penală nr. 23/S din 19 martie 2007 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, numai în ceea ce-l privește pe inculpatul minor C.R. și numai cu privire la temeiul de drept al termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată acestui inculpat, a înlăturat din hotărârile recurate dispozițiile art. 86 2 C. pen . și a aplicat inculpatului minor C.R.

dispozițiile art. 110 C. pen ., cu menținerea duratei termenului de încercare de 3 ani și 6 luni. Notă: prin decizia nr. 4002 din 4 decembrie 2008 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a revenit asupra practicii anterioare, evidențiată prin decizia nr. 5266 din 6 noiembrie 2007, publicată în Buletinul Jurisprudenței. Culegere de decizii pe anul 2007 și Jurisprudența Secției penale pe anul 2007, volumul I .