ÎCCJ, decizie (scj.ro #86157)

ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE

- SECȚIILE UNITE -

DECIZIA Nr. LXXV (75

) din 5

noiembrie

2007

Dosar nr. 46/2007

Publicat

in

Monitorul

Oficial

,

Partea

I nr.

545 din

18/07/2008

Sub președinția domnului profesor univ. dr. Nicolae Popa, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție,

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 25 lit. a) din Legea

nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată, s-au întrunit pentru a examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la compunerea termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate minorului, conform dispozițiilor

art. 110

sau ale

art. 86

2

din Codul penal.

Secțiile Unite au fost constituite cu respectarea dispozițiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenți 75 de judecători din totalul de 114 aflați în funcție.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a fost reprezentat de procurorul Tiberiu Mihail Nițu, prim-adjunct al procurorului general.

Reprezentantul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a susținut recursul în interesul legii, punând concluzii de admitere a acestuia în sensul de a se stabili că în cazul suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere sau sub control, aplicată minorului, termenul de încercare se va stabili în conformitate cu dispozițiile art. 110 din Codul penal.

SECȚIILE UNITE,

deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele:

În practica instanțelor judecătorești nu există un punct de vedere unitar referitor la stabilirea termenului de încercare al suspendării sub supraveghere sau sub control a executării pedepselor aplicate minorilor, în legătură cu problema dacă în aceste cazuri sunt aplicabile dispozițiile art. 110 din Codul penal sau ale art. 86

2

din același cod.

Astfel, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că minorilor cărora li s-au stabilit pedepse cu suspendarea executării acestora sub supraveghere le sunt aplicabile dispozițiile art. 86

2

din Codul penal.

Alte instanțe, dimpotrivă, au decis că în cazul aplicării față de infractorii minori a unor pedepse cu suspendarea executării sub supraveghere sau sub control, termenul de încercare trebuie stabilit în condițiile prevăzute în art. 110 din Codul penal.

Aceste din urmă instanțe au interpretat și au aplicat corect dispozițiile legii.

Regimul sancționator penal al minorilor, bazându-se pe un tratament adecvat dezvoltării lor fizice și psihice, caracterizat de atenuarea răspunderii penale, include în mod firesc, în cadrul operațiunii de individualizare judiciară a pedepselor, unele modalități neprivative de libertate care, asociate cu măsurile specifice de control și supraveghere, pot contribui în mare măsură la reeducarea acestora, evitându-se mediul penitenciar.

Ca urmare, pentru infractorii minori sunt aplicabile dispoziții ce derogă de la dreptul comun, între acestea fiind și aceea care, în cazul suspendării condiționate a executării pedepsei ori al suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau sub control, se referă la durata termenului de încercare, ale cărui componente au o întindere mai redusă decât aceea prevăzută în reglementarea generală, pentru majori.

În acest sens este de reținut că, potrivit art. 110 din Codul penal, "în caz de suspendare condiționată a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanță", iar "dacă pedeapsa aplicată este amenda, termenul de încercare este de 6 luni".

Este adevărat că prin art. 110

1

din Codul penal, reglementându-se suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control pentru minori, nu s-a mai prevăzut un alt termen de încercare în cazul minorilor față de care se ia o atare măsură, așa cum s-a instituit în reglementarea generală, aplicabilă majorilor, prin art. 86

2

din același cod.

Or, această lipsă de reglementare a termenului de încercare aplicabil minorilor în cazul suspendării executării pedepsei sub supraveghere sau sub control judiciar nu poate fi suplinită prin preluarea termenului din reglementarea generală, pe care o conține art. 86

2

alin. 1 din Codul penal, cât timp ea nu răspunde cerinței de diferențiere pe care o impune tratamentul penal specific pentru minori.

Sub acest aspect nu se poate ignora că întregul sistem sancționator penal este caracterizat de un tratament juridic pregnant mai blând pentru minori, firesc pentru orice stat de drept care, prin normele și măsurile pe care le adoptă, urmărește să asigure în primul rând reeducarea și reîncadrarea lor în societate.

De aceea, din moment ce, potrivit art. 110

1

alin. 1 din Codul penal, supravegherea minorului de către o persoană sau instituție, dintre cele la care se referă

art. 103

din același cod, ori stabilirea pentru el a uneia sau mai multor obligații este susceptibilă a fi aplicată pe durata termenului de încercare la care se referă art. 110 din Codul penal, este evident că și modul de calcul al termenului de încercare nu poate fi într-un astfel de caz decât cel aplicabil minorilor în raport cu dispozițiile generale referitoare la suspendarea condiționată a executării pedepsei.

De altfel, este de observat că în legătură cu aplicarea corespunzătoare a altor dispoziții, pe care le conține art. 110

1

din Codul penal, privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control, acestea nu includ referiri și la dispozițiile art. 86

2

alin. 1 din Codul penal, ceea ce înseamnă că legiuitorul nu a considerat că reglementările date prin acest ultim text de lege ar fi aplicabile și în cazul minorilor.

Așa fiind, se impune să se constate că durata termenului de încercare, în cazul minorului față de care se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control, nu poate fi determinată decât în conformitate cu prevederile art. 110 din Codul penal, iar nu potrivit reglementării cu aplicare generală prevăzute la art. 86

2

alin. 1 din Codul penal, prin care este stabilit un termen excesiv de lung, ce depășește în mod vădit intervalul de timp necesar reeducării unui minor în privința căruia s-a apreciat că i se poate asigura reeducarea și în condițiile unei astfel de măsuri.

În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și ale art. 414

2

din Codul de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii și a se stabili că dispozițiile art. 110

1

alin. 1 din Codul penal se interpretează în sensul că, în cazul suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere sau sub control aplicate inculpatului minor, instanța va stabili un termen de încercare în condițiile art. 110 din același cod, iar nu potrivit art. 86

2

alin.

1 din Codul penal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

În numele legii

D E C I D:

Admit recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dispozițiile art. 110

1

alin. 1 din Codul penal se interpretează în sensul că în cazul suspendării executării pedepsei închisorii sub supraveghere sau sub control aplicate inculpatului minor, instanța va stabili un termen de încercare în condițiile

art. 110

din același cod, și nu potrivit

art. 86

2

alin. 1 din Codul penal.

Obligatorie, potrivit

art. 414

2

alin. 3 din Codul de procedură penală.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 noiembrie 2007.

PREȘEDINTELE ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE,

prof. univ. dr.

NICOLAE POPA

Prim-

magistrat-asistent

,

Victoria

Maftei