ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1400/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 28.04.2016, societatea A. SRL a formulat, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cerere de suspendare a executării actului administrativ împotriva Deciziei de impunere nr. x emisă în data de 31.03.2016 de consilierii B. și C. din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii prin care s-au stabilit în sarcina subsemnatei obligații fiscale suplimentare de plată în cuantum de 3.609.465 RON, solicitând să se dispună suspendarea actului administrativ contestat până la pronunțarea instanței de fond, soluție pe care o consideră necesară pentru prevenirea unei pagube iminente.

Prin Sentința nr. 179 din 8 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Cluj-Napoca - Administrația pentru Contribuabili Mijlocii.

Împotriva acestei sentințe reclamanta SC A. SRL a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală.

A arătat recurenta că încheierea prin care s-a stabilit cauțiunea în sarcina sa a fost pronunțată potrivit dispozițiilor art. 1062 alin. (3) din C. proc. civ., fără citarea părților, deși organele fiscale au instituit măsura sechestrului cu privire la o parte însemnată din presupusul prejudiciu.

În aceste condiții, apreciază că scopul instituirii cauțiunii, respectiv garantarea executării de către pârât a creanței este atins, iar achitarea unei cauțiuni suplimentare ar avea un caracter superfluu și ar conduce la consemnarea unei duble garanții în favoarea pârâtei.

Intimata-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Cluj-Napoca a depus întâmpinare prin care a solicitat menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

Raportul întocmit în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 17 ianuarie 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 28 februarie 2018 s-a admis în principiu recursul formulat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 179 din 8 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Analizând sentința atacată, în raport cu criticile formulate circumscrise motivelor prevăzute de art. 488 C. proc. civ., cât și din oficiu, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect instanța de fond a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamantă în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, de vreme ce aceasta nu și-a îndeplinit obligația de plată a cauțiunii stabilită prin încheierea din data de 4.05.2015 în procent de 5% din suma contestată, cel târziu până la primul termen de judecată stabilit.

Potrivit prevederilor art. 215 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. , republicată, cu modificările și completările ulterioare, introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal, iar conform art. 215 alin. (2) din același act normativ, "Dispozițiile prezentului articol nu aduce atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 RON".

În condițiile în care legiuitorul nu a înțeles să reglementeze excepții de la această regulă, rezultă că în materia actului administrativ fiscal suspendarea executării poate fi dispusă, fie în condițiile art. 14 fie în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, numai dacă sunt întrunite cumulativ trei cerințe: depunerea unei cauțiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 RON, stabilită în concret în mod suveran de judecătorul fondului; existența cazului bine justificat; prevenirea unei pagube iminente.

Instituirea obligației de plată a cauțiunii ca o condiție a suspendării executării actului administrativ fiscal, cum a stabilit și Curtea Constituțională prin Decizia nr. 500 din 6 mai 2008, nu poate fi calificată ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiție, contrară prevederilor art. 21 din Constituția României și art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât plata cauțiunii nu constituie o condiție de admisibilitate a contestației formulate împotriva actului administrativ fiscal, ci cauțiunea a fost instituită de legiuitor exclusiv pentru a se putea solicita suspendarea executării actului administrativ fiscal. S-a mai reținut, de instanța constituțională, că nu este restricționat accesul la justiție ca urmare a valorii exagerate a cauțiunii ce trebuie depusă pentru suspendarea executării actului administrativ fiscal, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiție posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege.

În mod întemeiat instanța de fond, luând act de nedepunerea de către reclamantă a cauțiunii, stabilită într-un cuantum minim de 5%, constatând că nu este îndeplinită una din condițiile prevăzute de lege, a respins cererea reclamantei de suspendare a executării actului administrativ.

În ceea ce privește critica formulată în fața instanței de recurs cu privire la instituirea unei duble garanții, în condițiile aplicării măsurilor asigurătorii prevăzute de art. 129 din C. proc. fisc. , se constată că cele două măsuri au natură și scop diferit.

Astfel, în timp ce art. 129 alin. (2) din C. proc. fisc. vizează instituirea de măsuri asiguratorii atunci când există pericolul ca debitorul să se sustragă periclitând sau îngreunând colectarea debitului, cauțiunea prevăzută de art. 215 din C. proc. fisc. are ca și scop constituirea unei garanții pentru pârâta-creditoare în ceea ce privește acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executării silite.

În concluzie, constatând nefondate criticile recurentului, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SRL împotriva Sentinței nr. 179 din 8 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2018.

Procesat de GGC - GV