ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 697/2019

HOTĂRÂRE

03.04.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 697/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 17.01.2019 la dosarul nr. x/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, având ca obiect contestație în anulare, contestatorul A. a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, despre care arată că încalcă art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 126 alin. (4) din Constituția României, precum și art. 6 parag. nr. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În motivare, a arătat, în esență, că stabilirea compunerii completelor de judecată prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 80/12.12.2017 pentru anul 2018 este nelegală și încalcă dreptul la un proces echitabil, întrucât printr-un act administrativ se stabilește o chestiune ce nu poate fi reglementată decât printr-o lege organică.

În argumentarea excepției, petentul a invocat Decizia Curții Constituționale nr. 685/07.11.2018, prin care s-a reținut că această entitate administrativă (Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție) "s-a transformat într-una jurisdicțională, din moment ce a decis legala compunere a instanței, ceea ce a afectat dreptul la un proces echitabil în componenta sa esențială ce privește imparțialitatea completului de judecată".

A mai arătat petentul că art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 nu numai că nu reglementează compunerea instanței, dar acordă Colegiului de Conducere al Înaltei Curți puteri discreționare în determinarea compunerii acestor complete.

Neexistând vreun mecanism procedural consacrat prin vreo lege organică de constituire a completelor de 3 judecători, aceștia sunt numiți în mod unilateral, colegial și arbitrar de conducerea instanței, fiind încălcat principiul imparțialității și dreptul la un proces echitabil.

Prin încheierea de ședință din 7 martie 2019 pronunțată în Dosar nr. x/2018 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins cererea formulată de petentul A., de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că sesizarea nu întrunește condițiile cumulative de admisibilitate instituite prin dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, rep., întrucât, deși aceasta a fost formulată de o parte în fața unei instanțe de judecată și deși vizează o dispoziție dintr-o lege ce nu a fost anterior declarată ca fiind neconstituțională, s-a apreciat că excepția invocată privește dispoziții legale ce nu au legătură cu soluționarea cauzei, respectiv o contestație în anulare îndreptată împotriva deciziei civile nr. 297/15.02.2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs petentul A., arătând că prin refuzul de a sesiza Curtea Constituțională cu excepția invocată, instanța supremă încalcă Constituția României, așa cum s-a reținut de altfel și prin decizia Curții Constituționale nr. 685/07.11.2018 privind nelegala compunere a completelor de 5 judecători.

Mai arată că, prin soluția pronunțată, este împiedicată posibilitatea corectării neconcordanțelor reglementărilor criticate, așa cum petentul a probat prin invocarea, la termenul din 17.01.2019, în dosarul nr. x/2018, a excepției de neconstituționalitate privind nelegala compunere a completelor de 3 judecători, referitor la care nu există nicio dispoziție care să statueze asupra modului de compunere al acestora.

Excepția de neconstituționalitate a art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 putea fi invocată de către instanță, din oficiu, instanță care însă nu numai că nu a procedat astfel, ci a respins solicitarea de sesizare a Curții Constituționale, vătămând în mod grav drepturile procesuale ale petentului.

Încheierea atacată încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (3), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 126 alin. (1), (2), (4) din Constituția României, art. 29 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 47/1992, art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Intimații nu au formulat întâmpinare la recurs.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte reține că acesta deduce judecății critici care sunt nefondate.

Astfel, nu se poate reține că instanța ce a pronunțat încheierea atacată ar fi refuzat nelegal sesizarea Curții Constituționale, încălcând astfel Constituția, după cum fără temei pretinde recurentul.

Așa cum rezultă din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992, rep., se înțelege că legiuitorul a rezervat instanțelor de judecată în fața cărora se invocă excepții de neconstituționalitate, rolul de prim filtru în privința acestora, a căror trimitere la Curtea Constituțională nu se poate dispune decât sub rezerva constatării întrunirii condițiilor cumulative de admisibilitate instituite prin alin. (1) - (3) din norma menționată. Or, în analiza sa, instanța ce a pronunțat încheierea nu a făcut decât să-și exercite acest rol de prim filtru al sesizării vizând neconstituționalitatea dispozițiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004.

Reafirmând argumentele sale de neconstituționalitate a acestei dispoziții legale prin memoriul de recurs, recurentul pretinde că textul în discuție încalcă grav art. 126 alin. (1) și (4) din Constituție, potrivit cu care "justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege" iar "Compunerea Înaltei Curți de Casație și Justiție și regulile de funcționare se stabilesc prin lege organică".

Astfel fiind, aprobarea compunerii completelor de judecată la Înalta Curte de Casație și Justiție prin acte administrative - hotărâri ale colegiului de conducere - iar nu prin lege organică, în condițiile în care "Potrivit Legii nr. 304/2004 rezultă evident că în privința completelor de 3 judecători nu există nicio dispoziție care să prevadă modul de compunere al completelor acestora", după cum însuși recurentul afirmă, este văzut de acesta ca un viciu de neconstituționalitate care trebuie reglat de Curtea Constituțională.

Or, în mod evident, ceea ce se susține prin invocarea excepției de neconstituționalitate, este un caz de absență a reglementării, de vid în reglementare, atâta timp cât o conformitate cu dispoziția din art. 126 alin. (4) din Constituție este înțeleasă de recurent ca presupunând existența unei legi organice care să reglementeze compunerea Înaltei Curți de Casație și Justiție inclusiv la nivel de compunere a completelor de judecată care funcționează la nivelul acesteia.

În jurisprudența sa constantă, fundamentată pe atribuțiile sale constituționale și legale, Curtea Constituțională și-a negat rolul de legiuitor pozitiv, respingând excepții de neconstituționalitate ce criticau situații de nereglementare legală ori de vid legislativ, subliniind că rolul său constituțional este de a verifica și scoate în afara fondului legislativ activ dispoziții de lege sau ordonanțe afectate de viciul neconstituționalității.

Cum ceea ce se critică prin sesizarea de excepție de neconstituționalitate de față este inexistența niciunei dispoziții în Legea nr. 304/2004 "care să prevadă modul de compunere al completelor acestora", Înalta Curte reține ca fiind legală soluția de respingere a sesizării ca inadmisibile pentru argumente expuse anterior și care completează pe cele reținute de prima instanță în cuprinsul încheierii atacate.

Reținând, în plus, față de susținerile recurentului făcute cu ocazia dezbaterilor asupra recursului - relative la procedeul strict administrativ al instanței constând în crearea unui dosar asociat având ca obiect sesizarea cu excepția de neconstituționalitate (procedeu, de altfel, conform Regulamentului de organizare și funcționare al instanțelor judecătorești) - că niciun argument de inadmisibilitate a sesizării reținute prin încheierea atacată ori prin prezenta decizie nu se regăsește ori nu decurge din această măsură administrativă și de organizare a activității instanței, după cum nejustificat și total gratuit a susținut recurentul, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat.

În temeiul dispozițiilor art. 451 C. proc. civ. și la solicitarea intimaților B., Înalta Curte îl va obliga pe recurent la plata în favoarea intimatului B. a cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat în sumă de 3.570 RON, a cărui plată a fost dovedită cu înscrisurile depuse la dosar.