ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 374/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Brăila, anularea Deciziei nr. 710/20.07.2016 și a Deciziei nr. 18357/13.09.2016, emise de pârâtă și obligarea pârâtei să emită decizia de punere în drepturi a reclamantei ca titular al Legii nr. 118/1990, art. 1 alin. (1) lit. e), începând cu 1.06.2016.

Prin sentința nr. 136/2017 a Tribunalului Galați a fost admisă cererea de chemare în judecată, au fost anulate cele două decizii emise de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Brăila, s-a constatat că reclamanta este beneficiar al drepturilor prevăzute de art. 1 lit. e), corob. cu art. 4. alin. (1) din Decretul Lege nr. 118/1990 pentru perioada 15.08.1952-18.04.1960, a fost obligată pârâta să emită decizia de punere în drepturi ca titular al Legii nr. 118/1990 art. 1 alin. (1) lit. e) în ceea ce privește indemnizația lunară prevăzută de art. 4 alin. (1) din același act normativ, începând cu 19.05.2016.

Împotriva acestei sentinței a declarat recurs pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, criticând-o ca fiind nelegală conform art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Intimata-reclamantă A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

La termenul din 30.05.2017, Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială a solicitat suspendarea judecării recursului conform art. 520 alin. (4) C. proc. civ., până la pronunțarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017 - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca urmare a sesizării formulate de Curtea de Apel Brașov în dosarul nr. x/2016, având-o ca reclamantă pe B., iar instanța a admis cererea.

La data de 28.06.2017, numitul C. a depus la dosar cerere de intervenție principală, arătând în esență că se impune stabilirea unei anumite sume sub forma unei rente viagere în favoarea sa, din suma pe care o va stabili instanța, având în vedere anumite împrejurări relevate în conținutul cererii.

Intimata-reclamantă D. a depus la dosar întâmpinare la cererea de intervenție principală, solicitând respingerea acesteia ca inadmisibilă, față de dispozițiile art. 62 alin. (2) și (3) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 63/2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2017, a fost respinsă ca inadmisibilă sesizarea formulată de Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2016, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:

"Dacă dispozițiile art. 1 și 10 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, combinate cu dispozițiile art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, pot fi interpretate în sensul că existența unei hotărâri judecătorești definitive și/sau irevocabile, prin care s-a constatat calitatea de persoană îndreptățită la beneficiile prevăzute de acest act normativ a unui membru al familiei reclamantului, face obligatorie recunoașterea calității de persoană îndreptățită și a reclamantului, fără a mai fi necesară coroborarea acestei hotărâri, sau a prezumției pe care o generează, cu alte probe."

În aceste condiții, cauza a fost repusă pe rol pentru termenul din 21.11.2017, dată la care numitul C. a depus concluzii cu privire la cererea de intervenție formulată.

Prin Decizia nr. 3188/2017 din 21.11.2017, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de intervenție principală formulată de C., a respins ca nefondat recursul declarat de pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială, împotriva sentinței civile nr. 136/Fca/26.01.2017, pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr. x/2016.

Împotriva soluției de respingere ca inadmisibilă a cererii de intervenție principală formulată de C., acesta a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată, în esență, că instanța a aplicat greșit prevederile art. 66 alin. (2) C. proc. civ., deoarece putea disjunge și judeca pe cale separată cererea de intervenție principală, sau, conform art. 62 C. proc. civ., putea să trimită în copie dosarul la prima instanță sau să ceară acordul expres al intimatei A. pentru a se judeca cererea de intervenție în calea de atac.

În opinia recurentului, neprocedând în acest mod, instanța de recurs și-a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Examinând cauza și decizia atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, având în vedere și susținerile părților, Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză ca nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Recurentul a invocat în susținerea recursului declarat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 din Noul C. proc. civ.

Referitor la acest motiv de casare, recurentul a arătat că instanța de recurs, prin faptul că nu a trimis dosarul la instanța de fond pentru judecarea cererii de intervenție, respectiv prin faptul că nu a trimis cererea de intervenție intimatei pentru a obține acordul expres al acesteia, și-a încălcat atribuțiile puterii judecătorești.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de control judiciar constată că recurentul nu a prezentat argumente concrete referitoare la acest motiv de recurs.

Acest motiv de casare are în vedere situațiile în care, prin hotărârea recurată, instanța a depășit atribuțiile autorității judecătorești și a intrat în cele ale autorităților legislative sau executive.

Ar putea fi incident acest motiv de casare atunci când instanța a săvârșit un act pe care numai un organ al puterii legislative sau al celei executive îl poate face.

Chiar dacă soluția instanței este criticabilă, nu poate fi invocat acest motiv de casare atunci când sentința dată nu a împietat asupra atribuțiilor legislative sau executive, ci are alte vicii, pentru că atunci sunt incidente celelalte motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., astfel că acest motiv de casare este nefondat.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurentul a invocat o aplicare greșită a dispozițiilor art. 64 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente și concludente, recurentul reiterează sub o altă formă considerentele prezentate prin cererea de intervenție, fără a dezvolta un raționament juridic pentru care apreciază că decizia recurată este neîntemeiată, fără a aduce reale critici modului în care curtea de apel a soluționat această cerere, fiind nemulțumit de fapt de soluția pronunțată de instanță.

În consecință, Înalta Curte apreciază că argumentele recurentului vizând în fapt pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanță a normelor de drept material, astfel cum au fost expuse, nu sunt întemeiate.

Înalta Curte apreciază că în mod corect a reținut Curtea de Apel, prin decizia recurată, că în ceea ce privește cererea de intervenție principală formulată de numitul C., în speță devin aplicabile dispozițiile art. 62 C. proc. civ., potrivit cărora:

"(1) Cererea de intervenție principală va fi făcută în forma prevăzută pentru cererea de chemare în judecată. (2) Cererea poate fi făcută numai în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor în fond. (3) Cu acordul expres al părților, intervenția principală se poate face și în instanța de apel".

Având în vedere faza procesuală în care a fost formulată și lipsa acordului expres al celorlalte părți, în mod corect Curtea de Apel a respins cererea de intervenție principală ca inadmisibilă.

De asemenea, din analiza textelor legale anterior menționate rezultă faptul că nu există un temei legal pentru judecarea pe cale separată a cererii de intervenție, că o astfel de cerere de intervenție principală nu este admisibilă în recurs, astfel că nu există temeiurile de drept pentru soluțiile propuse de recurent, decât în cazul în care o astfel de cerere ar fi fost admisibilă.

Având în vedere faptul că domnul C. a formulat cerere de intervenție principală în recurs, și nu în fața primei instanțe și, ținând cont de lipsa acordului expres al părților din proces, instanța de recurs în mod corect a respins cererea de intervenție principală a domnului C. ca inadmisibilă.

Înalta Curte, analizând motivele de recurs ce fac referire la dispozițiile art. 488 pct. 4 și 8 din C. proc. civ., a constatat că nu pot fi primite aceste critici ale recurentului, întrucât instanța nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, iar hotărârea a fost dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material.

În consecință, pentru considerentele arătate, în raport cu înscrisurile depuse la dosar și susținerile părților, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de intervenient ca nefondat, decizia urmând a fi comunicată părților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de intervenientul C. împotriva deciziei civile nr. 3188/2017 din 21 noiembrie 2017 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 5 februarie 2018.