ÎCCJ, decizie (scj.ro #85434)

Bancă. Abaterea disciplinară a șefului de agenție. Sancționare în baza legii nr.58/1998 . Funcția de șef de agenție a unei bînci face parte din categoria „directorului executiv” și persoana în cauză poate fi sancționată, pentru abateri, prin ordin al guvernatorului Bîncii Naționale a României. Constituie abatere disciplinară a conducătorului unității teritoriale a bîncii acordarea creditelor fără garanții pe întreaga perioadă de derulare a creditelor, chiar dacă debitorii au plătit ratele și dobânzile. Termenul de 30 de zile pentru soluționarea contestației de către consiliul de administrație al Bîncii Naționale a României este un termen de recomandare. Decizia nr.329 din 31 ianuarie 2002 Potrivit art.83 alin.2 din Legea bancară nr.58/1998, G.L.

s-a adresat Curții Supreme de Justiție, Secția de contencios administrativ , pentru anularea hotărârii nr.26/2001 a consiliului de administrație al Bîncii Naționale a României prin care i-a fost admisă în parte contestația împotriva ordinului nr.724/2000 al guvernatorului acestei instituții centrale, în sensul reducerii cuantumului amenzii de la 3 salarii medii/bancă la un salariu, respectiv la 6.117.000 lei. Motivându-și recursul, contestatoarea a arătat că : hotărârea atacată este nelegală întrucât, înainte de a fi sancționată, nu a putut să-și exercite dreptul la apărare fiindcă nu i s-a adus la cunoștință actul de control; funcția de șef de agenție pe care o deține nu face parte din categoriile de personal care pot fi amendate în temeiul art.62 alin.2 lit.c din Legea bancară nr.58/1998; sancțiunea aplicată este și nejustificată pe fond, deoarece nu a săvârșit abaterile menționate în actul de control privind asigurarea garanțiilor pentru creditele bancare.

Prin concluziile orale, s-a susținut și tardivitatea emiterii și comunicării hotărârii consiliului de administrație al B.N.R. Recursul nu este fondat. Termenul de 30 de zile prevăzut de art.83 alin.1 din Legea nr.58/1998, pentru soluționarea, de către consiliul de administrație al B.N.R., a contestațiilor împotriva actelor emise în aplicarea acestei legi, este un termen relativ, pentru că, în caz de nerespectare, nu este afectată validitatea actului. Îndeplinirea actului cu depășirea termenului recomandat de lege poate atrage, eventual, sancțiuni disciplinare pentru cei vinovați de nerespectarea termenului, iar nu nulitatea actului.

Este adevărat că Legea bancară prevede în art.62 alin.2 lit.c că Banca Națională a României aplică sancțiuni cu amendă administratorilor, directorilor executivi sau cenzorilor care se fac vinovați de încălcările menționate la alineatul 1. Dar, sfera „directorilor executivi” include și pe conducătorii sucursalelor, filialelor și agențiilor bancare, indiferent dacă aceștia figurează în statul de funcții ca directori sau șefi de unități. Inspecțiile pe care Banca Națională a României le efectuează în exercitarea atribuțiilor de supraveghere prudențială pe care le realizează, în temeiul art.66 din Legea nr.58/1998, ar rămâne fără finalitate dacă șefii agențiilor sau sucursalelor ori filialelor nu ar putea fi sancționați cu amendă conform art.69 alin.2 lit.c, deși se fac vinovați de nerespectarea normelor bancare.

De asemenea, ar însemna să se accepte ideea existenței unei imunități a șefilor de agenții bancare, ceea ce ar contraveni legii. Dreptul la apărare, invocat prin cererea adresată instanței de contencios administrativ, a fost asigurat, contestatoarea semnând fără obiecții procesul verbal de control. Or, în acest proces verbal sunt consemnate încălcările reținute în sarcina contestatoarei în legătură cu creditele acordate unor societăți comerciale. Așadar, contestatoarea a cunoscut faptele imputate și a semnat actul de control fără a formula obiecții, încât pentru pasivitatea sa nu poate invoca limitarea dreptului la apărare. Pe fondul pricinii, se constată că, pentru creditele acordate societăților comerciale, garanțiile avute în vedere la acordare nu au fost asigurate pe întreaga perioadă a derulării creditelor.

De altfel, recurenta a recunoscut prin contestația formulată că imobilele cuprinse în contractele de ipotecă din 29 decembrie 1998, în valoare de 342,8 milioane de lei, și, respectiv 50 milioane de lei, nu au fost asigurate pe perioada 23-28 decembrie 1999, iar o hală de producție, evaluată la 426 milioane de lei, nu a fost asigurată în perioada 28 aprilie 1999 – 16 noiembrie 1999, contrar prevederilor pct.7.4 din Normele metodologice de creditare a investițiilor N.M.C.A. – 02 ale Banc Post. Împrejurarea că, la acordarea creditelor, au fost constituite garanțiile legale, precum și faptul că debitorii au plătit ratele și dobânzile, nu exonerează pe conducătorul unității teritoriale bancare de obligația respectării stricte a normelor de creditare pe tot parcursul derulării creditelor angajate.

În raport cu cele sus-menționate, hotărârea atacată fiind temeinică și legală, recursul a fost respins ca nefondat.