ÎCCJ, decizie (scj.ro #85434)

Bancă.

Abaterea disciplinară a șefului de agenție. Sancționare în baza legii

nr.58/1998

.

Funcția de șef de agenție a unei bînci

face parte din categoria „directorului executiv” și persoana în cauză poate fi

sancționată, pentru abateri, prin ordin al guvernatorului Bîncii Naționale a

României.

Constituie abatere disciplinară a conducătorului unității teritoriale a bîncii

acordarea creditelor fără garanții pe întreaga perioadă de derulare a

creditelor, chiar dacă debitorii au plătit ratele și dobânzile.

Termenul de 30 de zile pentru soluționarea contestației de către consiliul de

administrație al Bîncii Naționale a României este un termen de recomandare.

Decizia

nr.329 din 31 ianuarie 2002

Potrivit art.83 alin.2 din Legea bancară nr.58/1998, G.L. s-a adresat Curții

Supreme de Justiție, Secția de contencios administrativ , pentru anularea

hotărârii nr.26/2001 a consiliului de administrație al Bîncii Naționale a

României prin care i-a fost admisă în parte contestația împotriva ordinului

nr.724/2000 al guvernatorului acestei instituții centrale, în sensul reducerii

cuantumului amenzii de la 3 salarii medii/bancă la un salariu, respectiv

la  6.117.000 lei.

Motivându-și recursul, contestatoarea a arătat că : hotărârea atacată este

nelegală întrucât, înainte de a fi sancționată, nu a putut să-și exercite

dreptul la apărare fiindcă nu i s-a adus la cunoștință actul de control;

funcția de șef de agenție pe care o deține nu face parte din categoriile de

personal care pot fi amendate în temeiul art.62 alin.2 lit.c din Legea bancară

nr.58/1998; sancțiunea aplicată este și nejustificată pe fond, deoarece nu a

săvârșit abaterile menționate în actul de control privind asigurarea

garanțiilor  pentru creditele bancare.

Prin concluziile orale, s-a susținut și tardivitatea emiterii și comunicării

hotărârii consiliului de administrație al B.N.R.

Recursul nu este fondat.

Termenul de 30 de zile prevăzut de art.83 alin.1 din Legea nr.58/1998, pentru

soluționarea, de către consiliul de administrație al B.N.R., a contestațiilor

împotriva actelor emise în aplicarea acestei legi, este un termen relativ,

pentru că, în caz de nerespectare, nu este afectată validitatea actului.

Îndeplinirea actului cu depășirea termenului recomandat de lege poate atrage,

eventual, sancțiuni disciplinare pentru cei vinovați de nerespectarea

termenului, iar nu nulitatea actului.

Este adevărat că Legea bancară prevede în art.62 alin.2 lit.c că Banca

Națională a României aplică sancțiuni cu amendă administratorilor, directorilor

executivi sau cenzorilor care se fac vinovați de încălcările menționate la

alineatul 1.

Dar, sfera „directorilor executivi” include și pe conducătorii sucursalelor,

filialelor și agențiilor bancare, indiferent dacă aceștia figurează în statul

de funcții ca directori sau șefi de unități.

Inspecțiile pe care Banca Națională a României le efectuează în exercitarea

atribuțiilor de supraveghere prudențială pe care le realizează, în temeiul

art.66 din Legea nr.58/1998, ar rămâne fără finalitate dacă șefii agențiilor

sau sucursalelor ori filialelor nu ar putea fi sancționați cu amendă conform

art.69 alin.2 lit.c, deși se fac vinovați de nerespectarea normelor bancare.

De asemenea, ar însemna să se accepte ideea existenței unei imunități a șefilor

de agenții bancare, ceea ce ar contraveni legii.

Dreptul la apărare, invocat prin cererea

adresată instanței de contencios administrativ, a fost asigurat, contestatoarea

semnând fără obiecții procesul verbal de control. Or, în acest proces verbal

sunt consemnate încălcările reținute în sarcina contestatoarei în legătură cu

creditele acordate unor societăți comerciale.

Așadar, contestatoarea a cunoscut faptele

imputate și a semnat actul de control fără a formula obiecții, încât pentru

pasivitatea sa nu poate invoca limitarea dreptului la apărare.

Pe fondul pricinii, se constată că, pentru creditele acordate societăților

comerciale, garanțiile avute în vedere la acordare nu au fost asigurate pe

întreaga perioadă a derulării creditelor.

De altfel, recurenta a recunoscut prin contestația formulată că imobilele

cuprinse în contractele de ipotecă din 29 decembrie 1998, în valoare de 342,8

milioane de lei, și, respectiv 50 milioane de lei, nu au fost asigurate pe

perioada 23-28 decembrie 1999, iar o hală de producție, evaluată la 426

milioane de lei, nu a fost asigurată în perioada 28 aprilie 1999 – 16 noiembrie

1999, contrar prevederilor pct.7.4 din Normele metodologice de creditare a

investițiilor N.M.C.A. – 02 ale Banc Post.

Împrejurarea că, la acordarea creditelor, au fost constituite garanțiile

legale, precum și faptul că debitorii au plătit ratele și dobânzile, nu

exonerează pe conducătorul unității teritoriale bancare de obligația

respectării stricte a normelor de creditare pe tot parcursul derulării

creditelor angajate.

În raport cu cele sus-menționate, hotărârea atacată fiind temeinică și legală,

recursul a fost respins ca nefondat.