ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 617/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16 iunie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (prin Autoritatea de Management pentru POS CCE):

- suspendarea efectelor Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 și a titlului de creanță prin care s-a impus reclamantei plata sumei de 766.473,74 RON până la soluționarea definitivă a prezentului dosar,

- anularea Deciziei nr. 25152 din 30 martie 2016, anularea Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 și implicit a titlului de creanță prin care s-a impus reclamantei plata sumei de 766.473,74 RON, iar pe cale de consecință exonerarea reclamantei de la plata corecției financiare stabilită prin aceasta, precum și deblocarea procesului de evaluare a cererii de rambursare și admiterea la plata a sumelor cuvenite societății conform Cererii de rambursare nr. x

În prezenta cauză, instanța este învestită cu cererea de suspendare a Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 și a titlului de creanță prin care s-a impus reclamantei plata sumei de 766.473,74 RON până la soluționarea definitivă a prezentului dosar,

Soluția instanței de fond

Prin încheierea din data de 25 octombrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare privind pe reclamanta A. SRL în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - prin Ministerul Finanțelor Publice și chematul în garanție Agenția pentru Dezvoltare Regională Nord-Vest (A.D.R.N.V.), dispunând restituirea cauțiunii în cuantum de 12.164,73 RON consemnată la B. cu ordin de plată la Dispoziția instanței nr. 1335 din 30 iunie 2016 către reclamanta A. SRL, reținând, în esență, neîndeplinirea condițiilor cumulative prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Recursul exercitat în cauză

Împotriva soluției dată de instanța de fond prin încheiere din data de 25 octombrie 2016 a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și, raportat la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., a solicitat casarea Încheierii și pe cale de consecință suspendarea efectelor Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 și a titlului de creanță prin care s-a impus societății plata sumei de 766.473,74 RON, până la soluționarea definitivă a cererii de chemare în judecată, prin care a fost contestată legalitatea și/sau temeinicia acestui proces-verbal de constatare.

În motivarea recursului, s-a susținut, în esență că, pentru a putea dispune suspendarea executării contractului, instanța trebuia să constate că există posibilitatea ca efectele punerii în executare a Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 și a titlului de creanță prin care s-a impus societății plata sumei de 766.473,74 RON, să determine consecințe asupra acesteia, consecințe ce determină un prejudiciu prin pierderea șansei de a obține un avantaj.

Apreciază recurenta-reclamantă că, analizând motivarea încheierii civile contestată, rezultă faptul că instanța care a judecat cererea de suspendare a efectelor Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015, face grave confuzii și interpretări eronate ale legislației invocate, analizând superficial documentele depuse la dosar, instanța pronunțând o soluție doar formal, ignorând prevederile art. 14 și ale art. 2 alin. (1) lit. s) și lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Recurenta-reclamantă consideră că încheierea civilă din data de 25 octombrie 2016 a fost dată "cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" situație care se încadrează în motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, prima instantă a interpretat greșit legislația în ceea ce privește definiția cazului bine justificat, analizând superficial suspiciunile de nelegalitate pe care le-a expus și care rezultă din actele de la dosar.

În ceea ce privește afirmațiile Curții, în sensul că " în susținerea cererii de suspendare, reclamanta a invocat faptul că Procesul-verbal nr. x din 29 decembrie 2015 este nemotivat în fapt și în drept și semnalează încălcarea art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011, deoarece situația sa nu se încadrează în nicio situație enumerată la acest articol, instanța constată că în speță nu se poate aprecia că motivarea procesului-verbal ar lipsi cu desăvârșire sau că ar fi atât de minimală încât, chiar și în situația cercetării sumare a legalității acestuia să existe un dubiu care să afecteze prezumția de legalitate a actului administrat.", susține recurenta-reclamantă că acestea sunt nefondate și reprezintă o interpretare greșită a legii, având în vedere că societatea nu a criticat prin cererea de suspendare legalitatea și temeinicia în fond a procesului-verbal de constatare amintit.

Susține recurenta-reclamantă că a invocat în primul rând lipsa unei motivări a constatărilor emitentului actului administrativ, iar acest fapt reprezintă o stare de fapt și chiar de drept care înlătură prezumția de legalitate a unui act administrativ astfel încât să creeze un dubiu cu privire la subiectivitatea și existența unui abuz prin emiterea actului administrativ.

Mai mult, chiar practica pârâtului creează un dubiu față de legalitatea procesului-verbal de constatare, dubiu care se încadrează în definiția cazului bine justificat, așa cum rezultă din Adresa nr. x din 8 aprilie 2015 prin care chiar Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice" a conchis într-o situație similară faptul că "la momentul depunerii cererii de finanțare (conform situațiilor financiare din 2012 și 2013) solicitantul în cauză avea numărul mediu anual de salariați în 2012 de 244 iar în anul 2013 de 261. Drept urmare, în contextul celor menționate anterior, considerăm că depășirea plafoanelor stabilite în Legea nr. 346/2004 în două exerciții financiare consecutive nu s-a realizat, drept pentru care beneficiarul în cauza nu și-a pierdut calitatea de întreprindere mijlocie și pe cale de consecință acesta este eligibil la finanțare"

Astfel, în situația cererii de finanțare depusă în anul 2014 aferentă proiectului "Modernizarea activității de producție a SC A. SRL" cu nr. de înregistrare 470 și SMIS: 56737 a solicitat Agenției de Dezvoltare Regională Nord - Vest prin Adresa nr. x din 6 martie 2015 să precizeze dacă în situația în care la data de 6 martie 2015 nu a fost depus încă Bilanțul pentru anul 2014 la Administrația Financiară se vor lua în calcul pentru încadrarea în categoria IMM-urilor doar anii 2012 și 2013.

La aceasta solicitare, Autoritatea de Management pentru POS CCE, prin Director General (același reprezentant legal ca cel care a semnat procesul-verbal de constatare) a răspuns că, în situația în care Bilanțul pentru anul 2014 nu a fost înregistrat până la momentul înregistrării contractului, atunci se va lua în calcul pentru stabilirea categoriei de IMM doar anii 2012 și 2013.

Or, susține în continuare recurenta-reclamantă, în cazul de față, împrejurarea de fapt care dovedește că societatea se afla în aceeași situație ca cea menționată anterior și acceptată de către emitentul actului administrativ contestat, arată că, atât timp cât însăși Autoritatea de Management pentru POS CCE a confirmat interpretarea pe care o invocă în motivarea în fond iar procesul-verbal nu cuprinde o justificare/motivare a constatărilor unor situații contrare față de propriul punct de vedere, este clar că există o îndoială serioasă cu privire la veridicitatea și legalitatea constatărilor, și implicit a prezumției de legalitate a actului administrativ.

De asemenea, mai susține recurenta-reclamantă că a invocat, ca și stare de fapt și de drept ce determină suspendarea actului administrativ contestat faptul că, la pct. 7 "Temeiul de drept" și pct. 8 privind "Concluziile activității de verificare" din procesul-verbal de constatare nu este prevăzut temeiul de drept în baza căruia a fost dispusă corecția financiară în valoare de 766.473,74 RON.

Așadar, o altă îndoială serioasă față de legalitatea unui act administrativ, cu atât mai mult cu cât condițiile de valabilitate a unui act administrativ sunt, printre altele și motivarea în fapt și în drept a acestuia. Or, lipsa unei astfel de condiții reprezintă o împrejurare de drept și de fapt care reprezintă" un caz bine justificat.

Pe de altă parte, mai susține recurenta-reclamantă că a menționat și că nu este precizat în cuprinsul procesului-verbal de constatare poziția exprimată de structura de control competentă și nici data la care a fost încheiat procesul-verbal, aceasta nefiind completată. Or, consideră recurenta-reclamantă că, o astfel de împrejurare de fapt determină apariția unui dubiu legat de modalitatea în care a fost respectată procedura de soluționare a contestației, existând posibilitatea că structura de control competentă să dispună o altă soluție față de cea care se regăsește în cadrul procesului-verbal, sau să nu formuleze răspunsul în termen (aspecte care oricum vor fi analizate pe fond), însă această lipsă de transparență prin omiterea voită a unor informații din cuprinsul procesului-verbal de constatare determină o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ contestat, respectiv determină înlăturarea oricărei prezumții de legalitate.

Însă, în cazul de față, această lipsă de motivare este vădită și neînțeleasă din moment ce atât înainte de semnarea contractului de finanțare cât și ulterior, prin răspunsul la solicitările pârâtului, societatea a fost transparentă și a informat autoritatea publică asupra acestor aspecte.

Consideră recurenta-reclamantă că toate aceste vicii pe care le-a expus reprezintă împrejurări de fapt și de drept referitoare la legalitatea actului administrativ contestat, astfel încât este evident că definiția "cazului bine justificat" nu se poate referi la aspecte care sunt străine de condițiile de legalitate a actului administrativ.

De asemenea, susține societatea recurentă reclamantă că a mai invocat faptul ca" emitentul procesului-verbal de constatare și a titlului de creanță nu motivează încadrarea în dispozițiile art. 21 pct. 21 din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, analizându-se secțiunea 6 "Motivele de fapt" din cadrul Procesului-verbal, se poate observa că procesul-verbal nu cuprinde o motivare, așa cum se impune în cazul emiterii unui act administrativ și mai ales a unui titlu de creanță care este și executoriu. Or, analiza cazului bine justificat presupune în mod cert verificarea împrejurărilor legate de starea de fapt și de drept, referitoare la legalitatea actului administrativ.

De asemenea, mai susține recurenta-reclamantă că a invocat, ca și stare de fapt și de drept ce determină legalitatea actului administrativ contestat faptul că, la pct. 7 "Temeiul de drept" și pct. 8 privind "Concluziile activității de verificare" din procesul-verbal de constatare, nu este prevăzut temeiul de drept în baza căruia a fost dispusă corecția financiară în valoare de 766.473,74 RON.

Astfel, a arătat foarte clar care sunt împrejurările de fapt și de drept prin care a dovedit că există un dubiu important față de legalitatea procesului-verbal de constatare, dubiu care arată faptul că acest act administrativ nu respectă minimele condiții de legalitate (în principal prin lipsa unei motivări a soluției date) și dezvăluie o atitudine discreționară a emitentului actului administrativ, cu atât mai mult cu cât se observa că aspectele constatate în procesul-verbal au făcut obiectul verificării și înainte de încheierea contractului.

Așadar, apreciază recurenta-reclamantă că a făcut dovada cazului bine justificat, respectiv îndoiala serioasă în privința legalității Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015, astfel încât o primă condiție a admiterii cererii de suspendare este îndeplinită.

Or, modul de interpretare a instanței de judecată a definiției cazului bine justificat este eronat/nelegal și a determinat această soluție ce se impune a fi casată.

De asemenea, susține recurenta-reclamantă că prima instanță a ignorat cu desăvârșire argumentele acesteia și în ceea ce privește îndeplinirea celei de-a doua condiții ce trebuie îndeplinită pentru a se impune suspendarea unui act administrativ, respectiv, în ceea ce privește paguba iminentă.

Pe acest aspect, susține recurenta-reclamantă că societatea suferă și riscă să sufere un prejudiciu ca urmare a emiterii procesului-verbal de constatare, prin aceea că a pierdut, pierde sau va pierde șansa de a obține un avantaj (avantajele preconizate în cadrul proiectului: profitul, dezvoltarea firmei, creșterea productivității prin creșterea numărului de salariați și a utilităților ce ar fi trebuit să fie construite etc.).

Așadar, prejudiciul suferit, este reprezentat de pierderea șansei de a obține toate avantajele preconizate în contactul de finanțare, acest prejudiciu putând fi cuantificat potrivit:

- art. 1385 alin. (4) din C. civ. conform căruia "Dacă fapta ilicită a determinat și pierderea șansei de a obține un avantaj sau de a evita o pagubă, reparația va fi proporțională cu probabilitatea obținerii avantajului ori, după caz, a evitării pagubei, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a victimei".

- art. 1532 alin. (2) din C. proc. civ. "Prejudiciul ce ar fi cauzat prin pierderea unei șanse de a obține un avantaj poate fi reparat proporțional cu probabilitatea obținerii avantajului, ținând cont de împrejurări și de situația concretă a creditorului".

Prin urmare, susține recurenta-reclamantă, legislația stabilește faptul că există un prejudiciu atunci când se pierde șansa de a obține un avantaj, iar acest prejudiciu este unul cert, de viitor, iar prin îngrădirea societății de dispune de contractul de finanțare încheiat în mod legal, prin acordul tuturor părților, aceasta pierde șansa de a se dezvolta, de a obține un profit, și în același timp prin această măsură nelegală, statul Român este cel care pierde atât șansa de dezvoltare economică pe plan local, cât și de reducere a ratei șomajului și de creștere a ratei de absorbție a fondurilor europene.

Pe de altă parte, la momentul încheierii contractului de finanțare societatea a realizat o estimare a modului în care urmează să se desfășoare activitatea sa, realizând astfel investiții în vederea derulării contractului de finanțare

Așadar, toate aceste efecte, ce împovărează nejustificat autoritatea contractantă pot fi înlăturate prin suspendarea efectelor procesului-verbal de constatare a neregulilor.

Pe de altă parte, punerea în executare a procesului-verbal de constatare ar aduce prejudicii grave societății, care nu și-ar mai putea desfășura activitatea, având în vedere faptul că o astfel de executare ar determina poprirea pe conturile societății, ceea ce ar determina imposibilitatea prestării activității, imposibilitatea onorării contractelor încheiate cu diverși furnizori/prestatori, imposibilitatea de plată a salariilor, ajungându-se astfel la insolvența acesteia și chiar la faliment.

Astfel, prima instanță a realizat o interpretare greșită a Legii nr. 554/2006 și a tuturor normelor invocate în susținerea cererii de suspendare, efectele fiind dovedite în cadrul înscrisurilor depuse la dosar și reprezintă, în mod cert, prejudicii materiale viitoare și previzibile întrucât creanța în valoare de 766.473,74 RON ar reprezenta o povară pentru societate, în condițiile în care a contestat deja legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare.

Pentru aceste considerente, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului, casarea în totalitate a Încheierii recurate și pe cale de consecință suspendarea efectelor Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 în ceea ce privește demersurile referitoare la recuperarea creanței bugetare în sumă de 766.473,74 RON, până la soluționarea definitivă a cererii de chemare în judecată prin care a fost contestată legalitatea și/sau temeinicia acestui proces-verbal de constatare.

Apărările formulate în cauză

Atât intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - prin Ministerul Finanțelor Publice, cât și intimata - chemată în garanție Agenția Pentru Dezvoltare Regională Nord - Vest (A.D.R.N.V.) au formulat întâmpinări, în cuprinsul cărora au solicitat, în esență, a se respinge recursul formulat împotriva încheierii pronunțate de Curtea de Apel București în ședința publică din data de 25 octombrie 2016, ca fiind nefondat și, în consecință, a se menține în integralitate Încheierea recurată, ca fiind temeinică și legală.

Susține astfel intimata - chemată în garanție Agenția Pentru Dezvoltare Regională Nord - Vest (A.D.R.N.V.) că instanța de fond a aplicat în mod corect normele de drept material aplicabile cauzei dedusă judecății, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, respectiv 8 C. proc. civ. recurenta nejustificând îndeplinirea celor două condiții pentru suspendarea unui act administrativ. Astfel, în ceea ce privește condiția referitoare la cazul bine justificat, afirmațiile generale invocate de societatea recurentă nu pot constitui împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ, procesul-verbal fiind motivat atât în fapt cât și în drept; astfel că aserțiunile recurentei cu privire la nemotivare sunt neîntemeiate, fiind doar simple încercări de a crea instanței falsa impresie că legea nu a fost judicios aplicată de către instanța de fond.

Cât privește paguba iminentă, susține de asemenea intimata - chemată în garanție că simpla afirmație că efectele procesului-verbal vor conduce la un dezechilibru în activitatea societății, respectiv la pierderea unei șanse, fără a avea dovada efectivă a afirmației, nu duce la îndeplinirea condiției referitoare la prevenirea unei pagube iminente.

Solicită astfel ca instanța să constate că recurenta se limitează la a face afirmații, fără a dovedi prejudiciul viitor și previzibil, motivat de faptul că, pe de o parte, aceasta nu a făcut dovada că împotriva sa s-ar fi început executarea silită; iar pe de altă parte, nici a faptului că se află în imposibilitatea de a achita debitul stabilit.

Apreciază astfel că nu sunt întrunite cerințele legale pentru a se dispune suspendarea Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015.

Prin întâmpinarea sa, intimatul-pârât Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene - prin Ministerul Finanțelor Publice, susține că, în mod corect a apreciat prima instanță că în prezenta cauză nu sunt îndeplinite condițiile cazului bine justificat și a pagubei iminente; apărările recurentei-reclamante vizând aspecte ce necesitau antamarea fondului litigiului, ceea ce ar fi depășit cadrul reglementat de dispozițiile legii contenciosului administrativ, cu privire la cererea de suspendare.

În ceea ce privește paguba iminentă, susține intimatul că argumentele de natură pecuniară invocate atât în cuprinsul cererii de chemare în judecată, cât și prin recursul promovat de recurenta-reclamantă, vizează eventuala blocare a conturilor societății la momentul executării Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 iar instanța de fond, în mod corect a apreciat că măsura suspendării astfel cum a fost avută în vedere de legiuitor reclamă un caracter urgent în ceea ce privește prejudicierea persoanei fizice/juridice, însă, din această perspectivă reclamanta nu a făcut dovada că riscul invocat este unul actual sau iminent, ci doar eventual.

În cadrul concluziilor orale prezentate la momentul dezbaterilor cu privire la recursul ce face obiectul prezentei judecăți, reprezentantul intimatului-pârât a susținut că recursul este lipsit de interes, la acest moment, ca urmare a soluționării acțiunii în anularea actului ce face obiectul prezentei cereri de suspendare.

Procedura de soluționare a recursului

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, a fost fixat termen pentru soluționarea recursului de față.

Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă

Situația de fapt reținută și considerentele primei instanțe privind respingerea cererii de suspendare

Analizându-se actele și lucrările dosarului se constată că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 16 iunie 2016 sub nr. x/2016, reclamanta SC A. SRL a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene (prin Autoritatea de Management pentru POS CCE):

- suspendarea efectelor Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 și a titlului de creanță prin care s-a impus reclamantei plata sumei de 766.473,74 RON până la soluționarea definitivă a prezentului dosar

- anularea Deciziei nr. 25152 din 30 martie 2016, anularea Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 și implicit a titlului de creanță prin care s-a impus reclamantei plata sumei de 766.473,74 RON, iar pe cale de consecință exonerarea reclamantei de la plata corecției financiare stabilită prin aceasta, precum și deblocarea procesului de evaluare a cererii de rambursare și admiterea la plata a sumelor cuvenite societății conform Cererii de rambursare nr. x.

Prima instanță, analizând cauza din perspectiva dispozițiilor art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea nr. 554/2004, a reținut că, raportat la situația de speță, în cazul suspendării executării procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare emis în baza O.U.G. nr. 66/2011, instanța trebuie să respecte limitele învestirii față de obiectul și temeiul juridic al cererii de suspendare, fără a se pronunța asupra nelegalității actelor administrative, aceasta neputând fi cercetată decât cu ocazia soluționării fondului acțiunii în anularea procesului-verbal.

Instanța de fond a reținut că nu se poate aprecia că motivarea procesului-verbal ar lipsi cu desăvârșire sau că ar atât de minimală încât, chiar și în situația cercetării sumare a legalității acestuia să existe un dubiu care să afecteze prezumția de legalitate a actului administrativ.

În cadrul soluționării cererii de suspendare instanța nu poate analiza dacă reclamanta și întreprinderea germană mai sus menționată sunt sau nu legate în sensul Legii nr. 346/2004, nici dacă trebuia să se ia în considerare, ca ani de referință anii 2012 și 2013; aceste aspecte ținând de fondul cauzei; pentru rezolvarea lor fiind necesară o analiză temeinică a situației de fapt și a normelor de drept incidente, împrejurare ce ar presupune o prejudecare a fondului cauzei, iar nu o analiză a aparenței de legalitate a actului administrativ contestat.

Cât privește paguba iminentă, s-a apreciat de instanța de fond că reclamanta nu a făcut dovada că riscul invocat este unul actual sau iminent, ci doar eventual.

Față de aceste considerente, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a respins cererea de suspendare, ca nefiind întemeiată. Prin cererea de față, reclamanta a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

Prin cererea de față, reclamanta a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea definitivă a prezentului dosar, ce vizează și acțiunea în anularea acestui proces-verbal.

Înalta Curte constată suplimentar faptul că, la data de 8 februarie 2019 instanța de fond - Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a dispus prin Sentința civilă nr. 452 pronunțată în Dosarul nr. x/2016, învestită fiind inclusiv cu cererea de anulare a Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015, act administrativ ce face obiectul prezentei suspendări, " admiterea acțiunii, anulând actele contestate - Procesul-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 și Decizia de reziliere comunicată prin Notificarea nr. x din 28 ianuarie 2016, dispunând repunerea părților în situația anterioară emiterii Notificării respectiv continuarea executării contractului de finanțare".

Analiza concretă a motivelor de casare invocate

În ceea ce privește chestiunea prealabilă invocată de către intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene referitoare la lipsa de interes a recurentei-reclamante în promovarea recursului de față, în condițiile în care instanța de fond s-a pronunțat deja pe acțiunea în anularea procesului-verbal ce face obiectul prezentei suspendări, Înalta Curte reține caracterul nefondat al acestui argument prealabil invocat de intimatul-pârât, în condițiile în care prezenta cerere de suspendare este întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, conform cărora " instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă a cauzei".

În dreptul procesual civil interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, acest interes fiind necesar să fie "determinat, legitim, personal, născut și actual", așa cum prevăd dispozițiile art. 33 C. proc. civ.

În cauză, folosul practic urmărit de recurenta-reclamantă prin promovarea prezentului recurs rezidă, finalmente, până la "soluționarea definitivă a cauzei"

Or, în condițiile în care, în cazul de față, până la acest moment, părțile nu au făcut dovada că acțiunea în anularea Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015, respectiv Sentința civilă nr. 452 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 8 februarie 2019, a rămas definitivă, prin nerecurare ori în urma soluționării căii de atac, Înalta Curte constată că, raportat la temeiul de drept în baza căruia a fost formulată cererea de suspendare ce face obiectul analizei de față, respectiv dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, interesul recurentei-reclamante subzistă "până la soluționarea definitivă a cauzei".

Ca urmare, se reține caracterul nefondat al acestui argument prealabil adus de intimatul - pârât Ministerul Fondurilor Europene, succesorul în drepturi și obligații al Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în apărarea sa, respectiv în combaterea recursului.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimatelor, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, însă pentru următoarele considerente:

În prealabil, Înalta Curte constată că, deși prin recurs recurenta - reclamantă a invocat și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., aceasta nu a adus nici o critică de natură să demonstreze că prin " hotărârea atacată instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității".

Instanța de control judiciar, analizând cererea de recurs, constată că, în cauză, criticile expuse de recurenta-reclamantă se circumscriu doar dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate doar din această perspectivă, neputând fi decelate critici care să corespundă motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Prin urmare, Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a fost invocat pur formal și pe cale de consecință, hotărârea recurată nu va fi analizată și prin raportare la aceste dispoziții.

Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 16 august 2016 sub nr. x/2016 reclamantul SC A. SRL în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de management pentru POS CCE a solicitat să se dispună:

- suspendarea efectelor Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 și a titlului de creanță prin care s-a impus reclamantului plata sumei de 766.473,74 RON până la soluționarea definitivă a cauzei;

- anularea Deciziei nr. 25152 din 30 martie 2016, anularea procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 și implicit a titlului de creanță prin care i s-a impus plata sumei de 766.473,74 RON și exonerarea de obligația de plată a acestei sume precum și deblocarea procesului de evaluare a cererii de rambursare și admiterea la plată a sumelor cuvenite societății conform cererii de rambursare nr. x;

Prin încheierea din data de 25 octombrie 2016, recurată în prezenta cauză, instanța de fond a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a efectelor procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 27 septembrie 2016 sub nr. x/2016 reclamantul SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de management pentru POS CCE și Agenția de Dezvoltare Regională Nord Vest a solicitat:

- anularea deciziei de reziliere comunicată prin Notificarea nr. x din 28 ianuarie 2016 și a tuturor actelor subsecvente/concomitente/anterioare/ulterioare;

- suspendarea efectelor Deciziei nr. 25908 din 28 ianuarie 2016 până la soluționarea definitivă a dosarului;

- repunerea părților în situația anterioară emiterii notificării respectiv continuarea executării contractului de finanțare;

Prin Sentința civilă nr. 665 din 28 februarie 2017 Curtea de Apel București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Maramureș.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș la data de 26 aprilie 2017 sub nr. x/2017.

Prin Încheierea din data de 14 iunie 2017 Tribunalul Maramureș, secția a II a contencios administrativ și fiscal a admis excepția conexității și a dispus conexarea Dosarului nr. x/2017 la Dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Curții de Apel București

În urma reunirii celor două dosare, Dosarul nr. x/2017 (inițial Dosarul nr. x/2016) cu Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu soluționarea următoarelor capete de cerere:

- suspendarea efectelor Deciziei nr. 25908 din 28 ianuarie 2016 până la soluționarea definitivă a dosarului;

- anularea deciziei de reziliere comunicată prin Notificarea nr. x din 28 ianuarie 2016 și a tuturor actelor subsecvente/concomitente/anterioare/ulterioare;

- repunerea părților în situația anterioară emiterii notificării respectiv continuarea executării contractului de finanțare;

- anularea Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 și implicit a titlului de creanță prin care i s-a impus plata sumei de 766.473,74 RON și exonerarea de obligația de plată a acestei sume precum și deblocarea procesului de evaluare a cererii de rambursare și admiterea la plată a sumelor cuvenite societății conform Cererii de rambursare nr. x

Analizând recursul de față, implicit cererea de suspendare a Procesului-verbal de constatare nr. x/29 decembrie 2015 din perspectiva dispozițiilor art. 15 coroborat cu art. 14 din Legea contenciosului administrativ, Înalta Curte reține că, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 autorității publice care a emis actul sau a celei ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la soluționarea definitivă a cauzei.

Astfel, admisibilitatea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ este condiționată de întrunirea cumulativă a cerințelor prevăzute de normele legale precizate mai sus, respectiv sesizarea autorității emitente sau celei ierarhic superioare, existența cazului bine justificat așa cum este bine definit de art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, respectiv împrejurările legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ și paguba iminentă definită de art. 2 lit. ș) din același act normativ, fiind reprezentată de prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorității publice sau a unui serviciu public.

Îndeplinirea celor două condiții este supusă aprecierii judecătorului, care are de efectuat o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza circumstanțelor de fapt și de drept ale cauzei; pentru admiterea cererii, acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube în cazul particular supus evaluării.

Aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă și unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării.

Îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În prezenta cauză, în ceea ce privește cazul bine justificat, Înalta Curte reține existența unor elemente ce conturează îndeplinirea acestei condiții:

Astfel, prin Sentința civilă nr. 452 din data de 8 februarie 2019 pronunțată în dosarul având același număr cu prezentul dosar, respectiv Dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta A. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, anulând actele contestate: Procesul-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 și decizia de reziliere comunicată prin Notificarea nr. x din 28 ianuarie 2016, dispunând repunerea părților în situația anterioară emiterii notificării respectiv continuarea executării contractului de finanțare.

Prin aceeași hotărâre instanța a dispus și suspendarea executării Deciziei nr. 25908 din 28 ianuarie 2016 până la soluționarea definitivă a cauzei . . . . . . . . . .

Faptul că, prin sentința mai sus menționată instanța învestită cu acțiunea în anularea Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 a dispus anularea actului administrativ contestat, reprezintă în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, o împrejurare legată de starea de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Soluția pronunțată de instanța de fond învestită cu acțiunea în anularea actului administrativ, care formează obiectul cererii de suspendare a executării întemeiate pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004 în prezenta cauză, conferă consistență concluziei că este îndeplinită condiția cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, pentru a fundamenta dispunerea, în cadrul procedurii sumare reglementate de art. 15 din Legea nr. 554/2004, a măsurii provizorii de suspendare a executării actului a cărui nelegalitate a fost constată în fond în cadrul acțiunii în anulare.

Aparența de nelegalitate a unui act administrativ trebuie să rezulte din acele împrejurări de fapt sau de drept care se constituie în indicii de nelegalitate și care rezultă dintr-o simplă analiză, fără a presupune dovedirea unor veritabile motive de nelegalitate.

Având în vedere înscrisurile depuse la dosar, dispozițiile legale incidente și susținerile părților, Înalta Curtea apreciază că cerința existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în cauză, aparența de nelegalitate fiind susținută cu prisosință în cauză de autoritatea de lucru judecat, chiar provizorie, a hotărârii judecătorești pronunțată în cauza având ca obiect anularea actului administrativ.

Potrivit art. 430 alin. (1), (2) și 4 C. proc. civ., hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

Sentința pronunțată în fond are o putere de lucru judecat relativă și constituie un reper în verificarea aparenței de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării și interpretării unor probe și efectuării unei evaluări aprofundate pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie. De altfel, argumentul conform căruia, procedura suspendării nu permite o analiză aprofundată a motivelor invocate de reclamantă a reprezentat argumentul principal al primei instanțe, pentru soluția de respingere a cererii de suspendare.

Înalta Curte apreciază astfel că aspectul anterior menționat este de natură să genereze o aparență de nelegalitate a actului administrativ, făcând să planeze în privința legalității sale o îndoială serioasă.

Prin urmare, pronunțarea unei hotărâri în fond, de anulare a actului administrativ, are aptitudinea de a genera o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ ce face obiectul cererii de suspendare, în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, astfel încât este îndeplinită condiția cazului bine justificat, fiind de prisos analiza celorlalte susțineri și apărări ale părților.

Cât privește condiția "pagubei iminente", instanța apreciază că există urgență atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă și imediată unui interes public, situației reclamantei sau intereselor pe care acesta înțelege să le apere.

În cauza de față, recurenta-reclamantă a probat iminența producerii pagubei invocate, în condițiile în care, recuperarea creanței bugetare în sumă de 766.473,74 RON, stabilită în baza procesului-verbal, ar genera recurentei-reclamante dificultăți financiare, o astfel de executare putând determina poprirea conturilor societății, ceea ce ar duce la imposibilitatea prestării activității, o onorării contractelor încheiate cu diverși furnizori/prestatori, imposibilitatea plății salariilor angajaților, societatea riscând astfel să ajungă la insolvență și chiar la faliment; actul administrativ contestat putând produce, în mod evident, un prejudiciu.

Întrucât acesta este cauzat de un act în privința căruia a fost răsturnată prezumția de legalitate, prin anularea sa de către instanța învestită cu acțiunea în anulare, prejudiciul nu mai are caracter prezumat, iar condiția referitoare la prevenirea unei pagube iminente este îndeplinită.

Înalta Curte subliniază că prezumarea de către instanța de judecată a unor consecințe viitoare produse de actul administrativ contestat asupra activității reclamantei, nu echivalează cu o motivare ipotetică, lipsită de suport probator, ci se înscrie în activitatea de analizare a caracterului previzibil al prejudiciului, astfel cum dispun dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, Înalta Curte va ține cont de faptul că prin Sentința civilă nr. 452 din 8 februarie 2019 a Curții de Apel București, s-a admis acțiunea reclamantei și s-a anulat atât procesul-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 cât și Decizia de reziliere comunicată prim Notificarea nr. x din 28 ianuarie 2016 și va considera că există un caz bine justificat și un prejudiciu iminent; aceste două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 fiind îndeplinite în cauză.

În contextul anterior expus, reținând îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ, Înalta Curte constată incidența motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., de natură a atrage casarea hotărârii de fond și reformarea soluției primei instanțe.

Soluția instanței de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamanta A. SRL, va casa Încheierea atacată și, în rejudecare, va admite cererea de suspendare formulată de reclamanta A. SRL., dispunând suspendarea executării Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce face obiectul Dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. SRL împotriva Încheierii din 25 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează Încheierea din 25 octombrie 2016 și, rejudecând, admite cererea de suspendare.

Dispune suspendarea executării Procesului-verbal de constatare nr. x din 29 decembrie 2015 până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare ce face obiectul Dosarului nr. x/2016, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM