ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2389/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul București, secția a V-a civilă, apoi la Tribunalul București, secția secția a II-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere admiterea excepției de necompetență funcțională, și ulterior pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin Sentința nr. 6809/25.11.2016, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Cercetării și Inovării, și Ministerul Dezvoltării Regionale Administrației Publice și Fondurilor Europene, constatarea nulității absolute a Notei de constatare nr. x/04.12.2012 prin care s-a stabilit o corecție financiară de 25% din valoarea Contractului de achiziție publică nr. x din 04.01.2010 și a tuturor actelor subsecvente acesteia. În subsidiar, a solicitat înlăturarea obligației instituției de la plata sumei de 381.765 RON, rămasă în sarcina acestuia prin Decizia nr. 5229 din 13.01.2014.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 431 din 14 februarie 2017, a respins excepția de necompetență materială invocată de reclamant ca neîntemeiată, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, a admis excepția de inadmisibilitate, invocată de pârâți și, în consecință, a respins cererea formulată de reclamant ca inadmisibilă, față de prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 6 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a reluat pe larg împrejurările de fapt expuse în fața primei instanțe, susținând că hotărârea primei instanțe este netemeinică și nelegală.

3.1. În ceea ce privește excepția necompetenței materiale, a arătat că cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la instanța civilă nu în ideea eludării Legii contenciosului administrativ, ci în considerarea că aplicarea prevederilor generale ale C. civ. invocate primează.

Potrivit recurentului, pornind de la interpretarea greșită a obiectului cererii, prima instanță a făcut aplicarea eronată a art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004, reținând că s-a solicitat anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală, or, obiectul cererii îl reprezintă constatarea nulității absolute a respectivului act, în sensul că acesta trebuie sa fie declarat nul pentru încălcarea normelor de ordine publică, obiect care de altfel nu a fost pus în discuție, iar excepția nu a fost unită cu administrarea probelor, în condițiile art. 248 din C. proc. civ.

Prima instanță a hotărât, fără a motiva, că actul dedus judecații ține de materia contenciosului administrativ, deși a arătat că Nota de constatare contestată a avut calitatea de act administrativ 6 luni de la comunicare, după aceea a devenit un act juridic, a intrat în circuitul juridic, în atare situație nulitatea absolută intra sub incidența prevederilor C. civ. și de procedură civilă pentru nesocotirea dispozițiilor imperative privind principiile de aplicare a legii în timp, nesocotirea legalității fiind un act emis cu exceptarea condițiilor de legalitate cu privire la respectarea normelor legale de ordine publică.

Or, prin schimbarea încadrării juridice a fost afectat dreptul la judecata cauzei în mod echitabil de instanța competentă și într-un mod previzibil.

Așa fiind, a apreciat că a fost încălcată competența de ordine publică a altei instanțe civile invocată în condițiile legii, iar normele de drept au fost aplicate greșit.

3.2. Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, recurentul a considerat că justificările instanței pe principiile de bază ale Legii 554//2004, prevederile art. 46 din O.U.G. nr. 66/2011 și art. 51 alin. (2) din Codul de procedură fiscală susțin și completează necompetența instanței de contencios administrativ în rezolvarea cauzei deduse judecații.

Astfel, a făcut trimitere la aplicarea prevederilor generale ale C. civ. invocate care, în opinia sa, primează în virtutea dispozițiilor art. 83 lit. k) din Legea nr. 76/2012.

Recurentul a susținut că instanța avea dreptul și îndatorirea să facă încadrarea în raport cu situația de fapt invocată și oricum nu era ținută de temeiul juridic invocat, obiectul acțiunii fiind constatarea nulității absolute a unui act unilateral, fie el emis și de o autoritate, încheiat cu nesocotirea dispozițiilor imperative privind principiile de aplicare a legii în timp, cât și a celor de legalitate, de predictibilitate și de securitate juridică a normei civile cu privire la aplicabilitatea O.U.G. nr. 66/2011, iar unirea excepțiilor cu fondul ar fi dat o dezlegare raportată la situația de fapt.

De asemenea, a apreciat că prima instanță nu a făcut aplicarea art. 4 din Legea 554/2004.

În concluzie, a susținut că prima instanță nu oferă nicio justificare cu privire la înlăturarea temeiurilor sau neaplicarea lor în cauză, pronunțând o hotărâre cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii în raport de obiectul cererii și actele dosarului, a principiilor fundamentale consacrate de Constituție și de o lege organică în ceea ce privește îngrădirea accesului la justiție, a dreptului la un proces echitabil și nu a judecat aspectul civil pe motiv că nu a identificat norma legală, precum și cu aplicarea greșită a normelor de drept material.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât Ministerul Cercetării și Inovării a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor recurentei, a apărărilor formulate în cauză și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele arătate în continuare, cu precizarea prealabilă că dată fiind similitudinea unor critici formulate acestea vor fi analizate grupat și vor primi răspuns prin argumente comune.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând constatarea nulității absolute a Notei de constatare nr. x/04.12.2012, prin care s-a stabilit o corecție financiară de 25% din valoarea Contractului de achiziție publică nr. x din 04.01.2010, și a tuturor actelor subsecvente acesteia, iar în subsidiar a solicitat înlăturarea obligației instituției de la plata sumei de 381.765 RON, rămasă în sarcina acesteia prin Decizia nr. 5229 din 13.01.2014.

Curtea de Apel București a respins excepția necompentenței materiale, invocată de reclamant, și a admis excepția inadmisibilității, invocată de pârâți, respingând acțiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

1.1. În ceea ce privește motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., potrivit cărora poate fi atacată cu recurs hotărârea care a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii, se reține că nu este incident.

Acțiunea de față are ca obiect constatarea nulității absolute a Notei de constatare emise de Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică (în prezent, în urma transmisiunii legale a calității procesuale pasive, Ministerul Cercetării și Inovării) prin care s-au stabilit corecții financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență, din care suma de 246.062,44 de RON, aferentă bugetului Uniunii Europene.

Alegațiile recurentului legate de presupusa natură civilă a Notei de constatare dobândită la expirarea celor șase luni de la comunicare, în opinia părții respectiva notă având calitatea de act administrativ doar în acel interval, întrucât ulterior a intrat în circuitul civil, sunt lipsite de orice fundament legal.

Actul contestat, reprezentat de nota de constatare, a fost emis în baza O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, prin urmare este supus regimului juridic prevăzut de acest act normativ și implicit de dispozițiile Legii 554/2004, sub aspectul competenței materiale fiind incidente prevederile art. 10 alin. (1

1

) din lege.

Totodată, limitarea în timp a atacării în cazul unui act administrativ nu reprezintă un caz de limitare a accesului la justiție, ci doar o respectare a prevederilor legale în materie, în cauză fiind de necontestat că nota în litigiu este act administrativ în sensul art. 2 din Legea nr. 554/2004, iar faptul că s-a solicitat constatarea nulității actului atacat și nu anularea lui nu înseamnă că respectivul act nu este unul administrativ, în dreptul administrativ neexistând o distincție de regim juridic între cele două tipuri de nulitate.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a stabilit că este legal învestită cu soluționarea cauzei, în raport cu prevederile art. 10 alin. (1

1

) din Legea nr. 554/2004.

1.2. În ceea ce privește soluția de respingere ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, de asemenea, se constată că este corectă.

În cauză, ca urmare a înregistrării Suspiciunii de neregulă nr. 1200/19.07.2012, verificările efectuate s-au finalizat cu întocmirea Notei de constatare nr. x/04.12.2012, prin care s-a stabilit, în sarcina recurentului-reclamant, o corecție financiară de 25% din valoarea contractului considerat afectat de neregulă.

Contestația formulată împotriva notei de constatare sus-menționate a fost respinsă de autoritatea intimată, prin Decizia nr. 5229/13.01.2014.

Instanța de control judiciar reține că O.U.G. nr. 66/2011 reglementează, în procedura de constatare a neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene, o modalitate specifică de întocmire a actelor de control și de atacare a acestora, anterior sesizării instanței de judecată.

Potrivit art. 34 alin. (3) raportat la art. 46 și 47 din O.U.G. nr. 66/2011 împotriva titlului de creanță se poate formula contestație în termen de 30 de zile de la comunicarea actului administrativ.

Conform art. 51 alin. (2) din același act normativ, deciziile emise în soluționarea contestațiilor pot fi atacate de către contestatar la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă, în condițiile legii.

Așadar, obiectul principal al acțiunii în contencios administrativ în această materie, similar procedurii fiscale, îl constituie anularea deciziei de soluționare a contestației.

Subsecvent, persoana vătămată poate contesta și procesul-verbal sau nota de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, și chiar operațiunile administrative preparatorii actelor administrative atacate în condițiile Legii nr. 554/2004, fără ca anularea acestora din urmă să poată forma obiectul exclusiv al acțiunii în contencios administrativ.

Procedura administrativă prealabilă învestirii instanței de contencios administrativ instituie un mijloc de remediere a eventualei nelegalități a titlului de creanță atacat, prin reexaminarea lui de către autoritatea publică emitentă, care în cazul admiterii contestației, decide anularea acestuia, fapt ce permite contestatorului să-și ocrotească dreptul sau interesul legitim pe cale administrativă, evitând sesizarea instanței de judecată.

Totodată, se observă că dispozițiile art. 50 alin. (8) din O.U.G. nr. 66/2011 reglementează dreptul contestatorului de a solicita, în cursul procedurii administrative de contestare, suspendarea executării titlului de creanță în condițiile Legii nr. 554/2004. Per a contrario, rezultă că, în prezența dispozițiilor art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, nu este recunoscut contestatorului, în considerarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, dreptul de a introduce acțiune în anularea notei de constatare/procesului-verbal/în absența deciziei de soluționare a contestației administrative.

Or, se constată că demersul judiciar inițiat de recurentul-reclamant vizează Nota de constatare nr. x/04.12.2012, nu și decizia prin care s-a soluționat contestația administrativă formulată împotriva acestui act.

Cât privește susținerea că prima instanță nu a făcut aplicarea art. 4 din Legea nr. 554/2004 în privința actului atacat, care reglementează excepția de nelegalitate a actului administrativ, se reține că acest text de lege nu este incident în raport cu obiectul cauzei, reprezentat chiar de anularea respectivului act.

În fine, cât privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., deși acesta a fost invocat în mod formal, cu toate acestea, se observă că în cauză nu se poate reține depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, sintagmă prin care se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică.

În consecință, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, iar judecătorul fondului a explicat raționamentul care a fundamentat soluția adoptată, atât în privința excepției necompetenței materiale, cât și asupra excepției inadmisibilității acțiunii, prin urmare hotărârea atacată respectă cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 3, 4, 6 sau 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva Sentinței nr. 431 din 14 februarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 mai 2019.

Procesat de GGC - GV