ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1778/2019

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Obiectul cererii deduse judecății

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea parțială a H.G. nr. 257/2011, respectiv paragraful referitor la formele de retribuire definite sub sintagma "plata cu ora", acordate cadrelor didactice și specialiștilor din producție sau din alte domenii de activitate pentru activitatea didactică de predare, seminare, lucrări practice, desfășurate în afara obligațiilor de muncă de la funcția de bază, pentru acoperirea unor posturi vacante sau ai căror titulari lipseau temporar, precum și pentru îndeplinirea unor activități didactice pentru care nu se justifică înființarea unor posturi.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 51 din 24 februarie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva Sentinței civile nr. 51 din 24 februarie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., solicitând casarea acesteia și trimiterea dosarului spre o nouă judecată la instanța de fond, argumentând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Recurentul a susținut că instanța de fond nu a argumentat de ce nu sunt determinante principiile care au stat la baza legii pensiilor, enumerate în art. 2 din Legea nr. 263/2010.

A mai arătat că prima instanță nu a analizat nici argumentul său potrivit căruia mențiunea "nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislației anterioare date de 1 aprilie 2001: (...) formele de retribuire definite sub sintagma "plata cu ora", depășește sfera permisă a normelor de aplicare a unei legi și o completează nepermis.

Dispoziția contestată trebuie anulată întrucât nu respectă normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000 și intră în contradicție cu Legea nr. 263/2010, care nu face vreo diferență între diferitele venituri de natură salarială pentru care s-a contribuit la fondul de pensii.

Atribuția de a stabili condițiile și criteriile de acordare a drepturilor la pensie revine exclusiv legiuitorului, prin lege organică, iar executivul nu poate îngrădi aceste drepturi prin normele de aplicare a legii speciale. Neluarea în considerare a unor sume care a constituit baza de calcul a contribuției de asigurări sociale echivalează cu încălcarea principiului contributivității.

În concluzie, veniturile de natură salarială reprezentând "plata cu ora", pentru care angajatorul a virat contribuția la fondul de pensii întrucât au fost incluse în venitul brut achitat din fondul de salarii, trebuie luate în considerare la stabilirea drepturilor de pensie.

1.4. Apărările intimatului

Legal citat, intimatul Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A susținut, în esență, că în mod just a reținut prima instanță incidența dispozițiilor art. 288 alin. (1) și art. 289 alin. (3) din Legea nr. 1/2011, care impun concluzia că salarizarea prin sistemul de plată cu ora nu se realizează în baza unui contract de muncă pentru a putea fi apreciat ca fiind un salariu și pentru a produce consecințele necesare asupra cuantumului pensiei.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, și față de criticile recurentului-reclamant, constată recursul nefondat și îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

(i) Verificând, mai întâi, sentința recurată prin prisma criticilor privind motivarea, Înalta Curte constată că nu se poate susține incidența niciuneia dintre ipotezele reglementate de motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Raportat la obiectul cauzei, instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, pronunțându-se strict asupra aspectelor cu care a fost învestită și raportându-se, atât la susținerile părților, cât și la dispozițiile legale incidente, fără ca hotărârea atacată să cuprindă motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

(ii) În continuare, examinând motivul de recurs ce vizează aplicarea greșită a normelor de drept material, prevăzut de 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în speță, prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză, și a pronunțat o soluție legală și temeinică.

Fără a mai relua raționamentul acesteia, Înalta Curte reține că, potrivit legislației incidente în speță [art. 288 și art. 289 din Legea nr. 1/2011, raportat la dispozițiile art. 55 alin. (1) lit. k) C. fisc. ] plata cu ora nu poate fi asimilată unui salariu, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, inclusiv neluarea în calcul la stabilirea punctajului mediu anual în vederea calculării pensiei.

Dispozițiile legale invocate de recurent, anume Legea nr. 6/1969 și Legea nr. 128/1997, care ar fi fost în vigoare la momentul la care acesta a fost retribuit în sistem de plată cu ora, nu au incidență în prezenta speță, fiind abrogate anterior momentului la care s-a procedat la calcularea pensiei recurentului.

Atât din argumentele recurentului-reclamant, cât și din examinarea dispozițiilor criticate conținute de H.G. nr. 257/2011, raportat la actele normative cu forță juridică superioară în temeiul cărora a fost emisă această hotărâre, nu rezultă aspecte de nelegalitate de natură a determina anularea acestora.

Pentru aceste considerente, reținând că nu subzistă motive de casare a hotărârii instanței de fond, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 51 din 24 februarie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 aprilie 2019.

Procesat de GGC - CT