ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1742/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 12 februarie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului Cluj, secția mixtă de contencios administrativ și fiscal, conflicte de muncă și asigurări, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu Guvernul României, să se constate că prevederile H.G. nr. 594/1999 privind salarizarea personalului din regiile autonome aeroportuare cu specific deosebit, care își desfășoară activitatea sub autoritatea consiliilor județene, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 398/1997, nu mai au aplicabilitate începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 53/2003 - Codul muncii prin care s-a abrogat expres Legea salarizării nr. 14/1991; să fie obligată autoritatea emitentă să efectueze demersurile necesare în vederea abrogării H.G. nr. 594/1999, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 398/1997.

Prin Sentința civilă nr. 2066/24.06.2016, Tribunalul Cluj a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului Guvernul României, în favoarea Curții de Apel Cluj, secția a III-a de contencios administrativ.

Prin Sentința civilă nr. 294/2016 pronunțată în data de 05 octombrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea formulată de reclamanta A., împotriva pârâtului Guvernul României, ca prescrisă.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței cu reținerea cauzei spre rejudecare.

S-a precizat că instanța a admis în mod eronat excepția prescripției dreptului material la acțiune potrivit art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât hotărârea guvernului este un act administrativ normativ, context în care sunt aplicabile prevederile art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 conform căruia acest act se poate ataca oricând.

Consideră că H.G. nr. 594/1999, act administrativ cu caracter normativ, este nelegală și încalcă prevederile art. 108 alin. (2) din Constituția României, întrucât a fost abrogată de Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.

A subliniat că, în mod eronat, instanța de judecată a considerat că federația a primit răspuns la un presupus memoriu depus de aceasta, încă din februarie 2003. Adresa la care se face referire, nr. 618/26.02.2003, este o corespondență între Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Guvernul României, în care se subliniază fără putință de tăgadă că, în urma abrogării Legii nr. 14/1991 a dispărut mecanismul acordării salariilor și H.G. nr. 594/1999 nu-și mai are rostul.

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, prin care a susținut că recursul este nul, întrucât recurenta-reclamantă a indicat formal temeiul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției instanței de fond.

Recurentul-reclamant a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

II. Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a dispozițiilor legale incidente în materie și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta A. a supus controlului de legalitate prevederile H.G. nr. 594/1999 privind salarizarea personalului din regiile autonome aeroportuare cu specific deosebit, în sensul constatării că acest act nu mai este în vigoare și autoritatea emitentă are obligația să o abroge, în conformitate cu prevederile H.G. nr. 398/1997.

Prin sentința recurată, instanța de fond a respins acțiunea ca prescrisă.

În prezenta cale de atac recurenta a solicitat verificarea soluției de respingere ca tardivă a acțiunii, întrucât instanța nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii faptul că, H.G. nr. 594/1999 este un act administrativ cu caracter normativ care poate fi atacat oricând, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2001.

Înainte de a păși la examinarea legalității acestei soluții prin prisma criticilor formulate în recurs, se impune a se verifica excepția nulității recursului invocată pe cale de întâmpinare de intimatul-pârât Guvernul României.

Înalta Curte, raportat la dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., apreciază că excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare este neîntemeiată, întrucât recurenta - reclamantă a formulat critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nefiind incidentă sancțiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de fond făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor legale relevante în speță.

Se constată că reclamanta nu critică actul administrativ reprezentat de H.G. nr. 594/1999, ci doar susține că el nu mai este valabil, întrucât a intrat în vigoare o altă lege, astfel că, în cauză, cererea de chemare în judecată se poate încadra în definiția refuzului nejustificat.

Totodată se reține că intimatul-pârât Guvernul României nu a invocat lipsa procedurii prealabile potrivit art. 193 din C. proc. civ. și nici nu a cerut admiterea excepției inadmisibilității acțiunii promovate. În cadrul întâmpinării depuse la fond pârâta a solicitat a se constata că acțiunea este tardiv formulată în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004 "refuz nejustificat de a soluționa o cerere - exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile".

Conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "Se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în termenul legal".

Potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 " Procedura prealabilă. (1) Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului. (1

1

) În cazul actului administrativ normativ, plângerea prealabilă poate fi formulată oricând. (2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile și în ipoteza în care legea specială prevede o procedură administrativ-jurisdicțională, iar partea nu a optat pentru aceasta. (3) Este îndreptățită să introducă plângere prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, se va introduce în termen de 30 de zile din momentul în care persoana vătămată a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul actului. Pentru motive temeinice, plângerea prealabilă se poate formula și peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat cunoștință, pe orice cale, de conținutul acestuia. Termenul de 6 luni prevăzut în prezentul alineat, precum și cel prevăzut la alin. (1) sunt termene de prescripție (...)."

Conform art. 11 din Legea contenciosului administrativ: "Termenul de introducere a acțiunii. (1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluționare a cererii:

c) data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului lezai de soluționare a cererii;

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz.

(2

1

) În cazul suspendării, potrivit legii speciale, a procedurii de soluționare a plângerii prealabile, termenul prevăzut la alin. (1) curge după reluarea procedurii, de la momentul finalizării acesteia sau de la data expirării termenului legal de soluționare, după caz, dacă a expirat termenul prevăzut la alin. (2).

(3) În cazul acțiunilor formulate de prefect, Avocatul Poporului, Ministerul Public sau Agenția Națională a Funcționarilor Publici, termenul curge de la data când s-a cunoscut existența actului nelegal, fiind aplicabile în mod corespunzător prevederile alin. (2).

(4) Ordonanțele sau dispozițiile din ordonanțe care se consideră a fi neconstituționale, precum și actele administrative cu caracter normativ care se consideră a fi nelegale pot fi atacate oricând.

(5) Termenul prevăzut la alin. (1) este termen de prescripție, iar termenul prevăzut la alin. (2) este termen de decădere."

Este adevărat, că actele administrative cu caracter normativ pot fi atacate oricând, astfel cum se prevede expres în art. 11 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ, însă cu respectarea condițiilor instituite în actul normativ amintit.

Astfel, anterior sesizării instanței de judecată, Legea nr. 554/2004 prevede în termeni imperativi și inderogabili, parcurgerea unei proceduri în cadrul căreia reclamantul să solicite revocarea sau reformarea actului infralegislativ contestat, cererea fiind adresată emitentului acestuia.

Această procedură prejudiciară, reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ reprezintă o condiție de admisibilitatea acțiunilor în contencios administrativ, inclusiv a celor îndreptate împotriva actelor administrative cu caracter normativ.

Așadar, odată declanșată procedura reglementată de art. 7 din Legea nr. 554/2004, sesizarea instanței de judecată cu acțiunea vizând anularea unui act administrativ normativ, cum este cazul în speță, se face obligatoriu cu respectarea termenelor de 6 luni sau 1 an stipulate în art. 11 din același act normativ.

Înalta Curte apreciază că, indicarea doar a termenului de 6 luni de către judecătorul fondului nu este de natură a înlătura incidența excepției prescripției dreptului la acțiune, întrucât recurenta-reclamantă a depășit ambele termene imperative prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Ca o consecință a celor expuse, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție, la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică, pe care o va menține.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că sunt neîntemeiate criticile recurentei - reclamante care atrag incidența art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece din cuprinsul probelor administrate nu a rezultat o altă situație de fapt de natură să infirme soluția dată de judecătorul fondului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată pe cale de întâmpinare din partea intimatului-pârât Guvernul României.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva Sentinței civile nr. 294/2016 din 05 octombrie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 martie 2019.

GGC - GV