ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1215/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 10 iulie 2015, sub nr. x/2015, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S.C. S. S.R.L., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., H., KK., LL., C., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., R., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., V., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG., HHH., III., JJJ. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, anularea în parte a Hotărârii de Guvern nr. 378/2013, respectiv anularea dispozițiilor art. 1, 6 și 7 ale acestei hotărâri și a anexelor privind amplasamentul lucrării de utilitate publică "Varianta ocolitoare a orașului Târgu Mureș, pe DN 13 și DN 15" suspendarea executării art. 1,6 și 7 ale Hotărârii de Guvern nr. 378/2013 până la soluționarea definitivă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

Prin Sentința nr. 52/2015 a Curții de Apel Tg. Mureș a fost admisă cererea formulată de reclamanți și, în consecință, instanța a dispus suspendarea executării dispozițiilor art. 1, 6 și 7 din H.G. nr. 378/2013 până la pronunțarea instanței de fond.

În cauză a fost formulate cereri de intervenție accesorie în interesul pârâtului de către CNADR și Ministerul Transporturilor.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin Decizia nr. 19/2016 din 18 februarie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă excepția tardivității invocată de pârâtul Guvernul României și a fost respinsă, ca nefondată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

Instanța a admis cererile de intervenție în interesul pârâtului formulate de CNADR și Ministerul Transporturilor și a respins cererea de suspendare formulată de reclamanți, până la soluționarea definitivă a prezentei cauze.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond au formulat recurs reclamanții solicitând casarea în totalitate a hotărârii și trimiterea spre rejudecare la instanța de fond sau, în cazul rejudecării după casare cu reținerea cauzei, admiterea în integralitate a acțiunii și respingerea cererilor de intervenție. De asemenea, recurenții au solicitat suspendarea executării art. 1, 6 și 7 din H.G. nr. 378/2013 până la soluționarea definitivă a cauzei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs, recurenții au arătat că în mod greșit instanța de fond a apreciat că dispozițiile atacate, respectiv art. 1, 6 și 7 ale Hotărârii de Guvern nr. 378/2013, și anexele acesteia sunt dispoziții cu caracter administrativ individual. Așa cum s-a susținut și în acțiunea introductivă, dispozițiile atacate au caracter administrativ normativ, cu consecințe foarte importante în ce privește afectarea intereselor legitime și a drepturilor recurenților, pe care instanța de fond le-a ignorant cu desăvârșire, fără să se refere în vreun fel la acestea, motiv pentru care apreciază că prima instanță nu a judecat fondul cauzei.

Au susținut că instanța de fond s-a rezumat la a spune că actul administrativ atacat este în întregime un act administrativ individual pentru că acesta conține reguli cu o întindere limitată, respectiv o procedură de expropriere strictă și determinată, fără o aplicabilitate generală și repetată, destinatarii fiind un număr determinat de subiecți.

Recurenții au arătat în acțiunea introductivă că prin art. 1 al Hotărârii de Guvern nr. 378/2013 se stabilește mult mai mult decât o simplă expropriere. Dispozițiile din H.G. nr. 378/2013 atacate prevăd că "Planul cu amplasamentul lucrării se aduce la cunoștință publică prin afișare la sediul consiliului local respectiv..." (art. 6), iar "Anexele 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre" (art. 7). Acest element al acțiunii introductive este esențial pentru soluționarea pe fond a cauzei pentru că reprezintă fundamentul juridic al interesului legitim și al dreptului încălcat de aceste dispoziții administrativ normative.

Au subliniat că nu au atacat dispozițiile din H.G. nr. 378/2013 referitoare la expropriere, ci doar dispozițiile prin care se stabilește amplasamentul viitoarei centuri ocolitoare.

Au reluat argumentația din acțiunea introductivă pentru care consideră că dispozițiile art. 1 din H.G. nr. 378/2013, prin care Guvernul a decis construirea unui drum de centură pe un amplasament anume, precum și executarea acestui proiect și utilizarea lui viitoare (art. 6 și 7 și Anexele 1 și 2 din H.G. nr. 378/2013) sunt dispoziții cu caracter administrativ normativ. Au invocat în acest sens practica judiciară a Înaltei Curți de Casație și Justiție, precum și aspectele consemnate în nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern nr. 378/2013, unde se arată expressis verbis că acest act este unul normativ și nu individual, argument pe care instanța de fond nu l-a analizat. Interpretul, în speță instanța de fond, nu poate schimba caracterul unui act administrativ din moment ce emitentul lui l-a văzut ca fiind un act normativ.

Conturând în acest fel interesul legitim și drepturile recurenților, prima instanță nu a analizat în niciun fel cauza pe fond, în speță încălcarea acestui interes legitim și drept al reclamanților, și anume modul în care le afectează în mod direct viața, sănătatea, dar și mediul în care locuiesc, stabilirea amplasamentului pentru centura ocolitoare.

Mai arată în cererea de recurs că în acțiune s-a menționat că nu au fost realizate studiile de impact de mediu, ce trebuie să conțină și studiul privind impactul social, nefiind respectate dispozițiile art. 24 și 36 din O.G. nr. 43/2007 privind regimul general al drumurilor publice. Nota de fundamentare spune că "prezentul act normativ nu are impact în acest domeniu".

Guvernul, autoritățile responsabile sunt datoare, înainte de a stabili amplasamentul și de a demara lucrările, să efectueze măsurători concrete privind influențele asupra mediului social și mediului natural ținând cont de toți factorii concreți de pe teren, inclusiv faptul că viața unei comunități întregi va fi schimbată, negativ, în mod fundamental, prin traficul ce se va derula pe drumul de centură. Nu se pot face promisiuni superficiale că după realizarea drumului de centură se vor realiza măsurători. De fapt, aceste studii de impact, la care legea obligă, nu au fost efectuate, iar solicitările locuitorilor cartierului "Orizont" au fost total ignorate.

Acest lucru este cu atât mai evident cu cât, la adoptarea indicatorilor tehnico-economici de către Guvern, prin H.G. nr. 1638/2004, autoritățile aveau mai multe variante de realizare a amplasamentelor, cel puțin trei, care puteau fi luate în discuție în așa fel încât să nu pună în pericol mediul social și mediul natural - lucru pe care și instanța de fond îl recunoaște în hotărârea atacată.

Recurenții au precizat că sunt conștienți și apreciază faptul că e necesar un drum de centură care să ocolească municipiul Târgu Mureș, dat fiind traficul aglomerat din municipiu, însă acest interes general trebuie văzut în corelație, în echilibru cu interesul unei comunități umane, cum sunt locuitorii cartierului "Orizont", cu atât mai mult cu cât există și alte variante de amplasament care să satisfacă acest echilibru necesar.

Nu în ultimul rând, recurenții apreciază că prin comportamentul și decizia arbitrară ale autorităților publice se încalcă dreptul lor la proprietatea privată, în condițiile în care nu se vor putea bucura de folosirea adecvată a proprietăților/case de locuit, făcând trimitere la disp. art. 44 paragrafele 1 și 7 din Constituție.

În măsura în care Înalta Curte de Casație și Justiție nu va dispune, după casare, trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, se solicită ca, prin admiterea recursului și casarea în întregime a hotărârii primei instanțe, în rejudecarea cu reținere să fie admisă în întregime acțiunea introductivă de instanță, astfel cum a fost formulată, pentru următoarele motive:

Pârâtul Guvernul României nu a efectuat studiile de impact la care era obligat conform art. 24 și 36 din O.G. nr. 43/2007 privind regimul general al drumurilor publice.

Instanța de fond susține că în PUZ - PAD care vizează zona de locuințe Livezeni, respectiv cartierul Orizont, se arată, la capitolul 2.2.6. - Disfuncționalități, că există restricții de construire ținând cont de posibilul traseu al arterei ocolitoare Tg. Mureș - Sângeorgiu de Mureș. Prima instanță conchide, pe baza acestui element, că recurenții, la data la care au devenit proprietari ai caselor construite în cartierul Orizont, aveau sau trebuiau să aibă cunoștință de faptul că prin această zonă urmează a fi amplasat obiectivul "Varianta ocolitoare a orașului Târgu - Mureș, pe DN 13 și DN 15". Or, esența problemei este tocmai că recurenții nu au avut cunoștință de amplasament, pentru că PUZ - PAD nu le-a fost comunicat și nici nu a fost făcut public de autoritățile locale.

Au fost invocate disp. art. 59 alin. (2) din Legea 350/2001 precizându-se că au luat cunoștință de PUZ - PAD odată cu depunerea de înscrisuri, ca probe, de către pârât și intervenienți în prezentul dosar.

Recurenții au precizat că nu au atacat Acordul de mediu nr. 24 din 8 decembrie 2008 și H.G. nr. 423/2013 și nu au în intenție acest lucru pentru că ceea ce s-a contestat este stabilirea amplasamentului, aspect decis prin H.G. nr. 378/2013 și nu prin avizul de mediu - care nu este act pregătitor, contrar susținerilor instanței, pentru că el este de fapt o consecință a H.G. nr. 378/2013, fie și pentru faptul că a fost modificat pe amplasamentul stabilit în anul 2014, la data de 3 februarie, deci ulterior apariției H.G. nr. 378/2013.

Totodată, H.G. nr. 1638/2004, act administrativ normativ, stabilea indicatori tehnico-economici care sunt, de fapt, specificații generale cu privire la o zonă extinsă. Instanța de fond a precizat, în mod corect, că prin H.G. nr. 1638/2004 erau probabile trei variante ce puteau fi gândite în oricare punct cardinal adiacent zonei extinse avute în vedere: sud, nord, est, vest.

Faptul că acești indicatori au fost revizuiți prin H.G. nr. 423/2013, care a impus înlocuirea Anexei 5 a H.G. nr. 1638/2004, după cum reține instanța de fond, nu face decât să confirme susținerea recurenților: H.G. nr. 1638/2004 stabilea indicatori generali, posibile variante ale centurii ocolitoare, fără să specifice care anume vor fi amplasamentele concrete, așa încât recurenții nu aveau cunoștință de amplasamentul stabilit decât odată cu publicarea în Monitorul Oficial a H.G. nr. 378/2013. De altfel, H.G. nr. 423/2013 a fost adoptată după apariția H.G. nr. 378/2013, așa încât nu poate fi considerat un act pregătitor, contrar susținerilor instanței de fond.

În ce privește conținutul H.G. nr. 378/2013, faptul că din cei 159 de proprietari ce urmau a fi expropriați, doar 5 erau identificați concret, s-a arătat că s-a folosit acest argument pentru a scoate în evidență superficialitatea, lipsa de determinare concretă a amplasamentului, faptul că studiul de fezabilitate s-a făcut fără a avea la bază o analiză pe teren a situației de fapt (mai ales că între timp s-a construit un cartier de peste 200 de case). Nu s-a avut în vedere atacarea procedurii de expropriere, pentru că într-o asemenea ipoteză procedura este alta, iar persoanele vătămate (dacă se poate spune că există astfel de persoane vătămate din moment ce 155 dintre proprietari nu au fost identificați, aceștia aflând că pot fi subiecți ai exproprierii doar în momentul în care excavatorul și utilajele au intrat pe terenul lor) sunt clar indicate de actele normative în materie.

Au reluat argumentele din acțiune privind nerespectarea disp. art. 37 din O.G. nr. 43/1997 care prevăd că variantele ocolitoare, drumuri publice, sunt situate în afara intravilanului localităților. Astfel, Guvernul României, prin amplasamentul decis conform H.G. nr. 378/2013, nu a respectat această normă imperativă, rezultând din probele administrate că dimpotrivă, cel puțin 15 ha, în apropierea cartierului Orizont, aflat în intravilanul localității, sunt afectate realizării variantei ocolitoare.

1.4. Apărările intimaților

1.4.1. Intimatul - intervenient Statul Român, prin Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, întrucât actul administrativ atacat are caracter individual și nu normativ, iar încadrarea unui act administrativ în una din cele două categorii - individual sau normativ - se face prin examinarea integrală a conținutului său.

Niciunul dintre recurenți, nici măcar pe parcursul procesului, nu a dovedit că este direct afectat de amplasamentul lucrării, în sensul că urmează a fi expropriat, fiind mai mult nemulțumiți de disconfortul pe care l-ar putea crea traficul rutier pe varianta ocolitoare.

1.4.2. Intimatul pârât Guvernul României a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului susținând că, față de obiectul de reglementare, este evident că dispozițiile hotărârii de guvern contestate au caracter individual, ele privesc un număr de 159 de subiecți.

La elaborarea acestui act administrativ au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000, precum și cele ale Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre aprobare Guvernului, aprobat prin H.G. nr. 561/2009.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante

Prima critică menționată în cererea de recurs vizează calificarea de către instanța de fond a actului administrativ atacat ca fiind un act administrativ cu caracter individual.

Critica nu poate fi reținută având în vedere corecta calificare realizată de prima instanță prin prisma distincției existente între actele administrative individuale și cele normative constând în întinderea efectelor juridice pe care le produc. Astfel, actele administrative normative cuprind reguli generale de conduită, impersonale și de aplicabilitate repetată, în vederea aplicării la un număr nedeterminat de subiecți, care produc efecte erga omnes.

Actele administrative individuale produc efecte, de regulă, față de o persoană sau uneori față de mai multe persoane, nominalizate expres în conținutul acestor acte.

În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că H.G. nr. 378/2013 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică "Varianta ocolitoare a orașului Târgu Mureș pe DN 13 și DN 15" este un act administrativ individual, întrucât conține reguli ce au o întindere limitată, respectiv o procedură de expropriere strictă și determinată, fără o aplicabilitate generală și repetată, iar destinatarii acestuia sunt un număr determinat de subiecți.

Susținerea recurenților că nu au atacat dispozițiile din hotărârea de Guvern referitoare la expropriere, ci doar dispozițiile prin care se stabilește amplasamentul viitoarei centuri ocolitoare este irelevantă din punct de vedere al calificării naturii juridice a H.G. nr. 378/2013 ca act administrativ individual, în condițiile în care încadrarea unui act administrativ într-una din cele două categorii nu se poate realiza prin "decuparea" unor dispoziții din acel act, afectând în acest mod caracterul unitar al acestuia, ci prin examinarea integrală a conținutului său, prin prisma trăsăturilor fiecăreia dintre cele două categorii de acte, în acest sens pronunțându-se instanța supremă prin Decizia nr. 1718/2013.

Unul din argumentele pe care recurenții reclamanți își întemeiază susținerea că hotărârea contestată are caracterul unui act administrativ cu caracter normativ se referă la nota de fundamentare a H.G. nr. 378/2013, unde se arată că acest act este unul normativ.

Sub acest aspect, Înalta Curte reține că, într-adevăr, în nota de fundamentare este folosită sintagma "act normativ", dar aceasta nu înseamnă că este vorba despre un act administrativ cu caracter normativ.

În acest sens, instanța de control judiciar are în vedere împrejurarea că Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative prevede în art. 1 că reglementarea relațiilor sociale prin lege și prin celelalte categorii de acte normative se realizează cu respectarea principiilor generale de legiferare proprii sistemului dreptului romanesc.

Conceptul de act juridic normativ definește toate formele sub care apar normele juridice edictate de organele statului, cea mai generală clasificare a actelor normative fiind cea în legi și acte normative subordonate legii, din cea de-a doua categorie făcând parte: hotărârile de Guvern, ordonanțele de Guvern, ordinele miniștrilor, hotărârile organelor administrației publice locale. Așadar, hotărârile de Guvern reprezintă acte normative, în sensul art. 1 din Legea nr. 24/2000, respectiv acte prin care sunt reglementate relațiile sociale, ele constituie acte administrative, dar nu toate hotărârile de Guvern reprezintă acte administrative cu caracter normativ, unele dintre ele constituie acte administrative cu caracter individual, în funcție, așa cum s-a precizat, de întinderea efectelor juridice pe care le produc.

Din moment ce regulile instituite prin hotărârea contestată nu au o aplicabilitate generală și repetată, iar destinatarii acesteia sunt un număr determinat de subiecți, rezultă în mod clar că este vorba despre un act administrativ cu caracter individual.

O altă critică adusă hotărârii recurate se referă la consecințele foarte importante în ceea ce privește afectarea intereselor legitime și a drepturilor recurenților, pe care instanța de fond le-a ignorant cu desăvârșire, fără să se refere în vreun fel la acestea, motiv pentru care se apreciază că prima instanță nu a judecat de fapt fondul cauzei.

Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestei critici având în vedere că prima instanță a analizat fondul litigiului examinând legalitatea actului administrativ atacat și constatând că la adoptarea lui au fost respectate prevederile Legii nr. 255/2010. Totodată, a analizat criticile de nelegalitate care vizau încălcarea disp. O.G. nr. 43/1997 invocate în cererea de chemare în judecată prezentând argumentele pentru care a considerat că nu pot fi reținute ca motiv de nulitate a hotărârii.

Având în vedere că instanța nu a reținut încălcarea prevederilor legale invocate de reclamanți, nu se poate considera că nu a soluționat fondul litigiului prin prisma faptului că nu s-a referit la afectarea intereselor legitime și a drepturilor reclamanților invocate în acțiunea introductivă.

Sub acest aspect nu este lipsită de relevanță împrejurarea că se menționează în considerentele sentinței că niciunul dintre reclamanți, nici măcar pe parcursul procesului, nu a dovedit că este direct afectat de amplasamentul lucrării, în sensul că urmează să fie expropriat, singurele nemulțumiri ale acestora fiind cele date de disconfortul pe care urmează să îl creeze traficul rutier pe centura ocolitoare a municipiului Târgu Mureș asupra lor.

Înalta Curte reține că asemenea nemulțumiri nu sunt de natură să justifice anularea actului administrativ atacat din moment ce nu s-a dovedit emiterea acestuia în condiții de nelegalitate, respectiv cu încălcarea dispozițiilor indicate în acțiune.

Sentința a mai fost criticată și din perspectiva nerespectării disp. art. 24 și 36 din O.G. nr. 43/1997 referitoare la efectuarea unor studii de impact de mediu ce trebuie să conțină și studiul privind impactul social.

Potrivit art. 24 din O.G. nr. 43/1997, forma în vigoare la data emiterii hotărârii de guvern contestate, la proiectarea, execuția și intervențiile asupra drumurilor se va ține seama de categoriile funcționale ale acestora, de traficul rutier, de siguranța circulației, de normele tehnice, de factorii economici, sociali și de apărare, de utilizarea rațională a terenurilor, de conservarea și protecția mediului și de planurile de urbanism și de amenajare a teritoriului, aprobate potrivit legii, precum și de normele tehnice în vigoare pentru adaptarea acestora la cerințele pietonilor, cicliștilor, persoanelor cu handicap și de vârsta a treia.

În conformitate cu art. 36 din același act normativ, pe drumurile publice se vor aplica măsuri de protecție a mediului, pe baza studiilor de impact al traficului asupra acestuia.

Cu privire la acest motiv de nelegalitate a hotărârii contestate, instanța de fond în mod corect a reținut că aceste critici privind lipsa studiilor de impact vizează aspecte care țin de legalitatea acordului de mediu sau a adoptării indicatorilor tehnico-economici de către Guvern și care nu mai pot fi avute în vedere pentru că puteau fi aduse doar în cadrul unor acțiuni de verificare a legalității Acordului de mediu nr. 24 din 8 decembrie 2008, revizuit la data de 3 februarie 2014 sau a H.G. nr. 1638/2004, modificată prin H.G. nr. 423/2013. Or, recurenții nu au contestat în condițiile Legii 554/2004 acordul de mediu și hotărârea de Guvern sus menționate.

În consecință, nu poate forma obiect al analizei instanței de recurs susținerea că la adoptarea indicatorilor tehnico-economici prin H.G. nr. 1638/2004 autoritățile aveau mai multe variante de realizare a amplasamentelor, cel puțin trei variante care puteau fi luate în discuție în așa fel încât să nu pună în pericol mediul social și mediul natural și nu știu căror interese private se datorează stabilirea actualului amplasament.

Recurenții precizează că nu au contestat actele administrative sus menționate pentru că ceea ce au atacat este stabilirea amplasamentului decis prin H.G. nr. 378/2013 și nu prin avizul de mediu care este, de fapt, o consecință a acestei hotărâri de Guvern.

În această privință, Înalta Curte reține că prima instanță a avut în vedere acordul de mediu obținut la data de 8 decembrie 2008 și H.G. nr. 1638/2004, care sunt anterioare adoptării hotărârii a cărei anulare se solicită în prezenta cauză, neputând constitui o consecință a acestei hotărâri.

Împrejurarea revizuirii acordului de mediu și, respectiv, modificării H.G. nr. 1638/2004 ulterior adoptării H.G. nr. 378/2013 nu este de natură să înlăture argumentul primei instanțe conform căruia criticile vizând încălcarea prevederilor O.G. nr. 43/1997 puteau fi formulate în cadrul unei acțiuni având ca obiect anularea acordului de mediu și a hotărârii prin care Guvernul a adoptat indicatorii tehnico-economici ai obiectivelor de investiții "Varianta ocolitoare a orașului Bacău, pe DN 2 - etapa I", "Varianta ocolitoare a orașului Brașov, pe DN 1", "Varianta ocolitoare a orașului Mediaș, pe DN 14", "Varianta ocolitoare a orașului Reghin, pe DN 16 și DN 15" și "Varianta ocolitoare a orașului Târgu Mureș, pe DN 13 și DN 15", în condițiile în care din dispozițiile legale invocate nu rezultă că efectuarea studiilor anterior menționate vizează doar ipoteza modificării actelor menționate.

Referitor la afirmația că prin comportamentul și decizia arbitrară a autorităților publice se încalcă dreptul la proprietate privată al recurenților, sens în care se invocă disp art. 44 alin. (1) și (7) din Constituția României, Înalta Curte reține că prevederile constituționale invocate reglementează garantarea dreptului de proprietate și, respectiv, obligația proprietarului de a respecta sarcinile privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și celelalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. Este vorba așadar, despre obligații care aparțin proprietarului, fiind nefondată susținerea că autoritățile statului roman nu au respectat aceste obligații constituționale. În privința garantării dreptului de proprietate sunt relevante considerentele instanței de fond, anterior amintite, potrivit cărora niciunul dintre reclamanți, nici măcar pe parcursul procesului, nu a dovedit că este direct afectat de amplasamentul lucrării, în sensul că urmează să fie expropriat. Prin urmare, nu poate fi vorba despre încălcarea dreptului de proprietate.

Împrejurarea că din cei 159 de proprietari ce urmau a fi expropriați doar 5 erau identificați concret în cuprinsul H.G. nr. 378/2013 este irelevantă în soluționarea cauzei din moment ce aceasta este o critică adusă anexei 2 la hotărâre, anexă ce conține lista cu imobilele proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică în discuție, iar reclamanții nu au înțeles să solicite și anularea art. 2 alin. (1) și (2) din hotărâre care aprobă declanșarea procedurilor de expropriere a acestor imobile proprietate privată.

S-a mai invocat încălcarea disp. art. 37 alin. (1) din O.G. nr. 43/1997 conform cărora pentru descongestionarea traficului în localități, protecția mediului și sporirea siguranței circulației pe rețeaua de drumuri expres și drumuri naționale europene se realizează variante ocolitoare, situate în afara intravilanului localităților, pe baza studiilor de trafic. Accesul spre aceste variante ocolitoare se realizează numai prin intermediul unor drumuri care debușează în intersecții amenajate corespunzător volumelor de trafic. Încălcarea constă, potrivit recurenților, în includerea în varianta ocolitoare a cel puțin 15 ha aflate în intravilanul localității.

Sub acest aspect, instanța de recurs apreciază că pretinsa vătămare produsă prin această includere poate fi invocată de proprietarii terenurilor din intravilan, care urmează să fie supuse exproprierii, cu ocazia contestării procedurii de expropriere. Or, așa cum recurenții au precizat în mod expres, nu au înțeles să conteste în prezenta cauză procedura de expropriere dispusă prin hotărârea contestată.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentința este legală, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv formulat recursul declarat de recurenții-reclamanți A. și alții împotriva Deciziei nr. 19/2016 din 18 februarie 2016 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția dată cererii de suspendare a executării actului administrativ.

Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenții-reclamanți A. și alții împotriva aceleiași decizii, în ceea ce privește soluția dată cererii privind anularea actului administrativ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 martie 2019.

Procesat de GGC - LM