ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 608/2019

Asupra cauzei de față, prin raportare la dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 177 din 7 noiembrie 2018 a respins apelul declarat de A. împotriva Sentinței civile nr. 353 din 9 martie 2018 pronunțată de Tribunalul Timiș în contradictoriu cu intimații-pârâți Consiliul Județean Timiș, Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul local al municipiului Timișoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A..

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat, la 29 ianuarie 2019, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 31 ianuarie 2019, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părților, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispozițiile art. 493 alin. (4) din cod și a acordat termen la 20 martie 2019, în camera de consiliu, fără citare părți, pentru soluționarea căii de atac.

La data de 18 februarie 2019, s-au înregistrat notele scrise depuse de recurent reprezentând punctul de vedere la raport, prin care s-a arătat că obiectul dosarului nu este o acțiune întemeiată pe prevederile Legii nr. 33/1994, având în vedere că exproprierea nu a fost încă inițiată. S-a precizat că pentru acest motiv a solicitat instanței să constate existența unei obligații în sarcina pârâților, respectiv aceea de a proceda la exproprierea terenului afectat utilității publice și expropriat în fapt.

Recurentul a solicitat a se observa, în plus, că nici tribunalul și nici curtea de apel nu au reținut faptul că litigiul ar fi guvernat de dispozițiile legii exproprierii ci au judecat cauza prin raportare la prevederile Legii nr. 10/2001, făcând o aplicare eronată a dispozițiilor de drept material.

S-a concluzionat că litigiului nu-i sunt aplicabile dispozițiile art. XVII alin. (2) din Legea nr. 134/2010, recursul fiind admisibil.

La aceeași dată, 18 februarie 2019, a fost înregistrat și punctul de vedere la raport al intimatului - pârât Județul Timiș prin Consiliul Județean Timiș, prin care s-a opinat în sensul inadmisibilității recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

În fapt, prin cererea introductivă de instanță, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Județean Timiș, Consiliul local al municipiului Timișoara și Municipiul Timișoara prin Primar, obligarea pârâților să inițieze procedura exproprierii pentru terenul în suprafață de 500 mp situat în intravilanul orașului Timișoara, str. x înscris în CF nr. x Timișoara nr. top x, precum și obligarea pârâților la plata unor daune-interese reprezentând despăgubiri pentru lipsa de folosință.

Tribunalul Timiș, secția I civilă, prin Sentința nr. 353 din 9 martie 2018 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Consiliul local al municipiului Timișoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și a respins cererea de chemare în judecată împotriva acestora ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. A respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Municipiul Timișoara și Consiliul Județean Timiș. A admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată. A respins acțiunea, ca inadmisibilă, în contradictoriu cu pârâții Municipiul Timișoara și Consiliul Județean Timiș.

Soluția primei instanțe a fost menținută de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin Decizia nr. 177 din 7 noiembrie 2018, prin care s-a respins apelul declarat de reclamant în contradictoriu cu intimații-pârâți Consiliul Județean Timiș, Municipiul Timișoara prin Primar, Consiliul local al municipiului Timișoara și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Conform art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în materie de expropriere.

În raport de dispozițiile legale menționate, Decizia nr. 177 din 7 noiembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.

Se mai rețin în cauză și prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la legalitatea căii de atac, potrivit cărora "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

Susținerile recurentului din notele scrise depuse la dosar referitoare la admisibilitatea recursului, motivat de faptul că obiectul acestuia nu-l reprezintă o expropriere nu pot fi primite.

Astfel, după cum s-a precizat, acțiunea cu care reclamantul a învestit instanțele de judecată a fost întemeiată inclusiv pe prevederile Legii nr. 33/1994, solicitându-se obligarea pârâților la inițierea procedurii exproprierii.

Totodată, se constată că nu este reală susținerea recurentului potrivit căreia tribunalul și curtea de apel au judecat cauza prin raportare la Legea nr. 10/2001, fără a reține incidența prevederilor legii exproprierii.

Se observă astfel că prin decizia atacată, Curtea de Apel Timișoara a reținut că față de susținerea reclamantului referitoare la lipsirea antecesorilor săi de prerogativele dreptului de proprietate asupra bunului anterior anului 1989, acesta avea la îndemână dispozițiile Legii nr. 10/2001, pentru a reglementa aspectele juridice legate de despăgubirea sa pentru exproprierea faptică a terenului și nu pe dreptul comun, însă în litigiul cu care a fost învestită s-a solicitat inițierea procedurii de expropriere în temeiul Legii nr. 33/1994.

Și în situația în care imobilul în litigiu ar intra sub incidența Legii nr. 10/2001, acest aspect nu este de natură a produce schimbări în ceea ce privește regimul căilor de atac, în raport de dispozițiile 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 și ale art. 7 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 76/2012.

Față de toate cele de mai sus, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 177 din 7 noiembrie 2018 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 martie 2019.

Procesat de GGC - GV