ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 583/2019

HOTĂRÂRE

19.03.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 583/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată, la data de 3 decembrie 2018, pe rolul Judecătoriei Balș, sub nr. x/2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desfacerea căsătoriei încheiate între aceștia la data 23 august 2008 și revenirea pârâtei la numele purtat anterior, acela de C.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 373 lit. b) și art. 402 C. civ.

La data de 10 decembrie 2018 părțile au depus o cerere prin care au arătat că solicită desfacerea căsătoriei prin acordul soților, revenirea pârâtei la numele purtat anterior căsătoriei, exercitarea în comun a autorității părintești asupra minorului D., stabilirea locuinței minorului la locuința mamei din Italia, stabilirea unei pensii de întreținere în favoarea minorului în cuantum de 100 euro lunar, contribuție pentru creșterea și educarea minorului ce va fi plătită de către reclamant și stabilirea unui program de legături personale cu minorul pentru reclamant astfel: o dată pe lună, prima săptămână din lună, de vineri orele 16:00 până duminică orele 16:00 la domiciliul tatălui, iar în vacanța de vară o lună de zile de pe data de 1 august până pe 31 august la domiciliul tatălui.

Judecătoria Balș, prin Sentința civilă nr. 19 din data de 17 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București și a trimis dosarul la această instanță în vederea soluționării.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul și nici pârâta nu au locuința în țară, părțile pot conveni expres să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București

De asemenea, a avut în vedere că, prin Decizia nr. 20 din data de 24 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii și în interpretarea și aplicarea art. 915 alin. (2) din C. proc. civ., a stabilit că acordul părților cu privire la alegerea instanței care urmează să soluționeze acțiunea de divorț trebuie să fie exprimat expres, decizie obligatorie potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din C. proc. civ.

Judecătoria Balș, a apreciat că, din interpretarea considerentelor deciziei anterior menționate, rezultă că din indicarea în cuprinsul unei procuri autentificate a mandatarului convențional și a numărului de dosar aflat pe rolul unei instanțe deja sesizate, nu se poate reține exprimarea unui acord expres cu privire la alegerea de competență necesară pentru stabilirea competenței la o judecătorie aleasă de părți, în acest sens fiind și modificarea art. 915 alin. (2) C. proc. civ., prin Legea nr. 310 din data de 17 decembrie 2018, pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

De asemenea, a mai arătat că Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că interpretarea dispozițiilor art. 915 alin. (2) din C. proc. civ. trebuie făcută în sensul că acordul părților în vederea alegerii instanței competente nu poate fi dat în mod tacit, ci doar expres, în acest sens, reținându-se că textul de lege în discuție instituie o normă de competență specială care este de strictă interpretare.

În cauză, instanța a reținut că devin incidente dispozițiile art. 915 alin. (2) din C. proc. civ. față de împrejurarea că ambele părți locuiesc în Italia, astfel cum reiese din cele două procuri judiciare depuse de părți, aspect necontestat de către părți.

A constatat că existența unor procuri judiciare, prin care părțile împuternicesc mandatari comuni, chiar având indicarea numărului dosarului, nu reprezintă un acord expres al părților cu privire la competență, astfel cum prevăd dispozițiile art. 915 alin. (2) C. proc. civ., modificat prin Legea nr. 310 din data de 17 decembrie 2018, pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., astfel că se impune admiterea excepției necompetenței teritoriale și declinarea cauzei către Judecătoria Sectorului 5 București, fiind necesară mențiunea expresă a părții că înțelege să efectueze o alegere de competență.

Totodată, a apreciat că este neîntemeiată susținerea reclamantului, formulată prin apărător, conform căreia părțile s-au înțeles cu privire la competență, aspect ce rezultă din procurile autentificate și din cererile formulate în dosar de ambele părți, precum și de numirea unor reprezentanți convenționali comuni, exprimarea acordului trebuind să fie expresă, astfel cum reiese din interpretarea dispozițiilor art. 915 alin. (2) din C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310 din data de 17 decembrie 2018, precum și de interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii anterior menționat.

De asemenea, a apreciat că, în speță, excepția necompetenței teritoriale poate fi invocată de către instanță din oficiu, competența fiind de ordine publică, față de interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 126 C. proc. civ., precum și de caracterul derogatoriu al normelor care reglementează procesul de divorț.

A arătat că doar pentru procesele având ca obiect bunuri sau alte drepturi de care părțile pot să dispună, competența este de ordine privată, în procesele referitoare la persoane, normele de competență sunt de ordine publică, iar excepția necompetenței teritoriale poate fi invocată de instanță din oficiu la primul termen de judecată sau, în mod excepțional, potrivit art. 131 alin. (2) C. proc. civ., în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătorie Sectorului 5 București, sub același număr de dosar, la data de 4 februarie 2019.

Prin Sentința civilă nr. 1087 din data de 18 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale a a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Balș, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța soluția de declinare a competenței, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că potrivit dispozițiilor art. 915 C. proc. civ., modificate prin Legea nr. 310/2018, publicată în Monitorul Oficial al României, nr. 1074 din data de 18 decembrie 2018 - în vigoare la data pronunțării soluției de declinare (17 ianuarie 2019), rezultă că Judecătoria Sectorului 5 București are o competență subsidiară, atrasă numai în situația excepțională în care părțile aflate în străinătate nu au încheiat un acord cu privire la competența instanței pentru soluționarea cererii de divorț.

A constatat că, în cauza de față, părțile au convenit expres ca divorțul să fie judecat de Judecătoria Balș, iar alegerea acestei instanțe s-a realizat în mai multe modalități: în cuprinsul procurorilor autentificate la Consulatul României la Trieste, unde ambele părți au indicat obiectul cauzei și numărul dosarului deja înregistrat pe rolul Judecătoriei Balș (nici chiar această instanță nu a susținut că aspectele formale precum indicarea greșită a instanței sau numărul incomplet al dosarului ar face inaplicabilă alegerea instanței); în cuprinsul cererii din data de 10 decembrie 2018, prin care părțile, prin avocați și mandatari cu procură specială E. și F., au solicitat desfacerea căsătoriei prin acord, menționând în finalul acesteia că au "ales Judecătoria Balș ca instanță competentă să judece prezenta cauză." la dezbaterea în ședință publică a excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Balș, pusă în discuție de această instanță la data de 17 ianuarie 2019.

Instanța a apreciat că, din aceste manifestări exprese de voință comună a părților nu se poate desprinde decât concluzia că soții au ales să divorțeze la Judecătoria Balș, în orașul în care au avut ultimul domiciliu comun înaintea plecării lor în străinătate.

A considerat că interpretarea dată de Judecătoria Balș dispozițiilor art. 915 alin. (2) teza a II-a și corelarea acestei interpretări cu Decizia nr. 20/2016 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii se îndepărtează de la însuși scopul acestui recurs, care a fost acela de a evita - prin interpretări uneori antagonice ale noțiunii de "acord" - posibilitatea soluționării acestor cauze cu elemente de extraneitate în lipsa pârâtului și de către o instanță necompetentă din punct de vedere teritorial.

Totodată, a reținut că la dosarul cauzei există și o cerere în sensul alegerii aceleiași judecătorii, iar concluziile părților, formulate prin reprezentații lor, au fost exprimate înaintea instanței - expres - în sensul alegerii Judecătoriei Balș.

A constatat că, potrivit atât dispozițiilor art. 915 alin. (2) teza a II-a C. proc. civ., cât și considerentelor Deciziei în interesul legii nr. 20/2016, acordul părților cu privire la alegerea instanței care urmează să soluționeze acțiunea de divorț trebuie să fie exprimat expres.

Astfel, Judecătoria Sectorului 5 București, luând în considerare solicitările părților exprimate verbal în fața instanței, considerând că nu este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze acțiunea de față, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 și al art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., coroborate cu art. 132 din același act normativ, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea în favoarea Judecătoriei Balș.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Astfel, Înalta Curte reține că Judecătoria Balș și Judecătoria Sectorului 5 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a prezentei cauze, reținând incidența acelorași dispoziții legale - art. 915 alin. (2) C. proc. civ. -, însă apreciind în mod diferit asupra cerinței vizând exprimare în mod expres a acordului părților în ceea ce privește alegerea judecătoriei care să soluționeze divorțul.

Prin prezentul demers judiciar, instanța de judecată a fost învestită a se pronunța asupra unei cereri de divorț și a cererilor accesorii acesteia, ambele părți având domiciliul în străinătate, astfel cum rezultă din actele dosarului și susținerile mandatarilor părților.

Într-o atare situație, instanța competentă să soluționeze pricina se stabilește potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., părțile putând conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, iar, în lipsa unui asemenea acord, cererea este de competența Judecătoriei Sectorului 5 București.

Prin Decizia nr. 20 din data de 24 octombrie 2016, pronunțată în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1049 din data de 27 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că este necesar ca acordul părților cu privire la "alegerea instanței care urmează a soluționa acțiunea de divorț să fie exprimat expres, în formă scrisă iar, în situația în care litigiul este pendinte, și verbal în fața instanței. În ambele cazuri, manifestarea de voință a părților în sensul opțiunii pentru o anumită instanță trebuie să rezulte explicit fie din cuprinsul convenției, fie din susținerile formulate în scris sau oral în fața instanței de judecată."

Prin urmare, chiar în lipsa unei convenții încheiate anterior învestirii judecătoriei, părțile pot să își manifeste voința în scris sau verbal în fața instanței, în sensul alegerii judecătoriei care va soluționa divorțul, singura condiție fiind aceea ca opțiunea părților să rezulte explicit din susținerile formulate în scris sau oral în fața instanței.

Manifestarea de voință trebuie să fie una neechivocă, clară și exteriorizată, manifestarea tacită de voință neputând produce efecte juridice în cazul alegerii instanței în temeiul art. 915 alin. (2) C. proc. civ.

În litigiu dedus judecății, la primul termen de judecată acordat în fața Judecătoriei Balș, această instanță a invocat excepția necompetenței sale teritoriale, iar mandatarii celor două părți au formulat concluzii de respingere a excepției, precizând că reclamantul și pârâta, care nu au domiciliu în România, au ales ca Judecătoria Balș să se pronunțe asupra cererii lor.

Înalta Curte reține că din declarațiile părților, prin mandatari, exprimate verbal în fața Judecătoriei Balș, rezultă explicit și fără echivoc că acestea și-au manifestat în mod expres voința ca instanța care urmează să judece pricina să fie această judecătorie, fiind lipsit de relevanță că manifestarea expresă de voință nu poate fi reținută ca rezultând din cuprinsul procurilor depuse la dosar, în raport de interpretarea dată prin decizia pronunțată în interesul legii anterior menționată.

Aceeași concluzie se desprinde și din cuprinsul cererii scrise, depuse la dosar la data de 10 decembrie 2018, după învestirea instanței, prin care părțile au arătat că au ales Judecătoria Balș ca instanță competentă să judece prezenta cauză, cerere care este semnată de mandatarul comun E.

Totodată, raportat la cele reținute în considerentele aceleiași decizii a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că instanța de contencios constituțional nu a statuat în sensul că acordul privind alegerea instanței trebuie să fie exprimat personal de către părți, nefiind, astfel, interzisă manifestarea de voință a părților prin intermediul reprezentanților, în condițiile art. 57 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia cel care are calitatea de parte își poate exercita drepturile procesuale prin reprezentant, cu excepția cazurilor prevăzute de lege.

Prin urmare, având în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, reținând că părțile și-au exprimat acordul expres ca litigiul să fie judecat de către Judecătoria Balș, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.