ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1257/2020

HOTĂRÂRE

24.06.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1257/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 24 iunie 2020

asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Focșani la 18 iulie 2018, A. a solicitat, în contradictoriu cu B., ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună desfacerea căsătoriei încheiată la data de 22 mai 1998 din culpa exclusivă a pârâtei, revenirea acesteia la numele anterior, exercitarea autorității părintești în comun asupra celor doi minori, stabilirea locuinței minorului C. la reclamant, în comuna Rastoaca, sat Rastoaca, județul Vrancea, stabilirea locuinței minorului D. la pârâtă, obligarea pârâtei la plata pensiei de întreținere pentru C. și stabilirea pensiei de întreținere datorată de reclamant pentru D..

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 914 și următ. C. proc. civ., art. 373 lit. b), art. 379, art. 382 și următ. C. civ.

Prin sentința nr. 1067 din 20 februarie 2019, Judecătoria Focșani, secția civilă a admis excepția de necompetență teritorială în cauza având ca obiect divorț. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București.

S-a reținut, așa cum rezultă din motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, din rapoartele de anchetă psihosocială și față de susținerile reclamantei de la termenul de judecată din 6 februarie 2019, că ultimul domiciliu comun al părților a fost în Italia și că la data introducerii acțiunii, domiciliul pârâtei este în Italia, iar al reclamantului în comuna Rastoaca.

Întrucât ultimul domiciliu comun al părților a fost în Italia, însă nu s-a putut stabili dacă în prezent pârâta mai locuiește sau nu pe raza respectivului domiciliu, instanța a constatat că nu este aplicabil alin. (1) al art. 915 C. proc. civ., devenind incidente dispozițiile art. 1072 din cod.

Judecătoria sectorului 1 București, secția a II-a civilă, prin sentința nr. 1223 din 18 februarie 2020, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cauzei, având ca obiect divorț, în favoarea Judecătoriei Focșani. A constatat ivit conflictul negativ de competență. A trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a hotărî asupra conflictului.

S-a observat că fiind implicat în discuția referitoare la competența instanței, din perspectiva ultimei locuințe comune a soților, un stat membru al Uniunii Europene, sunt incidente în cauză prevederile Regulamentului nr. 2201/2003 și cele ale art. 1072 C. proc. civ.

Instanța a constatat însă că, raportat la datele speței, nu se poate aprecia că nu este posibilă stabilirea competenței teritoriale, în mod obiectiv, din moment ce se cunoaște locuința actuală a reclamantului pe teritoriul României, fiind aplicabile dispozițiile art. 915 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea care a determinat desesizările reciproce ale instanțelor are ca obiect o cerere de divorț, cu element de extraneitate, în sensul că ultimul domiciliu comun al soților a fost în Italia.

Se observă că instanțele aflate în conflict au interpretat diferit prevederile art. 915 C. proc. civ., prin circumstanțiere la domiciliul părților.

Astfel, norma de competență în materia divorțului, reglementată de C. proc. civ. la art. 915 alin. (1), stipulează în sensul că aceasta aparține judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. În teza a doua a menționatului articol se prevede că în situația în care soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află ultima locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Așa cum rezultă din norma de drept menționată, regula generală în materie de divorț este aceea că instanța competentă teritorial să soluționeze cererea este cea în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, însă aceasta poate fi aplicată doar dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, și anume: cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

În speță, însă, ultimul domiciliu comun al soților a fost în Italia, iar în prezent, domiciliul pârâtei, potrivit anchetei psihosociale din 21 ianuarie 2019 este tot în Italia.

În ceea ce-l privește pe reclamant, după cum reiese chiar din cuprinsul cererii de chemare în judecată, aceasta locuiește în comuna Rastoaca, sat Rastoaca, județul Vrancea.

Ca atare, văzând că locuința pârâtei nu se află în țară, iar instanțele române sunt competente internațional să soluționeze cauza, potrivit art. 1081 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. și art. 3 alin. (1) din Regulamentul CE 2201/2003, în speță, devine incidentă ultima teză a art. 915 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căreia "când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul".

Pe cale de consecință, constatând că la data sesizării instanței reclamantul avea locuința în localitatea Rastoaca, județul Vrancea, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei din circumscripția acesteia, și anume Judecătoria Focșani.