ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1076/2020

HOTĂRÂRE

09.06.2020

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1076/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 9 iunie 2020

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Câmpeni la data de 06.08.2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a solicitat desfacerea căsătoriei, stabilirea numelui ce va fi purtat după desfacerea căsătoriei, precum și situația copiilor minori.

La data de 26.08.2019, pârâtul a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpeni, precum și cerere reconvențională, solicitând să se dispune asupra desfacerii căsătoriei, a numelui ce va fi purtat de reclamantă după desfacerea căsătoriei și asupra situației copiilor minori.

Prin sentința civilă nr. 1072 din 26.11.2019, Judecătoria Câmpeni a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În motivarea soluției, instanța a reținut că potrivit probelor administrate în cauză, după momentul încheierii căsătoriei ambii soți au avut domiciliul conjugal în Italia, iar conform actelor de stare civilă prezentate în copie, domiciliul ambilor soți este în orașul Abrud, mențiunile fiind operate în perioada imediată a încheierii căsătoriei, respectiv 7 mai 2013 pentru pârât și 20 mai 2013 pentru reclamantă.

S-a reținut că în procedura divorțului vor fi avute în vedere dispozițiile art. 915 C. proc. civ. acest articol prevăzând ca și regulă generală că o astfel de cerere este de competența judecătorie în circumscripția căruia se află cea din urmă locuință comună a soților. Această situație nu este aplicabilă dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul nu mai locuiește în circumscripția respectivei instanțe, în acest caz urmând să fie competentă judecătoria în circumscripția căruia își are locuința pârâtul. A treia posibilitate este atunci când pârâtul nu are locuință în țară și instanțele judecătorești sunt competente internațional, în acest caz urmând ca cererea să fie soluționată de judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Aceste cazuri nu vor putea fi aplicabile, conform alin. (2) din același articol, în situația în care părțile nu au locuința în țară, astfel că acestea pot conveni să formuleze acțiunea de divorț la oricare judecătorie din România. În lipsa oricărui criteriu arătat anterior, cererea de divorț se va soluționa de Judecătoria Sectorului 5 București.

Dispozițiile art. 915 C. proc. civ. se referă la noțiunea de locuință a soților, nicidecum de domiciliu, după cum a lăsat să se înțeleagă în apărare reclamanta. Chiar dacă părțile au domiciliul comun în localitatea Abrud, o astfel de situație nu echivalează cu existența locuinței comune a soților în respectiva localitate. Reclamanta a recunoscut că aceasta are locuința în străinătate, situație care a fost aplicabilă și pentru pârât o anumită perioadă de timp.

În concluzie, s-a reținut că nu sunt incidente cazurile prevăzute la art. 915 alin. (1) C. proc. civ. pentru a stabili competența teritorială de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Câmpeni și nici prima teză din alin. (2) al aceluiași articol, în condițiile în care părțile nu au convenit pentru alegerea instanței de soluționare a cererii.

Judecătoria Sectorului 5 București, pe rolul căreia cauza a fost înregistrată, la rândul său, prin sentința civilă nr. 1450 din 17 martie 2020, a declinat competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Câmpeni și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut că, în prezent, ca și la momentul introducerii acțiunii, reclamanta locuiește stabil în Italia, în vreme ce pârâtul locuiește în Alba Iulia, județ Alba, iar la momentul sesizării Judecătoriei Câmpeni, pârâtul locuia în com. Bucium nr. 137, județ Alba.

S-a reținut că la termenul din 19.11.2019, pârâtul s-a prezentat personal și a arătat că are domiciliul în municipiul Alba Iulia, argumentul invocat în susținerea excepției necompetenței fiind acela că soții nu au avut niciodată locuința comună în țară.

Instanța inițial învestită cu soluționarea cererii a avut în vedere în motivarea hotărârii de declinare faptul că la soții au locuit după încheierea căsătoriei în Italia, fără a solicita informații cu privire la locuința în fapt a acestora la momentul sesizării Judecătoriei Câmpeni.

Este de datoria instanței de judecată să determine cu certitudine dacă la momentul sesizării niciunul dintre soți nu avea o locuință cunoscută în țară, mai ales în ipoteza în care acestea se prezintă personal.

Faptul că pârâtul, prin avocat, este cel care a invocat excepția, nu poate conduce, în lipsa altor dovezi, la concluzia că acesta are locuința în străinătate, în condițiile în care partea este prezentă personal iar apărătorul învederează că aceasta are domiciliul în Alba Iulia, deși în cuprinsul întâmpinării a pretins contrariul.

S-a avut în vedere că potrivit art. 915 alin. (1) C. proc. civ., cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă vreunul dintre ei mai locuiește în raza sa teritorială, iar dacă nici unul nu mai locuiește la ultimul domiciliu comun, este competentă instanța de la locuința pârâtului.

Prin folosirea noțiunii de locuință, și nu de domiciliu sau reședință, legiuitorul a vizat noțiunea cea mai cuprinzătoare, care să reflecte starea de fapt a părții, chiar dacă ar fi vorba despre o situație caracterizată de provizorat, care ar fi supusă unei schimbări ulterioare și nu ar fi reflectată în evidențele autorităților statale.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Acțiunea cu care reclamanta a învestit Judecătoria Câmpeni are ca obiect divorț, stabilirea numelui ce va fi purtat de reclamantă după desfacerea căsătoriei, precum și situația copiilor minori.

Potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (1) Cosd procedură civilă: cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul. Alin. (2): dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.

Competența prevăzută de art. 915 C. proc. civ. nu are un caracter facultativ, ci absolut, reclamantul neavând un drept de opțiune între instanțele menționate în cadrul acestui articol, ci este obligat să aleagă instanța competentă în funcție de ordinea prevăzută de text.

Este de reținut că în materie de divorț, competența teritorială aparține instanței în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților, dacă sunt îndeplinite în mod cumulativ două condiții, respectiv cei doi soți să fi avut o locuință comună și cel puțin unul dintre soți să mai locuiască în circumscripția respectivei instanțe.

Noțiunea de "locuință" trebuie înțeleasă ca element de identificare al persoanei fizice, interesând adresa unde persoana locuiește efectiv și nu locuința statornică și principală. Altfel spus, ceea ce are relevanță în stabilirea competenței teritoriale în această materie este locuința faptică, iar nu domiciliul înscris în cartea de identitate.

În cauza dedusă judecății, din actele dosarului și susținerile părților, rezultă că la data introducerii cererii de chemare în judecată reclamanta locuia în Italia, astfel cum a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată, acesta reprezentând și ultimul domiciliu comun al soților până la momentul despărțirii în fapt din data de 08.07.2019.

În ce privește locuința pârâtului, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă că la data introducerii cererii de chemare în judecată acesta nu avea locuința în țară, ci în străinătate.

Astfel, din întâmpinarea aflată în dosarul Judecătoriei Câmpeni, prin care pârâtul a invocat excepția necompetenței teritoriale a acestei judecătorii, în raport de dispozițiile art. 915 C. proc. civ., rezultă că nici reclamanta și nici pârâtul, după încheierea căsătoriei, nu au locuit niciodată în țară și nici nu au convenit prin acord expres ca cererea să fie introdusă la Judecătoria Câmpeni, susțineri făcute de către pârât și în fața instanței, la termenul 19 noiembrie 2019.

Totodată, se constată că adresa din comuna Bucium, județul Alba indicată de pârât în întâmpinare și cererea reconvențională reprezintă domiciliul procesual ales pentru comunicarea actelor de procedură, conform art. 156 și 158 C. proc. civ., nefiind probat faptul că ar fi reprezentat și adresa la care locuiește pârâtul.

De altfel, la termenul din 19 noiembrie 2019, în susținerea excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei Câmpeni, petentul a solicitat declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, arâtând că părțile nu au locuit niciodată în țară, iar la adresa din comuna Bucium, județul Alba locuiesc doar părinții săi.

Chiar dacă prin adresa depusă în dosarul Judecătoriei Sectorului 5 la data de 9 martie 2020, pârâtul B. a indicat că are domiciliul în municipiul Alba Iulia, unde dorește să fie citat pentru viitor, acest fapt nu prezintă relevanță, întrucât determinarea instanței competente să soluționeze cererea dedusă judecății trebuie făcută prin raportare la data formulării acțiunii, respectiv 6 august 2019, iar nu ulterior, chiar dacă intervin modificări în ceea ce privește domiciliul. În acest sens sunt și dispozițiile art. 107 alin. (2) C. proc. civ. care prevăd că instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul.

Prin urmare, având în vedere că la data introducerii cererii de chemare în judecată, nici reclamanta și nici pârâtul nu aveau locuința în țară și nici nu au convenit în mod expres ca cererea de divorț să fie introdusă la orice altă judecătorie din România, în baza prevederilor art. 915 alin. (2) ultima teză C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.