ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1694/2019

HOTĂRÂRE

08.10.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1694/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 14 august 2017 pe rolul Judecătoriei Piatra-Namț sub nr. x/2018, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul B., solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună desfacerea căsătoriei din vina exclusivă a pârâtului, reluarea numelui anterior căsătoriei.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 373 lit. b), art. 383 C. civ.

Judecătoria Piatra-Neamț, prin sentința nr. 217 din data de 22 ianuarie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București și a trimis dosarul la această instanță în vederea soluționării.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., dacă nici reclamantul și nici pârâta nu au locuința în țară, părțile pot conveni expres să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.

Analizând conținutul acțiunii introductive coroborată cu înscrisurile depuse la dosar, instanța a reținut că reclamanta avea reședința în Italia la data introducerii acțiunii. Cu privire la pârât, s-a arătat că însăși reclamanta a indicat în cuprinsul cererii de chemare în judecată că pârâtul are reședința tot în Italia, iar la termenul din data de 15 ianuarie 2019 avocatul pârâtului (mandatat pentru redactarea întâmpinării) a arătat că pârâtul este în Italia.

Ca urmare, având în vedere că părțile nu au încheiat un acord în vederea soluționării prezentei cauze la Judecătoria Piatra-Neamț, în considerarea și a celor statuate prin Decizia nr. 20 din data de 24 octombrie 2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul în interesul legii și în interpretarea și aplicarea art. 915 alin. (2) din C. proc. civ. s-a stabilit că acordul părților cu privire la alegerea instanței care urmează să soluționeze acțiunea de divorț trebuie să fie exprimat expres, instanța a admis excepția de necompetență teritorială absolută a Judecătoriei Piatra Neamț, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 5 București.

Prin Sentința nr. 3468 din data de 13 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța soluția de declinare a competenței, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că în dosarul declinat se regăsește - fila x - acordul pârâtului pentru judecarea acțiunii de divorț de către Judecătoria Piatra-Neamț, care a fost cuprins în întâmpinarea formulată.

S-a arătat că prevederile art. 915 alin. (2) din C. proc. civ. atribuie competența de soluționare a acțiunilor de divorț cu element de extraneitate Judecătoriei Sectorului 5 București numai în cazul în care părțile nu au convenit expres ca această acțiune să fie judecată de o anumită instanță. Or, în cauză, s-a reținut că există dovezi în sensul existenței acordului părților pentru soluționarea cererii de divorț de către Judecătoria Piatra-Neamț și în sensul Deciziei nr. 20/2016 privind examinarea recursului în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 915 alin. (2) din C. proc. civ., cu privire la înțelesul noțiunii de "acord" al părților din cuprinsul tezei a doua a acestui text de lege, anume condițiile de formă pe care trebuie să le îndeplinească convenția părților cu privire la alegerea instanței care ar urma să soluționeze acțiunea de divorț, în situația în care nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința pe teritoriul României (M.Of. partea I nr. 1049 din 27 decembrie 2016)

În acest caz, competența Judecătoriei Sectorului 5 București este subsidiară competenței judecătoriei pentru care părțile și-au dat acordul, anume Judecătoriei Piatra-Neamț, ceea ce s-a arătat că reprezintă un argument pentru admiterea excepției necompetenței teritoriale invocate de Judecătoria Sectorului 5 București.

Considerând că Judecătoria Sectorului 5 București nu este competentă din punct de vedere teritorial să soluționeze acțiunea de față, în temeiul art. 129 alin. (2) pct. 2 și al art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., coroborate cu art. 132 din același act normativ, instanța a admis excepția invocată și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Piatra-Neamț.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Judecătoria Piatra-Neamț și Judecătoria Sectorului 5 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a prezentei cauze, reținând incidența acelorași dispoziții legale, anume art. 915 alin. (2) C. proc. civ., însă apreciind în mod diferit asupra cerinței vizând exprimarea în mod expres a acordului părților în ceea ce privește alegerea judecătoriei care să soluționeze divorțul.

Prin prezentul demers judiciar instanța de judecată a fost învestită a se pronunța asupra unei cereri de divorț și a cererilor accesorii acesteia, ambele părți având domiciliul în străinătate, astfel cum rezultă din actele dosarului și susținerile mandatarilor părților.

Într-o atare situație, instanța competentă să soluționeze pricina se stabilește potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., părțile putând conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, iar, în lipsa unui asemenea acord, cererea este de competența Judecătoriei Sectorului 5 București.

Prin Decizia nr. 20 din data de 24 octombrie 2016, pronunțată în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1049 din data de 27 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că este necesar ca acordul părților cu privire la "alegerea instanței care urmează a soluționa acțiunea de divorț să fie exprimat expres, în formă scrisă iar, în situația în care litigiul este pendinte, și verbal în fața instanței. În ambele cazuri, manifestarea de voință a părților în sensul opțiunii pentru o anumită instanță trebuie să rezulte explicit fie din cuprinsul convenției, fie din susținerile formulate în scris sau oral în fața instanței de judecată."

Astfel, chiar în lipsa unei convenții încheiate anterior învestirii instanței, părțile pot să își manifeste voința în scris sau verbal în fața instanței de judecată, în sensul alegerii judecătoriei care va soluționa divorțul, singura condiție fiind aceea ca opțiunea părților să rezulte explicit din susținerile formulate în scris sau oral în fața instanței.

Manifestarea de voință trebuie să fie una neechivocă, clară și exteriorizată, manifestarea tacită de voință neputând produce efecte juridice în cazul alegerii instanței în temeiul art. 915 alin. (2) C. proc. civ.

În speță, pârâtul a depus la dosar la data de 8 noiembrie 2018 întâmpinare - dosarul Judecătoriei Piatra-Neamț - în cuprinsul căreia a arătat că este de acord ca acțiunea de divorț să fie soluționată de Judecătoria Piatra-Neamț.

Reclamanta, prin reprezentantul său, a arătat prin concluziile formulate în fața Judecătoriei Piatra-Neamț că prin întâmpinarea depusă pârâtul și-a exprimat acordul ca pricina să fie judecată de Judecătoria Piatra Neamț și că acesta și-a "însușit" acțiunea de divorț, dorind și acesta să divorțeze.

Înalta Curte reține că din întâmpinarea depusă de pârât la dosar la data de 8 noiembrie 2018 și din declarațiile părților, prin mandatari, exprimate verbal în fața instanței, rezultă explicit și fără echivoc că acestea și-au manifestat în mod expres voința ca instanța care urmează să judece pricina să fie Judecătoria Piatra Neamț.

Prin urmare, având în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, reținând că părțile și-au exprimat acordul expres ca litigiul să fie judecat de către Judecătoria Piatra-Neamț, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.