ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2252/2019

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat la data de 31 octombrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a formulat cerere de divorț în contradictoriu cu pârâtul B., solicitând instanței să dispună desfacerea căsătoriei din culpa pârâtului și revenirea acesteia la numele avut anterior căsătoriei.

În drept, a invocat dispozițiile art. 373 lit. b), 379 alin. (1), (38)3 alin. (3) C. civ.

La data de 28 ianuarie 2019, pârâtul a depus la dosar o declarație, în sensul că este de acord ca cererea de divorț să fie soluționată la Judecătoria Râmnicu Sărat.

Prin Sentința civilă nr. 51/2019 din 4 aprilie 2019, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Sărat, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Râmnicu Sărat și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

În motivare, această instanță a reținut că părțile nu au locuința în țară și nici nu au făcut dovada existenței unei convenții de introducere a cererii de divorț la Judecătoria Râmnicu Sărat. Totodată, instanța a arătat că la data introducerii cererii de divorț, respectiv 31 octombrie 2018, între părți nu a existat un acord în sensul art. 915 alin. (2) C. proc. civ., iar înscrisul depus de pârât la 28 ianuarie 2019, prin care a învederat că este de acord ca divorțul să se judece la Judecătoria Râmnicu Sărat, este depus ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, fiind vorba despre o acceptare ulterioară.

Prin urmare, instanța a constatat că cererea fost introdusă la Judecătoria Râmnicu Sărat, ca urmare a manifestării unilaterale de voință a reclamantei.

Concluzionând, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Râmnicu Sărat, invocată din oficiu, și a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă, prin Sentința nr. 4587/2019 din 18 iunie 2019, a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat; a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a dispus trimiterea dosarului la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că părțile nu au locuința în sectorul 5 București, iar în prezent atât reclamanta cât și pârâtul locuiesc în străinătate, în Italia, potrivit actelor de identitate depuse la dosar.

În cauză, voința reclamantei de a se judeca la Judecătoria Râmnicu Sărat a devenit evidentă odată cu introducerea acțiunii pe rolul instanței sus-menționate, iar pârâtul a acceptat competența prin înscrisul depus la dosarul instanței inițial sesizate.

Totodată, instanța a reținut că prin Decizia nr. 20/2016 dată în recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că în interpretarea și aplicarea art. 915 alin. (2) din C. proc. civ., acordul părților cu privire la alegerea instanței care urmează să soluționeze acțiunea de divorț trebuie să fie exprimat expres.

Conchizând, această instanță a arătat că Înalta Curte a avut în vedere inclusiv posibilitatea părților de a-și exprima acordul verbal în fața instanței, nefiind obligatoriu ca acesta să fi fost exprimat anterior introducerii acțiunii de divorț.

Cu privire la conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin prezentul demers judiciar, reclamanta a învestit instanța de judecată pentru a se pronunța asupra unei cereri de divorț și a cererilor accesorii acesteia, ambele părți locuind în străinătate, astfel cum rezultă din actele dosarului.

Într-o atare situație, instanța competentă să soluționeze pricina se stabilește potrivit dispozițiilor art. 915 alin. (2) C. proc. civ., părțile putând conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România, iar, în lipsa unui asemenea acord, cererea este de competența Judecătoriei Sectorului 5 București.

Instanțele aflate în conflict, Judecătoria Râmnicu Sărat și Judecătoria Sectorului 5 București și-au declinat reciproc competența de soluționare a prezentei cauze, reținând incidența acelorași dispoziții legale, anume art. 915 alin. (2) C. proc. civ., însă au apreciat diferit cerința vizând exprimarea, în mod expres, a acordului părților în ceea ce privește alegerea judecătoriei care să soluționeze cererea de divorț.

În acest sens, prin Decizia nr. 20 din data de 24 octombrie 2016, pronunțată în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1049 din data de 27 decembrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a reținut că este necesar ca acordul părților cu privire la "alegerea instanței care urmează a soluționa acțiunea de divorț să fie exprimat expres, în formă scrisă, iar, în situația în care litigiul este pendinte, și verbal în fața instanței. În ambele cazuri, manifestarea de voință a părților în sensul opțiunii pentru o anumită instanță trebuie să rezulte explicit fie din cuprinsul convenției, fie din susținerile formulate în scris sau oral în fața instanței de judecată."

Astfel, chiar în lipsa unei convenții încheiate anterior învestirii instanței, părțile pot să își manifeste voința în scris sau verbal în fața instanței de judecată, în sensul alegerii judecătoriei care va soluționa divorțul, singura condiție fiind aceea ca opțiunea părților să rezulte explicit din susținerile formulate în scris sau oral în fața instanței.

Manifestarea de voință trebuie să fie una neechivocă, clară și exteriorizată, manifestarea tacită de voință neputând produce efecte juridice în cazul alegerii instanței în temeiul art. 915 alin. (2) C. proc. civ.

În speță, la data de 28 ianuarie 2019, pârâtul a depus la dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Râmnicu Sărat o declarație olografă, aflată la dosar, prin care a arătat, în mod expres, că este de acord ca cererea de divorț să fie soluționată de Judecătoria Râmnicu Sărat.

Înalta Curte reține că din cererea scrisă depusă de pârât la dosar la data de 28 ianuarie 2019 și din cererea de divorț formulată de reclamantă, rezultă explicit și fără echivoc că părțile și-au manifestat, în mod expres, voința ca instanța care urmează să judece pricina să fie Judecătoria Râmnicu Sărat.

Prin urmare, având în vedere circumstanțele particulare ale cauzei, reținând că părțile și-au exprimat acordul expres ca litigiul să fie judecat de către Judecătoria Râmnicu Sărat, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect divorț, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect divorț, în favoarea Judecătoriei Râmnicu Sărat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.

GGC - LM