ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 790/2019

HOTĂRÂRE

16.04.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 790/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 15 septembrie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună desfacerea căsătoriei încheiate la data de 22 august 2009 la Primăria comunei Dofteana și înregistrată la nr. 51 în registrul stării civile al aceleiași primării, revenirea reclamantei la numele avut anterior căsătoriei de D., exercitarea autorității părintești în mod exclusiv de către reclamantă asupra minorei C., stabilirea locuinței C., născută la 25 august 2016, la domiciliul reclamantei și obligarea pârâtului la plata unei pensii de întreținere pentru minoră.

Prin Sentința civilă nr. 659 din data de 12 aprilie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Judecătoria Onești a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătorie sector 5 București.

Pentru a hotărî astfel, în esență, Judecătoria Onești a reținut că niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția instanței de la ultima locuință comună, ambele părți fiind plecate în străinătate la muncă, iar instanța competentă să soluționeze cauza nu se stabilește potrivit alin. (1) teza întâi a art. 915 C. proc. civ. ci potrivit art. 915 alin. (2) teza a doua, în lipsa acordului părților.

Astfel, a arătat că față de modul de redactare a art. 915 C. proc. civ., dispoziții în concordanță cu noile reglementări europene, rezultă că legiuitorul a ales drept criteriu "locuința soților" iar nu "domiciliul soților", astfel că, trebuie avut în vedere domiciliul în fapt al soților, locul unde aceștia locuiesc efectiv în cea mai mare parte a timpului și nu domiciliul legal, oficial care este menționat în actul de identitate.

Totodată, a constatat că, din declarațiile reclamantei, rezultă că ultima locuință a părților a fost în comuna Dofteana, dar aceasta nu a mai fost locuința comună a părților.

În raport de susținerile formulate la termenul de judecată din data de 12 aprilie 2018 de către apărătorul reclamantei, de concluziile raportului de anchetă psihosocială de la dosar și de cele arătate de către tatăl pârâtului, a reținut că reclamanta este plecată în Italia la muncă, iar, pârâtul este plecat tot la muncă în Olanda.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la data de 8 mai 2018, sub același număr de dosar.

Prin Sentința civilă nr. 1081 din data de 18 februarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. x/2017, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Onești, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, Judecătoria Sectorului 5 București a reținut că art. 915 C. proc. civ. reglementează normele de competență exclusivă în materia divorțului pentru mai multe situații pe care le ierarhizează, în funcție de îndeplinirea unor condiții.

Astfel, a arătat că în situația în care regula competenței judecătoriei de la ultima locuință comună a soților nu poate fi aplicată (dat fiind că soții nu au avut locuință comună sau niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună), devine competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar dacă acesta nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional, este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are locuința reclamantul.

Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România și numai în situația excepțională în care părțile nu au încheiat un acord cu privire la competența instanței pentru soluționarea cererii de divorț și niciuna dintre ipotezele reglementate în alin. (1) nu este incidentă, cererea devine de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București.

Astfel, competența Judecătoriei Sectorului 5 București este subsidiară competențelor instanțelor de la ultima locuință comună al soților, de la locuința pârâtului, de la locuința reclamantului, precum și judecătoriei pentru care părțile și-au dat acordul, și este antrenată numai în situația în care niciuna dintre judecătoriile anterior menționate nu este competentă, în condițiile în care nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară și nu au convenit introducerea cererii de divorț la o anumită judecătorie din România.

A apreciat că în cauză este incidentă situația în care niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, (care era pe raza Comunei Dofteana, județul Bacău), astfel că judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul (la data sesizării instanței), adică Judecătoria Onești.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în condițiile 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin demersul judiciar inițiat reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul B., a investit instanța de judecată cu soluționarea unei cereri de divorț și a capetelor accesorii ale acesteia.

În stabilirea competenței de soluționare a litigiului, ambele instanțe aflate în conflict s-au raport la dispozițiile art. 915 C. proc. civ., ivirea conflictului negativ de competență fiind generată de aprecierile diferite ale celor două instanțe cu privire la locuința părților.

Astfel, Judecătoria Onești a reținut că ambele părți sunt plecate la muncă în străinătate, precum și că nu există un acord cu privire la alegerea instanței competente și a făcut aplicarea prevederilor art. 915 alin. (2) teza finală, în timp ce Judecătoria Sectorului 5 București a dat eficiență dispozițiilor art. 915 alin. (1) C. proc. civ., reținând că, la data sesizării instanței, pârâtul locuia în județul Bacău, în circumscripția Judecătoriei Onești.

Conform reglementării cuprinse în art. 915 C. proc. civ., "(1) Cererea de divorț este de competența judecătoriei în circumscripția căreia se află cea din urmă locuință comună a soților. Dacă soții nu au avut locuință comună sau dacă niciunul dintre soți nu mai locuiește în circumscripția judecătoriei în care se află cea din urmă locuință comună, judecătoria competentă este aceea în circumscripția căreia își are locuința pârâtul, iar când pârâtul nu are locuința în țară și instanțele române sunt competente internațional este competentă judecătoria în circumscripția căreia își are domiciliul reclamantul. (2) Dacă nici reclamantul și nici pârâtul nu au locuința în țară, părțile pot conveni să introducă cererea de divorț la orice judecătorie din România. În lipsa unui asemenea acord, cererea de divorț este de competența Judecătoriei Sectorului 5 al municipiului București".

În cauza de față, se constată că, în fața Judecătoriei Onești, la termenul de judecată din data de 12 aprilie 2018, avocatul ales al reclamantei a precizat că ultimul domiciliu comun al părților a fost în circumscripția teritorială a Judecătoriei Onești, iar, reclamanta este plecată la muncă în Italia, aspect reiterat în fața Judecătoriei Sectorului 5 București, la termenul de judecată din data de 10 septembrie 2018.

Totodată, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, reclamanta a menționat că este domiciliată în Slănic Moldova, județul Bacău, însă, în referatul privind ancheta socială efectuată la această adresă la data de 5 decembrie 2017, s-a reținut că din discuțiile purtate cu vecinii a rezultat că reclamanta este plecată în Italia de mai mulți ani.

Prin urmare, din coroborarea acestei mențiuni cu susținerile formulate de către apărătorul reclamantei la termenul de judecată din data de 12 aprilie 2018, se desprinde concluzia că la data sesizării instanței (15 septembrie 2017), aceasta nu mai locuia în circumscripția teritorială a judecătoriei de la ultimul domiciliu comun al părților, fiind plecată în străinătate.

Această concluzie este susținută și de copiile contractului reclamantei de închiriere a unei locuințe (din data de 13 iunie 2017) și a contractului de muncă pe perioadă nedeterminată al acesteia (în care se menționează că "relația de muncă începe la 28/12/2015") - dosarul Judecătoriei Sectorului 5 București.

În ceea ce privește locuința pârâtului, se reține că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a precizat că acesta locuiește în comuna Dofteana, sat E., județul Bacău, iar, prin adresa nr. x din data de 29 noiembrie 2017, Primăria Comunei Dofteana - Autoritatea Tutelară, s-a comunicat instanței că ancheta psihosocială dispusă la locuința pârâtului nu a putut fi efectuată la data de 29 noiembrie 2017, întrucât acesta a fost găsit sub influența băuturilor alcoolice și a refuzat să colaboreze cu reprezentanții asistenței sociale.

De asemenea, în cuprinsul întâmpinării formulate personal de către pârât, precum și în celelalte cereri depuse de către acesta la dosar, pârâtul precizează că are domiciliul în comuna Dofteana, județul Bacău.

Astfel, având în vedere cele anterior reținute cu privire la pârâtul B., se prezumă că la data sesizării instanței (15 septembrie 2017), acesta locuia în comuna Dofteana, sat E., județul Bacău, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Onești, fără să se fi făcut vreo dovadă în sensul că pârâtul ar fi fost plecat în străinătate la această dată.

Susținerea tatălui pârâtului din ședința din data de 12 aprilie 2018, potrivit căreia acesta este plecat la muncă în Olanda, este lipsită de relevanță în stabilirea instanței competente să soluționeze litigiul, având în vedere regula cu valoare de principiu cuprinsă în art. 107 alin. (2) C. proc. civ., care statuează că instanța competentă se determină în funcție de locuința părților la data sesizării instanței, independent de modificările intervenite ulterior.

În plus, din dovada de înmânare a citației emise pe numele pârâtului pentru termenul de judecată din data de 12 aprilie 2018, rezultă că aceasta a fost primită de destinatar, respectiv de către pârât, iar cele reținute cu ocazia anchetei sociale efectuate la domiciliul reclamantei din Slănic Moldova, în sensul că vecinii au arătat că aceasta este plecată de mai mulți ani în Italia împreună cu soțul și copilul său, sunt infirmate, în ceea ce îl privește pe pârât, de constatările reprezentanților Autorității Tutelare a Primăriei Dofteana care au menționat că acesta a fost găsit la locuința sa din comuna Dofteana, sat E., județul Bacău.

Față de cele anterior arătate, constatând că la data sesizării instanței, respectiv 15 septembrie 2017, pârâtul B., locuia în comuna Dofteana, sat E., județul Bacău, în circumscripția teritorială a Judecătoriei Onești, Înalta Curte reține că în prezentul litigiu sunt incidente dispozițiile art. 915 alin. (1) C. proc. civ. și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea acestei judecătorii.