ÎCCJ, decizie (scj.ro #83519)

Opoziția întemeiată pe

art.61 și 62 din Legea nr.31/1990. Calea de atac. Calificare

Încălcând principiul disponibilității, instanța a calificat

opoziția  întemeiată pe dispozițiile art.61 și 62 din Legea nr.31/1990 ca

fiind o cerere în anularea  hotărării  AGA, bazată pe art.131

alin.(2) din Legea nr.31/1990, depășind limitele investirii, și pe cale de

consecință s-a  soluționat cererea  intitulată  recurs

ca  fiind apel,  potrivit dispozițiilor  art.288 C.prod.civ.

Însă, conform prevederilor art.62 alin. (3) din Legea nr.31/1990

hotărârea  pronunțată  asupra opoziției este supusă numai recursului

și în raport cu aceste prevederi legale, a fost casată decizia instanței de

apel și cauza trimisă  spre soluționarea  recursului  aceleiași

curți  de  apel.

(Secția comercială, decizia nr.3895 din 23 iunie 2005)

Prin sentința civilă nr.6742/19 decembrie 2003 a Tribunalului

Dolj,  Secția comercială și de contencios administrativ a admis în parte

opoziția formulată de P. A. în contradictoriu cu intimatele S.C. P. S.A.

Craiova și OFICIUL REGISTRULUI COMERȚULUI Craiova, s-a constatat nulitatea

absolută a hotărârii A.G.A. din 10 aprilie 2003 a S.C. P.S.A. Craiova pct.5

“Diverse”, s-au respins celelalte capete de cerere.

Apelul declarat de S.C. P. S.A. Craiova împotriva hotărârii instanței de fond a

fost respins prin decizia nr.283/28 iunie 2004 a Curții de Apel  Craiova ,

Secția comercială, reținându-se în considerentele deciziei că instanța de fond

a calificat greșit cererea ca fiind opoziție, deoarece reclamantul nu este

creditor social, iar scopul urmărit prin promovarea acțiunii este constatarea

nulității hotărârii A.G.A.

Calificarea acțiunii este atributul exclusiv al instanței și față de obiectul

litigiului – calificarea corectă a cererii este aceea a unei acțiuni în

constatarea nulității absolute parțiale a hotărârii A.G.A., formulată în

temeiul art.131 alin.2

1

din Legea 31/1990.

În raport cu această calificare s-a considerat că sentința pronunțată este

susceptibilă a fi atacată cu apel și nu cu recurs conform dispozițiilor art.282

C.proc.civ. raportat la art.720

8

C.proc. civ.modificat prin O.U.G.

nr.58/2003, ordonanță aprobată prin Legea nr.195/2004.

Pe fondul litigiului, s-a reținut că dispoziția de antrenare a răspunderii

administratorului luată prin hotărârile A.G.A. din 10 aprilie 2003 este lovită

de nulitate absolută întrucât au fost încălcate dispozițiile art.129 alin.(2)

din Legea 31/1990, care prevăd că este obligatoriu votul secret pentru luarea

acestei hotărâri.

S.C. P. S.A. Craiova a declarat recurs împotriva acestei decizii, în temeiul

art.304 pct.6, 9 și 10 C.proc. civ. și a susținut că este nelegală și

netemeinică.

În primul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.9 C.proc. civ.

s-a susținut că instanța de apel a încălcat dispozițiile codului de procedură

civilă privind principiul disponibilității în sensul că a calificat opoziția ca

fiind o cerere în anulare a hotărârii A.G.A.

Nu s-au avut în vedere dispozițiile art.131 (2)

2

din Legea 31/1990

care prevăd că administratorii nu pot ataca hotărârea A.G.A privitoare la

revocarea lor din funcție.

Recurenta a invocat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art.304 pct.10C.proc.civ.,

în sensul că nu s-a pronunțat asupra probelor administrate de aceasta,

respectiv convocatorul A.G.A. dat publicității în Monitorul Oficial, procesul

verbal al Adunării Generale, din care rezultă că A.G.A. din 10 aprilie 2003 s-a

desfășurat cu respectarea condițiilor cerute de art.111 – 112 din Legea

31/1990. Nu s-au avut în vedere documentele din care rezultă comportamentul

oponentului care în calitate de administrator a încălcat în mod repetat

prevederile actului constitutiv, ale regulamentului de organizare și

funcționare și a săvârșit fapte incompatibile cu calitatea de administrator,

așa cum prevăd dispozițiile art.145 din Legea 31/1990.

În ultimul motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.6 C.proc. civ.

s-a susținut că instanța a acordat ceea ce nu s-a cerut.

Astfel, prin opoziția formulată și precizată ulterior, s-a solicitat ca în

temeiul art.61 și 62 din Legea 31/1990 să se dispună anularea prevederilor

hotărârii luate în A.G.A. din 10 aprilie 2003 specificate la punctul 2 lit.a),

b) și c), iar instanța a constatat nulitatea absolută a punctului 5 „Diverse”

din această hotărâre.

Recursul este fondat.

Reclamantul P. A. a formulat la data de 23 octombrie 2004 o cerere intitulată opoziție

prin care a solicitat ca în temeiul art.61 din Legea 31/1990 să se dispună

anularea art.2 lit.a), b) și c) din hotărârea A.G.A. a S.C. P. S.A. Craiova din

10 aprilie 2003, acordarea drepturilor bănești până la repunrea sa în drepturi,

cu daune morale în cuantum de 100.000.000 de  lei.

La 12 noiembrie 2003, P. A. a formulat precizări la această opoziție și a

arătat că temeiul juridic este art.61 și art.62 din Legea 31/1990 și a

menționat că nu îi sunt aplicabile dispozițiile art.145 din acest act normativ.

Potrivit dispozițiilor art.129 alin.

(6) C.proc.civ.

care

consacră principiul disponibilității,  în procesul

civil „în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii

deduse judecății„ceea ce  înseamnă că reclamantul fixează în cererea sa de

chemare în judecată limitele și obiectul acțiunii.

În speță, reclamantul și-a precizat cererea ca fiind opoziție, întemeiată pe

dispozițiile art.61 și art.62 din Legea 31/1990 privind societățile comerciale.

Instanța de apel, prin decizia recurată, a schimbat obiectul acțiunii și a

depășit limitele investirii în sensul că a calificat-o ca fiind o acțiune în

constatarea nulității absolute a hotărârii A.G.A., formulată în temeiul art.131

alin.(2) din Legea 31/1990.

În raport cu obiectul acțiunii formulată de reclamant , opoziție,

instanța de apel, în mod greșit, a soluționat cererea intitulată de altfel

„recurs”, ca apel, potrivit dispozițiilor art.282 C.proc. civ. raportat la

art.720

8

C.proc. civ..

Conform dispozițiilor art.62 alin. (3) din Legea 31/1990, hotărârea pronunțată

asupra opoziției este supusă numai recursului.

În raport cu aceste prevederi legale și având în vedere art.312 (5) C.proc.

civ., recursul declarat de pârâtă a fost admis, s-a casat decizia instanței de

apel și s-a trimis cauza aceleieași instanțe pentru a se soluționa calea de

atac, ca recurs.

Nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, care se vor avea în

vedere ca apărări la instanța de trimitere.