ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 662/2018
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 662/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Pădurilor - Direcția Generală AM POS Mediu a solicitat anularea Deciziei nr. 153109/19.07.2013 emisa de pârâtă, prin care a fost respinsa contestația reclamantei cu privire la Anularea Notei de constatare a neregulilor și stabilirea corecțiilor financiare nr. x/03.06.2013; anularea Notei de constatare a neregulilor și stabilirea corecțiilor financiare nr. x/03.06.2013 emisa de pârâtă, prin care s-a dispus aplicarea unei corecții financiare în cuantum de 857.785 RON, reprezentând c/valoarea a 5% din valoarea Contractului nr. x/05.08.2011 privind proiectul "Reabilitarea și extinderea rețelelor de distribuție și a sistemului de canalizare, inclusiv stații de pompare în Turnu Măgurele și Roșiorii de Vede - CL11" ca fiind nelegala și netemeinica; exonerarea de la plata sumei stabilite de către organele de control cu titlu de creanța bugetara în sarcina reclamantei.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 2271 din 03.09.2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice - Direcția Generală AM POS MEDIU.
Recursul
Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, pentru motive de casare circumscrise art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.
Procedura de examinare a recursului
Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 iunie 2017, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Prin încheierea din data de 20 septembrie 2017, completul de filtru a constatat, în raport de conținutul raportului, că cererea de recurs îndeplinește condițiile de admisibilitate și pe cale de consecință a declarat recursul formulat ca fiind admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ. și a fixat termen de judecată pe fond a recursului.
La data de 7 februarie 2018, recurenta-reclamantă S.C. "A." S.A. a înregistrat la dosarul instanței de recurs o cerere prin care învederează că, față de prevederile O.G. nr. 15/2013 privind reglementarea unor măsuri fiscal bugetare pentru suportarea de la bugetul de stat a sumelor aferente corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile de la conformitatea cu legislația din domeniul achizițiilor publice pentru Programul Operațional Sectorial Mediu 2007-2013, precum și față de împrejurarea că suma aferentă corecției financiare aferentă notei de constatare contestată în cauză a fost preluată la bugetul de stat, în temeiul art. 406 C. proc. civ., înțelege să renunțe la judecata acțiunii ce face obiectul prezentei cauze.
II. Decizia Înaltei Curți
Potrivit art. 406 alin. (1) din C. proc. civ.:
"Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință, fie prin cerere scrisă".
Dispozițiile art. 406 alin. (5) și alin. (6) din C. proc. civ. cuprind reglementări privitoare la situația formulării cererii de renunțare la judecată în căile de atac:
"(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.
(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă."
Având în vedere împrejurarea că manifestarea de voință, în sensul renunțării la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentului-reclamant, care nu este supus cenzurii instanței de judecată, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (6) C. proc. civ., va lua act de cererea de renunțare la judecată, formulată de recurenta-reclamantă S.C. "A." S.A.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
În temeiul dispozițiilor art. 406 alin. (5) din C. proc. civ., ia act de cererea recurentei - reclamante S.C. "A." S.A. de renunțare la judecata acțiunii în contencios administrativ formulată în contradictoriu cu intimatul - pârât Ministerul Fondurilor Europene - Direcția Generală AM POS Mediu.
Dispune anularea sentinței nr. 2271 din 3 septembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2018.