ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3016/2015

Decizia nr. 3016/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC „A.” SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MMP - Direcția Generală Autoritatea de Management POS Mediu, anularea Deciziei nr. 136.977 din 4 octombrie 2012, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de societate împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 136490 din 1 august 2012, și, pe cale de consecință, admiterea contestației în sensul anulării notei de constatare.

Prin Sentința civilă nr. 2697 din 20 septembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta SC „A.” SA și, în consecință, a anulat Decizia nr. 136.977 din 4 octombrie 2012 și Nota de constatare nr. din 1 august 2012.

Împotriva sentinței menționate la pct. I.2. a declarat recurs pârâtul MMP (reorganizat ca Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice), solicitând casarea acesteia și respingerea, pe fond, a cererii reclamantei.

În motivarea recursului declarat, s-a arătat că SC „A.” SA, beneficiar al proiectului „Reabilitarea și extinderea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare în județul Teleorman”, a atribuit prin procedură de licitație deschisă Contractul de lucrări nr. 8307 din 1 iulie 2011 „Extinderea și reabilitarea stației de tratare a apei potabile în aglomerările Roșiorii de Vede, Zimnicea și Videle” cu încălcarea legislației în materia achizițiilor publice, anume „utilizarea unui criteriu restrictiv pentru calificarea și selecția ofertelor”.

Recurentul a argumentat că hotărârea instanței de fond, care a reținut că cerințele minime de calificare stabilite de reclamantă prezintă relevanță în raport cu natura și complexitatea contractului și respectă prevederile art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, este nelegală și netemeinică.

Astfel, cerințele impuse prin secțiunea 5.4. din Fișa de date a achiziției, privind capacitatea tehnică și profesională sunt, în fapt, menite să restrângă accesul la procedura de atribuire, având ca efect încălcarea prevederilor art. 8 din H.G. nr. 925/2006, ale art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006 și ale art. 2 alin. (1) lit. a) și lit. b) din același act normativ, referitoare la promovarea concurenței între operatorii economici și garantarea tratamentului egal între aceștia.

În aceste condiții, în mod justificat și legal intimata-reclamantă a fost sancționată, în baza dispozițiilor art. 6 din O.U.G. nr. 66/2011, cu aplicarea unei corecții financiare de 5% din valoarea fără TVA (12.462.350 RON) a Contractului de lucrări nr. 8307 din 1 iulie 2011.

II. Derularea procedurii judiciare în fața instanței de recurs și considerentele Înaltei Curți

Recursul fiind de competența Înaltei Curți, a fost urmată procedura de filtrare a recursului prevăzută de art. 493 C. proc. civ., iar, prin Încheierea din Camera de Consiliu de la 28 aprilie 2015, Completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen de judecată pe fond a recursului, cu citarea părților, la data de 6 octombrie 2015.

La termenul de judecată de astăzi, 6 octombrie 2015, Înalta Curte a rămas în pronunțare, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la excepția lipsei de interes a recursului, invocată de intimata-reclamantă, iar, în temeiul art. 406 C. proc. civ., cu privire la cererea intimatei-reclamante de renunțare la judecata acțiunii, incidente procedurale care fac inutilă în tot expunerea detaliată și cercetarea în fond a recursului declarat în cauză.

Conform celor menționate la pct. I.1, se constată că reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune în anularea Deciziei nr. 136.977 din 4 octombrie 2012, prin care a fost respinsă, ca nefondată, contestația formulată de societate împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. 136490 din 1 august 2012, și, pe cale de consecință, admiterea contestației în sensul anulării notei de constatare.

Prin sentința ce formează obiectul prezentului recurs, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantă și a anulat Decizia nr. 136.977 din 4 octombrie 2012 și Nota de constatare nr. 136490 din 1 august 2012.

Pârâtul, reorganizat la data exercitării căii de atac, ca Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, iar, la data pronunțării prezentei decizii, ca Ministerul Fondurilor europene (conform art. 1 lit. a) din O.U.G. nr. 85/2014 pentru aprobarea unor măsuri de eficientizare a sistemului de gestionare a instrumentelor structurale) a declarat recurs, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 30 octombrie 2013.

În susținerea excepției lipsei de interes în promovarea recursului, intimata-reclamantă invocă Nota nr. 4812/AK din 19 septembrie 2014 emisă de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, susținând faptul că, potrivit acestei note, având în vedere prevederile O.U.G. nr. 15/2013, suma reprezentând corecția financiară stabilită prin nota de constatare contestată în cauză, a fost preluată la bugetul de stat.

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., „orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes”. În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acțiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie „determinat, legitim, personal, născut și actual”, conform art. 33 C. proc. civ. Acțiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, folosul practic urmărit de recurentul-pârât prin cererea de recurs rezidă, finalmente, în casarea sentinței pronunțate de prima instanță și respingerea acțiunii formulate de reclamantă, cu consecința menținerii actelor administrative contestate ca legale și temeinicie.

În condițiile în care Nota nr. 4812/AK din 19 septembrie 2014 emisă de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice nu produce efecte nici în privința legalității ori temeiniciei actelor contestate în litigiu și nici în privința hotărârii judecătorești, fiind emisă după pronunțarea acesteia, Înalta Curte reține că recurentul-pârât justifică un interes în susținerea recursului, fiind neîntemeiată excepția invocată de intimata-reclamantă.

Conform prevederilor art. 406 C. proc. civ.:

„Art. 406 - (1) Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă.

(2) Cererea se face personal sau prin mandatar cu procură specială.

(3) Dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, îl va obliga pe reclamant la cheltuielile de judecată pe care pârâtul le-a făcut.

(4) Dacă reclamantul renunță la judecată la primul termen la care părțile sunt legal citate sau ulterior acestui moment, renunțarea nu se poate face decât cu acordul expres sau tacit al celeilalte părți. Dacă pârâtul nu este prezent la termenul la care reclamantul declară că renunță la judecată, instanța va acorda pârâtului un termen până la care să își exprime poziția față de cererea de renunțare. Lipsa unui răspuns până la termenul acordat se consideră acord tacit la renunțare.

(5) Când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

(6) Renunțarea la judecată se constată prin hotărâre supusă recursului, care va fi judecat de instanța ierarhic superioară celei care a luat act de renunțare. Când renunțarea are loc în fața unei secții a Înaltei Curți de Casație și Justiție, hotărârea este definitivă.”

Prin cererea înregistrată la Registratura generală sub nr. 8566 din 27 februarie 2015, intimata-reclamantă a solicitat instanței să ia act de faptul că înțelege să renunțe la judecata acțiunii.

Înalta Curte constată că cererea de renunțare la judecata acțiunii a fost formulată de intimata-reclamantă cu respectarea prevederilor art. 406 alin. (1) - (3) și (5) - (6) C. proc. civ., motiv pentru care instanța va lua act de renunțarea reclamantei la judecata acțiunii și va dispune anularea Sentinței civile nr. 2697 din 20 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes a recursului declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor europene, invocată de intimata-reclamantă SC „A.” SA

Ia act de renunțarea reclamantei SC „A.” SA la judecata acțiunii.

Anulează Sentința civilă nr. 2697 din 20 septembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2015.

Procesat de GGC - LM