ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 661/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la data de 13.02.2015, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să se constate refuzul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor de a soluționa contestația prealabilă formulată de reclamantă și de a emite decizia de soluționare a contestației fiscale prealabile înregistrată sub nr. x/23.12.2014, iar pe cale de consecință să fie obligată Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor să soluționeze contestația prealabilă formulată de reclamantă și să emită decizia de soluționare a contestației; să fie obligată pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili să întocmească dosarul contestației, precum și referatul cu propuneri de soluționare și să le înainteze către Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor în vederea soluționării contestației fiscale prealabile înregistrate sub nr. x/23.12.2014; să fie obligate pârâtele la suportarea cheltuielilor de judecată, în acord cu prevederile art. 453 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 284 din data de 15 mai 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în consecință, a fost obligată pârâta să soluționeze contestația fiscală prealabilă înregistrată sub nr. x/23.12.2014, fiind respinse restul cererilor.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat recurs, invocând motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că în cauză sunt pe deplin aplicabile dispozițiile art. 70 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, iar instanța de fond nu a ținut seama de aplicabilitatea în cauză a acestor prevederi legale.

A învederat că organul de soluționare a contestației a solicitat anumite clarificări legate de susținerile intimatei-reclamante referitoare la prescripție, urmând ca, după primirea informațiilor solicitate, Direcția de soluționare a contestațiilor să emită decizia.

A mai susținut recurenta, referitor la termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, că acesta este un termen de recomandare pentru soluționarea cererilor depuse de contribuabili.

Intimata - reclamantă a depus întâmpinare la data de 25.09.2015, prin care a invocat excepția lipsei de interes a recurentei în formularea recursului și respingerea recursului ca lipsit de interes, având în vedere că s-a emis Decizia nr. 223/15.07.2015 de soluționare a contestației, iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 20 septembrie 2017.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor cuprinse în întâmpinare și a prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

În ceea ce privește excepția lipsei de interes în susținerea recursului

În raport cu circumstanțele cauzei, se constată că, prin acțiune, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la soluționarea contestației formulate de societate împotriva Deciziei de impunere nr. x din 15.12.2014 și a Raportului de inspecție fiscală nr. x/15.12.2014, contestație care, potrivit susținerilor reclamantei, a fost soluționată de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, prin Decizia nr. 223/15.07.2015.

În dreptul procesual civil, interesul de a promova o cerere în justiție este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mișcare acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia, iar interesul trebuie să fie legitim, juridic, născut și actual, personal și direct. Acțiunea în contencios administrativ, nu derogă de la aceste cerințe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

În cauză, împrejurarea că, ulterior pronunțării sentinței atacate, autoritatea publică a soluționat contestația administrativă formulată de societate nu este de natură a lipsi de interes recursul declarat de autoritatea publică, întrucât interesul recurentei, în sensul celor arătate anterior, rezidă în admiterea recursului, casarea hotărârii și respingerea acțiunii pentru argumentele expuse în memoriul de recurs, independent de faptul că a fost soluționată contestația administrativă, astfel că se apreciază a fi neîntemeiată această excepție invocată de intimata-reclamantă.

Intimata - reclamantă S.C. A. S.A. a supus controlului instanței de contencios administrativ un act administrativ asimilat potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, constând în refuzul nejustificat de soluționare în termenul legal a contestației administrative formulate împotriva Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală, emise de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili - Activitatea de Inspecție Fiscală.

Conform art. 70 din Codul de procedură fiscală, "(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate".

Recurenta - pârâtă s-a apărat invocând înregistrarea, la data de 17.02.2015, a cererii de introducere în cauză formulată de domnul B., în calitate de acționar al societății reclamante, cerere care a necesitat obținerea din partea societății și a organelor de inspecție fiscală a punctelor de vedere cu privire la admisibilitatea de principiu a acesteia.

Instanța de fond a reținut însă, în mod corect, pe baza verificării înscrisurilor depuse la dosar, că termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) Codul de procedură fiscală a fost depășit, în condițiile în care contestația intimatei înregistrată la data de 23.12.2014 nu s-a dovedit a fi soluționată nici până la împlinirea termenului de 45 de zile - 09.02.2015, și nici până data pronunțării cauzei, justificarea întârzierii invocată de către pârâtă neputând fi primită având în vedere că momentul formulării cererii de intervenție în procedura contestației (17.02.2015) este ulterior împlinirii termenului de soluționare a contestației.

Prin urmare, culpa în soluționarea contestației reclamantei revine autorității pârâte, aceasta neputând justifica în mod rezonabil nesocotirea termenului prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.

Totodată, termenul prevăzut de art. 70 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 nu poate fi apreciat ca fiind unul de recomandare, ci unul cu caracter obligatoriu, în favoarea beneficiarilor dispozițiilor legale, iar nu a autorității pârâte care are obligația îndeplinirii atribuțiilor în termenul legal.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca nefondat.

În baza art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, cu aplicarea însă a dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., întrucât culpa procesuală pentru declanșarea prezentului litigiu îi aparține.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes a recursului, invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.A. prin întâmpinare.

Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 284 din 15 mai 2015 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta - pârâtă Agenția Națională de Administrare Fiscală la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2000 RON, reprezentând onorariu de avocat, către intimata-reclamantă S.C. A. S.A., cu aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2018.