Decizia nr. 3453/2018 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 345/2016 a Curții de Apel București

Circumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a solicitat instanței să dispună: - obligarea organelor fiscale să soluționeze contestația fiscală înregistrată la DGSC sub nr. x din 24 martie 2015, în termen de 10 zile de la pronunțarea hotărârii, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004; - obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor ocazionate de prezenta cauză.

Soluția primei instanțe. Prin Sentința nr. 345 din 8 februarie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei de obiect, a respins cererea reclamantei SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca fiind rămasă fără obiect și a obligat pârâtele să achite reclamantei suma de 5.000 RON cheltuieli de judecată.

Cererile de recurs Împotriva sentinței curții de apel au formulat recurs pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția Generală a Marilor Contribuabili din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței și, pe fond, respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii deoarece în mod greșit s-au acordat cheltuielile de judecată în cuantum de 5.000 RON. În ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata către intimată a sumei de 5.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, solicită să se aibă în vedere atât valoarea pricinii, cât și proporționalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauză, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului. În altă ordine de idei, fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții care cade în pretenții, iar această sumă trebuie să fundamentele fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenții, cu titlu de cheltuieli de judecată. În soluționarea cererii intimatei privind acordarea cheltuielilor de judecată, în conformitate cu art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., instanța trebuia să constate nepotrivit de mare cuantumul sumei solicitate de intimată și, pe cale de consecință, să micșoreze onorariul avocaților.

Apărările formulate în cauză. Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, menținerea sentinței atacate și obligarea recurentelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul recurs. Se arată că, potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a uneia dintre părți, iar reclamantul nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor, chiar dacă i s-a respins acțiunea ca rămasă fără obiect, ca urmare a faptului că pârâtul își îndeplinește obligațiile după ce este acționat în proces, așa încât acțiunea este lipsită de obiect, iar în sarcina reclamantului nu poate fi reținută o culpă procesuală în promovarea acțiunii. Totodată, solicită să se constate că în mod corect și legal Curtea de Apel București constatând culpa procesuală a autorităților fiscale a obligat ANAF și DGAMC la plata cheltuielilor de judecată reduse la valoarea de 5.000 RON.

Procedura de soluționare a recursului Cu privire la examinarea recursului în completul filtru Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) noul C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 21 mai 2018, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) noul C. proc. civ. În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluția din 1 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 22 octombrie 2018.

Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenții-pârâți, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. Controlul judiciar declanșat de intimata-reclamantă are ca obiect obligarea organelor fiscale să soluționeze contestația fiscală înregistrată la DGSC sub nr. x din 24 martie 2015. Prima instanță a respins cererea reclamantei SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, ca fiind rămasă fără obiect, reținând că la 23 noiembrie 2015 Agenția Națională de Administrare Fiscală prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara a emis Decizia nr. 1822/542 prin care a soluționat contestația formulată reclamantei înregistrată la DGSC sub nr. x din 24 martie 2015 și a obligat pârâții să achite reclamantei suma de 5.000 RON cheltuieli de judecată. Soluția primei instanțe este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză. Răspunzând punctual motivelor de recurs, Înalta Curte reține următoarele: Motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.: ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material") Sub acest aspect, recurentele-pârâte critică sentința primei instanțe pentru modalitatea în care a fost soluționată cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată efectuate în proces de către intimata-reclamantă, criticându-se caracterul deosebit de oneros al obligației de plată stabilite în sarcina autorităților administrative, chiar dacă aceasta a fost parțial acordată. Cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată dispozițiile art. 453 din C. proc. civ. prevăd următoarele: "(1) Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", iar în raport de dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.: "(2) Instanța poate, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei. Măsura luată de instanță nu va avea niciun efect asupra raporturilor dintre avocat și clientul său." Înalta Curte constată că în dosarul instanței de fond reclamanta a depus factura nr. x din data de 17 iunie 2015 din care rezultă că onorariul pentru avocat este în cuantum de 19.484,12 RON. Or, dând eficiență dispozițiilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., în mod corect prima instanță a diminuat cuantumul acestor cheltuieli de judecată la suma de 5.000 RON, având în vedere că onorariul solicitat este vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei, precum și cu activitatea desfășurată de avocat. De asemenea, sub aspectul analizat nu prezintă importanță dacă pricina dedusă judecății s-a soluționat prin respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, cum este cazul de față, esențial fiind ca respectiva cheltuială să fi fost necesară pentru soluționarea cauzei și efectuată în proces. Având în vedere că cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 8 iunie 2015, iar decizia nr. 1822/542 privind soluționarea contestației înregistrată la DGRFP Timișoara a fost emisă la data de 23 noiembrie 2015, în mod corect prima instanță a constatat că pârâtul se află în cupă procesuală pentru nesoluționarea în termen a cererii cu care a fost învestit, aflându-se de drept în întârziere. Față de aceste aspecte, în mod corect instanța de fond a constatat că recurentele-pârâte se situează pe poziția părții care a pierdut procesul în înțelesul art. 453 C. proc. civ., precum și faptul că intimata-reclamantă a făcut dovada existenței și întinderii cheltuielilor de judecată care i-au fost acordate în cauză. Așa fiind, Înalta Curte constată că erau îndeplinite toate condițiile cerute de lege pentru soluționarea favorabilă a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată în prezenta cauză, iar cuantumul stabilit în sarcina recurentelor-pârâte este rezonabil raportat la complexitatea cauzei și activitatea desfășurată de avocat. Prin urmare, criticile invocate în susținerea cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate. Având în vedere că recursurile formulate în prezenta cauză nu sunt întemeiate, Înalta Curte va admite cererea intimatei-reclamante de obligare a recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată. Sub acest aspect se constată că la dosarului de recurs este depus extrasul de cont din care rezultă achitarea onorariului de avocat în cuantum de 48.190,56 RON. Or, onorariul de avocat este vădit disproporționat în raport cu complexitatea cauzei, cu activitatea desfășurată de avocat care a formulat întâmpinare, ținând seama și de circumstanțele cauzei care a fost soluționată la primul termen de judecată acordat, Înalta Curte va aplica dispozițiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. și va dispune diminuarea cheltuielilor de judecată de la 48.190,56 RON la suma de 2500 RON.

Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 544/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat și va dispune obligarea recurentelor-pârâte la plata cheltuielilor de judecată reduse în cuantum de 2.500 RON, către intimata-reclamantă SC A. SA, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.