ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6005/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 16.06.2016 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor:

- anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 500/17.12.2015 emise de către DGSC, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației înregistrate sub nr. x, având ca obiect anularea: (i) Deciziei de impunere nr. x/18.09.2015 și a (ii) Raportului de inspecție fiscală nr. x/18.09.2015 cu privire la suma totală de 28.315.445 RON, emise de către Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili;

- obligarea DGSC la soluționarea pe fond a contestației fiscale, în termen de 10 de zile de la comunicarea hotărârii, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004;

- obligarea organului de soluționare, în temeiul art. 18 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, la plata de penalități către societate în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, în situația neîndeplinirii în termen a obligațiilor stabilite de instanță în urma admiterii capetelor de cerere de mai sus;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3924 din 07 decembrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; a anulat Decizia de soluționare nr. 500/17.12.2015 emisă de pârâta ANAF-DGSC și a obligat pârâta ANAF-DGSC la soluționarea contestației fiscale formulate de reclamantă; a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 2.550 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Împotriva sentinței civile nr. 3924 din 07 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și respingerea acțiunii ca neîntemeiate.

În motivarea recursului arată în esență că instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea, în cauză fiind îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 pentru suspendarea soluționării contestației administrative.

Susține că instanța nu a ținut cont de faptul că societatea: nu a pus la dispoziția echipei de inspecție fiscală documente justificative care să ateste prestarea efectivă a serviciilor, precum și faptul că achizițiile respective au fost efectuate în scopul operațiunilor sale taxabile; a omis facturarea și declararea de venituri impozabile, iar TVA datorată de societatea verificată a fost diminuată prin declararea de livrări intracomunitare de bunuri pentru care organele de inspecție fiscală au constatat că societatea nu deține documente de transport din România în alt stat membru. Or, cu privire la aceste aspecte, apreciază că se impunea ca organele de urmărire penală să se pronunțe.

De asemenea, contestă obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.550 RON, apreciind că pentru reținerea cheltuielilor de judecată în sarcina ANAF trebuia să se rețină culpa procesuală a acesteia sau că, prin atitudinea sa în cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.

Consideră că niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită în cauză.

În subsidiar, solicită aplicarea dispozițiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. și reducerea onorariului avocațial, având în vedere că acesta nu este într-un cuantum rezonabil, iar, pe de altă parte, susține că soluția cu privire la acordarea cheltuielilor de judecată trebuie să se regăsească în dispozitiv și în considerentele hotărârii.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, în principal, ca lipsit de interes, iar în subsidiar, ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

Referitor la excepția lipsei de interes a recursului, arată că la data de 07.09.2016 a fost emisă în dosarul penal Ordonanța nr. 836/P/2015, prin care s-a dispus clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 241/2005, iar plângerea formulată de ANAF împotriva soluției de clasare a fost soluționată definitiv în dosarul nr. x/2016 al Tribunalului Prahova în data de 19.01.2017, în sensul respingerii acesteia, ca neîntemeiate.

Astfel, considerând că nu mai subzistă motivul pentru care a fost dispusă suspendarea soluționării contestației, intimata-reclamantă arată că a notificat organul fiscal cu privire la acest aspect, în vederea reluării procedurii de soluționare a contestației administrative.

Pe fond, consideră că recursul este neîntemeiat.

În ceea ce privește critica recurentei referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, consideră că nu se poate reține culpa acesteia, câtă vreme a dispus în mod nelegal suspendarea soluționării contestației.

Cu privire la condiția cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecată, susține că acesta a fost deja redus de către prima instanță la suma de 2.500 RON din totalul de 56.247 RON solicitat, astfel că nu se poate reține că suma acordată nu este justificată în raport cu munca depusă de avocații societății.

II. Soluția instanței de recurs

2.1. Analizând cu prioritate excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de intimata-reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte o apreciază ca fiind neîntemeiată.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel ce învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiție generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acțiunii sau formulării căii de atac.

Prin promovarea recursului se urmărește desființarea dispozițiilor primei instanțe favorabile părții adverse din proces, apreciate de recurentă ca fiind nelegal dispusă și oferirea posibilității procedurale de verificare a legalității soluției astfel adoptate.

În speță, Înalta Curte constată că prin sentința civilă nr. 3924 din 07 decembrie 2016, ce face obiectul prezentei căi de atac, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor; a anulat Decizia de soluționare nr. 500/17.12.2015 emisă de pârâta ANAF-DGSC și a obligat pârâta ANAF-DGSC la soluționarea contestației fiscale formulate de reclamantă.

Prin urmare, întrucât scopul urmărit prin promovarea recursului (desființarea anulării Deciziei nr. 500/17.12.2015 emise de ANAF-DGSC privind soluționarea contestației administrative și a obligării pârâtei ANAF-DGSC la soluționarea contestației) nu a fost atins în speță, nu se poate invoca excepția lipsei de interes a recurentei-pârâte în susținerea recursului, interesul acesteia fiind în continuare unul actual, în sensul art. 33 din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 248 din C. proc. civ., coroborat cu art. 32 alin. (1) și art. 33 din același act normativ, Înalta Curte va respinge excepția lipsei de interes.

2.2. Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor: anularea Deciziei nr. 500/17.12.2015 emise de către DGSC, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației înregistrate sub nr. x; obligarea DGSC la soluționarea pe fond a contestației fiscale, în termen de 10 de zile de la comunicarea hotărârii, în temeiul art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004; obligarea organului de soluționare a contestației, în temeiul art. 18 alin. (1) și alin. (5) din Legea nr. 554/2004, la plata de penalități către societate în cuantum de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere, în situația neîndeplinirii în termen a obligațiilor stabilite de instanță în urma admiterii capetelor de cerere de mai sus.

La termenul de judecată din data de 28 noiembrie 2019, intimata - reclamantă, prin reprezentant, a învederat instanței faptul că a fost soluționată contestația administrativă, sens în care a depus la dosar Decizia nr. x/08.12.2017. Mai mult, a precizat că prin decizia anterior menționată s-a dispus în parte reluarea inspecției fiscale, iar pentru cealaltă parte a fost respinsă contestația, această din urmă soluție fiind contestată la Curtea de Apel București, care a și pronunțat soluția în primă instanță.

În aceste condiții, Înalta Curte a invocat din oficiu excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, așa încât, constatând că acțiunea reclamantei a rămas fără obiect, urmează a fi respinsă ca atare, întrucât organul fiscal a soluționat contestația administrativă promovată de intimata-reclamantă.

Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 29 și art. 32 din C. proc. civ., reținând că unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.

2.2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 3924 din 07 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și, rejudecând: va respinge acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes.

Admite recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței civile nr. 3924 din 07 decembrie 2016 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 28 noiembrie 2019.