ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4312/2019

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, Agenția Națională de Administrare Fiscală -Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, anularea Deciziei de soluționare nr. 252/30.09.2016, prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulate de Societate și înregistrată la DGAMC prin adresa nr. x AIF/15.07.2016 și înregistrată la DGSC sub nr. A-SLP 1401/20.07.2016, obligarea DGSC la soluționarea în fond a Contestației fiscale în termen de 10 de zile de la comunicarea hotărârii, în temeiul art. 18, alin. (6) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce privește anularea Deciziei de impunere și a Raportului de inspecție fiscală, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată pe cale separată.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 8 din 8 ianuarie 2018, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Agenția Națională de Administrare Fiscală- Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili și, pe cale de consecință, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă pentru lipsa calității procesuale pasive, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a anulat Decizia nr. 252/03.09.2016 emisă de pârâta D.G.S.C, a obligat pe pârâta D.G.S.C. la soluționarea pe fond a contestației fiscale formulată de reclamantă și a respins solicitarea de obligare a pârâtei să soluționeze contestația în termen de 10 zile, ca nefondată.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În motivarea recursului se arată că sentința civilă recurată este în parte lipsită de temei legal, fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept - art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Instanța de fond reține că, în raport de conținutul actului de sesizare a organelor de cercetare penală, dar și de cele rezultate din raportul de inspecție fiscală, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 277 din Legea nr. 207/2015, în sensul că ANAF nu a justificat condiția ca infracțiunea sesizată să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Un alt argument al instanței de fond în susținerea nelegalității deciziei de soluționare este acela că până la data pronunțării soluției, Agenția Națională de Administrare Fiscală nu a depus nicio dovadă a modului de finalizare a sesizării penale, însă arată că instanța a făcut verificări în acest sens, din care a rezultat că dosarul se află încă în stadiul cercetărilor la DGPMB - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice. Instanța de fond și-a argumentat hotărârea pronunțată prin însușirea în întregime a susținerilor intimatei, fără a ține cont de apărările formulate în acest sens și fără a arăta motivele pentru care acestea au fost înlăturate. Totodată, organele de inspecție fiscală au constatat că în perioada verificată A. S.R.L. a virat sume de bani în conturile personale ale medicilor și farmaciștilor fără justificarea prestărilor de servicii. De asemenea, organele de inspecție fiscală au constatat că societatea a înregistrat în contul de cheltuieli de reclamă, publicitate și protocol, achiziții de obiecte (aranjament floral, ceas de perete, obiecte medicale, etc) acordate gratuit medicilor și farmaciștilor, protocol mese medici și farmaciști, etc. pentru care a înregistrat și dedus TVA. Totodată, organele de inspecție fiscală precizează că A. S.R.L. nu poate demonstra cu documente acordarea obiectelor, a meselor pentru prezentări evenimente, mese, întâlniri etc., unor persoane (medici și farmaciști) și mai mult acestea nu au fost confirmate de respectivele persoane. În perioada verificată, A. S.R.L. a efectuat mai multe tipuri de sponsorizări ale unor evenimente medicale, congrese, conferințe) de aceeași natură și înregistrate diferit în conturile de cheltuieli. În urma controlului, organele de inspecție fiscală au suspiciunea că sumele de bani achitate de A. S.R.L. drept prestări de servicii societăților desemnate de asociații/fundații/societăți medicale pentru organizarea evenimentelor, ajung în cele din urmă la asociațiile/fundațiile/societățile medicale din aria terapeutică în care are loc evenimentul. De asemenea, prin încheierea în paralel a contractelor de sponsorizare cu medicii participanți la evenimente pentru cazare, masă, transport și plata acestora direct în conturile furnizorilor, se identifică și avantajul acordat medicilor. Organele de inspecție fiscală au constatat că A., prin reprezentant fiscal, livrează constant medicamente pe teritoriul României din depozitul B. S.R.L.. Organele de inspecție fiscală au constatat că operațiunile înscrise în facturile emise de A. S.R.L. către A. au fost încadrate din punct de vedere fiscal de către intimata ca fiind prestări de servicii cu TVA zero, deși din analiza întregii activități desfășurată de A. S.R.L., au fost identificate condițiile de sediu fix al A. pe teritoriul României, fapt pentru care pentru operațiunile înscrise în facturi reclamanta trebuia să colecteze TVA. Totodată, organele de inspecție fiscală au constatat că A. S.R.L. a acordat cu titlu gratuit, sub titulatura de mostre și donații medicamente, considerând că sunt în scop de reclamă sau în scopuri legate de desfășurarea activității economice. Având în vedere cele constatate, organele de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul București, Sesizarea penală nr. 1373 AIF/06.07.2016 împreună cu Procesul-verbal nr. x/08.04.2016 întocmit în temeiul art. 132 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, ale cărui constatări se regăsesc și în Raportul de inspecție fiscală nr. x/23.05.2016 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/23.05.2016, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale vreunei infracțiuni. Astfel, între stabilirea obligațiilor fiscale constatate prin Raportul de inspecție fiscală nr. x/23.05.2016 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/23.05.2016 și existența elementelor constitutive ale vreunei infracțiuni există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă. Această interdependență constă în faptul că, în urma verificărilor efectuate, se ridică problema realității operațiunilor efectuate de societate prin înregistrarea în mod nejustificat lunar sold negativ al taxei pe valoarea adăugată, solicitând la rambursare sume necuvenite de TVA de la bugetul general consolidat. Justa înțelegere a prevederilor legale invocate trimite la concluzia că decizia privind suspendarea cauzei se impune a fi luată ori de câte ori este vădit că soluția laturii penale a cauzei are o înrâurire hotărâtoare asupra dezlegării pricinii. A proceda altfel, ar însemna să fi ignorat cercetările organelor de urmărire penală efectuate în cauză, în condițiile în care organele de inspecție fiscală au sesizat organele de cercetare penală în temeiul art. 132 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, constatându-se indiciile săvârșirii unor infracțiuni. În susținerea recursului sunt redate și indicate texte de lege incidente pricinii, precum și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimata A. S.R.L. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că atât excepția nulității recursului cât și recursul sunt nefondate. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere următoarele considerente. În ceea ce privește excepția nulității recursului Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată prin întâmpinare de către intimata-reclamantă A. S.R.L., Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată, având în vedere faptul că, prin cererea de recurs, recurenta-pârâtă a formulat critici care se circumscriu motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu se poate reține lipsa motivelor în sensul prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Pe fond, Înalta Curte constată că din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanta a formulat contestație împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. x/23.05.2016 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr. x/23.05.2016 prin care s-a stabilit suplimentar taxă pe valoarea adăugată în sumă de 30.644.193 RON, s-a respins la rambursare taxa pe valoarea adăugată în sumă de 1.901.663 RON și s-a stabilit suplimentar și rămas de plată taxă pe valoarea adăugată în sumă de 28.742.530 RON pentru care s-au calculat dobânzi/majorări de întârziere în sumă de 9.671.904 RON și penalități în sumă de 4.378.405 RON. De asemenea, reclamanta a contestat și decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr. x/16.06.2016 și procesul-verbal nr. x/08.04.2016. Prin Decizia nr. 252 din 30.09.2016, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală a dispus suspendarea soluționării contestației administrative formulate de reclamanta A. S.R.L. cu mențiunea că soluționarea contestației va fi reluată la data la care motivul care a determinat suspendarea a încetat în condițiile legii. Pârâta a avut în vedere faptul că organele de inspecție fiscală au înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul București sesizarea penală nr. 1373/AIF/06.07.2016 împreună cu procesul-verbal nr. x/08.04.2016, în vederea stabilirii existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale unei infracțiuni. În drept, s-au invocat prevederile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015. Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a apreciat că, în raport de conținutul actului de sesizare a organelor de cercetare penală, dar și de cele rezultate din raportul de inspecție fiscală, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 277 din Legea nr. 207/2015 potrivit căruia: "(1) Organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare și a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă". Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu a justificat condiționalitatea ca infracțiunea sesizată organelor de cercetare penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă. Din analiza întregii situații de fapt, a temeiurilor juridice incidente în cauză și a materialului probator pus la dispoziția organelor fiscale, rezultă faptul că atât organul fiscal de inspecție fiscală cât și cel de soluționare a contestației fiscale au avut la dispoziție toate informațiile necesare pentru a clarifica situația fiscală a societății, problema supusă analizei are un caracter exclusiv fiscal și nu există niciun indiciu sau vreo mențiune din partea organelor fiscale cu privirile la care ar fi pretinsele aspecte de natură penală pe care s-au fundamentat pentru a dispune suspendarea inspecției fiscale în această cauză. De asemenea, Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat. În temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta la plata sumei de 2.766,69 RON reprezentând cheltuieli de judecată, în recurs, către intimata A. SRL

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.