ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 660/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj la data de 02.03.2016, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, a contestat decizia nr. x/29.01.2016 prin care s-a dispus suspendarea soluționării contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr. x/25.09.2015 emisă în baza Raportului de inspecție fiscală nr. x/25.09.2015.

A solicitat admiterea acțiunii și anularea în tot a deciziei atacate, cu obligarea organului fiscal competent la soluționarea în fond, în totalitate, a contestației.

Prin sentința nr. 178 din data de 08 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal s-a admis acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, s-a anulat Decizia nr. x/29.01.2016 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și a fost obligată pârâta să soluționeze pe fond contestația formulată de reclamantă.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond, pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a susținut că sentința atacată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, formulând, în esență, următoarele critici:

Ceea ce trebuia să analizeze instanța de fond nu este posibilitatea de soluționare a contestației în ipoteza în care au fost sesizate organele de urmărire penală, ci faptul că se impunea suspendarea soluționării, în condițiile în care s-a constatat că aspectele asupra cărora organul de soluționare a fost investit să se pronunțe fac obiectul verificării organelor de urmărire penală, aspecte care ridică problema realității operațiunilor derulate de intimata-reclamantă.

A mai susținut recurenta că în mod greșit instanța de fond își întemeiază motivarea pe dispozițiile Noului Codul de procedură fiscală aprobat prin Legea nr. 207/2015, aplicabile, în speță, fiind prevederile din vechiul Codul de procedură fiscală, aprobat de O.G. nr. 92/2003.

De asemenea, recurenta a susținut că, contrar reținerilor primei instanțe, între stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare de plată stabilite prin Decizia de impunere nr. x/25.09.2015 emisă de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Cluj și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă, interdependență care constă în faptul că în cauză se ridică problema realității operațiunilor desfășurate, având în vedere că în urma controalelor efectuate de autoritățile fiscale au fost descoperite anumite elemente care conduc la suspiciunea de fraudă.

Recurenta a invocat principiul potrivit căruia acțiunea penală are întâietate față de acțiunea civilă, deoarece cauza materială unică a celor două acțiuni este săvârșirea infracțiunii sau existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, astfel încât instituția suspendării este deosebit de utilă pentru realizarea unei optime administrări a justiției, fiind menită să preîntâmpine pronunțarea unor hotărâri greșite sau contradictorii.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca legală și temeinică.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 8 mai 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 20 septembrie 2017.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma motivului de casare invocat prin cererea de recurs, prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. x/29.01.2016, contestată în cauza de față, A.N.A.F. - Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a dispus suspendarea soluționării contestației în temeiul dispozițiilor art. 214 alin. (1) lit. a și alin. (3), art. 216 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu pct. 10.1 din Ordinul Președintelui A.N.A.F. nr. x/2014 privind aprobarea Instrucțiunilor pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003.

În motivarea acestei decizii s-a arătat că, prin adresa nr. x/22.09.2015 organul de inspecție fiscală a sesizat, în conformitate cu art. 108 alin. (1) Codul de procedură fiscală, Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj în vederea constatării existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale infracțiunilor reglementate de Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale.

Din motivarea deciziei de suspendare rezultă că între stabilirea obligațiilor fiscale suplimentare de plată și stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite există o strânsă interdependență de care depinde soluționarea cauzei pe cale administrativă, interdependență ce constă în faptul că se ridică problema realității operațiunilor desfășurate, având în vedere că, în urma controalelor efectuate de autoritățile fiscale, au fost descoperite anumite elemente care conduc la suspiciunea de fraudă.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, organele fiscale sesizează organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecției fiscale și care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracțiuni, în condițiile prevăzute de legea penală.

Art. 214 alin. (1) lit. a și alin. (3) Codul de procedură fiscală prevăd că organul de soluționare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluționarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrative, iar procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

În conformitate cu dispozițiile art. 216 alin. (4) coroborate cu art. 214 alin. (1) lit. a din Codul de procedură fiscală, chiar și în situația în care s-ar considera că asupra societății planează suspiciuni cu privire la fapte de natură penală, organul de soluționare a contestației administrative nu este obligat să suspende soluționarea cauzei, ci are doar posibilitatea de a dispune în acest mod, fiind, însă, obligat să motiveze, în concret, soluția adoptată.

Rezultă, astfel, că legiuitorul a conferit organului de soluționare a contestației administrative un drept de apreciere asupra oportunității adoptării măsurii de suspendare, cu obligația acestuia de a motiva soluția respectivă.

Aceste dispoziții au fost aplicate în mod corect de instanța de fond, în sensul că între stabilirea caracterului infracțional al faptelor săvârșite și stabilirea obligațiilor bugetare suplimentare nu există o legătură ce ar putea influența soluționarea contestației administrative.

Curtea Constituțională, sesizată cu excepția de neconstituționalitate cu privire la prevederile ce reglementează posibilitatea de suspendare a soluționării contestației administrativ fiscale, a reținut că este o situație de excepție aceea în care organul care a efectuat activitatea de control fiscal sesizează organele de urmărire penală în urma depistării indiciilor asupra săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează a fi pronunțată în procedura administrativă (decizia nr. 1237/18.11.2008); de asemenea, a reținut că nu trebuie ignorate nici prevederile art. 22 alin. (1) din C. proc. pen. (în vigoare la acea dată) potrivit cărora "hotărârea definitivă a instanței penale are autoritate de lucru judecat, în fața instanței civile, cu privire la existența faptei, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia", pentru identitate de rațiune cele statuate în materie civilă găsindu-și justificarea și în materie fiscală în ceea ce privește suspendarea facultativă a procedurii de soluționare a contestației formulate împotriva actelor administrativ fiscale (decizia nr. 56 din 12.02.2013). Se subliniază, însă, faptul că este necesară existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrativă.

Suspendarea soluționării contestației administrativ fiscale în baza art. 214 alin. (1) lit. a Codul de procedură fiscală presupune, așadar, îndeplinirea a două condiții cumulative: sesizarea organelor în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni și constatarea acestei infracțiuni ca având o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedură administrative.

Deși recurenta invocă această interdependență prin faptul că operațiunile comerciale desfășurate nu au un suport real, nu sunt în concret detaliate și motivate aspectele pentru care eventuala constatare a săvârșirii unei infracțiuni ar influența soluția dată în procedura administrativă în cauză, procedură care este obligatorie de urmat de contribuabil împotriva deciziei de impunere, pentru a avea ulterior posibilitatea de a se adresa instanței de contencios administrativ.

Este, de asemenea, necesară precizarea faptului că, în absența unei hotărâri de suspendare a executării actului administrativ fiscal, decizia de impunere a cărei contestație administrativă este suspendată, conform art. 214 din O.G. nr. 92/2003, continuă să aibă caracterul executoriu inerent oricărui act administrativ, context în care contribuabilul, cum este cazul și intimatei-reclamante din speța de față, deși nu are posibilitatea de a supune cenzurii instanței de contencios administrativ și fiscal legalitatea deciziei de impunere, este expus, totuși, posibilității executării silite, în baza acestei decizii de impunere.

În ceea ce privește argumentul invocat de recurentă referitor la faptul că motivarea soluției s-a fundamentat pe un act normativ care nu este aplicabil în cauză - Noul Codul de procedură fiscală, acesta nu poate fi reținut ca motiv de casare a sentinței, având în vedere lipsa unei diferențe esențiale între vechea și noua reglementare.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 178 din 8 iunie 2016 a Curții de Apel Cluj, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 februarie 2018.