ÎCCJ, decizie (scj.ro #83592)

Daune cominatorii.Transformarea contractului de

închiriere în contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare. Facilități

acordate întreprinderilor mici și mijlocii. Domeniul de aplicare

Dispozițiile art.4 din Legea

nr.133/1999 completate cu dispozițiile art.4 din HG nr.244/2001 stabilesc

stimularea întreprinderilor mici și mijlocii producătoare de bunuri materiale

sau servicii.

Totodată, se prevede, prin art.12 din Legea nr.133/1999, accesul

întreprinderilor mici și mijlocii la activele disponibile, prevăzute de art.13

al aceleiași legi, utilizarea lor fiind restrânsă în baza contractului de

închiriere, locație de gestiune sau asociere în participațiune.

(Secția

comercială, decizia nr.706 din 7 februarie 2003

)

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința civilă nr.60 din 23 ianuarie 2001, a admis

acțiunea reclamantei SC „L.I.” SRL și a obligat pe pârâta SNP „P” SA să

transforme contractul de închiriere în contract de leasing cu clauză

irevocabilă de vânzare și să plătească suma de un milion de lei pe zi de

întârziere, daune cominatorii, calculate până la încheierea contractului.

Instanța a reținut că sunt aplicabile dispozițiile art.12(1) din Legea nr.133/1999,

în sensul că regiile autonome și companiile naționale cu capital majoritar de

stat sunt obligate, la cererea întreprinderilor mici sau mijlocii care au

închiriat un spațiu comercial, să transforme contractul de închiriere în

contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare și să perfecteze vânzarea

în termen de 90 de zile de la depunerea cererii.

Curtea de Apel Ploiești, Secția comercială și de contencios administrativ, prin

decizia nr.536 din 18 aprilie 2001, a respins ca nefondat apelul declarat de

pârâtă, apreciind că reclamanta, care deținea spațiul încă din anul 1997, era

îndreptățită să solicite transformarea contractului de închiriere în contract

de leasing, în timp ce pârâta încearcă să blocheze aplicarea actului normativ.

Împotriva deciziei,  pârâta a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile

art.304 pct.9 C.proc.civ., criticând hotărârile, pentru greșita aplicare a

legii, susținând  că au fost încălcate dispozițiile art.4 din Legea

133/1999,  în sensul că nu au fost dovedite condițiile pentru aplicarea

legii, iar stabilirea listei bunurilor disponibile era atributul exclusiv al

consiliului de administrație.

Recursul este fondat.

Dispozițiile art.4 din Legea 133/1999 completate cu dispozițiile art.4 din H.G.

nr.244/2001, stabilesc stimularea întreprinzătorilor privați care își

desfășoară activitatea în sfera producției bunurilor materiale și a

serviciilor, exceptate fiind societățile comerciale cu peste 250 angajați, care

au cifră de afaceri de peste 8 milioane euro, societățile bancare și de

asigurare, societățile de administrare a fondurilor financiare de investiții,

societățile de valori mobiliare, cele cu activitate exclusivă de comerț

exterior și cele a căror activitate principală o constituie cumpărarea și

revânzarea de produse sau închirierea de bunuri mobile sau imobile.

Legiuitorul a înțeles astfel să limiteze domeniul de aplicare al actului

normativ menționat și să ofere reale facilități întreprinderilor mici și mijlocii,

producătoare de bunuri materiale sau servicii, lăsând dreptul comun în materie

aplicabil celorlalte unități juridice.

Pe de altă parte, art.12 din Legea 133/1999 prevede accesul la activele

disponibile ale întreprinderilor mici și mijlocii utilizate în baza

contractului de închiriere, locație de gestiune, asociere în participațiune.

Activele disponibile sunt definite de art.13 din lege, ca acelea neutilizate,

dar stabilite prin liste transmise camerelor de comerț de către titularii dreptului

de proprietate.

În actul constitutiv, obiectul principal de activitate al societății îl

constituie comerțul cu ridicata al aparatelor de uz gospodăresc și al

aparatelor de radio și televiziune, situație în care excepția prevăzută de

pct.2 al Normelor metodologice este deplin aplicabilă.

Atributul societății comerciale de a întocmi listele lunare cu activele

disponibile este exclusiv al acesteia, iar fără elemente probatorii

peremptorii, răsturnarea prezumției de bună credință este inacceptabilă.

De altfel, din verificarea probele administrate, rezultă că pârâta  a

făcut dovada că s-a supus dispozițiilor art.13 din Legea 133/1999, întocmind

listele activelor disponibile și anunțându-le prin intermediul presei

locale.

În consecință, în temeiul  art.312 C.proc.civ., recursul a fost

admis  iar sentința primei instanțe a fost schimbată în sensul respingerii

acțiunii ca nefondată.