ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 706/2003

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta SNP” P.” SA – Sucursala “P.”

Târgoviște, împotriva deciziei nr.536 din 18 aprilie 2001 a Curții de

Apel Ploiești – Secția comercială și contencios

administrativ.

La apelul nominal s-au prezentat recurenta-pârâtă SNP “P.” SA – Sucursala

“P” Târgoviște prin consilier juridic și intimata-reclamantă SC

“L. I.” SRL Târgoviște prin avocat A.C..

Procedura legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent că recursul este timbrat,

declarat și motivat în termen legal după care, Curtea, constatând

că pricina este în stare de judecată, a acordat cuvântul

părților.

Recurenta prin reprezentant a solicitat admiterea recursului așa cum a

fost formulat și motivat în scris.

Intimata prin reprezentant a pus concluzii de respingere  a recursului ca

nefondat, conform întâmpinării formulate în acest sens.

C U R T E A

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta SC “L I.” SRL Târgoviște , a chemat în judecată pe pârâta

SNP “P”SA , solicitând obligarea acesteia să transforme contractul de

închiriere în contract de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare

și plata despăgubirilor pentru neîncheierea contractului în termenul

prevăzut de lege.

Tribunalul Dâmbovița, prin sentința nr.60 din 23 ianuarie 2001, a

admis acțiunea restrânsă, a obligat pe pârâtă să transforme

contractul de închiriere în contract de leasing cu clauză irevocabilă

de vânzare și să plătească suma de 1.000.000 lei pe zi de

întârziere daune cominatorii, calculate până la încheierea contractului.

Instanța de fond a reținut, în esență, că sunt

aplicabile disp.art.12(1) din Legea nr.133/1999 în sensul că regiile

autonome și companiile naționale cu capital majoritar de stat sunt

obligate, la cererea întreprinderii mici sau mijlocii, ce are închiriat un

spațiu comercial, să transforme contractul de închiriere, în contract

de leasing cu clauză irevocabilă de vânzare și să

perfecteze vânzarea în termen de 90 de zile de la depunerea cererii.

Instanța a considerat că spațiul închiriat reclamantei este

disponibil, situație determinată prin însuși faptul

închiriereii.

Curtea de Apel Ploiești, prin decizia nr.536 din 18 aprilie 2001, a

respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă, apreciind că

reclamanta, care deținea spațiul din anul 1997, era

îndreptățită să solicite transformarea contractului de

închiriere în contract de leasing, în timp ce atitudinea pârâtei încearcă

să blocheze aplicarea unui act normativ.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, pârâta a declarat recurs întemeiat

pe disp.art.304 pct.9 Cod procedură civilă, criticând hotărârile

atacate, pentru greșita aplicare a legii.

Astfel, recurenta susține că au fost încălcate disp.art.4 din

Legea 133/1999 precum și Normele Metodologice pentru aplicarea legii,

aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.244/2001, în sensul că nu au

fost dovedite, de către reclamantă, condițiile pentru aplicarea

legii, iar stabilirea listei bunurilor disponibile încheierii contractelor de

vânzare era atributul exclusiv al consiliului de administrație.

Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor

expune.

Dispozițiile art.4 din Legea 133/1999, completate de disp.art.4 din

H.G.244/2001, stabilesc stimularea întreprinzătorilor privați care

își desfășoară activitatea în sfera producției

bunurilor materiale și serviciilor, exceptate fiind societățile

comerciale cu peste 250 angajați, care au cifră de afaceri de peste 8

milioane euro. Societățile bancare și de asigurare,

societățile de administrare a fondurilor financiare de

investiții, societățile de valori mobiliare, cele cu activitate

exclusivă de comerț exterior și cele a căror activitate

principală o constituie cumpărarea și revînzarea de produse sau

închirierea de bunuri mobile sau imobile.

Legiuitorul a înțeles astfel, ca limitând domeniul de aplicare al actului

normativ menționat, să ofere reale facilități

întreprinderilor mici și mijlocii producătoare de bunuri materiale

sau servicii, lăsând dreptul comun în materie, aplicabil celorlalte

unități juridice.

Pe de altă parte, art.12 din Legea 133/1999 prevede accesul la activele

disponibile a întreprinderilor mici și mijlocii utilizate în baza

contractului de închiriere, locație de gestiune, asociere în

participațiune. Activele disponibile sunt definite de art.13 din lege, ca

acelea neutilizate dar stabilite prin liste transmise camerelor de comerț

de către titularii dreptului de proprietate.

În actul constitutiv, obiectul principal de activitate al societății

reclamante, îl constituie comerțul cu ridicata al aparatelor de uz

gospodăresc și al aparatelor de radio și televiziune (fila 21

apel și adresa 139/13 ianuarie 2003 a ORC Dâmbovița), situație

în care excepția prevăzută de pct.2 al Normelor metodologice este

depin aplicabilă.

Atributul societății comerciale de a întocmi liste lunare cu activele

disponibile, este exclusiv al acesteia, iar fără elemente probatorii

peremptorii, răsturnarea prezumției de bună credință

este inacceptabilă.

De altfel, prin probele administrate, recurenta a făcut dovada că s-a

supus dispozițiilor art.13 din Legea 133/1999 întocmind listele activelor

disponibile și anunțându-le prin intermediul presei locale (filele

30-34).

Consinderând astfel, instanțele de fond, interpretând greșit

dispozițiile legii, au pronunțat hotărâri nelegale și

netemeinice.

Așa fiind, în temeiul disp.art.312 Cod procedură civilă, va

admite recursul declarat împotriva deciziei 536 din 18 aprilie 2001

pronunțată de Curtea de Apel Ploiești și admițând

apelul, va schimba în tot sentința Tribunalului Dâmbovița, în sensul

că va respinge acțiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta SNP “P.”SA București – Sucursala “P.”

Târgoviște, împotriva deciziei nr.526 din 18 aprilie 2001 a Curții de

Apel Ploiești – Secția comercială și de contencios

administrativ, pe care o modifică, admite apelul declarat de aceeași

parte împotriva sentinței civile nr.60 din 23 ianuarie 2001 a Tribunalului

Dâmbovița, pe care o schimbă în tot, în sensul că respinge

acțiunea ca nefondată.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședință publică astăzi 7

februarie 2003.