ÎCCJ, decizie (scj.ro #81710)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81710) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Hotărâre

penală de achitare a unui inculpat pe motivul că fapta nu a fost săvârșită

de acesta. Daune acordate pentru măsurile restrictive dispuse față de

acesta pe parcursul procesului penal.

Cuprins

pe materii :

Drept civil. Obligații. Răspundere civilă delictuală.

Index

alfabetic :

daune morale

-

dreptul la libertate

-

măsuri privative de libertate

-

hotărâre de achitare

Cod procedură penală, art. 10 alin. 1 lit. j, art. 504, art. 506

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, art. 5

Situația în care o persoană a avut calitatea de inculpat într-un

proces penal finalizat printr-o hotărâre de achitare ce a statuat că fapta nu a

fost săvârșită de aceasta și pe parcursul căruia a fost supus unor măsuri

restrictive,

se circumscrie sferei de

reglementare

a dispozițiilor art.504-506 C.proc.pen.,

dreptul

la libertate și siguranță fiind garantat de art. 5 din

Convenția

Europeană.

Prejudiciul moral cauzat prin arestarea nelegală (rezultată din

hotărârea de achitare) nu trebuie dovedit, întrucât prin măsura respectivă se

încalcă unul dintre cele mai importante atribute ale personalității umane,

dreptul la libertate, ca drept inalienabil al ființei umane și ca valoare

primordială într-o societate democratică, iar suma acordată de instanță cu

titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral suferit trebuie să fie o

reparație pentru atingerea adusă onoarei, sănătății și reputației sale prin

declanșarea procedurii penale în cadrul căreia s-au dispus măsurile restrictive

și, în final, achitarea persoanei.

ICCJ,

Secția I civilă, decizia nr. 457 din 27 ianuarie 2012

Reclamantul A.G.

a solicitat, în contradictoriu

cu Statul

Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, obligarea pârâtului la plata

unei

despăgubiri în sumă de 30 miliarde lei (ROL), pentru prejudiciul

care

i-a fost cauzat ca urmare a arestării și trimiterii sale în judecată pe

nedrept.

Reclamantul a arătat că, prin decizia penală

nr. 1114/2000 a Curții Supreme de Justiție, a

fost condamnat la

pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare, pentru

infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) C.pen. În faza de

urmărire penală a

fost reținut și arestat

în perioada 30.09.1997 - 10.02.1998, iar ulterior, după rămânerea definitivă a

hotărârii de condamnare, a fost încarcerat

în perioada 11.04.2000 -

19.02.2001.

Reclamantul a mai arătat că, urmare a recursului în anulare

promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea

Supremă de Justiție, dosarul de urmărire penală a

fost redeschis. Prin

sentința penală nr. 1690/2005, Tribunalul

București, Secția a Il-a Penală a dispus achitarea sa, în temeiul art. 11 pct.

2 lit. c) C.proc.pen., reținându-se că nu a fost autorul faptei, soluție

menținută prin decizia penală nr. 128/2008 a Curții de Apel București, Secția a

Il-a penală (definitivă).

A susținut că, prin arestarea și condamnarea sa pe nedrept, i

s-a produs o pagubă morală și materială în valoare de 30 miliarde lei ROL.

Reclamantul a arătat că a fost lipsit de salariul pe care-1 primea,

impunându-se a i se calcula vechimea și continuitatea

în muncă pentru perioada cât a fost arestat. De asemenea, a fost nevoit

să efectueze cheltuieli pentru apărarea sa și a dobândit o serie de boli

pentru a căror tratare a fost nevoit a cheltui mari sume de bani. In aceeași

perioadă, familia sa a avut de suportat o stare de tensiune, știind că nu el a

fost autorul faptei.

Prin sentința civilă nr. 80 din 25 ianuarie 2010, Tribunalul

București, Secția a III-a Civilă

a admis în parte acțiunea, a

obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 100.000 lei RON,

reprezentând daune morale și a respins capătul de cerere privind daunele

materiale, ca neîntemeiat.

Instanța a reținut ca fiind corectă starea de fapt expusă de

reclamant sub aspectul existenței unei hotărâri de condamnare, desființată

în calea extraordinară de atac a recursului în anulare, urmată de rejudecarea

procesului și achitarea reclamantului, precum și împrejurarea că reclamantul a

fost arestat preventiv în cursul urmăririi penale în

perioada 30.09.1997 - 10.02.1998, fiind ulterior încarcerat în perioada

11.04.2000-19.02.2001.

Sub aspectul prejudiciului material și moral afirmat de

reclamant, s-a reținut că, în temeiul art. 504 C.proc.civ., răspunderea

statului se constituie într-o răspundere legală și nu este condiționată decât

de întinderea pagubei suferite de cel îndreptățit la acțiune, fără nicio

restricție sau distincție în raport de natura sau componentele prejudiciului,

forma sau modalitatea culpei, interpretare ce se află în concordanță cu

jurisprudența C.E.D.O.

Daunele datorate de stat trebuie să

reprezinte o justă despăgubire

pentru compensarea prejudiciului suferit.

Ca și criterii de apreciere a cuantumului despăgubirilor, prima

instanță a avut în vedere atingerea adusă

condițiilor de existență, stării

familiale ori situației sociale a

persoanei ce se pretinde vătămată. Tribunalul a apreciat cuantumul daunelor

acordate, raportat la situația concretă a reclamantului, care a fost reținut,

încarcerat, condamnat și apoi achitat pentru motivul că nu el a fost autorul

faptei, perioadă în care a avut de suportat și suferințe fizice

determinate de o serie de afecțiuni medicale. De

asemenea, s-a avut în

vedere că familia reclamantului a fost lipsită de

sprijinul acestuia, dar și profilul moral al reclamantului, care nu se afla

pentru prima oară într-o astfel de situație. În raport de toate aceste elemente,

prima instanță a apreciat că suma de 100.000 lei RON este de natură a asigura o

reparație rezonabilă a suferințelor morale provocate de acest proces penal,

atât pentru sine cât și pentru familia sa.

Referitor la daunele materiale pretinse,

Tribunalul a constatat că reclamantul nu a propus și nu a administrat dovezi,

în sensul art. 1169

C.civ., motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins

ca nefondat.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel toate părțile.

Reclamantul

a arătat că în mod greșit s-a respins

capătul de

cerere privind daunele

materiale, deoarece instanța avea îndatorirea să

pună în discuție necesitatea administrării probelor. A

vând în

vedere efectul devolutiv al apelului

, a

solicitat admiterea probelor

cu

înscrisuri, martori și orice altă probă pe care instanța ar considera-o

necesară.

Reclamantul a mai arătat că perioadele îndelungate de arestare

reprezintă fundamentul unor despăgubiri mai mari. În urma experienței prin care

a trecut, a rămas cu o stare de anxietate permanentă, pe lângă celelalte boli

care i s-au declanșat în această

perioadă

.

A precizat că suma pe care a pretins-o include atât aspecte de ordin moral, dar

și

aspecte de ordin material: salariul de

care a fost lipsit, contravaloarea

tuturor medicamentelor și a

tratamentelor pentru bolile cauzate de stres și de regimul de detenție,

afectarea vechimii în muncă, sumele cheltuite pe pachete cu alimente și cu

diverse persoane care, în absența sa, au ajutat-o pe soția acestuia la

îngrijirea copiilor etc.

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

a

arătat că instanța de fond nu a făcut aplicarea normei cuprinse în art. 261

alin.(5) C.proc.civ., nefiind prezentate motivele de fapt și de drept care i-au

fundamentat convingerile. În privința daunelor

morale, instanța de fond se rezumă doar la a afirma că statul răspunde

patrimonial pentru prejudiciul cauzat ca urmare a arestării și inculpării

pe

nedrept, fără a indica temeiurile de drept care conferă dreptul la o

reparație morală și fără a face o analiză a criteriilor

prevăzute de lege

pentru acordarea de despăgubiri.

Pârâtul consideră că, în lipsă de probatorii concludente,

instanța a  dispus cu ușurință acordarea

unor

daune morale pentru prejudicii care nu au fost dovedite. I

nstanța

trebuia să aibă la dispoziție înscrisuri din care să rezulte faptul că

reclamantul era singurul din

familie care

obținea venituri, că era încadrat în muncă la data începerii

procedurilor

judiciare și că, urmare a condamnării, a fost lipsit de

remunerația pentru munca prestată.

În ceea ce privește starea de sănătate, din raportul de

expertiză medico-legal, rezultă că reclamantul era cunoscut cu diverse

afecțiuni anterioare procedurilor judiciare, suferind multiple intervenții

chirurgicale, fiind sub observație și tratament. Nu se poate concluziona că

starea de sănătate a reclamantului s-a deteriorat arestării preventive și a

procesului penal, întrucât patologia a relevat existența unor afecțiuni cu mult

anterioare survenirii litigiului. Pentru stabilirea unei legături de cauzalitate,

trebuia administrată o expertiză medico-legală cu obiective clare.

Pârâtul a mai arătat că suma stabilită de instanța de fond este

disproporționată în raport cu prejudiciul dovedit și constituie un izvor de

îmbogățire pentru reclamant. Faptul că reclamantul a fost achitat reprezintă

deja o importantă reparație morală de care a beneficiat, iar acordarea sumei de

100.000 lei nu mai reprezintă o reparație echitabilă, ci un mijloc de

îmbogățire, cu atât mai mult cu cât nu a făcut dovada consecințelor negative ce

ar fi survenit urmare a derulării procedurilor judiciare și acesta era cunoscut

cu antecedente penale.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București

a

arătat că instanța de fond a pronunțat hotărârea fără a exercita un rol activ

în ceea ce privește administrarea probatoriului. Din actele medicale depuse la

dosar rezultă că, încă înainte de arestarea sa, reclamantul suferea de o serie

de afecțiuni medicale.

În privința daunelor morale, a arătat că acordarea acestora nu

poate fi refuzată reclamantului în cazul în care dovedește că a suferit un

prejudiciu nepatrimonial, însă prin sentința apelată, a fost acordată

o sumă foarte mare, având în vedere faptul că

reclamantul mai fusese

anterior condamnat la o pedeapsă de 18 ani

închisoare pentru omor, iar probatoriul administrat în cauză demonstrează că

prestigiul reclamantului raportat la faptele sale anterioare, nu a fost cu

nimic prejudiciat.

La cererea părților, instanța de apel a încuviințat proba cu

înscrisuri și proba cu expertiza medico-legală.

Prin decizia civilă nr.50/A din 25 ianuarie 2011, Curtea de Apel

București, Secția a IV a civilă

a admis apelurile declarate de

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Public -

Parchetul de pe lângă Tribunalul București, a schimba în parte sentința apelată

și a obligat pârâtul Statul Român la plata sumei de 30.000 lei, reprezentând

daune morale, către reclamant; a respins capătul de cerere referitor la daunele

materiale.

Referitoare la lipsa de rol activ, instanța de apel a înlăturat

această critică, întrucât reclamantul avea

obligația

de a propune probele necesare dovedirii existenței și întinderii prejudiciului

material afirmat prin acțiune. Or, reclamantul nu

a precizat în acțiune

care este cuantumul daunelor materiale solicitate,

nu a indicat în ce constau aceste daune și nici nu a administrat probe de

natură a conduce la dovedirea acestora.

În faza procesuală a apelului, reclamantul a depus o precizare,

în sensul că, din totalul sumei solicitate prin acțiune, 300.000 lei RON

reprezintă daune materiale, constând în veniturile pe care le-ar fi obținut

dacă ar fi fost încadrat în muncă, cheltuieli de întreținere în timpul

detenției, cheltuieli făcute pentru tratarea afecțiunilor dobândite ca urmare a

încarcerării, iar diferența de 2.700.000 lei reprezintă daune morale.

În concluziile raportului de expertiză

medico-legală întocmit de

Institutul Național de Medicină Legală

„Mina Minovici", pe baza studierii actelor medicale depuse de către

reclamant și a examinării acestuia, se reține că „nu se poate preciza momentul

infestării-declanșării bolii (hepatită cronică)

declanșată de infecția cu

virus hepatitic C, cel mai probabil însă

aceasta preexistând momentului arestării preventive din 1997". În același

raport de expertiză se reține că „diagnosticele de ciroză hipersplenism și

gastropatie portală sunt, cel mai probabil, aspecte evolutive ale hepatitei

cronice. Diagnosticul de pancreatită este menționat anterior încarcerării, iar

diagnosticele ce privesc tractul digestiv eso-gastro-duodenal au fost consemnate

pe perioada încarcerării. Pentru o patologie complexă plurisistemică,

multietiologică și cu numeroși factori de risc sau favorizanți, așa cum sunt ei

cunoscuți în practica

medicală, nu se pot

face aprecieri obiective privind cuantificarea unor

factori

circumstanțiali (reprezentați de tabloul complex al arestului, încarcerării) în

raportul de cauzalitate ce a condus la starea medicală din acel moment".

În finalul concluziilor raportului de expertiză se menționează

că „în absența unor elemente obiective, specifice, care să poată susține o

legătură cauzală între diagnosticele stabilite și factori nominali

caracteristici condițiilor de arest/detenție, nu se poate aprecia eventuala

declanșare/agravare a afecțiunilor susnumitului în perioadele invocate. Patologia

prezentată de susnumitul este larg întâlnită în rândul populației generale

neavând specificitate pentru anumite condiții de mediu și viață".

Față de această probă, instanța de apel a

apreciat că, în cauză, nu

s-a dovedit existența unei legături de

cauzalitate între faptul arestării/încarcerării și prejudiciul material despre

care reclamantul

pretinde că s-ar datora

afecțiunilor medicale dobândite sau agravate în

timpul detenției

(cheltuielile pentru medicamente și tratament).

În ceea ce privește înscrisurile depuse de reclamant pentru

dovedirea daunelor materiale, constând în venitul nerealizat, instanța de apel

a constatat că, potrivit mențiunilor din carnetul său de muncă, la data de

31.01.1995 i-a încetat calitatea de angajat, în temeiul art. 129 C.muncii. La

data de 01.02.2000 a fost reangajat pentru o perioadă foarte scurtă, de 2 luni,

încetându-i contractul de muncă la data de 31.03.2000, în baza aceluiași text

din Codul muncii. Rezultă că, la data arestării preventive, reclamantul nu mai

era încadrat în muncă, încetându-i calitatea de angajat la data de 31.01.1995,

cu 2 ani și 8 luni înainte de arestare. De asemenea, încarcerarea a avut loc la

data de 11.04.2000, după ce încetaseră raporturilor de muncă la 31.03.2000.

Deși instanța

de apel a pus în vedere

reclamantului să depună o copie a deciziei angajatorului privind încetarea

raporturilor de

muncă, reclamantul nu a înțeles să administreze această

probă.

Ca atare, instanța de apel a apreciat că nu există legătură de

cauzalitate între faptul arestării/încarcerării și veniturile salariale

nerealizate de reclamant, după cum nu poate fi reținut nici prejudiciul ce se

susține că se datorează cheltuielilor pentru întreținerea familiei

(în condițiile în care reclamantul nu a dovedit

că încetarea calității de

angajat și, implicit, a întreținerii materiale

pe care o asigura familiei, s-a datorat arestării).

Reclamantul nu a depus nici în faza apelului înscrisuri din care

să rezulte cheltuielile suplimentare

efectuate pentru propria întreținere

în timpul detenție. De asemenea, nu

s-au depus înscrisuri privind

pretinsele

cheltuieli cu asigurarea apărării în timpul procesului penal.

Contractul

de împrumut autentificat sub nr. 666/2006 depus de reclamant face doar dovada

că

reclamantul și soția sa au împrumutat în

anul 2006 o anumită sumă de

bani (10.000 Euro) de la o persoană fizică,

însă actul respectiv nu

dovedește scopul

împrumutului și nici nu se face dovada destinației pe

care a primit-o

ulterior suma împrumutată.

În raport de cele reținute, instanța de apel a constatat că în

mod corect prima instanță a respins cererea privind daunele materiale, ca

nedovedită.

În situația daunelor morale, datorită naturii lor

nepatrimoniale, o evaluare exactă, în bani, a acestora nu este posibilă,

întinderea despăgubirilor realizându-se prin apreciere, raportat la elementele

de fapt.

La stabilirea cuantumului daunelor morale pentru prejudiciul

suferit, ce constă, generic, în atingerea adusă valorilor ce definesc

personalitatea umană, se au în vedere

consecințele negative, suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor

morale lezate, măsura în

care au fost vătămate aceste valori și

intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării de către

reclamant.

În această situație, stabilirea cuantumului despăgubirii pentru

repararea daunelor morale, în lipsa unor criterii obiective, se face cu

respectarea principiului proporționalității daunei cu despăgubirea

acordată.Prin raportare la datele concrete ale cauzei, cu respectarea

principiului evocat, instanța de apel a considerat că întinderea

despăgubirilor acordate de prima instanță pentru

repararea daunelor

morale, față de perioada arestării/încarcerării

nelegale a reclamantului, de atingerea adusă de această măsură prestigiului,

demnității și de suferințele fizice și psihice cauzate persoanei, este

excesivă.

Nu este contestat faptul că arestarea și încarcerarea pe nedrept

a reclamantului a fost susceptibilă să-i

producă suferințe morale, de natură să lezeze demnitatea și onoarea acestuia,

i-a vătămat creditul moral, poziția socială, criterii care definesc persoana

umană și care,

analizate și evaluate obiectiv, constituie fundamentul

daunelor solicitate de reclamant. De asemenea, este incontestabil că familia

reclamantului a suferit ca urmare a arestării și încarcerării acestuia, fiind

lipsită de sprijinul moral și de prezența reclamantului.

Cu toate acestea, instanța de apel a

constatat că reclamantul a

mai suferit o condamnare de 18 ani

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor (aspect necontestat de reclamant

pe parcursul procesului).

Susținerea reclamantului în sensul că acest aspect nu ar trebui

să prezinte relevanță în cauză și că ar constitui

un caz de discriminare, nu poate fi primită. Discriminarea presupune, în

esență, ca persoane aflate în situații identice să fie tratate în mod diferit,

fără nicio justificare obiectivă. Or, reclamantul nu se găsește într-o situație

identică celei în care s-ar găsi o persoană cu un profil moral impecabil, care

ar fi arestată sau condamnată pe nedrept și căreia acest fapt i-ar produce un

prejudiciu de imagine cu mult mai intens și profund.

De asemenea, față de raportul de expertiză

medico-legală,

nu se poate reține, ca element al prejudiciului moral, suferința

fizică datorată unor boli dobândite în timpul detenției, sau agravării datorită

condițiilor de detenție a unor boli preexistente. Ceea ce se poate reține însă,

este

faptul că, pe fondul bolilor de care

suferea reclamantul, condițiile de

detenție au fost mai greu de

suportat, ceea ce a creat un prejudiciu moral suplimentar, pe lângă cel datorat

lezării demnității și onoarei.

Având în vedere valorile afectate prin arestarea/încarcerarea

nelegală a reclamantului și intensitatea atingerii aduse acestor valori,

instanța de apel a apreciat că suma de 30.000 lei RON constituie o sumă

suficientă care să asigure repararea prejudiciului moral suferit, fiind de

natură a oferi reclamantului o satisfacție echitabilă pentru suferința îndurată

în perioada arestării și încarcerării.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul și

pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Reclamantul

critică cuantumul daunelor morale acordate,

despre care arată că este necorespunzător față de suferințele psihice și fizice

suferite în timpul detenției, precum și față de perioada îndelungată de timp

cât a fost privat de libertate, pentru o faptă pentru care nu a fost găsit

vinovat.

Mai arată că, deși în cuantificarea daunelor morale nu există

criterii fixe, instanța de apel nu a avut în

vedere circumstanțele reale

ale cauzei, și anume, consecințele nefaste

asupra vieții de familie, supunerea oprobiului public inerent unui proces

penal, durata procesului, afectarea negativă a imaginii reclamantului prin

mediatizarea sistematică a dosarului penal în care acesta a avut calitatea de

inculpat, degradarea stării de sănătate ca urmare a condițiilor de detenție,

traumele morale suferite, sens în care nu au fost avute în vedere declarațiile

de martori și raportul de expertiză medico-legală efectuat în cauză.

Având în vedere că reclamantul era cunoscut cu antecedente

penale, existând, deci, o dificultate de integrare socială anterioară,

condamnarea nedreaptă și detenția au fost cu atât

mai traumatizante.

Reclamantul critică și neacordarea daunelor materiale, despre

care arată că sunt pe deplin justificate și doveditet.

Mai arată că la data privării de libertate

pe nedrept, era integrat

în muncă, avea carte de muncă și avea un

loc de muncă stabil, cu un

venit salarial constant, astfel încât

condamnarea nedreaptă și detenția au fost de natură a crea prejudicii

ireparabile.

Pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,

arată că daunele morale au un cuantum exagerat de mare

raportat la

profilul moral al reclamantului, la faptul că soluția de

achitare reprezintă prin ea însăși o reparație morală, că reclamantul nu a

dovedit nicio împrejurare din cele susținute în acțiune privind afectarea, în

mod negativ, a stării de sănătate, a relațiilor sociale și familiale, iar

percepția publică și gradul de adaptare socială reprezintă stări emoționale ce

nu pot fi avute în vedere în cuantificarea prejudiciului.

Mai arată că argumentele instanței de apel în dimensionarea

prejudiciului sunt de ordin general și nu justifică suma acordată.

Recursurile au fost respinse, ca nefondate, în considerarea următoarelor

argumente comune:

Potrivit art.504 alin.(2) și alin.(3)

C.proc.pen., are dreptul la

repararea pagubei persoana care, în cursul

procesului penal, a fost privată de libertate ori căreia i s-a restrâns

libertatea în mod

nelegal.Privarea sau

restrângerea de libertate în mod nelegal trebuie

stabilită, după caz,

prin ordonanță a procurorului de revocare a măsurii privative sau restrictive

de libertate, prin ordonanță a

procurorului

de de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a

urmăririi penale

pentru cauza prevăzută de art. 10 alin.(l) lit.j ori prin

hotărâre a instanței de revocare a măsurii

privative sau restrictive de

libertate, prin hotărâre definitivă de

achitare sau prin hotărâre definitivă de încetare a procesului penal pentru

cauza prevăzută de art. 10 alin.(l) lit.j.

Din momentul în care România a devenit parte contractantă a

Convenției pentru apărarea drepturilor

omului

și a libertăților fundamentale, textele de lege care vizează drepturi și

garanții care fac obiectul de reglementare al acestei convenții se

interpretează în conformitate cu dispozițiile acesteia, potrivit principiului

preeminenței dreptului internațional, consacrat

de dispozițiile art. 11

și ale art.20 din Constituția României.

Or, dreptul la libertate și siguranță este

garantat de art. 5 din

Convenție, care în paragraful 1 lit.c prevede că nimeni nu poate

fi lipsit de libertatea sa, cu excepția cazului în care a fost arestat sau

reținut în vederea aducerii în fața autorității judiciare competente, sau când

există motive verosimile de a bănui că săvârșit o infracțiune ori când există

motive temeinice de a crede în

necesitatea

de a-1 împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea

acesteia, iar dreptul la despăgubiri în situația lipsirii nelegale de libertate

este garantat de paragraful 5 al aceluiași articol.

În speța supusă analizei s-a constatat că reclamantul a avut

calitatea de inculpat într-un proces penal finalizat printr-o hotărâre de

achitare ce a statuat că fapta nu a fost săvârșită de acesta și pe parcursul

căruia a fost supus unor măsuri restrictive a căror

existență și întindere a fost dovedită prin probatoriile administrate în

cauză, astfel încât este evident că situația sa se circumscrie sferei de

reglementare

a dispozițiilor art.504-506 C.proc.pen.

Criticile aduse deciziei recurate privesc neacordarea daunelor

materiale solicitate de către reclamant conform textului legal

incident anterior citat, precum și cuantumul

daunelor morale, despre

care reclamantul susține că ar fi prea mic,

raportat la gravitatea și consecințele măsurilor restrictive luate pe nedrept

împotriva sa, iar Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, susține că

este prea mare, prin raportare la aceleași criterii de evaluare.

Referitor la critica privind neacordarea daunelor

materiale din

perspectiva modalității de interpretare a declarațiilor

martorilor audiați, a raportului de expertiză efectuat în cauză și a

înscrisurilor depuse de către reclamant în probațiune și apreciate ca atare de

instanță, acesta reprezintă un aspect de interpretare și evaluare a

probatoriilor ce nu poate fi analizat în calea de atac a recursului.

În ceea ce privește critica formulată de către ambii recurenți

referitoare la cuantumul daunelor morale, s-a constatat că nu este fondată.

Astfel, se observă că dispozițiile art.504 alin.(l) din

C.proc.pen. enumeră criteriile în funcție de care se stabilește întinderea

reparației pentru prejudiciul suferit, și anume: durata privării de libertate

suportate, precum și consecințele produse asupra persoanei ori asupra familiei

celui privat de libertate, consecințe care se analizează în concret, în fiecare

speță dedusă judecății.

Cu alte cuvinte, cuantumul despăgubirii pentru prejudiciul moral

nu se stabilește doar în funcție de aprecierile subiective ale persoanei supuse

procedurii judiciare penale, relative la implicațiile

pe care măsurile restrictive penale le-ar fi avut asupra evoluției

stării

de sănătate și asupra capacității ori posibilității de a presta

activități generatoare de venituri materiale.

De aceea, atât instanțele naționale, cât și Curtea Europeană a

Drepturilor Omului, atunci când acordă despăgubiri morale, nu operează cu

criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, adică procedează la o

apreciere subiectivă a circumstanțelor particulare ale cauzei relative la

tratamentul la care persoana a fost supusă de autoritățile penale și a

consecințelor nefaste pe care acesta 1-a avut cu privire la viața sa

particulară, astfel cum acestea sunt evidențiate prin probatoriile

administrate.

Ca atare, în materia daunelor morale, atât jurisprudența

națională, cât și hotărârile Curții Europene a

Drepturilor Omului pot furniza judecătorului cauzei doar criterii de estimare a

unor astfel de

despăgubiri și, respectiv, pot evidenția limitele de

apreciere a cuantumului acestora.

Or, judecând în echitate, se constată că suma acordată de

instanța de apel reclamantului cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral

suferit este suficientă pentru a oferi o reparație pentru atingerea adusă

onoarei, sănătății și reputației sale prin declanșarea procedurii penale în

cadrul căreia s-au dispus măsurile restrictive și, în final, achitarea sa.

Critica formulată de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, potrivit căreia nu s-ar fî dat eficiență criteriilor prevăzute

de art. 505 alin.(1) C.proc.pen. și a

jurisprudenței CEDO în

cuantificarea daunelor morale, acestea fiind

exagerat de mari, urmează a fi înlăturată, întrucât soluția pronunțată de

instanța de

apel este, conform celor

anterior arătate, în deplină concordanță atât

cu dispozițiile legale,

cât și cu soluțiile jurisprudențiale în materie.

De asemenea, nu se pot reține argumentele

pârâtului privind o

eventuală diminuare a cuantumului daunelor morale justificată

prin aceea că soluția achitării, prin ea însăși, ar reprezenta o modalitate de

reparație, întrucât hotărârea de achitare nu poate constitui o „reparație

morală prin ea însăși", deoarece tocmai soluția de achitare este ipoteza

premisă a normei ce reglementează acordarea

de

despăgubiri pentru erori judiciare, respectiv, dacă reclamantul nu

ar fi

fost achitat, nu ar fi îndeplinit condițiile prevăzute de art. 504-505

C.proc.pen. pentru a promova acțiunea în pretenții.

Susținerea conform căreia „cel care pretinde daunele morale

trebuie să producă un minim de argumente și indicii din care să rezulte în ce

măsură drepturile personale i-au fost afectate prin arestarea ilegală"

este eronată, deoarece prejudiciul moral cauzat prin arestarea nelegală

(rezultată din hotărârea de achitare) nu trebuie dovedit, întrucât prin măsura

respectivă se încalcă unul dintre cele mai importante atribute ale

personalității umane, dreptul la libertate, ca drept inalienabil al ființei

umane și ca valoare primordială într-o societate democratică.

De asemenea, a fost înlăturată critica reclamantului conform

căreia daunele morale acordate sunt prea reduse față de solicitarea formulată

prin cererea introductivă de instanță, întrucât acestea nu reprezintă prețul

plătit pentru suferințele fizice sau psihice, care sunt inestimabile, ci

reprezintă o reparație simbolică, stabilită din perspectiva consecințelor în

planul vieții personale și

sociale, cu

reflectare în sentimentul de frustrare pe care orice individ

îl încearcă

în perioada restrângerii dreptului său fundamental la libertate.

Declarația martorei S.L. despre care

recurentul-

reclamant susține că nu a fost analizată de instanțele

anterioare a relevat faptul că în perioada în care acesta a fost privat de

libertate copiii au rămas în grija exclusivă a soției, că reclamantul fusese

unicul întreținător al familiei, că familia acestuia a împrumutat diverse sume

de bani de la martoră, că ulterior liberării reclamantul a avut diverse

probleme de sănătate, fiind supus unei intervenții chirurgicale și că acesta a

mai avut o condamnare anterioară.

Contrar susținerilor recurentului-reclamant, aceste aspecte au

fost avute în vedere la pronunțarea soluțiilor adoptate în cauză, atât

de prima instanță, cât și de instanța de apel,

astfel încât nici această

critică nu poate fi primită.

Astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul „a avut de

suportat și suferințe fizice determinate de o serie de afecțiuni medicale, iar

familia acestuia a fost lipsită de sprijinul său, fiind întreținătorul

acesteia, dat și profilul moral al acestuia, care nu se află pentru prima oară

într-o astfel de situație, inclusiv martora audiată declarând că acesta a mai

fost anterior condamnat".

Instanța de apel a reținut că „întrucât prin motivele de apel

formulate în cauză se critică soluția în întregime, în această fază

procesuală va avea loc devoluțiunea totală a

pricinii, situație în care

instanța de apel va reanaliza pe fond

acțiunea reclamantului, prin prisma probatoriului administrat la fond și

completat în apel...", iar faptul că nu a făcut o referire expresă la declarația

martorei S.L. nu înseamnă că nu a analizat acest mijloc probator, atâta vreme

cât, pentru verificarea aspectelor conținute în această declarație, a

încuviințat probatorii suplimentare.

Împrejurarea că instanța de apel, coroborând probatoriile administrate,

a concluzionat într-un sens contrar susținerilor reclamantului, este rezultatul

tocmai al analizării minuțioase a tuturor chestiunilor deduse judecății și

materialului probator administrat în susținerea pretențiilor formulate.

În speță nu are relevanță faptul că „probatoriul valorificat de

instanța de apel pentru stabilirea daunelor materiale...nu este unul care să fi

fost inadecvat din perspectiva art. 1191 și art. 1194 C.civ...." cum arată

reclamantul, întrucât, ceea ce în mod corect s-a reținut de către această

instanță, a fost împrejurarea că probatoriul

administrat

nu a fost de natură să dovedească, conform legii, cererea

privind

daunele materiale.

Criticile reclamantului privind conținutul raportului de

expertiză medico-legală, înscrisurile depuse la dosarul cauzei și

criteriile de acordare a daunelor morale,

reprezintă aspecte ce țin de

modalitatea de interpretare și evaluare a

probatoriilor care nu pot forma obiect al analizei în calea extraordinară de

atac a recursului,

care vizează exclusiv

chestiuni de nelegalitate și nu de netemeinicie.

Pe de altă parte, acordarea în integralitate a sumei de

2.700.000 lei (astfel cum a fost precizată la termenul din 16.11.2010), ar

înlătura caracterul de „satisfacție echitabilă" al despăgubirilor stabilite,

deturnându-le de la scopul și finalitatea prevăzute de lege, devenind astfel un

folos material injust, fără justificare cauzală în eroarea penală și

consecințele acesteia.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art.312 alin.(l)

C.proc.civ., Înalta Curte a respins recursurile

formulate.