ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1506/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal la data de 27.08.2014 sub nr. x/2014, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice succesor în drepturi și obligații al Ministerului Administrației și Internelor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 21C/25.04.2014 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.01.2014, iar în subsidiar reducerea proporțională a cuantumului cheltuielilor neeligibile stabilite prin actul de control, în raport de volumul de muncă aferent serviciilor de audit prestate (și nu în funcție de valoarea cheltuielilor solicitate la plată).

1.2. Soluția primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 226 din 30 ianuarie 2015, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice succesor în drepturi și obligații al Ministerului Administrației și Internelor, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, ca nefondată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perpsectiva motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat.

Recurentul-reclamant susține că sentința instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, criticile subsumate acestui motiv de casare fiind, în esență, următoarele:

- În mod greșit, instanța de fond a reținut că suma de 12.417,07 RON este o cheltuială neeligibilă, în condițiile în care au fost respectate toate condițiile de plată, în sensul că aceasta a fost efectuată după aprobarea raportului de audit și a procesului-verbal de recepție (fără obiecțiuni).

- Instanța de fond nu a luat act la data pronunțării de înscrisurile probatorii existente la dosarul cauzei care dovedeau situația, potrivit căreia, cererea de rambursare nr. 4 a fost depusă la Autoritatea de Management după finalizarea perioadei de implementare a proiectului, cu respectarea termenului de 30 de zile calendaristice de la finalizarea perioadei de implementare, conform prevederilor Manualului de implementare a proiectelor finanțate din PODCA.

- Instanța de fond nu a procedat la o analiză cu privire la modalitatea de calcul a sumei plătite necuvenit, având în vedere că prestatorul a auditat un număr de 3 cereri de rambursare dintr-un total de 4 și nu a constatat faptul că în aplicarea măsurii stabilite în baza procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, nu s-a ținut cont de principiul proporționalității, adică de natura și de gravitatea neregulii constatate.

- În mod greșit, instanța de fond a apreciat că abaterea constatată este o neregulă în sensul dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. a din O.U.G. nr. 66/2011, având în vedere că, în cauză, nu a fost demonstrată întrunirea tuturor condițiilor necesare pentru existența unei nereguli și nici din considerentele hotărârii nu reiese cu certitudine această situație.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente speței, Înalta Curte constată că se impune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru următoarele considerente.

Prin acțiunea introductivă de instanță, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, succesor în drepturi și obligații al Ministerului Administrației și Internelor, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, în principal, anularea Deciziei nr. 21C/25.04.2014 și a Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/16.01.2014 și, în subsidiar, reducerea proporțională a cuantumului cheltuielilor neeligibile stabilite prin actul de control, în raport de volumul de muncă aferent serviciilor de audit prestate (și nu în funcție de valoarea cheltuielilor solicitate la plată).

Prin sentința recurată, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantului, ca nefondată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond, fără a proceda la o analiză temeinică asupra capătului principal al cererii de chemare în judecată, preluând în mare parte a expunerii considerentelor, pasaje din întâmpinarea formulată de autoritatea pârâtă, fără a reuși să exprime propria sa convingere asupra pretențiilor concrete deduse judecății.

În acest context, Înalta Curte reține că judecătorul fondului nu s-a pronunțat asupra tuturor problemelor de drept invocate de părți în susținerea, respectiv combaterea temeiniciei cererii de chemare în judecată, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, pronunțând astfel o hotărâre nelegală, asupra căreia nu se poate exercita controlul judiciar.

Pe de altă parte, instanța de fond a analizat demersul judiciar inițiat de reclamant, doar din perspectiva capătului principal al acțiunii, fără a proceda și la cercetarea capătului subsidiar al cererii de chemare în judecată, referitor la reducerea proporțională a cuantumului cheltuielilor neeligibile, încălcând astfel limitele învestirii, prin nepronunțarea asupra unui capăt de cerere distinct ca efecte juridice de cel principal.

Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că susținerile reclamantului, precum și apărările autorității pârâte formulate prin întâmpinarea depusă în dosarul instanței de fond s-au raportat și la temeinicia capătului subsidiar al cererii de chemare în judecată, judecătorul fondului ignorând aceste aspecte în dezvoltarea raționamentului juridic.

Omisiunea primei instanțe de analiza și cerceta, prin considerentele hotărârii recurate, motivele de nelegalitate invocate de reclamantă și prin capătul subsidiar al cererii de chemare în judecată privind reducerea proporțională a cuantumului cheltuielilor neeligibile și contraargumentele autorității pârâte, precum și prezentarea sumară a considerentelor referitoare la capătul principal de cerere, au lipsit de eficacitate juridică hotărârea judecătorească pronunțată.

Astfel, scopul efectiv urmărit de reclamant nu a fost atins, deoarece, analizarea demersului judiciar doar prin prisma capătului principal de cerere, nu are nicio relevanță pe planul satisfacerii interesului judiciar atât al reclamantei, cât și al autorității pârâte.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat". Art. 6 din C.E.D.O. implică în sarcina instanței obligația de a face o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de dovezi ale părților, dând astfel posibilitatea și instanței de control judiciar de a verifica legalitatea și temeinicia hotărârii de primă instanță.

Fiind nesocotite dispozițiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora judecătorul are îndatorirea de a asigura respectarea și de a respecta el însuși toate principiile fundamentale care guvernează procesul civil, dar și cele ale art. 425 alin. (1) lit. b din C. proc. civ., republicat a fost încălcat astfel dreptul părților la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., republicat, va judeca din nou litigiul pentru a efectua cercetarea judecătorească în limitele învestirii sale, prin analizarea ambelor capete de cerere deduse judecății -principal și subsidiar, ținând seama de toate motivele și apărările invocate de reclamant prin acțiune, de pârât prin întâmpinare și de celelalte critici de care s-a prevalat recurentul, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ. și a căror examinare a devenit inutilă, prin raportare la soluția dispusă prin prezenta decizie, de casare a hotărârii.

Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, precum și al prevederilor art. 496 alin. (1) și art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., republicat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene împotriva sentinței nr. 226 din 30 ianuarie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 aprilie 2017.