ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1500/2017

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04.11.2013 sub nr. x/2013, reclamantul Ministerul Fodurilor Europene prin Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.:

- anularea Hotărârii Arbitrale privind cauza "A. vs Ministry of Public Finance - Central Finance and Contracts Unit", hotărâre ce a fost pronunțată în dosarul x de către Curtea de Arbitraj Internațională de pe lângă Camera de Comerț Internațional Paris, la data de 25 septembrie 2013;

- aplicarea prevederilor art. 612 din noul C. proc. civ. privind suspendarea hotărârii arbitrale atacate, până la soluționarea irevocabilă a acțiunii în anulare.

1.2. Hotărârile instanței de fond

Prin încheierea din 16 aprilie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței funcționale invocată de pârâta A. S.A.

Prin sentința nr. 2473 din 24 septembrie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea reclamantului Ministerul Fondurilor Europene în contradictoriu cu pârâtul "A." S.A. și, în consecință, a anulat Hotărârea Arbitrală în dosarul x emisă de Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț Internațional Paris.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 2473 din 24 septembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, precum și a încheierii din 16 aprilie 2014 a aceleiași instanțe, a formulat recurs pârâta A., solicitând următoarele:

- în principal, admiterea recursului, casarea sentinței și a încheierii atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată la una dintre secțiile civile specializate în litigiile dintre profesioniști ale Curții de Apel București,

- în subsidiar, admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare către secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București.

În preambulul motivării cererii de recurs recurenta-pârâtă face precizări cu privire la normele de drept procesual aplicabile în soluționarea cauzei, arătând că, în opinia sa, în speță, sunt aplicabile dispozițiile Noului C. proc. civ., având în vedere că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale a fost înregistrată pe rolul instanței judecătorești la data de 4 noiembrie 2013. În aceste condiții, apreciază recurenta-pârâtă că normele procedurale incidente se determină prin raportare la art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., prin prisma faptului că acțiunea în anulare dă naștere unui proces nou, nefiind o continuare a procesului arbitral.

Recurenta-pârâtă a înțeles să își structureze cererea de recurs în două părți, formulând în prima parte a acesteia critici asupra încheierii din 16 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, iar în a două parte a memoriului de recurs, critici vizând sentința pronunțată pe fondul acțiunii în anulare.

Criticile subsumate motivelor de recurs invocate sunt următoarele:

- Art. 488 alin. (1) pct. 6 - soluția primei instanțe de judecată, de respingere a excepției necompetenței funcționale nu este motivată, lipsind orice dovadă a unei analize a acesteia de către Curtea de Apel București. Susține recurenta că instanța de fond s-a limitat la a prelua o soluție pe care a crezut că a pronunțat-o Înalta Curte de Casație și Justiție asupra problemei de drept deduse judecății. Această abordare a primei instanțe echivalează cu o nemotivare a hotărârii pronunțate.

- Art. 488 alin. (1) pct. 8 - prima instanță a încălcat dispozițiile referitoare la lipsa forței obligatorii a deciziilor instanțelor judecătorești în cauzele în care acestea nu beneficiază de autoritatea lucrului judecat. Susține recurenta că, în primul rând, instanța de fond a ignorat faptul că hotărârile judecătorești nu constituie izvor de drept, iar în al doilea rând, a ignorat faptul că nu erau întrunite condițiile legale pentru ca decizia respectivă să beneficieze de autoritatea de lucru judecat, nefiind întrunită condiția existenței triplei identități: părți, obiect, cauză. Se mai arată că decizia 1594/2014 la care s-a raportat curtea de apel prin încheierea recurată, nu era depusă la dosarul cauzei, astfel încât instanța de judecată nu a putut să identifice, în mod concret, problema de drept soluționată de către instanța supremă.

- Art. 488 alin. (1) pct. 3 - asimilarea normelor referitoare la specializarea secțiilor cu normele de competență duce în mod necesar la concluzia că primele ar reprezenta norme de competență de ordine publică, menite să asigure soluționarea justă a litigiilor prin deferirea lor unor complete care au pregătirea profesională necesară pronunțării unor soluții corecte. Se susține că încheierea recurată ignoră necesitatea stabilirii competenței funcționale de soluționare a acțiunii în anularea unei hotărâri arbitrale potrivit naturii problemei de drept deduse judecății. Afirmă recurenta că problemele de drept deduse judecății în acest dosar țin de regimul hotărârii arbitrale pronunțate într-un litigiu arbitral internațional, fiind specifice dreptului comerțului internațional.

- Art. 488 alin. (1) pct. 5 - dacă încălcarea normelor referitoare la specializarea secțiilor nu se confundă cu o încălcare a competenței altei instanțe, atunci ea reprezintă o nesocotire a unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității hotărârii în temeiul art. 174-179.

Criticile subsumate motivelor de casare invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurenta-pârâtă susține că preluarea ad litteram, de către judecător, a susținerilor uneia dintre părți echivalează cu nemotivarea hotărârii judecătorești, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat (art. 488 alin. (1) pct. 6), iar lipsa examinării efective a argumentelor și mijloacelor de probă ale părților constituie o încălcare a garanțiilor procedurale oferite prin art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (art. 488 alin. (1), pct. 5).

Se arată că sentința Curții de Apel București nu răspunde exigențelor textului legal menționat mai sus, deoarece parcurgerea considerentelor hotărârii recurate demonstrează că prima instanță nu a făcut altceva decât să copieze susținerile intimatului-reclamant din cererea de chemare în judecată.

Argumentează recurenta că, în considerentele hotărârii, instanța de fond a reținut că hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică și dispozițiile imperative ale legii prin prisma faptului că a fost încălcat dreptul OPCP la un proces echitabil, fiind încălcate și acele dispoziții imperative procedurale referitoare la administrarea probelor, la dreptul la apărare (art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului), precum și acele principii care guvernează arbitrajul, "instanța neanalizând obligațiile stabilite în sarcina A. S.A., fapt, ce a condus, de altfel, la întârzierea lucrărilor, rezilierea contractului și implicit la generarea unor litigii". Recurenta susține că fragmentul evocat a fost obținut prin alăturarea paragrafelor 4 și 7 din pagina 2 a cererii de chemare în judecată.

În continuare, Curtea de Apel București a soluționat fondul acțiunii arbitrale, arătând pretinse erori constatate în sarcina A. în cadrul executării contractului încheiat între părți, precum și lipsa culpei beneficiarului lucrărilor. Arată recurenta că aceste considerente ale instanței de fond reprezintă reproducerea fidelă a susținerilor intimatului-reclamant poziționate între paragraful 8 din pagina 2 a cererii de chemare în judecată și finalul paginii 4 a aceleiași cereri.

Mai susține recurenta că, în finalul hotărârii, Curtea de Apel București a reprodus afirmațiile intimatului-reclamant din paragraful 8 al paginii 6 și din paragrafele 6 și 7 ale paginii 7 din cererea de chemare în judecată.

Recurenta-reclamantă afirmă că instanța de judecată nu s-a preocupat măcar să salveze aparențele realizării unei judecăți proprii a acțiunii în anulare, ea preluând formulările MFE întocmai cum acestea figurau în acțiunea în anulare, cu utilizarea pronumelor și a verbelor la persoana I atunci când se făcea referire la MFE.

- Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 este incident în urma aplicării eronate de către Curtea de Apel București, a dispozițiilor care permit anularea hotărârilor arbitrale în cazul în care ele încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii, aplicare eronată rezultând din faptul că prima instanță a apreciat că art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ar fi aplicabil în contextul procedurii arbitrale și a apreciat greșit că procedura arbitrală a încălcat textul convențional amintit.

- Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, este incident, din perspectiva neindicării unei încălcări concrete a dreptului MFP la un proces echitabil în cadrul arbitrajului.

Recurenta-reclamantă susține că instanța de fond s-a raportat greșit la dispozițiile vechiul C. proc. civ. în motivarea hotărârii, respectiv la prevederile art. 364 alin. (1), lit. i), deși prin încheierea din 16 aprilie 2014 a stabilit că speței îi sunt aplicabile dispozițiile Noului C. proc. civ.

În raport de motivul de nulitate a hotărârii arbitrale reținut de instanța de fond recurenta arată că, pe de-o parte, prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu sunt aplicabile în procedura arbitrală, ca tip de jurisdicție alternativă cu caracter privat, garanțiile menționate în norma convențională fiind incidente în cazul unui litigiu cu autoritățile statului aflat pe rolul instanțelor judecătorești. Pe de altă parte, susține recurenta, din cuprinsul Hotărârii Arbitrale rezultă că tribunalul arbitral a analizat pe larg raporturile dintre părți și probatoriul vast administrat în cauză, iar autoritatea reclamantă a avut reprezentare juridică din partea unei societăți de avocatură, depunând întâmpinare și cerere reconvențională și administrând probatorii complexe.

Sub acest aspect, recurenta conchide că nici Ministerul Fondurilor Europene și nici instanța de judecată nu au putu indica, în concret, în ce a constat încălcarea dreptului la un proces echitabil al autorității reclamante de către tribunalul arbitral.

- Art. 488 alin. (1) pct. 4, deoarece, admițând acțiunea în anularea Hotărârii Arbitrale în temeiul unor considerente străine cazurilor legale care permit anularea acestor acte jurisdicționale, instanța de fond a realizat o imixtiune în procedura arbitrală nepermisă de dispozițiile art. 608-613 din Noul C. proc. civ. (corespondente ale art. 364 - 366

1

din vechiul C. proc. civ.). Se susține că motivele de anulare a unei hotărâri arbitrale privesc exclusiv unele aspecte de legalitate a hotărârii, iar nu temeinicia acesteia, acțiunea în anulare fiind o cale de atac specifică și nedevolutivă.

- Art. 488 alin. (1) pct. 5, deoarece aceeași conduită echivalează și cu încălcarea regulilor de procedură privitoare la limitele învestirii instanței care soluționează acțiunea în anularea hotărârii arbitrale.

Recurenta-pârâtă afirmă că toate celelalte considerente ale sentinței recurate menite să sprijine soluția de anulare a Hotărârii Arbitrale vizează o așa zisă nelegală soluționare a fondului cererii de arbitrare de către tribunalul arbitral, în lumina unui singur mijloc de probă, constituit din adresa Direcției Apă-Canal Pașcani nr. 1071 din 14 august 2006.

Se mai susține că instanța de fond nu a făcut nicio trimitere la vreo încălcare a ordinii publice, a bunelor moravuri sau ale dispozițiilor imperative de drept internațional privat prin modul de soluționare a cererii de arbitrare, ci, a arătat că, prin raportare la adresa Direcției Apă-Canal Pașcani, instanța arbitrală nu ar fi analizat în mod temeinic raporturile dintre părți și probatoriul administrat în cauză.

De asemenea, recurenta mai arată că prin acțiunea în anulare reglementată de art. 608 din C. proc. civ., republicat, nu se poate pune în discuție modul de interpretare a probelor de către tribunalul arbitral.

- Art. 488 alin. (1) pct. 5, deoarece analiza fondului cererii de arbitrare, chiar și doar în considerentele sentinței, pe baza unui singur înscris probator, iar nu pe baza tuturor dovezilor depuse la dosarul cauzei, reprezintă o încălcare a obligației instanței de a analiza toate probele administrate - obligație rezultată din art. 425 alin. (1) lit. c) și art. 211din C. proc. civ., republicat.

- Art. 488 alin. (1) pct. 8, întrucât instanța de judecată a analizat fondul cererii de arbitrare cu încălcarea dispozițiilor de drept material referitoare la condițiile de incidență a rezilierii și a răspunderii civile.

II. Hotărârea Înaltei Curți asupra recursului formulat în cauză

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând motivele de recurs în raport cu încheierea și sentința atacate, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, constată că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 5 și 6 din C. proc. civ., republicat, în temeiul cărora, va admite recursul, va casa hotărârile atacate și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru considerentele prezentate în continuare.

2.1. Argumente de fapt și de drept

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantul Ministerul Fodurilor Europene prin Direcția Generală Mecanisme și Instrumente Financiare Nerambursabile a solicitat în contradictoriu cu pârâta A. anularea Hotărârii Arbitrale privind cauza "A. vs Ministry of Public Finance - Central Finance and Contracts Unit", hotărâre ce a fost pronunțată în dosarul x de către Curtea de Arbitraj Internațională de pe lângă Camera de Comerț Internațional Paris, la data de 25 septembrie 2013.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe cazurile de anulare prevăzute de art. 608 lit. f) și h) din C. proc. civ., republicat.

Prin precizările depuse la dosar pentru termenul de judecată din 02.04.2014, reclamantul a apreciat că în cauză sunt incidente dispozițiile vechiul C. proc. civ., în raport de data introducerii cererii de arbitraj, solicitând instanței să aibă în vedere la pronunțarea soluției aceste norme de procedură.

Societatea pârâtă a invocat excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București solicitând trimiterea cauzei la secția civilă - litigii cu profesioniști a aceleiași instanțe.

Asupra excepției necompetenței funcționale și a aspectului normelor procedurale aplicabile, dezbaterile au avut loc la termenul de judecată din 02.04.2014, pronunțarea fiind amânată până la data de 16 aprilie 2014, când, prin Încheierea recurată, instanța de fond a dispus respingerea excepției necompetenței funcționale și a decis că, în prezenta cauză, sunt aplicabile dispozițiile Noului C. proc. civ., pe care, de altfel, și-a întemeiat acțiunea ministerul reclamant.

Asupra fondului acțiunii în anulare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a pronunțat prin sentința nr. 2473 din 24 septembrie 2014, în sensul admiterii acțiunii și anulării Hotărârii Arbitrale.

Analizând, mai întâi, legalitatea și temeinicia încheierii din data de 16 aprilie 2014 a instanței de fond, prin prisma criticilor formulate asupra acesteia, Înalta Curte constată că soluția privind respingerea excepției necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal este nemotivată, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1), lit. b) din C. proc. civ. republicat.

Din conținutul considerentelor reținute de instanță prin încheierea atacată, reiese situația, potrivit căreia, judecătorul nu a procedat la o analiză concretă a problemei de drept dedusă judecății, în sensul că nu s-a raportat la susținerile părților concretizate în argumente de fapt și nici la normele procedurale incidente, ca motive de drept, limitându-se la invocarea unei decizii de practică judiciară (Decizia nr. 1594/27.03.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție) pronunțată în cadrul altei acțiuni vizând anularea unei hotărâri arbitrale, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a trimis spre competentă soluționare cauza la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

În contextul în care această hotărâre nu era depusă la dosar, raționamentul instanței de fond, în sensul că ar exista identitate de obiect și cauză între respectiva speță și cea dedusă judecății în prezent, fără niciun alt argument suplimentar de fapt sau de drept din care să rezulte convingerea proprie a judecătorului că pronunță soluția corectă, este vădit nelegal, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., republicat.

În ceea ce privește sentința pronunțată asupra fondului acțiunii în anulare, Înalta Curte constată că și aceasta este nelegală în primul rând prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., republicat.

Astfel, instanța de fond a fost învestită prin acțiunea în anulare formulată de Ministerul Fondurilor Europene să verifice legalitatea hotărârii arbitrale din perspectiva a două motive și anume:

- Art. 608 alin. (1) lit. f) C. proc. civ.:

"tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut"

- Art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.:

"hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii".

Prima neregulă savârșită de instanța de fond constă în aceea că, deși prin încheierea din 16 aprilie 2014 a stabilit că prezentei spețe îi sunt aplicabile dispozițiile Noului C. proc. civ. și, în consecință, toate actele procedurale și analiza cererilor părților s-au întemeiat pe aceste norme procedurale, totuși, instanța de fond a pronunțat sentința recurată și a analizat acțiunea reclamantului prin raportare la dispozițiile vechiul C. proc. civ. Fie, și numai din acest punct de vedere, hotărârea instanței de fond este casabilă pentru nerespectarea exigențelor unei motivări logice și coerente.

În analiza demersului judiciar inițiat de ministerul reclamant, instanța de fond a înțeles să cerceteze hotărârea arbitrală doar prin prisma motivului de anulare prevăzut de art. 364 alin. (1) lit. i) din vechiul C. proc. civ., corespondentul art. 608 alin. (1) lit. h) din Noul C. proc. civ., invocat de reclamant în acțiunea introductivă, reținând că este de ajuns sa fie incident un singur caz prevăzut de legea procedurală, pentru ca întreaga hotărâri arbitrală să fie nulă.

În consecință, prima instanță a apreciat că "hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică și dispozițiile imperative ale legii prin prisma faptului că Tribunalul arbitral a încălcat dreptul OPCP la un proces echitabil".

Considerentele de fapt și de drept pe care instanța de fond le-a dezvoltat în argumentarea incidenței acestui motiv de anulare a hotărârii arbitrale au constat într-o singură frază și anume:

"În speță de poate discuta despre o încălcare a dispozițiilor imperative procedurale referitoare la administrarea probelor, la dreptul la apărare (art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, fiind astfel încălcate acele principii ce guvernează arbitrajul, instanța neanalizând obligațiile stabilite în sarcina A. S.A., fapt care a condus, de altfel, la întârzierea lucrărilor, rezilierea contractului și implicit la generarea unor litigii".

În continuarea raționamentului juridic, curtea de apel a făcut doar aprecieri legate de fondul solicitărilor societății făcute prin cererea de arbitraj, prin raportare la modul în care Tribunalul arbitral a înțeles să administreze și să interpreteze probatoriul administrat în cauză.

Acest mod de abordare a pretențiilor deduse judecății de către ministerul reclamant prin acțiunea în anulare, reflectă confuzia în care s-a aflat instanța de fond în dezlegarea prezentului litigiu, în sensul că a procedat la o suprapunere nelegală a două acte procedurale cu regim juridic diferit, respectiv cererea de arbitraj soluționată de Tribunalul arbitral conform convenției părților și acțiunea în anularea hotărârii arbitrale prevăzută de C. proc. civ.

Procedând astfel, instanța de fond, practic nu a motivat în fapt și în drept soluția de anulare a hotărârii arbitrale, din considerentele expuse nereieșind care anume dispoziții sau considerente din aceasta au fost de natură să încalce ordine publică, bunele moravuri, sau care sunt dispozițiile imperative legale încălcate de Tribunalul Arbitral.

Situația, potrivit căreia, instanța de fond nu a procedat la o analiză reală, a incidenței motivului de anulare reținut ca fiind incident, la o înlăturare, motivat și argumentat, în mod explicit, a apărărilor și excepțiilor invocate prin întâmpinare de către societatea pârâtă, precum și a susținerilor verbale ale părților și nici nu a prezentat, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa în ceea ce privește soluția pronunțată, este de natură să pună la îndoială raționamentul juridic exprimat prin sentința recurată, inclusiv prin prin raportare la rolul activ al judecătorului și la limitele învestirii instanței.

Înalta Curte constată, în al doilea rând, că sentința Curții de Apel București este nelegală și din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 din C. proc. civ., republicat, în sensul că instanța de fond nu a respectat limitele învestirii sale prin prisma dispozițiilor art. 608 coroborate cu cele ale art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ., republicat.

Astfel, pe lângă faptul că instanța de fond nu a dezvoltat considerentele pe care și-a bazat convingerea că în speță este întrunită ipoteza cazului de anulare prevăzut de art. 608 alin. (1) lit. h) din Noul C. proc. civ. (art. 364 lit. i) vechiul C. proc. civ.), aceasta nu a respectat nici dispozițiile art. 613 alin. (3) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în sensul că nu a stabilit care dintre ipotezele enumerate de textul procedural menționat ar fi aplicabile în urma pronunțării anulării hotărârii arbitrale.

Această modalitate de soluționare nelegală a cauzei, a condus și la întocmirea unui dispozitiv eliptic din punct de vedere procedural și lipsit de eficacitate juridică. În concret, prin dispunerea anulării hotărârii arbitrale, ca prima etapă a procedurii judiciare prevăzute de art. 608 și următoarele din C. proc. civ., republicat, fără ca în dispozitiv să se treacă și soluția dată, în urma rejudecării, asupra fondului pretențiilor solicitate de A., în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene, prin cererea de arbitraj, în limitele convenției arbitrale, astfel cum prevăd dispozițiile art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ., reprezintă o nepronunțare asupra cauzei, respectiv o nerespectare a limitelor învestirii instanței de judecată.

Pe de altă parte, modul în care prima instanță a înțeles să pronunțe soluția, prin dispunerea doar a anulării în tot a hotărârii arbitrale, induce părților o stare de incertitudine față de raționamentul juridic avut în vedere de judecător în dezlegarea pretențiilor deduse judecății, echivalând cu o necercetare a fondului, care aduce atingere și posibilității de exercitare a controlului judecătoresc de către prezenta instanță de recurs.

Pe de altă parte, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant în jurisprudența sa că "dreptul la un proces echitabil nu poate trece drept efectiv, decât dacă cererile și observațiile părților sunt cu adevărat studiate adică examinate de către tribunalul sesizat". Art. 6 din C.E.D.O. implică în sarcina instanței obligația de a face o analiză efectivă a mijloacelor, argumentelor și ofertelor de dovezi ale părților, dând astfel posibilitatea și instanței de control judiciar de a verifica legalitatea și temeinicia hotărârii de primă instanță.

Fiind nesocotite și dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) din C. proc. civ., potrivit cărora judecătorul are îndatorirea de a asigura aplicarea corectă a regulilor de drept, precum și a normelor de drept material și de a respecta el însuși toate principiile fundamentale care guvernează procesul civil, a fost încălcat astfel dreptul părților la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței și încheierii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză.

Instanța de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., republicat va judeca din nou litigiul pentru a efectua cercetarea judecătorească într-un cadru procesual corect, urmând a se stabili, în primul rând, normele procedurale aplicabile cauzei și competența funcțională în raport de pretențiile concrete deduse judecății și de susținerile părților, solicitând reclamantului precizări și lămuriri suplimentare cu privire la temeiurile de drept ale acțiunii în anulare, ținând seama de toate motivele și apărările invocate de reclamant prin acțiune, de pârâtă prin întâmpinare și de celelalte critici de care s-a prevalat recurenta, întemeiate pe dispozițiile art. 488 punctul 8 din C. proc. civ., republicat și a căror examinare a devenit inutilă, prin raportare la soluția dispusă prin prezenta decizie, de casare a hotărârilor.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și ale art. 497 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de pârâta A. S.A. împotriva sentinței nr. 2473 din 24 septembrie 2014, precum și a încheierii din 16 aprilie 2014 ale Curților de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința și încheierea atacate și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 26 aprilie 2017.