ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1634/2017

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României anularea încheierii nr. 82 din 01 august 2013 și a măsurilor nr. II 6 și nr. II 7 din Decizia Curții de Conturi a României nr. 20 din 17 iunie 2013, precum și suspendarea executării măsurilor nr. II 6 și nr. II 7 din Decizie până Ia soluționarea definitivă și irevocabilă a acțiunii în contencios administrativ.

Prin sentința civilă nr. 822 din 11 martie 2014, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, și a anulat în parte încheierea nr. 82/2013 și Decizia nr. 20/2013, în ceea ce privește măsura nr. II 6 din Decizie.

A respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esență, că în mod greșit instanța de fond a respins observațiile privind necompetența generală a Curții de Conturi a României în efectuarea controlului la S.C. A. S.A. și a omis să se pronunțe pe capătul de cerere privind nulitatea relativă a încheierii nr. 82/2013. De asemenea, a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins criticile aduse măsurii nr. II 7 din Decizia nr. 20/2013 și a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind cheltuielile de judecată în cuantum de 120 de RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

Împotriva sentinței civile nr. 822 din 11 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fscal, a formulat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând casarea în parte a acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar pe fond respingerea în tot a cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursului declarat se arată că instanța de fond în mod greșit nu a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 31/1991 privind societățile comerciale, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile legale în baza cărora a fost dispusă măsura de la pct. II.6 din Decizia nr. 20/2013, respectiv art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată.

Recurenta a susținut că acordarea drepturilor de natură salarială nu a fost stabilită prin încheierea unui act adițional la contractul individual de muncă preexistent și nici prin încheierea unui alt contract prin care să se stabilească remunerația pentru activitatea desfășurată de personalul propriu desemnat să asigure secretariatul tehnic AGA și CA.

În aceste condiții nu se poate reține că acordarea drepturilor de natură salarială a avut temei legal.

Raportul asupra admisibilității recursului a fost comunicat părților în baza încheierii din data 20.07.2016, conform art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 29.09.2016, completul filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen pentru judecarea acestuia în ședință publică, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate de cele două recurente, Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul disputei judiciare este constituit de cele două abateri financiare constatate la punctele 5 și 6 ale Deciziei nr. 20 din 17 iunie 2013, emisă de Curtea de Conturi a României, Departamentul IV, menținute prin încheierea nr. 82 din 1 august 2013, de soluționare a contestației administrative, și anume:

- nerespectarea dispozițiilor legale privind acordarea drepturilor de natură salarială, prin plata în mod nelegal a secretarilor tehnici ai Consiliului de Administrație și Adunării Generale a Acționarilor. Au fost acordate drepturi bănești în sumă de 75.272 RON brut secretarilor tehnici ai Consiliului de Administrație și ai Adunării Generale a Acționarilor, cu încălcarea dispozițiilor art. 256 alin. (1) din Codul Muncii (Legea nr. 53/2003);

- efectuarea în perioada 2011-2012 a unor cheltuieli în sumă de 13.930,776 RON cu achiziția de servicii (în domeniile achiziții, economic, juridic, resurse umane, comercial, etc.), precum și de consultanță de specialitate, în condițiile în care S.C. A. S.A. avea angajat personal specializat în aceste domenii (atât la sediul central cât și la cele trei sucursale), cu atribuții corespunzătoare stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare, aprobat de Consiliul de Administrație, prin Hotărârile nr. 1 din 25 iulie 2011, respectiv nr. 3 din 22 februarie 2012.

Astfel auditorii publici externi au constatat că S.C. A. S.A., pentru activitatea serviciilor/birourilor din structura organizatorică, a angajat și decontat consultanță și servicii în condițiile în care activitatea acestora nu a fost externalizată, în cadrul entității funcționând servicii/birouri cu personal de specialitate încadrat cu atribuții corespunzătoare pentru desfășurarea activității.

Soluția instanței de fond care a admis în parte acțiunea reclamantei și a anulat actele contestate cu privire la măsura prevăzută la pct. II 6 din Decizie nu este împărtășită de instanța de control judiciar, cu următoarele mențiuni:

Critica ce vizează necompetența generală a Curții de Conturi a României, invocată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., este nefondată, organele de control ale Curții de Conturi stabilind măsurile cuprinse în actele administrative contestate fără să-și depășească competența prevăzută de actele normative ce-i reglementează activitatea.

Astfel, potrivit art. 21 lit. f) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, această autoritate are atribuții specifice în ceea ce privește verificările asupra situației, evoluției și modului de administrare a patrimoniului public și privat al statului, la societățile comerciale cu capital majoritar de stat.

Capitalul social al S.C. A. S.A. este deținut de S.C. B. S.A. în procent de 77,9999730% și de S.C. C. S.A., în procent de 22,0000270%, conform art. 7 al Actului Constitutiv.

În cadrul S.C. B. S.A., Statul Român este acționar unic.

Chiar dacă procentul de 77,9999730% este deținut de către o societate comercială, iar dispozițiile art. 23 lit. d) din Legea nr. 94/1992 se referă la "stat, unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile publice sau regiile autonome", împrejurarea că respectiva societate comercială are ca unic acționar Statul Român conduce la concluzia că autoritatea pârâtă este competentă să efectueze activități specifice de verificare cu privire la activitatea reclamantei.

Nefondată este și critica invocată de recurenta-reclamantă cu privire la soluția instanței de fond, referitoare la abaterea reținută în Decizia nr. 20/2013 pentru care a fost dispusă măsura prevăzută la pct. II 7.

În cadrul acestei măsuri s-a constatat de către auditorii publici externi că S.C. A. S.A. a angajat și decontat consultanță și servicii în condițiile în care activitatea acestria nu a fost externalizată, în cadrul entității funcționând servicii/birouri cu personal de specialitate încadrat cu atribuții corespunzătoare pentru desfășurarea activității. Astfel, au fost efectuate cheltuieli în sumă de 13.930.776 RON pentru servicii achiziționate în domeniile economic, juridic, resurse umane, comercial și consultanță de specialitate în aceleași domenii, în condițiile în care societatea avea angajat personal specializat în aceste domenii, cu atribuții corespunzătoare, stabilite prin Regulamentul de Organizare și Funcționare aprobat prin Hotărârile CA nr. 1 din 25 iulie 2011, respectiv nr. 3 din 22 februarie 2012.

Soluția instanței de fond, prin care a fost respinsă acțiunea reclamantei de anulare a acestei măsuri este legală și a fost dată cu aplicarea și interpretarea corectă a normelor de drept material.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, instanța de control judiciar reține că lipsa personalului nu poate constitui o justificare pentru angajarea unor cheltuieli suplimentare, atâta timp cât la data de 31.03.2012 existau 1216 persoane angajate, (aparat central + sucursale), dintre care: 14 persoane-resurse umane; 35 persoane-juridic; 14 persoane-patrimoniu, administrativ; 10 persoane-dezvoltare investiții și achiziții publice; 27 persoane - IT, telecomunicații; 7 persoane - management, calitate, mediu; 12 persoane - control; 6 persoane - audit intern; 9 persoane - prognoză; 97 persoane - comercial; 59 persoane - economic; 9 persoane - comunicare și relații publice.

Nici argumentul privind lipsa timpului necesar ca angajații reclamantei să se poată ocupa atât de activitățile curente cât și de activitatea de reorganizare nu poate fi reținut.

Prestațiile care au făcut obiectul contractelor reținute prin raportul de control nu aveau caracter complementar, personalul de specialitate al reclamantei având atribuții în toate domeniile de activitate, atribuții prevăzute în Regulamentul de Organizare și Funcționare aprobat de Consiliul de Administrație.

Caracterul de activitate curentă al serviciilor prestate în baza contractelor încheiate de reclamantă rezultă și din detalierea serviciilor și a tarifelor aferente, precum și din "rapoartele de activitate"atașate facturilor pentru justificarea serviciilor facturate, care coincid cu atribuțiile de serviciu ale personalului angajat, prevăzute în Regulamentul de Organizare și Funcționare al S.C. A. S.A..

În plus, nu s-a dovedit că încheierea contractelor respective se impunea, conform principiilor eficienței, eficacității și economicității având în vedere că reclamanta intră în sfera întreprinderilor publice astfel cum sunt definite de dispozițiile art. 2 pct. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 109/2011.

Pentru toate aceste considerente, reținând că măsura dispusă de autoritatea pârâtă, consemnată la pct. II 7 din decizia atacată, este legală, Înalta Curte apreciază că recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. este nefondat.

În ceea ce privește critica formulată de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României cu privire la soluția pronunțată de instanța de fond, referitoare la măsura prevăzută la pct. II 6 din Decizia nr. 20/2013, Înalta Curte reține următoarele:

În cadrul acestei măsuri s-a constatat de către auditorii publici externi că recurenta-reclamantă, în perioada 2011-decembrie 2012 a acordat în mod nelegal secretarilor tehnici ai Consiliului de Administrație și Adunării Generale a Acționarilor drepturi bănești în sumă totală de 75.272 RON, în condițiile în care, potrivit art. 129 alin. (5) din Legea nr. 31/1990 președintele AGA putea desemna, dintre angajații societății, unul sau mai mulți secretari tehnici, care să ia parte la executarea operațiunilor specifice, fără însă a prevedea și acordarea unor drepturi bănești suplimentare.

Abaterea a fost consemnată la pct. 5 în Raportul de control nr. x din 17 mai 2013, iar prin decizia nr. 20/2013,, la pct. II 6, în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 și ale pct. 174 din Regulament s-a dispus luarea măsurilor pentru respectarea dispozițiilor art. 129 din Legea nr. 31/1990 și extinderea verificărilor asupra drepturilor bănești acordate secretariatului AGA și al CA în perioada 2011-2012, în vederea identificării și a altor drepturi acordate nelegal, stabilirii prejudiciului și recuperării sumelor.

Soluția instanței de fond prin care a fost admisă în parte acțiunea și anulate actele administrative atacate, în ceea ce privește această măsură nu este împărtășită de instanța de control judiciar.

Dispozițiile art. 129 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 prevăd expres ca atribuțiile legate de întocmirea procesului-verbal și de verificare a îndeplinirii tuturor formalităților prevăzute de lege, pentru ținerea adunării generale, să fie supravegheate sau îndeplinite de un notar public, pe cheltuiala societății.

În cauză nu s-a apelat însă la serviciile unui notar public pentru a îndeplini formalitățile prevăzute de lege și de actul constitutiv pentru ținerea adunării generale, recurenta-reclamantă optând pentru aplicarea prevederilor art. 129 alin. (5)din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora președintele va putea desemna, dintre angajații societății, unul sau mai mulți secretari tehnici care să ia parte la executarea operațiunilor.

Pentru a putea beneficia de drepturile suplimentare, între secretarii tehnici ai AGA și CA și societatea reclamantă era necesar a fi încheiate contracte individuale de muncă, în conformitate cu dispozițiile art. 35 din Codul Muncii, remunerarea acestora doar în baza unei Hotărâri a Consiliului de Administrație fiind lipsită de temei legal.

În consecință, măsura dispusă prin pct. II 6 al Deciziei nr. 20/2013 este legală, astfel că potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul pârâtei Curtea de Conturi a României, va casa sentința recurată și, rejudecând cauza, va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva sentinței nr. 822 din 11 martie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând cauza:

Respinge acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 mai 2017.