ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1170/2015

Decizia nr. 1170/2015

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3054 din 14 octombrie 2013, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Societatea Comercială de Producere a Energiei Termice "A" SA în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și, în consecință:

- a anulat Încheierea nr. 50 din 13 iunie 2013 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul IV;

- a anulat, în parte, Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul IV, numai în ceea ce privește punctele 3 și măsura corelativă de la pct. II.4, pct. 8 și măsura corelativă de la pct. II. 4, și pct. 9 și măsura corelativă de la pct. II.8;

- a anulat, în parte, documentația ce a stat la baza deciziei contestate, respectiv Raportul de control privind pe reclamantă, înregistrat la pârâtă sub nr. x din 20 martie 2013, emis de Curtea de Conturi - Departamentul IV, Direcția 2, întocmit la data de 8 martie 2013, numai în ceea ce privește constatările pârâtei corelative punctelor anulate din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013;

- a suspendat, în parte, executarea Deciziei nr. 12 din 8 aprilie 2013 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul IV, numai în ceea ce privește punctele 3 și măsura corelativă de la pct. II.4, pct. 8 și măsura corelativă de la pct. II.4, și pct. 9 și măsura corelativă de la pct. II.8;

- a obligat pârâta la cheltuieli de judecată către reclamantă în sumă de 60 RON, reprezentând taxa judiciară de timbru, proporțional cu pretențiile admise.

1.2 Curtea de Apel București, secția a VIII-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea de ședință din data de 4 noiembrie 2013, a admis cererea formulată de reclamanta SC „A” SA, a dispus îndreptarea erorii materiale din minută, considerentele și dispozitivul Sentinței civile nr. 3054 din 14 octombrie 2013, în sensul că numărul raportului de control privind pe reclamantă, înregistrat la Curtea de Conturi este x din 20 martie 2013.

2.1. În memoriul de recurs, reclamanta a solicitat casarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în totalitate a cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 12 din 8 aprilie 2013, iar în subsidiar, în sensul suspendării următoarelor puncte și măsuri corelative:

- Pct. 5 și măsura corelativă de la pct. II.6;

- Pct. 7 și măsura corelativă de la pct. II.7.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată nu cuprinde motivele pentru care prima instanță a respins cererea de suspendare a executării punctelor și măsurilor corelative anterior arătate.

2.2. În memoriul de recurs, reclamanta a solicitat casarea în parte a sentinței, în sensul admiterii în totalitate a cererii de anulare, respectiv:

- al admiterii excepției tardivității comunicării Deciziei nr. 12 din 8 aprilie 2013 și, în consecință, al anulării în totalitate a acesteia;

- în subsidiar, al anulării și pct. 5 și măsurii corelative de la pct. II.6, pct. 7 și măsurii corelative de la pct. II.7., precum și a Raportului de control nr. x din 20 martie 2013 emis de Curtea de Conturi - Departamentul IV, Direcția 2, în ceea ce privește constatările corelative acestor puncte.

- acordării cheltuielilor de judecată.

În motivarea căii de atac, încadrată în drept în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a susținut faptul că sentința contestată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material și cu încălcarea acestora.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

2.2.1. Referitor la pct. 5 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 și la măsura corelativă de la pct. II.6.

(i) În legătură cu acordarea indemnizațiilor membrilor Adunării Generale a Acționarilor (AGA) și ai Consiliului de Administrație (CA), prima instanță a considerat în mod eronat că „apărările reclamantei analizate la acest punct sunt neîntemeiate.”

Soluția pronunțată pe acest aspect este dată cu aplicarea greșită a următoarelor dispoziții legale:

- art. 13, art. 15 alin. (5) lit. i) din H.G. nr. 627/2000 privind reorganizarea C. SA;

- art. 204 alin. (1), (4), (5) din Legea societăților comerciale nr. 31/1990, modificată prin art. I pct. 47 din O.U.G. nr. 82/2007;

- Legea nr. 90/2001 privind organizarea și funcționarea Guvernului României și a ministerelor, cu modificările și completările ulterioare;

- art. 9 alin. (4), art. 46 alin. (3) din H.G. nr. 1.634/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri;

- În baza Ordinului MECMA nr. 49 din 6 ianuarie 2011, a fost emisă Hotărârea AGA nr. 3 din 13 ianuarie 2011 care, la art. 2, a prevăzut că indemnizația de ședință pentru membrii AGA, CA și pentru cenzori care reprezintă interesele MECMA la SC "A" SA se menține în cuantum de 1% din salariul directorului general.

Cu toate ca Ordinul MECMA nr. 49/2011 a fost abrogat prin Ordinul MECMA 225 din 8 februarie 2011, art. 2 din Hotărârea AGA nr. 3 din 13 ianuarie 2011 a rămas în vigoare, deoarece, prin același art. 3 din Hotărârea AGA nr. 9 din 25 februarie 2011, Consiliul de Administrație și conducerea executivă au fost mandatate să întreprindă măsurile necesare pentru punerea în aplicare a O.U.G. nr. 3 din 28 ianuarie 2011.

Acest ultim act normativ se referă la o indemnizație de 1% pentru reprezentanții statului sau ai unităților administrativ-teritoriale în organele de conducere sau de control ale operatorilor economici.

Cu toate ca actele normative sus-menționate se referă la o indemnizație, fără alte precizări, de tipul indemnizație pentru toată perioada mandatului, indemnizație lunară, indemnizație pe an, indemnizație de ședință etc., auditorii publici externi și Curtea de Apel București au interpretat legislația în vigoare prin faptul că trebuia acordată o indemnizație de 1% lunară pentru membrii CA și AGA, în condițiile în care în legislația sus-menționată nu apare sub nici o formă cuvântul „lunară" sau cuvintele „pe lună".

Recurenta a precizat că este eronată constatarea primei instanțe în sensul că modificarea Statutului său se putea face doar prin emiterea hotărârii de guvern.

Statutul SC „A" SA a fost doar publicat ca anexă la H.G. nr. 627/2000, însă, în cuprinsul acestuia s-a precizat faptul că AGA are competența să modifice orice prevedere din statut, după obținerea unui mandat din partea acționarului, mandat care se acordă membrilor AGA prin Ordin emis de ministrul de resort, respectiv Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri.

Ca atare, Statutul SC „A" SA a fost modificat prin Ordinul nr. 49/2011 emis de Ministrul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, în baza și în executarea Legii nr. 31/1990 și a H.G. nr. 627/2000.

SC „A" SA a depus la ONRC hotărârea AGA nr. 3/2011, respectiv Statutul actualizat, în vederea publicării în M. Of., Partea a IV-a.

În consecință, nu se poate reține că Societatea nu a respectat prevederile legale în vigoare prin punerea în aplicare a art. 2 din Hotărârea AGA nr. 3 din 28 ianuarie 2011, în sensul acordării membrilor CA și AGA a unei indemnizații de ședință (și nu lunare) de 1% din salariul directorului general și nu poate fi vorba de existența vreunui prejudiciu în acest caz.

(ii) Referitor la acordarea indemnizațiilor secretarului AGA și ai CA

Soluția pronunțată pe acest aspect este dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 31/1990; art. 64 din O.U.G. nr. 109/2011; art. 2 din O.U.G. nr. 3/2011; art. 256 alin. (1) C. muncii.

Hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 374 și art. 386 C. com.

2.2.2. Referitor la pct. 7 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 și la măsura corelativă de la pct. II.7.

Este eronată concluzia primei instanțe în sensul că, pentru facturile acceptate la plată de către recurentă, facturi emise în baza Contractului de lucrări nr. 167/2009, nu au fost prezentate documente care să ateste execuția lucrărilor aferente.

În acest contract erau incluse și activitățile de proiectare, motiv pentru care era imposibil să se stabilească de la faza licitației și contractării cantitățile de lucrări necesare.

De aceea, contractul prevedea foarte clar modalitatea în care se va face plata lucrărilor în funcție de finalizarea diferitelor „faze determinate” ale investiției.

În această situație, este evident că, pentru plata aferentă elaborării proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, documentul constatator care atestă finalizarea în bune condiții a acestor poziții era Avizul Consiliului Tehnico-Economic al Termoelectricii, care, conform regulamentului specific, reprezintă și actul oficial de recepție al respectivelor lucrări de proiectare.

Pentru celelalte faze determinante la a căror finalizare trebuia efectuată o nouă plată din contract, s-au întocmit acte doveditoare privind finalizarea respectivelor lucrări semnate de persoanele responsabile din Sucursala Electrocentrale Paroșeni și SC „A” SA.

De asemenea, pentru toate plățile efectuate în acest contract facturile erau verificate și semnate pentru „certificat în privința realității, regularității și legalității" și, respectiv, pentru „bun de plată" de către persoanele responsabile numite prin decizie internă.

Ca atare, atât în derularea acestui contract cât și a tuturor celorlalte contracte, au fost respectate în totalitate prevederile Ordinului MFP privind metodologia referitoare la exercitare controlului preventiv.

Curtea de Conturi nu a prezentat dovezi din care să rezulte că lucrarea nu s-a realizat la termen și în condițiile de calitate stipulate în contract pentru a se putea trage concluzia că SC „A” SA a făcut plăți fără documente justificative.

2.2.3. Referitor la excepția tardivității comunicării Deciziei nr. 12 din 8 aprilie 2013

Soluția pronunțată pe acest aspect este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor pct. 162 lit. b) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010.

Raportul de control a fost înregistrat la societate la data de 8 martie 2013, iar Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 a fost depusă la poștă la data de 11 aprilie 2013, cu depășirea termenului de 30 de zile „de valorificare” a constatărilor înscrise în raportul de control.

Odată depășit acest termen, Curtea de Conturi a decăzut din dreptul de a mai contrage societatea să execute Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013.

Recurenta consideră că, în situația dată, sunt aplicabile prevederile art. 2500 alin. (1), art. 2545 alin. (2) și art. 2547 C. civ. în vigoare.

În recursul său, pârâta a solicitat casarea sentinței, pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs au fost formulate de către recurentă critici de nelegalitate cu privire la hotărârea judecătorească atacată ce vor fi prezentate în continuare.

3.1. Soluția pronunțată pe cererea de suspendare este dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, întrucât, pe de o parte, aceasta nu se putea dispune decât în privința măsurilor ce au fost contestate, iar pe de altă parte, reclamanta nu a demonstrat prin argumentele invocate în cauză întrunirea, cumulativă, a celor două condiții, prevăzute în mod expres de prevederile legale menționate.

3.2. Referitor la Punctul 3 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 și la măsura corelativă de la pct. II.4.

Prima instanță nu a ținut seama de următoarele aspecte, probate cu înscrisurile depuse la dosar:

- SC „A” SA a încheiat Actul adițional nr. 1 numai cu avizul Consiliului de Administrație al societății, care, prin Hotărârea nr. 25 din 15 noiembrie 2012 „mandatează conducerea executivă a SC „A” SA pentru negocierea și semnarea actului adițional", în condițiile în care, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 26/2012, entitatea avea angajat personal de specialitate juridică, iar pentru serviciile juridice obținute în baza acestui act, nu a avut aprobarea reprezentanților statului în organele de conducere ale acestora, mandatați de către ordonatorul principal de credite coordonator (MECMA);

- SC „A” SA a acceptat la plată facturi în sumă totală de 83.474 RON emise în executarea Contractului de asistență juridică nr. x/2012 fără a avea la bază documente justificative care să ateste prestarea serviciilor contractate de asistență juridică și reprezentare, redactare acte și depunere acte în vederea aprobării procedurii de reorganizare prin divizare și înființarea SC "B.” SA, respectiv „documente redactate în vederea aprobării procesului de reorganizare a Societății Comerciale de Producere a Energiei Electrice și Termice "A" SA, rapoarte scrise (conform ofertei de consultanță juridică și financiară);

- SC „A” SA a acceptat la plată factura din 22 noiembrie 2012, în sumă de 43.048,3 RON, emisă în baza Actului adițional nr. 1 din 22 noiembrie 2012, fără a avea la bază documente care să justifice prestarea serviciilor facturate;

- Adunarea Generală a Acționarilor a SC „A” SA a aprobat achiziția de servicii de asistență juridică și reprezentare în condițiile în care societatea avea angajat personal de specialitate juridică și nu exista nicio dovadă în sensul că acesta nu avea competența să rezolve chestiunile ce au format obiectul contractului analizat;

- rapoartele de lucru aferente contractului au fost depuse după momentul efectuării plăților, respectiv în anul 2013.

3.3. Referitor la pct. 8 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 și la măsura corelativă de la pct. II.4.

La pronunțarea soluției, instanța de fond nu a ținut seama de faptul că reclamanta nu a respectat prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999.

3.4. Referitor la pct. 9 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 și la măsura corelativă de la pct. II.8.

Curtea de apel nu a avut în vedere faptul că, prin neaducerea în totalitate la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 3 din 25 septembrie 2010, reclamanta a încălcat prevederile pct. 32 lit. d) și g) din RODAS.

3.5. Referitor la acordarea cheltuielilor de judecată.

În speță, nu sunt incidente dispozițiile art. 274 alin. (1) C. proc. civ., întrucât intimata nu poate fi considerată „o parte care cade în pretenții”, în condițiile în care litigiul s-a născut din exercitarea atribuțiilor specifice acestei autorități publice care constă în garantarea legalității cheltuirii banului public.

Recurenta-intimată Curtea de Conturi a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea recursurilor declarate de recurenta-reclamantă, ca nefondate, pentru argumentele prezentate la dosar ICCJ.

În cauză a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea de ședință din data de 5 noiembrie 2014, recursul a fost admis în principiu, în baza dispozițiilor art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de părți, a apărărilor expuse în întâmpinarea recurentei-intimate, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de reclamantă în ceea ce privește acțiunea în anulare este nefondat, că recursul declarat de reclamantă în ceea ce privește cererea de suspendare este rămas fără obiect, iar recursul formulat de pârâtă este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanșat de recurenta-reclamantă Societatea Comercială de Producere a Energiei Termice „A” SA are ca obiect verificarea legalității Raportului de control din 8 martie 2013, înregistrat la pârâtă sub nr. x din 20 martie 2013, Deciziei nr. 12 din 8 aprilie 2013 și Încheierii nr. 50 din 13 iunie 2013, acte emise de Curtea de Conturi - Departamentul IV.

Prima instanță a admis în parte acțiunea, așa cum s-a arătat la pct. 1 din decizia de față.

Motivele de recurs prezentate la pct. 2.2 al acestei decizii coincid cu motivele de nelegalitate expuse de parte în contestația administrativă și în cadrul acțiunii judiciare.

Motivele de recurs nominalizate la pct. 3.2 - 3.4 al acestei decizii sunt similare cu argumentele precizate în actele administrative deduse judecății de către recurenta-pârâtă.

Înalta Curte împărtășește doar parțial dezlegările primei instanțe, după cum se va arăta în cele ce urmează.

6.1. Referitor la excepția tardivității comunicării Deciziei nr. 12 din 8 aprilie 2013

Recurenta-reclamantă susține faptul că Raportul de control încheiat de echipa de auditori publici externi din cadrul Departamentului IV al Curții de Conturi a fost înregistrat la societate în data de 8 martie 2013, iar Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013, comunicată cu Adresa nr. IV/40.202 din 9 aprilie 2013 și înregistrată la societate sub nr. 2057 din 12 aprilie 2013, a fost depusă la poștă în data de 11 aprilie 2013, cu depășirea termenului de 30 de zile de „valorificare” a constatărilor înscrise în raportul de control, termen reglementat de dispozițiile art. 162 lit. b) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010.

Pe cale de consecință, recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a decăzut la data de 10 aprilie 2013 din dreptul de a valorifica constatările din Raportul de control prin comunicarea Deciziei nr. 12 din 8 aprilie 2013 abia la data de 12 aprilie 2013.

Potrivit dispoziției normative anterior arătate:

”În termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data înregistrării actului de control la entitatea verificată sau de la data confirmării de primire a acestuia, când raportul de control a fost transmis prin poștă, directorul din cadrul departamentului/directorul adjunct al camerei de conturi, după caz, întocmește:

a) proiectul deciziei;

b) proiectele adreselor, după caz, către departamentul coordonator al acțiunii, în cazul în care în raportul de control s-au consemnat:

(i) fapte pentru care există indicii că au fost săvârșite cu încălcarea legii penale;

(ii) fapte cauzatoare de prejudicii importante sau abateri grave cu caracter financiar.

Raportul de control încheiat de către auditorii publici externi, împreună cu cele două note mai sus menționate și proiectele documentelor de valorificare, se înaintează șefului de departament/directorului camerei de conturi.”

Conform pct. 180 din Regulament, ”Proiectul deciziei”, întocmit în termenul de 30 de zile, este examinat de către șeful de departament, care, după caz, îl completează, modifică, semnează și remite spre executare conducerii entității verificate, fără a avea prevăzut vreun termen în acest sens.

În consecință, Înalta Curte apreciază că este corectă interpretarea realizată de prima instanță dispozițiilor normative anterior nominalizate, în sensul că termenul de 30 zile calendaristice de la data înregistrării actului de control la entitatea verificată sau de la data confirmării de primire a acestuia, este, în realitate, termenul de întocmire al proiectului de decizie și de înaintare a acestuia șefului de departament - consilier de conturi - și nu reprezintă termenul de emitere a Deciziei sau ”termenul comunicării Deciziei”.

În fine, pe aspectul analizat, Înalta Curte reține că prevederile art. 2500 alin. (1), art. 2545 alin. (2) și art. 2547 C. civ. în vigoare, nominalizate de recurenta-reclamantă, nu au nicio relevanță juridică.

6.2. Referitor la pct. 3 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 emisă de Curtea de Conturi, Departamentul IV - ce consemnează „nerespectarea dispozițiilor legale privind încheierea contractelor de asistență juridică” de către SC „A” SA - și la măsura corelativă de la pct. II.4 dispusă pentru înlăturarea acestei abateri de la legalitate și regularitate, respectiv răspunsul Curții din Încheierea nr. 50 din 13 iunie 2013.

În concret, la pct. II.4 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013, s-a dispus în sarcina conducerii recurentei-reclamante:

”.. va dispune măsuri și va urmări intrarea în legalitate privind„ achiziția de servicii juridice și justificarea prestării efective a acestora”, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte normative, art. 1 alin. (3), ale H.G. nr. 44/2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pct. 48, și ale O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventive, art. 5 alin. (1).

Totodată, se vor dispune măsuri pentru extinderea verificărilor (atât la nivel central, precum și la nivelul sucursalelor) asupra tuturor serviciilor juridice achiziționate și decontate în perioada 2010 - 2012, în vederea identificării și a altor cazuri de servicii achiziționate în mod nelegal și/sau nejustificate în condițiile legii, a stabilirii întinderii prejudiciului produs ca urmare a plăților efectuate pentru servicii juridice achiziționate în mod nelegal și/sau nejustificate în condițiile legii, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate) în condițiile legii, corectarea rezultatelor contabile înregistrate, determinarea eventualelor diferențe cuvenite bugetului de stat și virarea acestora pe destinațiile legale inclusiv accesoriile aferente (Termen: 30 august 2013)”.

Situația de fapt reținută de instanța de fond este următoarea:

În baza Ordinului Ministrului Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri nr. 1485 din 7 august 2012, emis ca urmare a apariției O.U.G. nr. 26/2012, reprezentanții statului în Adunarea Generală a Acționarilor SC "B." SA au fost împuterniciți să aprobe „achiziționarea de către SC "B." SA, în condițiile legii, de servicii juridice de asistență juridică și reprezentare, în vederea îndeplinirii tuturor formalităților de divizare a SC "B." SA și înființarea SC "B." SA la Oficiul Național al Registrului Comerțului București, respectiv la Tribunalul București/Curtea de Apel București”.

În baza mandatului primit, A.G.A. a adoptat hotărârea nr. 22 din 8 august 2012, prin care a aprobat achiziționarea de servicii juridice.

SC „A” SA și Cabinetul de avocat “G” au încheiat Contractul de asistență juridică din 24 august 2012 ce are ca obiect „asistență, reprezentare, redactare acte și depunere acte în vederea aprobării procedurii de reorganizare prin divizare și înființarea SC "B." SA.”

Recurenta-reclamantă a arătat că, în timpul derulării contractului, au apărut chestiuni incidentale ce nu au fost identificate la momentul semnării contractului, motiv pentru care nu au făcut obiectul acestuia, dar aflate în strânsă legătură cu divizarea societății, nesoluționarea acestora făcând nerealizabilă finalizarea procedurii divizării și, prin urmare, încălcarea angajamentelor asumate de către Guvernul României față de Fondul Monetar Internațional.

În opinia primei instanțe, problemele de natură juridică identificate, și anume, lipsa cadastrului și a intabulării dreptului de proprietate asupra clădirii din bd-ul L.T. sector 2, clădire care, conform proiectului de divizare, face parte din capitalul social al noii societăți, opozițiile la divizare formulate de creditorii SC "C." SRL și SC "D." SA, precum și problemele de natură fiscală ridicate de structura capitalului social al noii societăți și transferul patrimonial între societățile în cauză în cadrul divizării, exced, într-adevăr, obiectului contractului de asistență juridică inițial, dar se încadrează în mandatul dat de M.RM.A., prin Ordinul 1485 din 7 august 2012, care prevede achiziționarea de servicii juridice în vederea îndeplinirii tuturor formalităților de divizare.

Astfel, Consiliul de Administrație a hotărât la data de 15 noiembrie 2012 încheierea Actului adițional nr. 1 la Contractul de asistență juridică din 24 august 2012 (având la bază Ordinul M.RM.A. nr. 1485 din 7 august 2012, precum și Hotărârea AGA nr. 22 din 8 august 2012, act adițional ce completează obiectul contractului de asistență juridică cu următoarele servicii juridice:

- întocmirea cadastrului și îndeplinirea operațiunilor de publicitate imobiliară cu privire la imobilul situat în B-dul L.T. sector 2;

- consultanță cu privire la problemele de natură fiscală ridicate de structura capitalului social al SC "B." SA, precum și la transferul patrimonial între societăți în cadrul divizării;

- asistență juridică și reprezentare în fața instanțelor competente în dosarele având ca obiect opoziție la divizare formulate de creditorii SC "C." SRL și SC "D." SA.

Ulterior datei de 15 noiembrie 2012, au mai apărut următoarele probleme juridice care făceau imposibilă finalizarea procedurii de divizare: instituirea de sechestre pe acțiunile deținute de SC „A” SA la SC „E.” SA, instituirea sechestrului asupra unor bunuri imobile și demararea negocierilor cu creditorii pentru ridicarea acestora, dificultăți în obținerea avizelor, autorizațiilor și licențelor necesare bunei funcționări a noii societăți care urma a se înființa (SC "B.” SA), motiv pentru care Consiliul de Administrație al recurentei a aprobat, prin Hotărârea nr. 2 din 4 februarie 2013, încheierea Actului adițional nr. 2 la Contractul de asistență juridică din 24 august 2012.

Înalta Curte nu poate împărtăși opinia exprimată de judecătorul fondului cu privire la necesitatea încheierii celor două acte adiționale la Contractul de asistență juridică din 24 august 2012.

Chestiunile incidentale invocate de recurenta-reclamantă drept argumente pentru semnarea celor două acte adiționale trebuiau rezolvate în baza contractului inițial încheiat de părți.

La selectarea firmei de avocatură s-a avut în vedere oferta financiară declarată cea mai avantajoasă de către comisia de analiză și evaluare a ofertelor. Onorariul convenit de părți a fost în cuantum de 19.000 Euro, plătibil în două tranșe: tranșa I în 10 zile de la semnare și tranșa II în 30 zile de la semnare. Prin Actul adițional nr. 1, onorariul s-a majorat cu suma de 9.500 euro, iar prin Actul adițional nr. 2, onorariul s-a majorat cu suma de 9.500 euro, valoarea contractului de asistență juridică devenind astfel 38.000 euro. Dacă această sumă ar fi fost indicată în oferta inițială făcută de Cabinetul de avocat “G” în mod cert nu ar mai fi fost apreciată ca fiind cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

Instanța de fond a mai menționat faptul că, în speța dată, sunt incidente prevederile art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 26/2012, ce permit ”în situații temeinic justificate”, achiziționarea de servicii juridice. Recurenta-reclamantă a indicat motivele pentru care a făcut opțiunea analizată, iar partea adversă nu le-a combătut.

Nici această apreciere nu poate fi primită de instanța de control judiciar.

În primul rând, este de observat faptul că recurenta-pârâtă a combătut motivele invocate de recurenta-reclamantă, arătând că Adunarea Generală a Acționarilor din SC „A” SA a aprobat achiziția de servicii de asistență juridică și reprezentare în condițiile în care societatea avea angajat personal de specialitate juridică și nu exista nicio dovadă în sensul că acesta nu avea competența să rezolve chestiunile ce au format obiectul contractului analizat.

În al doilea rând, în mod indiscutabil, chiar dacă erau angajați doar doi consilieri juridici în cadrul biroului juridic al societății în luna iulie 2012, aceștia puteau rezolva măcar o parte din problemele juridice generate de procedura de reorganizare prin divizare și înființarea SC "B." SA.”

În altă ordine de idei, judecătorul fondului a considerat că au fost respectate prevederile pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în condițiile în care, pe de o parte, recurenta-pârâtă a recunoscut existența rapoartelor de lucru elaborate în justificarea serviciilor prevăzute în Contractul de asistență juridică din 24 august 2012 și în Actul adițional nr. 1 din 22 noiembrie 2012, iar pe de altă parte, proba serviciilor se poate efectua și prin „orice alte materiale corespunzătoare”, sintagmă care include analiză, discuții, întâlniri cu prestatorul serviciilor juridice, activități fără de care nu s-ar fi putut îndeplini serviciul contractat.

Înalta Curte apreciază prima instanță nu a aplicat corect norma aflată în discuție.

Potrivit dispozițiilor pct. 48 din Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract încheiat de părți; justificarea prestării efective a serviciilor se efectuează prin: situații de lucrări, procese-verbale, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piață sau orice alte materiale corespunzătoare.

Or, în speța de față, la momentul efectuării plăților (respectiv în data de 18 septembrie 2012 - tranșa I, în sumă de 44.816 RON, în data de 10 octombrie 2012 - tranșa II, în sumă de 40.658 RON, și în data de 10 ianuarie 2013, suma de 43.048,3 RON aferentă Actului adițional nr. 1/2012), nu au fost prezentate astfel de documente care să justifice prestarea efectivă a serviciilor și nici „alte materiale corespunzătoare" care să dovedească că au avut loc „analize, discuții, întâlniri cu prestatorul serviciilor juridice".

Ulterior efectuării plăților, respectiv în anul 2013, au fost înregistrate la SC „A” SA, sub nr. 1515 din 7 martie 2013, nr. 1514 din 7 martie 2013 și nr. 1376 din 28 februarie 2013 (cu 5 luni și, respectiv, 3 luni întârziere), „Rapoartele de lucru" elaborate în justificarea serviciilor prevăzute în Contractul de asistență juridică din 24 august 2012 și în Actul adițional nr. 1 din 22 noiembrie 2012.

Ca atare, în raport de aspectele anterior prezentate, Înalta Curte reține că este fondată critica recurentei-pârâte prezentată la pct. 3.2 din decizia de față.

6.3. Referitor la Punctul 8 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 emisă de Curtea de Conturi, Departamentul IV - ce consemnează „efectuarea de cheltuieli neeconomicoase în sumă de 69.853 RON” de către SC „A” SA - și la măsura corelativă de la pct. II.4 dispusă pentru înlăturarea acestei abateri de la legalitate și regularitate, respectiv răspunsul Curții din Încheierea nr. 50 din 13 iunie 2013.

În Raportul de control din 8 martie 2013 s-a consemnat nerespectarea principiului economicității în administrarea patrimoniului prin efectuarea de cheltuieli neeconomicoase.

Auditorii publici externi au constatat faptul că SC „A” SA, fără a avea în vedere împrejurarea că la începutul anului 2011 înregistra o pierdere cumulată de 2.720.851.222 RON și se afla într-un program de restructurare a personalului care impunea costuri suplimentare, a încheiat 2 contracte, cu 2 case de avocatură, pentru același serviciu juridic, respectiv ”emiterea unei opinii legale privind operațiunea de dare în plată CET Iernut către "F.", cu toate că această procedură era reglementată prin O.U.G. nr. 84/2011.

Pe cale de consecință, societatea verificată nu a respectat prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventiv.

Prima instanță a apreciat că aspectele reținute de auditorii publici și măsurile dispuse prin actele contestate în cauză sunt nelegale pentru următoarele argumente:

O.U.G. nr. 84/2011 reglementează procedura stingerii obligațiilor fiscale ale unor operatori economici, însă aceasta nu înseamnă că reclamantei îi era strict interzisă posibilitatea apelării la o opinie sau la mai multe opinii juridice. Aceasta împrejurare ține, de fapt, de marja de apreciere, pe criterii de oportunitate, lăsată la latitudinea reclamantei care optează cu privire la modalitatea cea mai eficientă pentru a-și satisface interesul juridic.

Curtea de apel a precizat că, în baza actului normativ anterior nominalizat, SC „A” SA a transmis în proprietatea privată a statului 92,04% din acțiunile deținute la SC „E.” SA la data de 15 decembrie 2011.

Reclamanta a motivat (fără a fi combătută de partea adversă, sub acest aspect), că, în condițiile în care societatea nu mai deținea decât 7,96% din acțiuni la SC „E.” SA, iar de la încheierea Memorandumului nr. 3038 din 21 octombrie 2010 elaborat de către Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și aprobat de Guvernul României a trecut un termen de doi ani, operațiunea de dare în plată a CTE Iernut și de stingere a datoriilor societății către creditorul SNGN "F." SA a ridicat probleme de natură juridică foarte complexe.

În scopul luării unei decizii legale, conducerea executivă a societății a apreciat că este oportun să existe două opinii de la două societăți de avocatură specializate, pentru următoarele spețe:

În baza celor două opinii, conducerea societății reclamante a finalizat operațiunile de dare în plată atât a CTE Iernut, cât și a acțiunilor deținute de SC „A” SA la filialele sale (Electrocentrale Paroșeni, Deva și București), prin care s-a stins în mare parte datoria SC „A” SA către SNGN "F." SA (115.311.484 RON din totalul de aproximativ 220 milioane RON pretins de "F.") și în totalitate obligațiile fiscale administrate de Ministerul Finanțelor Publice, prin ANAF.

Reclamanta a arătat că operațiunea de dare în plată a unui număr de 97.798.702 acțiuni, ca urmare a corectei aplicări a O.U.G. nr. 84/2011, a condus la încheierea exercițiului financiar al anului 2011 cu un profit brut în sumă de 1.597.112.000 ROL, prin obținerea unor venituri în sumă de 3.162.550.593 ROL.

Recurenta-pârâtă a susținut că aspectele semnalate de auditorii publici corespund realității și că, procedând astfel, recurenta-reclamantă a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999.

Înalta Curte apreciază că este fondată critica recurentei-pârâte, în raport de argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 2 lit. h) din Legea nr. 94/1992, respectarea principiului economicității presupune minimizarea costului resurselor alocate pentru atingerea rezultatelor estimate ale unei activități, cu menținerea calității corespunzătoare a acestor rezultate.

În cauza de față, în baza Hotărârii nr. 23 din 14 octombrie 2011, Consiliul de Administrație al SC „A” SA a solicitat conducerii sale executive și SC „E.” SA să prezinte o opinie juridică în legătură cu operațiunea de dare în plată a CET Iernut care să aibă în vedere prevederile O.U.G. nr. 84/2011.

În Raportul de necesitate și oportunitate nr. 13806/06 decembrie 2011 aprobat de directorul general al SC „A” SA, la pct. 4 - valoarea estimată a achiziției - ”s-a considerat justificată încheierea în regim de urgență a două contracte cu două firme:

G&H

și "I".

În consecință, în data de 2 decembrie 2011 a fost încheiată Scrisoarea de angajament - servicii juridice nr. L980 din 2 decembrie 2011 cu „J

G&H

”, având ca obiect „redactarea unei opinii juridice privind efectele juridice asupra A a operațiunii de dare în plată a activului CTE Iernut (aparținând Electrocentrale) către "F.”, un onorariu fix în cuantum de 25.000 RON (inclusiv TVA) și un termen de prestare a serviciului de 5 zile.

În afara termenului stabilit de 5 zile, respectiv în data de 20 decembrie 2012, a fost transmisă către SC „A” SA opinia juridică elaborată de „J

G&H

”.

Pentru aceste servicii, a fost acceptată la plată factura din 18 ianuarie 2012 în valoare de 25.000 RON, ce a fost achitată cu OP nr. 401 din 6 martie 2012 .

Așadar, cu privire la acest contract, Înalta Curte reține, pe de o parte, faptul că scrisoarea de angajament a fost încheiată la data de 2 decembrie 2011, înainte de aprobarea Raportului de necesitate și oportunitate nr. 13806 din 6 decembrie 2011, iar pe de altă parte, că nu a fost respectată cerința urgenței, în condițiile în care opinia juridică nu a fost redactată în termenul de 5 zile prevăzut în acordul părților.

În data de 6 decembrie 2011, SC „A” SA a încheiat Scrisoarea de angajament nr. 0043 cu "I" și Asociații SPARL”, având ca obiect „elaborarea, redatarea și revizuirea unei opinii legale asupra operațiunii de dare în plată dintre SC „A” SA, SC „E.” SA, pe de o parte, și SNGN "F." SA, pe de altă parte”, iar onorariul a fost stabilit la suma de 24.800 RON (inclusiv TVA).

Opinia legală elaborată de "I" și Asociații SPARL”, a fost transmisă sub forma unui memorandum în data de 20 decembrie 2011, având ca subiect „opinie juridică referitoare la stingerea datoriilor "A" SA și ale "E" SA față de "F.”

Această opinie a fost prezentată în ședința Consiliului de Administrație al SC „A” SA din data de 22 decembrie 2011. Prin Hotărârea Consiliului de Administrație nr. 32 din 22 decembrie 2011, acesta „ia act de prezentarea opiniei juridice făcută de Casa de Avocatură "I" (..) și solicită Casei de Avocatură "I" să completeze opinia juridică cu aspectele prezentate în timpul ședinței Consiliului de Administrație.”

Ulterior, în data de 17 ianuarie 2012, au fost transmise „Completări ale memorandumului din data de 20 decembrie 2011, referitor la darea în plată a CTE Iernut către F.”

Pentru aceste servicii, a fost acceptată la plată factura 2989 din 20 decembrie 2011 ce a fost achitată cu OP. nr. 119 din 23 ianuarie 2012.

Înalta Curte constată că, și în cazul acestui contract, nu a fost respectată cerința urgenței, în condițiile în care opinia juridică nu a fost redactată în termenul de 5 zile prevăzut în acordul părților.

Ca atare, utilitatea acestor opinii juridice nu poate fi justificată de către recurenta-reclamantă, având în vedere că nu a fost respectat termenul stabilit chiar de aceasta.

Mai mult decât atât, instanța de control judiciar apreciază că nu era necesar să se încheie, pentru același serviciu juridic, două contracte, cu două case de avocatură, în condițiile în care, prin O.U.G. nr. 84/2011, s-a prevăzut atât modalitatea de stingere a obligațiilor fiscale prin darea în plată a unor bunuri, cât și debitorii și numărul titlurilor de participare aprobat pentru transfer.

În plus, profitul brut obținut la încheierea exercițiului financiar al anului 2011 a rezultat din valoarea celor 97.798.702 acțiuni, iar nu din valorificarea unor opinii juridice ce nu au fost redactate în termenul convenit.

Ca atare, recurenta-reclamantă - în calitate de entitate publică, în sensul art. 2 lit. m) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările și completările ulterioare - a încălcat prevederile art. 5 alin. (1) din acest act normativ, conform cărora ”persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligația să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public.”

6.4. Referitor la pct. 5 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 emisă de Curtea de Conturi, Departamentul IV - ce consemnează „nerespectarea dispozițiilor legale privind acordarea drepturilor de natură salarială”. - și la măsura corelativă de la pct. II.6 dispusă pentru înlăturarea acestei abateri de la legalitate și regularitate, respectiv răspunsul Curții din Încheierea nr. 50 din 13 iunie 2013.

În concret, la pct. II.6 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013, s-a stabilit în sarcina conducerii recurentei-reclamante să adopte măsuri pentru intrarea în legalitate în legătură cu „acordarea drepturilor de natură salarială” cuvenite „membrilor adunării generale a acționarilor și consiliului de administrație, precum și secretarului adunării generale a acționarilor și al consiliului de administrație”, în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 3/2011 privind măsuri economice pe anul 2011 la nivelul unor operatori economici, art. 2, ale O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, art. 64 și ale Legii nr. 53/2003, Codul muncii, art. 256 alin. (1) .

- (..) extinderea verificărilor asupra tuturor drepturilor de natură salarială acordate membrilor adunării generale a acționarilor și consiliului de administrație, secretarului adunării generale a acționarilor și al consiliului de administrație, în perioada 2010 - 2012, în vederea identificării și a altor drepturi acordate în mod nelegal, a stabilirii întinderii prejudiciului produs ca urmare a plăților efectuate pentru drepturi acordate în mod nelegal, înregistrarea în contabilitate a sumelor stabilite, recuperarea acestora (inclusiv a beneficiilor nerealizate) în condițiile legii, precum și regularizarea cu bugetul statului a sumelor virate în plus (reprezentând: impozit pe venitul salarial și contribuții datorate de angajat și angajator), corectarea rezultatelor contabile înregistrate, determinarea eventualelor diferențe cuvenite bugetului de stat și virarea acestora pe destinațiile legale inclusiv accesoriile aferente (Termen: 30 august 2013)”.

La pct. 5.1. din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013, s-a reținut faptul că SC „A” SA, în perioada ianuarie 2011 - decembrie 2012, a acordat în mod nelegal indemnizații pentru fiecare ședință membrilor AGA și CA, ceea ce a condus la acordarea de drepturi bănești peste nivelul indemnizației legale, cu suma totală brută de 17.758 RON (13.711 RON net) din care: 7.813 RON - indemnizație brută (5.021 RON netă) a fost acordată membrilor AGA și 9.945 RON - indemnizație brută (8.660 RON netă) a fost acordată membrilor CA a SC „A” SA.

Acordarea acestor drepturi s-a efectuat pentru fiecare ședință, în baza Hotărârii AGA nr. 3 din 13 ianuarie 2011, emisă cu încălcarea prevederilor Statutului SC „A” SA, aprobat prin H.G. nr. 627/2000, potrivit căruia nivelul renumerației cuvenite membrilor consiliului de administrație este lunar.

Prima instanță a confirmat soluția administrativă dispusă, reținând, în esență, următoarele argumente:

- modificările la Statutul SC „A” SA din anul 2011 nu au fost publicate în M. Of.;

- Ordinul nr. 49/2011 emis de Ministrul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri contravine Statutului SC „A” SA;

- O.U.G. nr. 3/2011 nu era în vigoare la data emiterii Ordinului nr. 49/2011 (6 ianuarie 2011); art. 2 din ordonanță menționează faptul că, până la data de 31 decembrie 2011, sunt aplicabile prevederile O.U.G. nr. 79/2008, care precizează că indemnizația este lunară.

Înalta Curte apreciază că această concluzie este corectă, iar criticile recurentei-reclamante de la pct. 2.2.1 din decizia de față sunt nefondate.

În Statutul SC „A” SA, aprobat prin H.G. nr. 627/2000, se precizează că nivelul renumerației cuvenite membrilor consiliului de administrație este lunar.

Conform art. 204 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

”(1) Actul constitutiv poate fi modificat prin hotărâre a adunării generale ori a Consiliului de administrație, respectiv directoratului, adoptată în temeiul art. 114 alin. (1), sau prin hotărârea instanței judecătorești, în condițiile art. 223 alin. (3) și ale art. 226 alin. (2). (..)

(4) După fiecare modificare a actului constitutiv, administratorii, respectiv directoratul vor depune la registrul comerțului actul modificator și textul complet al actului constitutiv, actualizat cu toate modificările, care vor fi înregistrate în temeiul încheierii judecătorului-delegat, cu excepția situațiilor stipulate la art. 223 alin. (3) și la art. 226 alin. (2), când înregistrarea va fi efectuată pe baza hotărârii definitive de excludere sau de retragere.

(5) Oficiul registrului comerțului va înainta din oficiu actul modificator astfel înregistrat și o notificare asupra depunerii textului actualizat al actului constitutiv către Regia Autonomă «M. Of.», spre a fi publicate în M. Of. al României, Partea a IV-a, pe cheltuiala societății.”

Recurenta-reclamantă susține că, în baza Ordinului nr. 49/2011 emis de Ministrul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, a fost emisă Hotărârea AGA nr. 3 din 13 ianuarie 2011, în care, la art. 2, s-a stabilit că indemnizația de ședință pentru membrii AGA, CA și pentru cenzori care reprezintă interesele MECMA la SC „A” SA se menține în cuantum de 1% din salariul directorului general.

De asemenea, partea mai precizează că O.U.G. nr. 3/2011 se referă la o indemnizație de 1/% pentru reprezentanții statului sau ai unităților administrativ-teritoriale în organele de conducere sau de control ale operatorilor economici.

Actele normative incidente fac trimitere la noțiunea de indemnizație, fără alte precizări, de tipul: indemnizație pentru toată perioada mandatului, indemnizație lunară, indemnizație pe an, indemnizație de ședință.

Înalta Curte consideră că aceste susțineri trebuie înlăturate pentru motivele ce vor fi prezentate în continuare.

În primul rând, nu au fost respectate prevederile art. 204 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece Statutul SC „A” S.A nu a fost modificat, în sensul arătat de recurenta-reclamantă, printr-o hotărâre publicată în M. Of. al României.

În al doilea rând, Ordinul nr. 49/2011 emis de Ministrul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a fost abrogat prin Ordinul nr. 225 din 8 februarie 2011 emis de aceeași autoritate publică și, oricum, el nu se putea substitui unui act normativ de modificare a H.G. nr. 627/2000, ce ar fi trebuit emis cu respectarea procedurii prevăzute de art. 204 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

În al treilea rând, art. 31 din O.U.G. nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 203/2009 (în vigoare în perioada de referință), prevede că „directorul general/directorul beneficiază de o indemnizație lunară”.

În art. 2 din O.U.G. nr. 3/2011 privind măsuri economice pe anul 2011 la nivelul unor operatori economici (în vigoare din data de 31 ianuarie 2011) se menționează că „până la data de 31 decembrie 2011 reprezentanții statului sau ai unităților administrativ-teritoriale în organele de conducere sau de control ale operatorilor economici cărora li se aplică prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 79/2008, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 203/2009, beneficiază de o indemnizație de 1% din remunerația directorului/directorului general sau a președintelui consiliului de administrație, respectiv al consiliului de supraveghere.”

Ca atare, Hotărârea AGA nr. 3 din 13 ianuarie 2011 nu poate constitui temei pentru modificarea indemnizației aflate în discuție, fiind emisă cu încălcarea prevederilor Statutului SC „A” SA, dar și a dispozițiilor normative anterior citate.

La pct. 5.2 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013, s-a reținut faptul că SC „A” SA, în perioada ianuarie 2011 - decembrie 2012, a acordat în mod nelegal o indemnizație lunară pentru fiecare ședință Secretarului Adunării Generale a Acționarilor și al Consiliului de Administrație, salariat al SC „A” SA, în condițiile în care nu este reglementată legal acordarea unor astfel de indemnizații; suma acordată necuvenit este de 32.112 RON brut (22.560 RON net).

Prima instanță a confirmat soluția administrativă dispusă, reținând că recurenta-reclamantă nu a apelat la serviciile unui notar, după cum îi permiteau prevederile art. 129 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, ci a numit dintre salariații societății un secretar al AGA și al CA, angajat în baza unui contract individual de muncă, pentru care a beneficiat de salariul corespunzător, legal stabilit.

Dezlegarea primei instanțe este corectă: prin acordarea de indemnizații lunare (suplimentare salariului) pentru activitatea de secretariat în cadrul ședințelor AGA sau CA, de care a beneficiat salariatul numit, au fost efectuate cheltuieli fără baza legală, întrucât, potrivit prevederilor art. 129 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, președintele poate desemna, dintre angajații societății, unul sau mai mulți secretari tehnici, care să ia parte la executarea anumitor operațiunilor prevăzute de lege, fără a se prevedea și acordarea unor drepturi salariale suplimentare.

Ca atare, și în această situație, Hotărârea AGA nr. 3 din 13 ianuarie 2011 nu poate constitui temei pentru acordarea indemnizației aflate în discuție fiind emisă cu încălcarea prevederilor Statutului SC „A” SA, dar și a dispozițiilor normative anterior citate.

6.5. Referitor la pct. 7 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013 emisă de Curtea de Conturi, Departamentul IV - ce consemnează „nerespectarea prevederilor legale privind execuția obiectivelor de investiții de către terți”. - și la măsura corelativă de la pct. II.7 dispusă pentru înlăturarea acestei abateri de la legalitate și regularitate, respectiv răspunsul Curții din Încheierea nr. 50 din 13 iunie 2013.

În concret, la pct. II.7 din Decizia nr. 12 din 8 aprilie 2013, s-a stabilit în sarcina conducerii recurentei-reclamante să ia măsuri pentru intrarea în legalitate în legătură cu „decontarea lucrărilor de investiții, în baza documentelor (situații de lucrăr