ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2031/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta Societatea Energetică "ELECTRICA" SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi, următoarele: - în principal, anularea în parte a deciziei nr. 12/27.12.2016 în ceea ce privește neregulile reținute la punctele 1 până la 8, cu consecința înlăturării măsurilor dispuse la punctele 1, 3 până la 9 inclusiv, anularea în parte a încheierii nr. 12/27.02.2017 prin care a fost respinsă contestația; - în subsidiar, prelungirea termenelor pentru aducerea la îndeplinire a tuturor măsurilor dispuse în sarcina Electrica prin Decizia nr. 12/27.12.2016 cu cel puțin 12 luni, - în temeiul art. 15 din Legea 554/2004, suspendarea caracterului executoriu al Deciziei 12/2016 până la soluționarea definitivă a prezentului litigiu; - obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

Soluția instanei de fond Prin sentința civilă nr. 1107 din 6 iulie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta Societatea Energetică "ELECTRICA" S.A. în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi. A anulat în parte încheierea nr. 12/27.02.2017 și Decizia nr. 12/27.12.2016 cu privire la abaterile de la pct. 1, pct. 2, pct. 3, pct. 4 pct. 5 parțial, pentru chiria ce depășește perioada 17.07.2013-01.09.2013, pct. 6, pct. 7 și cu privire la măsurile corelative, măsura de la pct. II. 7 fiind menținută pentru chiria aferentă perioadei 17.07.2013-01.09.2013. A respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind prelungirea termenelor de implementare. A luat act că reclamanta și-a rezervat dreptul de a solicita pe cale separată cheltuielile de judecată efectuate în cauză.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs reclamanta Societatea Energetică "Electrica" SA și pârâta Curtea de Conturi a României, în temeiul art. 20 alin. (1) Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. 3.1. Recursul formulat de reclamanta Societatea Energetică "Electrica" SA Recurenta-reclamantă a formulat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, doar în ce privește partea din sentința recurată referitoare la legalitatea pct. 5 din Decizia 12/2016, arătând că întreaga sumă de 36.385 RON a fost cheltuită, având bază legală și este justificată, conform contractului de mandat de care a beneficiat directorul-general din acea perioadă. Instanța a realizat o greșită interpretare și aplicare a normelor de drept material în cauză, anume prevederile O.U.G. nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, precum și ale Ordonanței nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, care a înlocuit O.U.G. nr. 79/2008 începând cu data de 1 septembrie 2013. Potrivit art. 1.2.3 Anexa 4 la Contractul de mandat, recurenta-reclamantă se obligă să suporte costurile aferente unei locuințe folosite de directorul general pentru a-și exercita atribuțiile în temeiul Contractului de mandat, costuri plafonate la 2.000 EUR/lună (fără TVA). Astfel, recurenta-reclamantă s-a angajat, la momentul încheierii Contractului (3 octombrie 2013) să suporte cheltuielile aferente utilizării imobilului, obligație care se întinde pe toată durata mandatului, în lipsă de stipulație contrară. Obligația a fost asumată din data de 3 octombrie 2013. În acest sens nu prezintă importanță faptul că plățile chiriilor ar fi fost aferente unei perioade anterioare datei de 3 octombrie 2013. Recurenta-reclamantă avea posibilitatea să se oblige la plata unor sume plătite anterior de directorul general cât timp legea de la data încheierii Contractului de mandat îi permitea o astfel de operațiune. Având în vedere că recurenta-reclamantă și-a asumat o obligație unitară de a plăti chirii dato­rate anterior de către directorul general, pentru a determina legalitatea asumării unei asemenea obligații trebuie luată în vedere legea în vigoare la data încheierii contractului. La data de 3 octombrie 2013 era în vigoare O.G. nr. 26/2013, care nu conținea nicio interdicție privind acordarea unor alte beneficii directorilor generali ai companiilor deținute de statul român. A susține, așa cum a făcut-o în mod eronat instanța de fond, că pentru o parte din obligația stabilită conform Contractului de mandat, Electrica era supusă condițiilor unei legi abrogate anterior încheierii Contractului de mandat ar echivala cu a susț­ine ultraactivatea acelei legi. Nu are relevanță în cauză faptul că chiriile care au fost ulterior decontate, au fost încasate și pentru o perioadă anterioară abrogării O.U.G. nr. 79/2008, deoarece recurenta-reclamantă și-a asumat abia ulterior acestei perioade obligația de a deconta aceste chirii. Pentru a da eficiență prevederilor O.G. nr. 26/2013, prin care O.U.G. nr. 79/2008 a fost abrogată, dispozițiile Contractului de mandat trebuie analizate din prisma legii aplicabile la data încheierii lui, respectiv O.G. nr. 26/2013. 3.2. Recursul formulat de pârâta Curtea de Conturi a României Recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 27-29 din H.G. nr. 627/2000 privind reorganizarea Companiei Naționale de Electricitate S.A., art. 1 alin. (1), art. 2-4 din H.G. nr. 1342/2001, art. 2 alin. (2) lit. f), art. 45 alin. (1) și (2), art. 188 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 96 alin. (1) și (2) din H.G. nr. 925/2006, pct. 13, 18 și 19 din O.M.F.P. nr. 2861/2009 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, art. 19 alin. (1) și art. 21 din Legea nr. 571/2003, ale art. 12 din H.G. nr. 44/2004, dispozițiilor art. 39 alin. (1) din O.U.G. nr. 109/2011 și art. 153 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 31/1990, art. 70 din Anexa la H.G. nr. 577/2002 de aprobare a Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, coroborate cu art. 1, art. 5 alin. (1) și art. 10 alin. (4) din O.G. nr. 119/1999 privind controlul intern și controlul financiar preventive, republicată și cele ale art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, pentru următoarele motive: a) Măsurile dispuse la pct. II. 3 din Decizia nr. 12/2016, menținute prin încheierea nr. 12/2017, vizând execuția de lucrări aferente obiectivului "Sistem A.M.R. necesar activității de măsurare și dispecer de consum la nivel S.C. Electrica S.A" Instanța de fond a reținut că "potrivit Statutului Electrica S.A. aprobat prin H.G. nr. 627/2000 și modificat în decembrie 2011, Electrica își exercita atribuțiile de societate-mamă pentru grup și desfășoară inclusiv activități de prestări servicii către filialele sale, în baza cărora obține venituri". Instanța de fond a făcut în mod greșit aplicarea dispozițiilor H.G. nr. 627/2000, deoarece, conform dispozițiilor Statutului recurentei-reclamante (aprobat prin Hotărârea A.G.A. nr. 9900/34714 din 23.12.2011), în vigoare pentru perioada verificată 01.012013-30.06.2014, aceasta avea ca obiect principal de activitate "activități de consultanță pentru afaceri și management", iar "alte activități" înscrise în statutul societății se referă la: - 3514 comercializarea energiei electrice; - 3511 producția de energie electrică; - 3513 distribuia de energie electrică, etc. S.C. D.F.E.E. "Electrica" S.A. nu deținea licență de distribuție a energiei electrice, ci doar licență de furnizare a energiei electrice, care deși îi dădea dreptul să desfășoare activități de furnizare, astfel de activități nu au fost realizate, întrucât, în luna martie 2012, activitatea de furnizare a energiei electrice la consumatorii finali, a fost transferată de la S.C. D.F.E.E. "Electrica" S.A. către S.C. A. S.A. In considerentele hotărârii recurate, instanța de fond a reținut în raport de prevederile H.G. nr. 1342/2001 faptul că "Electrica era cea care îndeplinea calitatea de societate-mamă în grup, elaborând strategia de distribuție și furnizare a energiei electrice pentru activitatea proprie și a filialelor". În mod greșit nu s-a avut în vedere faptul că, în temeiul prevederilor H.G. nr. 1342/2001, s-au înființat persoane juridice distincte din reorganizarea Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A, respectiv 8 societăți comerciale - filiale, cu statut de societate comercială pe acțiuni al căror capital social era deținut în întregime de către Electrica S.A. Filialele sunt societăți cu personalitate juridică, înființate în temeiul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 31/1990, ce funcționează ca entități independente, relațiile dintre filiale și recurenta-reclamantă fiind reglementate de dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 1342/2001, drept relații comerciale pe baza de contract. In aplicarea acestor dispoziții legale, Electrica S.A. trebuia să prevadă investiții și pentru filialele sale și să asigure contractarea lor în baza comenzilor, respectiv a contractelor încheiate cu filialele, situație întâlnită și la alte companii cu capital majoritar de stat (ex.: C.N.T.E.E. B.). Faptul că Electrica S.A. deținea în întregime capitalul social al filialelor îi conferea dreptul de coordonare asupra acestora prin membrii A.G.A., precum și de a hotărî asupra dividendelor. În acest caz, pentru investiția "Sistem A.M.R. necesar activității de măsurare și dispecer de consum la nivel S. C. Electrica S.A.", entitatea nu a prezentat comenzi și contracte de achiziție încheiate cu filialele de distribuție a energiei electrice (Muntenia Nord, Transilvania Nord și Transilvania Sud), care să aibă ca obiect achiziția de echipamente/contoare. In mod eronat instanța de fond a apreciat că "atâta timp cât Electrica a suportat costurile achiziției sistemului, a recepționat bunurile și le-a înregistrat în contabilitatea sa, este irelevant locul unde se află toate bunurile achiziționate, la sediul acesteia, ori în locații deținute de filiale, relevant este faptul că dreptul de proprietate asupra acestora aparține Electrica și că bunurile au fost utilizate în cadrul contractelor de prestări servicii încheiate de Electrica cu filialele de distribuție (contracte de custodie încheiate în 2019)" în condițiile în care abaterile constatate vizau următoarele: - Electrica S.A. nu a făcut dovada existenței fizice în patrimoniu a bunurilor achiziționate în baza celor 8 contracte, bunuri evidențiate ca mijloace fixe în evidența contabilă a societății, pentru care calcula și înregistra amortizare, deși a întocmit documente de recepție și punere în funcțiune, acestea nefiind inventariate anual (2013), pe locuri de consum/folosință și nici cu ocazia divizării S.C. D.F.E.E. "Electrica" S.A. și înființarea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie S.A. - S.A.P.E. (protocolul de predare-primire nr. 9400/22921/2014). Electrica S.A. avea obligația inventarierii lor conform prevederilor dispozițiilor pct. 19 din Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, aprobate prin O.M.F.P. nr. 2861/2009". - Electrica S.A. nu a făcut dovada punerii în funcțiune a tuturor bunurilor achiziționate, constatându-se faptul că pentru bunuri în valoare de 111.881.490 RON, deși sunt înregistrate în evidența contabilă a societății, la mijloace fixe, au fost prezentate procese-verbale de recepție și punere în funcțiune, din care rezultă, că au fost montate pe releele de distribuție aflate în patrimoniul celor trei filiale de distribuție (entități distincte, cu personalitate juridică), iar pentru luarea în gestiune au semnat salariați care își desfășoară activitatea la sediul central al societății. Instanța de fond a reținut faptul că recurenta-reclamantă a aprobat majorarea capitalului filialelor cu aportul în natură adus de ea, constând în bunuri achiziționate în cadrul sistemului A.M.R. Instanța de fond a constatat în mod eronat faptul că "sub aspectul alegerii modalității de achiziție publică, în decizia contestată nu sunt reținute încălcări ale legislației în materie", hotărârea fiind dată astfel cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 2 alin. (2) lit. f) și 45 alin. (1)-(2) din O.U.G. nr. 34/2006, ale art. 96 alin. (1) - (2) din H.G. nr. 925/2006, raportat la clauzele de la pct. 21. (1) și 21. (2) din contractele de furnizare nr. x/2013, nr. y/2012 și nr. 151/2011. În actul de control s-a constatat că S.C. D.F.E.E. "Electrica" S.A. a organizat licitație deschisă doar pentru încheierea contractului nr. x/28.09.2009, în valoare de 37.858.215 RON (45.051.275 RON, T.V.A.), iar pentru celelalte 7 contracte de furnizare (ce totalizau 179.571.665 RON) încheiate cu Asocierea condusă de C. S.R.L., s-a procedat la negociere cu/fără publicarea unui anunț de participare. Instanța de fond în mod greșit a primit susținerile recurentei-reclamante conform cărora cele 7 contracte au ca obiect exclusiv extinderea, dezvoltarea sau achiziționarea de echipamente destinate sistemului A.M.R., întrucât acestea nu sunt în măsură să justifice aplicarea prevederilor art. 252 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006 "atunci când, din motive tehnice, artistice sau pentru motive legate de protecția unor drepturi de exclusivitate, contractul de achiziție publică poate fi atribuit numai unui anumit operator economic". În acest caz, echipamentele ce compun sistemul A.M.R. s-au dovedit a nu fi fabricate în totalitate de cei din Asocierea S.C. C. S.R.L., S.C. AEM S.A. și D., respectiv s-a constatat că o parte din contoarele achiziționate de la S.C. C. S.A. sunt fabricate și achiziționate de la E. S.R.L., societate care nu a fost nominalizată în documentația tehnică sau în lista de subcontractanți, iar executarea lucrărilor de asemenea s-a dovedit a fi efectuată de societăți cum sunt: S.C. F. S.R.L., S.C. G. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L. și S.C. J. S.R.L.. Existența unor motive tehnice sau legate de protecția unor drepturi de autor nu pot fi reținute și nici nu pot fi invocate atâta timp o parte din contract a fost subcontractată. Cu privire la neinventarierea bunurilor, instanța de fond a reținut că recurenta-reclamantă a înregistrat toate bunurile achiziționate în evidența contabilă, iar prin procesul-verbal nr. x/1455/13.02.2020 a finalizat inventarierea în teren a mijloacelor fixe din componența sistemului A.M.R. Instanța de fond nu a avut în vedere faptul că cele constatate în perioada verificată, vizând contoarele achiziționate de la S.C. C. S.R.L., pentru obiectivul Sistem A.M.R., deși au fost evidențiate în contabilitate, nu au fost inventariate anual (respectiv prin numărare, pe locuri de folosință), cu ocazia inventarierii anuale a patrimoniului pentru anul 2013 și nici cu ocazia divizării S.C. D.F.E.E. "Electrica" S.A. și înființarea Societății de Administrare a Participațiilor în Energie S.A. - S.A.P.E. (protocolul de predare-primire nr. 9400/22921/2014). b) Măsura dispuse la pct. II. 4 din Decizia nr. 12/2016. Instanța de fond a anulat măsura de la pct. II. 4 din Decizia nr. 12/2016, deoarece recurenta-reclamantă a acționat în considerarea calității sale de societate-mamă, specifice activității ce consultanță pentru afaceri și management ce implică inclusiv, prestarea de servicii către filiale, activități care nu aduceau beneficii economice doar filialelor, ci și societății-mamă. Instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțarea hotărârii faptul că, în baza dispozițiilor H.G. nr. 1342/2001 privind reorganizarea Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A, s-au înființat persoane juridice distincte din reorganizarea Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A. Astfel, s-au înființat 8 societăți comerciale - filiale, cu statut de societate comercială pe acțiuni al căror capital social este deținut în întregime de către Electrica S.A. Filialele sunt societăți cu personalitate juridică înființate în temeiul dispozițiilor art. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, ce funcționează ca entități independente, iar relațiile dintre filiale și Electrica S.A. au fost reglementate ca fiind relații comerciale pe baza de contract în baza dispozițiilor art. 3 din H.G. nr. 1342/2001. În acest caz, pentru Servicii de asistență tehnică specializată pe infrastructura de comunicații a S.C. Electrica S.A., recurenta-reclamantă nu a prezentat comenzi și contracte de achiziție încheiate cu filialele de distribuie a energiei electrice (Muntenia Nord, Transilvania Nord și Transilvania Sud), care să aibă ca obiect achiziția de astfel de servicii. c) Măsurile dispuse la pct. II. 5 din Decizia nr. 12/2016 cu privire la plata serviciilor de mentenanță pe echipamentele aflate în infrastructura de comunicații a filialelor, ceea ce a determinat de majorare nejustificată a cheltuielilor de exploatare cu suma de 74.667 RON (fără T.V.A.). Instanța de fond a anulat acest punct, având în vedere că "sistemul era proprietatea Electrica, aceasta avea competența și obligația de a asigura mentenanță echipamentelor prin încheierea de contracte în acest sens." Recurenta-pârâtă apreciază că nu s-au aplicat corect dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 1342/2001, raportate la art. 2 din Legea nr. 31/1990, coroborate cu art. 19 alin. (1) și art. 21 alin. (1) Codul fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, deoarece recurenta-reclamantă nu a făcut dovada prestării serviciilor de mentenanță achiziționate în baza contractului nr. x/31.12.2013 pentru necesitățile sale exclusive, având în vedere că ele au fost prestate în teritoriu și pentru desfășurarea activității filialelor societății, conform proceselor-verbale de recepție lunară, prin înregistrarea cheltuielilor în suma de 74.667 RON (în contul 628 - "Alte cheltuieli cu serviciile executate de terți"), a efectuat cheltuieli care nu sunt aferente veniturilor, contrar prevederilor art. 19 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din Codul fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003. d) Măsurile dispuse la pct. II. 6 din Decizia nr. 12/2016 cu privire la majorare nejustificată a cheltuielilor de exploatare cu servicii în sumă estimată de 273.500 RON. Instanța de fond a anulat acest punct, reținând ca fiind întemeiate argumentele reclamantei, în raport de dispozițiile art. 3 alin. (2), (4) și (5) din H.G. nr. 1342/2001 și cele ale O.M.F.P. nr. 3055/2009, întrucât Electrica în calitatea sa de societate-mamă, are obligații să întocmească situații financiare consolidate și a justificat necesitatea studiilor care au fost valorificate prin întocmirea strategiilor de dezvoltare și de investiții, la realizarea prognozei de consum și a planului de afaceri, a rapoartelor consolidate anuale ale administratorilor pentru activitatea specifică de distribuție și furnizare. Nu s-a avut în vedere faptul că filialele sunt societăți cu personalitate juridică, înființate în temeiul prevederilor art. 2 din Legea nr. 31/1990, ce funcționează ca entități independente de Electrica S.A. Relațiile dintre filiale și recurenta-reclamantă au fost reglementate de dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 1342/2001, ca fiind relații comerciale pe baza de contract. În acest caz, pentru serviciile de elaborare studii tehnice achiziționate în baza Contractelor nr. x/10.09.2012, nr. y/10.09.2012, nr. z/23.09.2013 și nr. 95/22.08.2013, studiile elaborate au fost transmise filialelor, fără a proceda la recuperarea contravalorii lor prin facturare, fiind înregistrate pe costuri, efectuându-se cheltuieli care nu sunt aferente veniturilor, contrar prevederilor art. 19 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare. e) Măsurile dispuse la pct. II. 7 din Decizia nr. 12/2016 cu privire la plățile efectuate pentru plata chiriei unui imobil de care a beneficiat directorul general al societății, instanța de fond a reținut ca fiind parțial întemeiate argumentele recurentei-reclamante "pentru perioada 01.09.2013- iunie 2014, O.U.G. nr. 79/2008 a fost abrogată prin art. 15 lit. a) din O.G. nr. 26/2013, publicată în M. Of nr. 549 din 29 august 2013", întrucât nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 2 lit. d) din Legea nr. 114/1996. Instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 37 alin. (4) și art. 38 alin. (1)-(2) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare, deoarece din actele prezentate în timpul acțiunii de control, nu rezulta faptul că avantajele acordate în cazul directorului general prin contractul de mandat nr. x/03.10.2013, s-ar încadra în dispozițiile menționate, respectiv Electrica S.A. nu a făcut dovada prevederii în actul constitutiv sau a stabilirii de către A.G.A. a limitelor generale a remunerațiilor acordate și implicit a încadrării în acestea. f) Măsurile dispuse la pct. II. 8 din Decizia nr. 12/2016 cu privire la plățile efectuate pentru servicii de evaluare a unor terenuri, angajate în același an, de mai multe ori cu același evaluator pentru aceleași elemente patrimoniale. Instanța de fond a reținut ca fiind întemeiate argumentele reclamantei, existând "o justificare legală pentru reevaluarea terenurilor întrucât a dovedit cu înscrisuri depuse că a procedat atât la majorarea propriului capital social, cât și la operațiunea de aducere ca aport în natură la capitalul social al filialei sale K. S.A. în perioada 2013-2014, deci avea obligația prevăzută la art. 70 din Anexa la H.G. nr. 577/2002". Instanța de fond a făcut în mod greșit aplicarea prevederilor art. 70 din Anexa la H.G. nr. 577/2002, deoarece recurenta-reclamantă a angajat reevaluarea repetată a unor elemente de patrimoniu, la interval de doar câteva luni (între 5-7 luni) prin contractarea serviciilor externe ale unui evaluator, fără a justifica necesitatea reevaluării succesive a acelorași bunuri. Este adevărat că recurenta-reclamantă are obligația să procedeze la reevaluarea imobilizărilor corporale în temeiul H.G. nr. 1553/2003, în vederea determinării valorii juste a acestora, ținându-se seama de inflație, utilitatea bunului, starea acestuia și de prețul pieței, atunci când valoarea contabilă diferă semnificativ de valoarea justă, însă aceste evaluări au fost efectuate în același an, pentru aceleași bunuri de către același evaluator. g) Măsurile dispuse la pct. II. 9 din Decizia nr. 12/2016 cu privire la angajarea de servicii întreținere site Electrica S.A. la prețuri supraevaluate. Instanța de fond a făcut în mod greșit aplicarea prevederilor art. 13 din H.G. nr. 925/2006, deoarece nu a avut în vedere faptul că recurenta-reclamantă nu 1-a descalificat pe ofertantul S.C. L. S.R.L., care a prezentat o ofertă de preț mai mică raportată la perioada de timp (luni), ci doar a desemnat câștigătoare oferta S.C. M. S.R.L.

Apărările formulate în recurs Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de recurenta-reclamantă ca nefondat. Recurenta-reclamantă Societatea Energetică "Electrica" S.A. a formulat întâmpinare, solicitând constatarea nulității parțiale a recursului declarat de recurenta-pârâtă, cu privire la motivele de recurs avute în vedere la secțiunea 1.5 și parțial la secțiunea 1.2, având în vedere că acestea nu se încadrează în motivul de recurs de la art. 488 (1) pct. 8 C. proc. civ., iar, pe fond, respingerea recursului ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispoziiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 noiembrie 2023, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 27 martie 2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate prin cererile de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare. 6.1. Recursul formulat de recurenta-reclamantă Societatea Energetică "Electrica" SA Recurenta-reclamantă a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., doar în ce privește partea din sentința recurată referitoare la pct. 5 din Decizia 12/27.12.2016, privind efectuarea de cheltuieli, constând în plata chiriei pentru intervalul 17.07.2013-01.09.2013, pentru imobilul încadrat la locuință de serviciu de care a beneficiat directorul general. Instanța de fond a considerat că susținerile reclamantei sunt parțial întemeiate, pentru perioada 01.09.2013- iunie 2014, urmând a fi menținută abaterea pentru prejudiciul constând în plata chiriei pentru intervalul 17.07.2013-01.09.2013. Înalta Curte constată că directorul general a încheiat cu recurenta-reclamantă contractul de mandat nr. x/03.10.2013, cu începere din data de 17.07.2013, iar în baza art. 1.2.3 din Anexa 4 la contractul de mandat i s-a pus la dispoziție o locuință de serviciu, ale cărei costuri erau suportate de recurenta-reclamantă, locuința fiind închiriată în baza contractului de închiriere nr. x/15.06.2012 prelungit prin mai multe acte adiționale, chiria fiind de 680 euro/lună. Conform art. 3l alin. (2) din O.U.G. nr. 79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici: "Directorul general/directorul beneficiază prin contractul de mandat de concediu de odihnă anual și indemnizația aferentă, diurnă și cheltuieli de delegare în interesul serviciului, concediu medical conform legii și zile libere plătite pentru sărbătorile legale, zile festive specifice, căsătorie, nașterea unui copil sau în caz de deces al unui membru de familie, acordate prin similitudine cu cele din contractul colectiv de muncă aplicabil unității respective". În temeiul art. 32 alin. (2) din același act normativ, "Directorului general/directorului nu i se pot acorda prin contractul de mandat alte beneficii, de orice formă, în afara celor prevăzute la art. 31 alin. (2)." Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale rezultă că directorul general al recurentei-reclamante nu putea beneficia, prin contractul de mandat, de alte beneficii, în afara celor prevăzute la art. 31 alin. (2), inclusiv beneficiul plății chiriei locuinței de serviciu. Fiind o normă imperativă, orice dispoziții contractuale contrare nu produc efecte juridice. De aceea, clauza stipulată în art. 1.2.3 din Anexa 4 la contractul de mandat, referitoare la plata chiriei locuinței de serviciu este lovită de nulitate absolută. O.U.G. nr. 79/2008 a fost abrogată prin art. 15 lit. a) din O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 549 din 29 august 2013. Contractul de mandat a fost aprobat de Consiliul de Administrație al recurentei-reclamante prin Hotărârea nr. 32/02.10.2013 și a avut la bază Nota de fundamentare nr. x/30.09.2013. Recurenta-reclamantă afirmă că este aplicabilă clauzei în discuție O.G. nr. 26/2013, deoarece contractul de mandat care conține clauza a fost încheiat după intrarea în vigoare a acestui act normativ. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte apreciază că obligația de plată a chiriei aferente este reglementată de legea în vigoare la data scadenței fiecărei chirii lunare, chiar dacă clauza a fost stipulată printr-un contract încheiat după intrarea în vigoare a legii noi, O.G. nr. 26/2013. Astfel, pentru chiria aferentă perioadei 17.07.2013-01.09.2013 se aplică legea veche, O.U.G. nr. 79/2008 (în vigoare la data scadenței fiecărei chirii lunare), iar pentru chiria aferentă perioadei 01.09.2013- iunie 2014 se aplică legea nouă, O.G. nr. 26/2013. Conform art. 6 alin. (2) C. civ., "Actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite sau produse înainte de intrarea în vigoare a legii noi nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor." Dacă legea nouă s-ar aplica chiriilor aferente perioadei 17.07.2013-01.09.2013, ar însemna să se încalce dispozițiile imperative ale art. 6 alin. (1) C. civ. care consacră principiul neretroactivității legii noi, deoarece legea nouă ar produce efecte juridice anterior intrării ei în vigoare. Legea veche nu ultraactivează, așa cum susține recurenta-reclamantă, deoarece ea se aplică unor obligații născute și scadente în perioada în care se afla în vigoare. Legea veche ar fi ultraactivat numai dacă ar fi produs efecte juridice după data ieșirii sale din vigoare, aplicându-se unor obligații devenite scadente după această dată. Din aceste motive, în temeiul textelor de lege menționate, art. 488 alin. (1) pct. 8 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., precum și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, recursul formulat de recurenta-reclamantă va fi respins nefondat. 6.2. Recursul formulat de recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României Recurenta-pârâtă a invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocând aplicarea greșită a normelor de drept material cu privire la: a) Măsurile dispuse la pct. II. 3 din Decizia nr. 12/2016, vizând execuția de lucrări aferente obiectivului "Sistem A.M.R. necesar activității de măsurare și dispecer de consum la nivel S.C. Electrica S.A." Instanța de fond a anulat pct. II. 3 din Decizia nr. 12/2016, reținând că nu au fost încălcate regulile de bună gestiune financiară, în condițiile în care achizițiile publice aferente sistemului AMR au respectat legislația în materie, au legătură cu obiectul de activitate al recurentei-reclamante, profită acesteia în vederea obținerii de venituri, iar inventarierea bunurilor achiziționate aferente sistemului (contoarele) a fost finalizată în anul 2020. Potrivit Statutului recurentei-reclamante, aprobat prin H.G. nr. 627/2000 și modificat în decembrie 2011, aceasta își exercită atribuțiile de societate-mamă pentru grup și desfășoară inclusiv activități de prestări servicii către filialele sale, în baza cărora obține venituri. Contrar susținerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă nu trebuie să dețină licență de operator de măsurare a energiei electrice, deoarece operațiunile de măsurare a energiei electrice nu sunt efectuate de către aceasta, ci de către filialele sale. Sistemul AMR reprezintă un ansamblu de componente fizice (contoare, sisteme de comunicații și servere centrale) precum și de componente software (programe), care realizează o măsurare și colectare centralizată de date privind consumul de energie la nivelul tuturor consumatorilor. Sistemul AMR are o componentă centrală și o componentă de periferie, scopul său fiind strângerea unitară de date. Componenta centrală a Sistemului AMR este reprezentată de elementele hardware (servere fizice aflate la sediul recurentei-reclamante) și elementele software (platforma software specializată CONVERGE). Componenta periferică a Sistemului AMR este reprezentată de elementele de comunicații (fibră optică, prin care se transmit datele) și contoarele, montate la fiecare consumator racordat la o filială a recurentei-reclamante. Sistemul AMR funcționează ca bază de date care poate fi accesată de filiale pentru realizarea măsurătorilor, recurenta-reclamantă oferind servicii în acest sens filialelor fără a deveni în operator de măsurare. Aceste servicii au fost prevăzute în Contractele nr. x/26.03.2012, nr. y/30.03.2012 și nr. 71/07.05.2012, prin care recurenta-reclamantă, în calitate de prestator, se obligă să furnizeze servicii de achiziție date de consum din punctele de măsurare în cadrul sistemului AMR. Aceste servicii constau în: - servicii de colectare de date, transmise prin Sistemul AMR către filiale; - servicii de acces al filialelor în sistem; - servicii de prelucrare a datelor furnizate de filiale. Așadar, filialele beneficiau de un sistem care le ușura activitatea de măsurare a energiei electrice. Activitatea recurentei-reclamante de susținere a activității filialelor prin punerea la dispoziție a Sistemului AMR se încadrează în obiectul său principal de activitate "Activități de consultanță pentru afaceri și management" - cod CAEN 7022 și în obligațiile filialelor față de societatea-mamă, din moment ce art. 3 alin. (2) din H.G. nr. 1342/2001 prevede că filialele Electrica urmau să contracteze servicii de întreținere, reparații, precum și alte servicii-suport cu Electrica. În consecință, recurenta-reclamantă a achiziționat Sistemul AMR pentru a oferi filialelor servicii-suport în activitatea lor de măsurare a energiei electrice, încheind cu acestea contracte în acest sens. Activitatea recurentei-reclamante nu era de măsurare a energiei electrice, filialele având această activitate. În realizarea rolului său de a realiza investiții în grup, recurenta-reclamantă a realizat Sistemul AMR pentru a îmbunătăți managementul său asupra filialelor, ușurând activitatea și comunicarea dintre acestea. Recurenta-pârâtă mai critică sentința recurată pe motiv că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada existenței fizice în patrimoniul său a bunurilor achiziționate în baza celor 8 contracte și nu a făcut dovada punerii în funcțiune a tuturor acestor bunuri. Conform art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de alin. (1). Așadar, nu se poate cere casarea unei hotărâri pe calea recursului, pe motive de netemeinicie, referitoare la situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanță din probele administrate. Recurenta-reclamantă a invocat această critică la motivul de nelegalitate prevăzut de pct.

Înalta Curte nu va analiza pe fond această critică, deoarece este un motiv de netemeinicie a sentinței recurate, ce vizează aprecierea situației de fapt ce rezultă din probele administrate, aspect care nu poate forma obiectul unei cereri de recurs, Potrivit dispozițiilor art. 489 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1), operând sancțiunea nulității dacă motivul invocat nu se încadrează în aceste motive de nelegalitate. În ceea de privește achiziționarea Sistemului AMR, Înalta Curte observă că dintre toate contractele avute în vedere de Curtea de Conturi, doar patru au fost atribuite prin procedura atribuirii directe: - nr. 448/13.12.2010 privind achiziționarea de contoare noi; - nr. 68/09.06.2010 pentru suplimentarea numărului de contoare și sisteme de comunicație aferente; - nr. 391/23.08.2010 privind achiziționarea de echipamente de comu­nicații pentru zona Transilvania Sud; - nr. 359/06.07.2010 pentru extinderea sistemelor de comunicație existente, permițând conectivitatea în rețea cu sistemul de supervizare control și achiziție automată a datelor SCADĂ. Pentru celelalte trei contracte menționate de Curtea de Conturi, procedura aplicată a fost nego­ciere cu publicarea unui anunț de participare. Aceste contracte au fost atribuite de către recurenta-reclamantă fără a fi necesară procedura negocierii prealabile, deoarece reprezentau extinderi ale sistemului în ce privește contoarele sau în ce privește echipamentele de comunicații. Astfel de elemente adiacente proiectului principal (menite să completeze un proiect deja în derulare sau abia terminat) puteau fi realizate în mod optim doar de către entitatea/entitățile care au realizat implementarea proiectului principal, respectiv aso­cierea C.. Această situație se încadrează în excepția de la art. 252 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, care prevede că: "Atunci când din motive tehnice, artistice sau pentru motive legate de pro­tecția unor drepturi de exclusivitate, contractul de achiziție publică poate fi atribuit numai unui anumit operator economic." Subcontractarea unor părți din contractele menționate înlătură relevanța existenței unui singur operator economic care gestionează în­tregul proiect de implementare a Sistemului AMR. Ca urmare a necesității im­plementării unitare și fără erori a Sistemului AMR, recurenta-reclamantă a menț­inut Asocierea C. drept partener contractual. Înalta Curte apreciază că menținerea existenței Asocierii C. ca partener contractual este importantă, fiind întrunită condiția prevăzută de art. 252 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006. În al doilea rând, autoritatea contractantă nu era obligată să solicite prin documentația de atribuire precizarea de către ofertanți a părților de contract ce urmează a fi subcontractate sau a altor condiții și nici specificarea prețurilor pentru care se subcontractează. Conform art. 45 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 34/2006:,,(1) Fără a i se diminua răspunderea în ceea ce privește modul de îndeplinire a viitorului contract de achiziție publică, ofertantul are dreptul de a include în propunerea tehnică posibilitatea de a subcontracta o parte din contractul respectiv. (2) În cazul în care autoritatea contractantă solicită, ofertantul are obligația de a preciza partea/părțile din contract pe care urmează să le subcontracteze și datele de recunoaștere ale subcontractanților propuși." Așadar, legea nu obligă în mod imperativ autoritatea contractantă să solicite prin documentația de atribuire precizarea de către ofertanți a părților din contract ce urmează a fi subcontractate, rămânând la latitudinea acesteia dacă solicită sau nu această precizare. De asemenea, ofertantul avea obligația de a preciza partea subcontractată numai dacă autoritatea contractantă a solicitat acest lucru. În contractele încheiate de recurenta-reclamantă cu Asocierea prestatoare, ori cu societăți din cadrul asocierii nu s-a prevăzut interzicerea subcontractării și nu se interzice cooptarea de subcontractanți pe parcursul derulării contractului, cu condiția acceptului autorității contractante, în măsura în care propunerea tehnică și financiară nu suferă modificări. De aceea, montajul contoarelor de către un subcontractant cu respectarea reglementărilor legale și fără modificarea propunerii financiare, nu este de natură să modifice oferta. Din aceste motive, în mod legal, instanța de fond a reținut că reclamanta nu a încălcat prevederile O.U.G. nr. 34/2006 prin modul în care a realizat atribuirea unor contracte pentru implementarea Sistemului AMR și nici ca urmare a subcontractării unor servicii din aceste contracte. La pct. 1.5. al cererii de recurs, recurenta-pârâtă critică sentința recurată pe motiv că recurenta-reclamantă nu a inventariat bunurile din Sistemul AMR. Instanța de fond a constatat că Electrica a realizat inventarierea bunurilor din Sis­temul AMR, în fiecare an, listele de inventariere fiind întocmite cu respectarea prevederilor legale. Conform art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de alin. (1). Așadar, nu se poate cere casarea unei hotărâri pe calea recursului, pe motive de netemeinicie, referitoare la situația de fapt astfel cum a fost reținută de instanță din probele administrate. Recurenta-reclamantă a invocat această critică la motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8. Înalta Curte nu va analiza pe fond această critică, deoarece este un motiv de netemeinicie a sentinței recurate, ce vizează aprecierea situației de fapt ce rezultă din probele administrate cu privire la inventarierea bunurilor, aspect care nu poate forma obiectul unei cereri de recurs, Potrivit dispozițiilor art. 489 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1), operând sancțiunea nulității dacă motivul invocat nu se încadrează în aceste motive de nelegalitate. b) Măsura dispusă la pct. II. 4 din Decizia nr. 12/2016 privind alocarea nejustificată a cheltuielilor cu servicii de asistență tehnică în sumă estimată de 2.337.657 RON (fără TVA) destinate desfășurării activității altor persoane juridice (filialele de distribuție). Înalta Curte observă că achiziția acestor servicii s-a efectuat pentru echipamente de comunicații care deservesc în principal sistemul A.M.R., instalate în cadrul filialelor de distribuție, conform Referatului de necesitate nr. 9900-23478/14.10.2013 și a Notei de fundamentare nr. x/30.09.2013. Acest contract a fost întocmit în calitatea recurentei-reclamante de gestionar al activității filialelor, ca urmare a coordonării investițiilor la nivel de grup. Conform art. 3 alin. (4) din H.G. nr. 1342/2001: "Activitatea de investiții este atributul exclusiv al "Electrica" - S.A. care va elabora programe de dezvoltare pe ansamblu și pentru fiecare filială și va asigura contractarea și implementarea lor." Chiar dacă filialele au personalitate juridică, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă a acționat în considerarea calității sale de societate-mamă, specifice activității principale de consultanță pentru afaceri și management, ce implică inclusiv elaborarea strategiilor, derularea investițiilor, prestarea de servicii către filiale, activități care nu aduceau beneficii economice doar filialelor ci și societății-mamă. În consecință, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte consideră că suma de 2.337.657 RON are caracter justificat, nefiind încălcate dispozițiile art. 3 din H.G. nr. 1342/2001, raportate la art. 2 din Legea nr. 31/1990, coroborate cu art. 19 alin. (1) și art. 21 alin. (1) Codul fiscal, aprobat prin Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, așa cum afirmă recurenta-pârâtă. c) Măsura dispusă la pct. II. 5 din Decizia nr. 12/2016 privind alocarea nejustificată a cheltuielilor de exploatare în sumă de 74.667 RON (fără TVA) reprezentând servicii de mentenanță cu echipamentele aflate în infrastructura de comunicații a filialelor, persoane juridice distincte. Recurenta-reclamantă a încheiat cu S.C. N. S.R.L., în calitate de prestator, contractul nr. x/31.12.2013 având ca obiect prestarea serviciilor de mentenanță echipamente de comunicație pe perioada 2013-2015, în valoare de 1.394.650 RON, fără T.V.A. Înalta Curte observă că achiziția acestor servicii s-a efectuat pentru echipamente de comunicații care deservesc în principal sistemul A.M.R., instalate în cadrul filialelor de distribuie, conform Referatului de necesitate nr. 9900-23478/14.10.2013 și a Notei de fundamentare nr. x/30.09.2013. Acest contract a fost întocmit în calitatea recurentei-reclamante de gestionar al activității filialelor, ca urmare a coordonării investițiilor la nivel de grup. Conform art. 3 alin. (4) din H.G. nr. 1342/2001: "Activitatea de investiții este atributul exclusiv al "Electrica" - S.A. care va elabora programe de dezvoltare pe ansamblu și pentru fiecare filiala și va asigura contractarea și implementarea lor." Similar considerentelor prezentate la punctul anterior, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă a acționat în considerarea calității sale de societate-mamă, specifice activității principale de consultanță pentru afaceri și management, ce implică inclusiv elaborarea strategiilor, derularea investițiilor, prestarea de servicii către filiale, activități care nu aduceau beneficii economice doar filialelor, ci și societății-mamă. În plus, sistemul AMR este proprietatea recurentei-reclamante, aceasta avea competența și obligația de a asigura mentenanța echipamentelor prin încheierea de contracte în acest sens. În considerarea acestor argumente, Înalta Curte apreciază că suma de 74.667 RON are caracter justificat. d) Măsura dispusă la pct. II. 6 din Decizia nr. 12/2016 privind suma de 273.500 RON reprezentând c/val a 4 studii tehnice. Recurenta-pârâtă afirmă că instanța de fond nu a avut în vedere faptul că serviciile de elaborare studii tehnice în baza Contractelor nr. x/10.09.2012, nr. y/10.09.2012, nr. z/23.09.2013 și nr. 95/22.08.2013, au fost achiziționate pentru desfășurarea activității filialelor societății, prin înregistrarea cheltuielilor în sumă de 273.500 RON (în contul 614 - "Cheltuieli cu studii și cercetări"), efectuându-se astfel cheltuieli care nu sunt aferente veniturilor, contrar prevederilor art. 19 alin. (1) și art. 21 alin. (1) din Codul fiscal aprobat prin Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare. Potrivit art. 3 alin. (4) și (5) din H.G. nr. 1342/2001 privind reorganizarea Societății Comerciale de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice "Electrica" - S.A.:,,(4) Activitatea de investiții este atributul exclusiv al "Electrica" - S.A. care va elabora programe de dezvoltare pe ansamblu și pentru fiecare filială și va asigura contractarea și implementarea lor. (5) "Electrica" - S.A. va elabora strategia de distribuie și furnizare a energiei electrice pentru activitatea proprie și a filialelor sale, asigurând implementarea acesteia în societatea comercială în scopul creșterii eficienței economice și obținerii de profit. În baza Ordinului MFP nr. 3055 din 29 octombrie 2009, recurenta-reclamantă are următoarele obligații: să întocmească situații financiare consolidate anual (art. 11 alin. (2); să prezinte raportul anual consolidat al administratorilor (Cap. II art. 3 ANEXA 1 REGLEMENTĂRI CONTABILE conforme cu Directiva a IV-a a Comunităților Economice Europene); să elaboreze și să implementeze politici contabile uniforme la nivel de grup. Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții, rezultă că activitatea de investiții în cadrul grupului Electrica este atributul exclusiv al recurentei-reclamante, în calitate de societate-mamă, stabilind strategii și politici având o bază unitară și standardizată, aspect realizat pe baza planurilor anuale fundamentate pe studii de cercetare și dezvoltare necesare atât pentru activitatea proprie, cât și pentru cea a filialelor sale, privite ca un tot unitar, conform OMFP nr. 3055/2009. Cele 4 studii tehnice au făcut parte din activi­tatea de investiții a recurentei-reclamante, fiind destinate să evalueze oportunitatea și modalităț­ile de implementare ale investițiilor propuse. Ca urmare a faptului că recurenta-reclamantă a contractat aceste studii, în contractele de prestări servicii s-a avut în vedere un tarif lunar, ce trebuia plătit de către filiale, care să acopere aceste studii de cercetare. În ce privește recuperarea costurilor, critica recurentei-pârâte este nefondată, deoarece costurile cu studiile nu mai trebuiau facturate către filiale, cât timp filialele plăteau, prin Con­tractul de prestări servicii, printre altele, tocmai costurile cu studiile comandate de recurenta-reclamantă. Aceasta era rațiunea tarifului de la Anexa 1, poziția 30 din Contractele de prestări servicii. În Nota de fundamentare nr. x/30.01.2013 este prevăzut la punctul 5 drept sursă de finanțare a studiilor de cercetare dezvoltare de realizat de către terți "recuperarea cotei eferente din valoarea acestora, de la fiecare filială". Din aceste motive, Înalta Curte apreciază că suma de 273.500 RON reprezentând c/val celor 4 studii tehnice, sumă ce a fost recuperată de la filiale, face parte din cadrul atribuțiilor legale ale recurentei-reclamante, care în calitate de societate-mamă asigură, elaborarea și implementează strategia de distribuie și furnizare a energiei electrice pentru activitatea proprie și a filialelor. e) Măsura dispusă la pct. II. 7 din Decizia nr. 12/2016 constând în efectuarea de plăți estimate de 36.385 RON cu chiria unui imobil încadrat la locuință de serviciu de care a beneficiat directorul general în perioada iulie 2013- iunie 2014. Instanța de fond a anulat în parte încheierea nr. 12/27.02.2017 și Decizia nr. 12/27.12.2016 pentru chiria aferentă perioadei 17.07.2013-01.09.2013. Recurenta-pârâtă afirmă că instanța de fond nu a ținut cont de dispozițiile art. 37 alin. (4) și art. 38 alin. (1)-(2) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare. Conform art. 37 alin. (4) din O.U.G. nr. 109/2011, "Indemnizația fixă lunară a membrilor executivi nu poate depăși de 6 ori media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar din ramura în care își desfășoară activitatea societatea, comunicat de Institutul Național de Statistică anterior numirii." Potrivit art. 38 alin. (1)-(2) din O.U.G. nr. 109/2011, "(1) Remunerația directorilor este stabilită de consiliul de administrație și nu poate depăși nivelul remunerației stabilit pentru membrii executivi ai consiliului de administrație. Ea este unica formă de remunerație pentru directorii care îndeplinesc și calitatea de administrator. (2) Remunerația este formată dintr-o indemnizație fixă lunară stabilită în limitele prevăzute la art. 37 alin. (4), și dintr-o componentă variabilă constând într-o cotă de participare la profitul net al societății, o schemă de pensii sau o altă formă de remunerare pe baza indicatorilor de performanță". Pe de altă parte, art. 39 din același act normativ prevede că,,(1) Remuneraț