ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1826/2022

Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data 3.04.2014, reclamanta Societatea A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României: 1. Anularea în tot a încheierii nr. 23/17.03.2014, înregistrată la societatea recurentă sub nr. x/20.03.2014;

Anularea parțială a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, respectiv: a) Decizia nr. 3/14.01.2014 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul IV, pentru aplicarea măsurilor de valorificare a constatărilor din Raportul de control nr. x/18.12.2013; b) Raportul de control înregistrat la societatea recurentă sub nr. x din 18.12.2013.

Suspendarea executării Deciziei nr. 3/14.01.2014 până la soluționarea definitivă a cauzei, în temeiul art. 15 alin. (1) coroborat cu art. 14 din Legea 554/2004.

Anularea în tot a încheierii nr. 23/17.03.2014, înregistrată la societatea recurentă sub nr. x/20.03.2014;

Anularea parțială a actelor care au stat la baza emiterii acesteia, respectiv: a) Decizia nr. 3/14.01.2014 emisă de Curtea de Conturi - Departamentul IV, pentru aplicarea măsurilor de valorificare a constatărilor din Raportul de control nr. x/18.12.2013; b) Raportul de control înregistrat la societatea recurentă sub nr. x/18.12.2013. Prin sentința civilă nr. 3132 din 17.11.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014 s-a admis în parte contestația formulată de reclamantă. S-a anulat parțial încheierea nr. 23 din 17.03.2014 în ceea ce privește pct. 1 și 5 și Decizia nr. 3/14.01.2014 în ceea ce privește pct. 4 și

S-a respins ca neîntemeiată contestația în ceea ce privește pct. 2, 3 și 4 din încheierea nr. 23/17.03.2014 și pct. 5, 6 și 7 din Decizia nr. 3/14.01.2014. S-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 3/14.01.2014, ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 2687 din 20 iunie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate și a trimis cauza pentru rejudecare cu privire la cererea de anulare a punctului 5 din Încheiere, cu corespondent în punctul 8 din Decizie. În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2014*. 2. Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1409 pronunțată la data de 11 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea reclamantei Societatea A. S.A.. 3. Cererea de recurs Împotriva hotărârii pronunțate anterior menționată a formulat recurs reclamanta Societatea A. S.A. întemeiat pe motivele de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4, pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii judecătorești atacate și, în rejudecare, admiterea contestației în sensul anulării pct. 5 din încheierea nr. 23/17.03.2014 și a pct. 8, respectiv a măsurii nr. 9 din Decizia nr. 3/14.04.2014. După o scurtă prezentare a situației de fapt, subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se susține că în raport de prevederile art. 45 alin. (1) și art. 135 alin. (1) din Constituția României ce reglementează principiul constituțional al libertății economice, analiza sumară efectuată în baza afirmațiilor Curții de Conturi de către de instanța de judecată a activității societății, a condițiilor economice ale acesteia și a oportunității hotărârilor AGA/CA echivalează cu o intervenire a instanței judecătorești în activitatea/funcționarea societății, în locul organelor sale. Subsumat motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. se susține faptul că instanța de rejudecare a făcut o analiză a tuturor contractelor, însă una sumară, reluând argumentele Curții de Conturi fără a motiva acest lucru, fără a menționa motivele pentru care a înlăturat argumentele A. și fără a ține cont de probatoriul administrat de A., ceea ce echivalează cu necercetarea fondului. În susținerea acestui motiv de casare recurenta reclamantă efectuează o analiză a contractului nr. x/2011 încheiat cu societatea B. S.R.L. având ca obiect elaborarea unui studiu privind analiza infrastructurii de comunicații, a contractelor nr. x/10.06.2011, y/31.05.2012, z/18.03.2013 încheiate cu C. S.R.L. având ca obiect elaborarea de studii de monitorizare a pieței europene de electricitate și energie regenerabilă, a contractului nr. x/28.06.2011 încheiat cu S.C. Filiala de Cercetări și Modernizări Energetice ICEMENERG S.A. București având ca obiect realizarea unei strategii pentru implementarea unui proiect pilot de rețea inteligentă în cadrul S.C. A. S.A., a contractului nr. x/23.06.2011 încheiat cu S.C. Ecro S.R.L. având ca obiect elaborarea unui studiu de impact al sistemului AMR pentru activitățile operatorului de măsurare la nivelul Societății A. S.A. prezentând pentru fiecare contract în parte scopul încheierii acestuia, obiectul fiecărui contract, activitățile desfășurate de fiecare furnizor în parte, motivele care au impus încheierea acestor contracte precum și faptul că, în raport de obiectul fiecărui contract în parte, activitățile desfășurate de furnizorii B. S.R.L., C. S.R.L., S.C. Filiala de Cercetări și Modernizări Energetice ICEMENERG S.A. București în baza contractelor anterior menționate nu puteau fi efectuate de salariații recurentei reclamante. Susține recurenta că instanța de judecată a înlăturat toate aceste argumente prezentate de recurentă fără însă a arăta motivele pentru care instanța a înțeles să le înlăture, limitându-se doar la o înșiruire a argumentelor Curții de Conturi din Notele scrise depuse la termenul de judecată din data de 07.02.2019. În ce privește motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susține recurenta că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a prevederilor privind organizarea A. și a filialelor sale, cu aplicarea greșită a prevederilor O.G. nr. 119/1999 și O.U.G. nr. 109/2011, cu aplicarea greșită a prevederilor ANRE, cu aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 94/1992 Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi din 4 noiembrie 2010 și O.U.G. nr. 34/2006. Astfel, în ce privește aplicarea greșită a prevederilor privind organizarea A. și a filialelor sale, după ce prezintă un scurt istoric al înființării atât a Societății A. S.A. cât și a filialelor, precum și al scopului înființării, concluzionează că în raport de prevederile art. 3 alin. (4) din H.G. nr. 1342/2001, prin care s-au înființat filialele de distribuție și furnizare a energiei electrice din cadrul Societății A. S.A. activitatea de investiții este atributul exclusiv al A. S.A. care va elabora programe de dezvoltare per ansamblu (concept unitar) și va asigura contractarea și implementarea lor, această prerogativă având ca scop funcționarea în siguranță a rețelelor de distribuție a energiei electrice și a asigurării continuității în alimentarea cu energie A. a consumatorilor, în conformitate cu standardul de performanță și Codul tehnic al Rețelelor de Distribuție. Referitor la aplicarea greșită a prevederilor O.U.G. nr. 119/1999 și O.U.G. nr. 109/2011 susține recurenta că în scopul exercitării atribuțiilor legale și a controlului în cadrul grupului, societatea mamă A. stabilea strategii și politici având o bază unitară și standardizată. În acest sens, A. stabilea anual planuri de studii de cercetare și dezvoltare necesare atât pentru activitatea proprie, cât și pentru cea a filialelor sale, privite ca un tot unitar. Poziția și rolul A. în grup au fost expres asumate prin planul de administrare întocmit în baza O.U.G. nr. 119/2011 și aprobat prin Hotărârea AGOA nr. 40/2013 completată cu Hotărârea AGOA nr. 42/2013. Conform acestui plan misiunea A. era de a crea valoare pentru acționari, clienți și alte părți prin producerea, distribuția și furnizarea de energie A.. Susține recurenta că față de prevederile legale mai sus menționate și ale planului de administrare aprobat prin AGOA este evident că filialele nu pot fi privite ca entități independente, ci ca parte a grupului A. aflate sub controlul și coordonarea A., în calitate de societate-mamă, iar activitățile pe care le desfășurau în această calitate nu pot fi privite în folosul ei exclusiv, ci în folosul grupului. Totodată, cheltuielile pe care A. le înregistra erau atât pentru propria funcționare cât și pentru exercitarea activității de coordonare și control a grupului. Pentru a reflecta cât mai corect calitatea de societate-mamă a A., statutul aprobat prin H.G. nr. 627/2000 a fost modificat în decembrie 2011, astfel încât obiectul principal de activitate a devenit "Activitatea de consultanță pentru afaceri și management cu privire la activitatea de distribuire și furnizare a energiei electrice și servicii energetice desfășurate de filialele sale" Cod CAEN 7022. Arată recurenta că acesta era obiectul principal de activitate, dar desfășura în același timp și activități secundare a căror enumerare este redată prin cererea de recurs, concluzionând că A. își exercita atribuțiile de societate mamă pentru grup dar desfășura și activități de prestări servicii către filialele sale și/sau către alte entități în baza cărora obținea venituri, iar pentru prestarea acestor activități A. și-a organizat o structură de personal care era destinată analizei, raportărilor, coordonării și controlului celor trei segmente de afaceri. În ce privește aplicarea greșită a prevederilor ANRE, respectiv a Ordinului ANRE nr. 24/2007 modificat prin Ordinele nr. 14/2010, 51/2011 și 23/2013 potrivit cărora studiile aferente proiectelor de investiții puteau fi elaborate numai de către societăți specializate în proiectare, cu competențe în cercetare dezvoltare/analize de piață, etc., atestate în acest sens de către ANRE, cu precizarea faptului că A. S.A. nu deținea o astfel de atestare și pe cale de consecință, salariații societății nu puteau elabora astfel de studii. Mai mult decât atât A. s-a obligat contractual față de filiale să asigure elaborarea de studii de către terți sub coordonarea A. S.A. - aparat central. Ultima critică vizează aplicarea greșită a prevederilor Legii nr. 94/1992 - art. 33 alin. (3), Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi din 4 noiembrie 2010 (art. 5) și de O.U.G. nr. 34/2006 (art. 2 alin. (2). În acest sens arată că principala critică reținută de Curtea de Conturi în cadrul Raportului de control a fost cea a caracterului nejustificat al angajării unor astfel de cheltuieli efectuate de A.. Or, în condițiile în care justificarea unor cheltuieli coincide cu cerința ca această cheltuială să fie în concordanță cu scopul, obiectivele și atribuțiile prevăzute în actele normative prin care a fost înființată entitatea, apreciază că susținerile Curții de Conturi privind caracterul nejustificat al angajării cheltuielilor cu studiul menționat mai sus sunt eronate, mai ales că aceste cheltuieli au fost realizate în vederea îndeplinirii atribuțiilor legale aflate exclusiv în sarcina A., în calitate de societate-mamă. Toate studiile contractate privesc obiecte de impact comun pentru activitatea tuturor filialelor de distribuție, motiv pentru care se impunea să fie contractate de la nivel central, în vederea asigurării unui rezultat unitar și a unei implementări identice. Contractarea studiilor la nivelul fiecărei filiale de distribuție nu ar fi asigurat punerea în practică a unui plan comun și ar fi afectat și unitatea sistemului integrat de management arătat anterior. În ce privește cheltuielile efectuate cu achiziția acestor studii, se susține că acestea au fost recuperate de la filiale prin facturarea de prestări servici în baza contractelor de prestări servicii. Încheierea contractelor s-a făcut cu respectarea legii, nicidecum cu încălcarea acesteia, astfel încât, în lipsa unei abateri de la legalitate, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 și, pe cale de consecință, măsura contestată este nelegală ceea ce atrage casarea hotărârii atacate, și anularea măsurii nelegale. 4. Apărările intimatei pârâte Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat, arătând în esență că instanța de judecată nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, nefiind încălcate principiile separației puterilor în stat și al libertății economice, hotărârea atacată cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază și a fost dată cu respectarea cadrului legal aplicabil în cauză. II. Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Reclamanta Societatea de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice A. S.A. s-a adresat Curții de Apel București solicitând efectuarea unui control jurisdictional de legalitate asupra actelor administrative emise de Curtea de Conturi - Departamentul IV, respectiv a încheierii nr. 23/17.03.2014, a Deciziei nr. 3/14.01.2014, și a Raportului de control înregistrat sub nr. x/18.12.2013. Prin sentința civilă nr. 3132 din 17.11.2014 pronunțată în dosarul nr. x/2014 s-a admis în parte contestația formulată de reclamantă, s-a anulat parțial încheierea nr. 23 din 17.03.2014 în ceea ce privește pct. 1 și 5 și Decizia nr. 3/14.01.2014 în ceea ce privește pct. 4 și 8. S-a respins ca neîntemeiată contestația în ceea ce privește pct. 2, 3 și 4 din încheierea nr. 23/17.03.2014 și pct. 5, 6 și 7 din Decizia nr. 3/14.01.2014. S-a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 3/14.01.2014, ca neîntemeiată. Prin decizia civilă nr. 2687 din 20 iunie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursurile declarate și a trimis cauza pentru rejudecare cu privire la cererea de anulare a punctului 5 din Încheiere, cu corespondent în punctul 8 din Decizie. În rejudecare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1409 din 11 aprilie 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2014 a respins cererea reclamantei Societatea de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice A. S.A. de anulare a punctului 5 din încheierea nr. 23/17.03.2014 cu corespondent în punctul 8 din Decizia nr. 3/14.01.2014 emise de pârâta Curtea de Conturi a României. Înainte de a analiza motivele de casare avute în vedere de recurenta reclamantă, în cuprinsul recursului declarat, se impune precizarea că noua rejudecare a avut loc în limitele casării, respectiv prin analizarea tuturor contractelor menționate de autoritatea pârâtă la pct. 5 din încheierea nr. 23/17.03.2014, având corespondent pct. 8 din Decizia nr. 3/14.04.2014 ținând cont susținerile și apărările părților, precum și de întregul material probator aflat la dosarul cauzei. În ceea ce privește motivele de casare avute în vedere de către recurenta reclamantă, respectiv art. 488 pct. 4, pct. 6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele: Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești - este circumscris, în opinia Înaltei Curți de Casație și Justiție, incursiunii autorității judecătorești în sferele celorlalte puteri ale Statului, cum este cea legislativă sau executivă, astfel cum acestea sunt delimitate de prevederile constituționale sau de către legile organice, instanța săvârșind acte care intră în atribuțiile unor altor organe aparținând unei alte autorități constituite în stat. (Decizia nr. 351 din 17 februarie 2016, Î.C.C.J., secția I civilă). Într-o încercare de definire a sintagmei "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorității judecă­torești în sfera activității autorității executive sau legislative, așa cum a fost consacrată de Constituție sau de o lege organică, instanța judecătorească săvârșind acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat decât cea judecătorească. Aceasta s-ar putea produce când instanța săvârșește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunță pe cale de dispoziții generale. Instanța săvârșește un "exces de putere" când, fie pronunță o hotărâre judecătorească fără nicio com­petență în acea problemă, fie chiar și numai când ea săvârșește orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanțelor prin lege. În practica instanței supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înțelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituționale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competență. Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcțiile ce revin autorităților publice și el este un exces față de limitele fixate prin norme constituționale. Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separației puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuțiile puterii legislative sau executive. Înalta Curte constată că, în cauza de față, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele prezentate mai sus. În susținerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se arată faptul că în raport de prevederile art. 45 alin. (1) și art. 135 alin. (1) din Constituția României ce reglementează principiul constituțional al libertății economice, analiza sumară efectuată în baza afirmațiilor Curții de Conturi de către de instanța de judecată a activității societății, a condițiilor economice ale acesteia și a oportunității hotărârilor AGA/CA, echivalează cu o intervenire a instanței judecătorești în activitatea/funcționarea societății, în locul organelor sale, critică ce nu poate fi primită. Rolul unei instanțe judecătorești este de a spune dreptul, de a interpreta legea, judecătorul având atributia de a tranșa litigii prin interpretarea legii si a convențiilor încheiate între părțile aflate în conflict, iar prin actul juridicțional, în finalitatea sa, tinde la salvgardarea ordinii juridice. Instanțele, în activitatea lor, realizează o interpretare cazuală sau judiciară, care presupune ca, anterior soluționării cauzei, să se studieze circumstanțele speței deduse judecății, calificarea juridică a cauzei și, ulterior, interpretarea normei de drept pentru emiterea actului juridicțional final, care încheie activitatea acesteia. În esență, toată activitatea juridicțională se rezumă la a interpreta atât norma de drept cât și conduita părtilor și a dovezilor administrate în fața sa nemijlocit, prin verificarea situației de fapt prezentate cu ipoteza abstractă a normei de drept, iar, în final, să impună restabilirea ordinii de drept încalcate. În raport de conținutul actelor administrative atacate prin care s-a constatat efectuarea de cheltuieli neeconomicoase prin achiziția de studii de cercetare-dezvoltare, de monitorizare, de impact, strategii, studii tehnico-economice, în condițiile în care în cadrul societății recurente existau direcții de specialitate care aveau atribuții stabilite prin Regulamentul de Organizare și Funcționare privind efectuarea cercetării-dezvoltării și monitorizării infrastructurii de comunicații în vederea asigurării unei funcționări corecte a sistemelor și aplicațiilor care funcționează pe acestea, se impunea efectuarea de către instanța de fond a unei analize a activității societății, a condițiilor economice ale acesteia, pentru că doar în acest mod poate fi verificată legalitatea actelor administrative atacate. Faptul că recurenta nu agreează punctul de vedere al instanței nu constituie, sub niciun motiv, caz de casare prin raportare la pct. 4 al art. 488 C. proc. civ. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., fiind nefondat. Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) invocat de recurenta reclamantă este nefondat. În raport de considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei și limitele în care a fost învestită, prima instanță a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispozițiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecății. Astfel, judecătorul a explicat soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată. În sensul dispozițiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., motivele de fapt și de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt și de drept care au condus instanța la adoptarea soluției din dispozitiv. Aceasta înseamnă, așa cum s-a reținut în practica consolidată a instanței supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conținut, nu de volum, că instanța nu este obligată să răspundă punctual tuturor susținerilor/apărărilor părților ori fiecărei nuanțe date de părți textelor pe care acestea și-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcție de legătura lor logică, cerință pe care o îndeplinește sentința recurată. Totodată, Înalta Curte observă că în practica instanțelor de control judiciar s-a reținut constant că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. atunci când există o contradicție între soluția pronunțată și considerentele ce stau la baza acesteia sau atunci când considerentele reflectă un caracter antagonic, nefiind posibil de urmărit raționamentul care a stat la baza pronunțării soluției, ori când instanța s-a pronunțat cu privire la altă acțiune decât cea care face obiectul litigiului, niciuna dintre aceste ipoteze nefiind întâlnită în cauză. Circumscris motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. recurenta susține, în esență, că instanța a făcut o analiză a tuturor contractelor, însă una sumară, reluând argumentele Curții de Conturi a României fără a motiva acest lucru, fără a menționa motivele pentru care a înlăturat argumentele A. și fără a ține cont de probatoriul administrat de A., ceea ce echivalează cu necercetarea fondului. Cu referire la aceste critici, Înalta Curte reține că a critica sentința atacată pe considerentul că instanța de fond nu a ținut cont de probatoriul administrat de A. nu numai că nu se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. dar nu se circumscrie niciunui alt motiv expres prevăzut la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., căci analiza, interpretarea și valorificarea probatoriului cauzei ține de stabilirea stării de fapt deduse judecății fiind astfel o chestiune de fapt ce excedează perimetrului de judecată al recursului așa cum este configurat la art. 483 ali. 3 și 4 C. proc. civ. Neacordarea de către instanța de fond, în procedura de evaluare a mijloacelor de probă administrate, a valențelor probatorii pretinse de partea care le-a propus, nu se circumscrie motivului de nelegalitate invocat, contestarea stării de fapt rezultată din evaluarea coroborată a tuturor mijloacelor de probă administrate reprezentând o chestiune de netemeinicie a hotărârii, a cărei analiză nu poate fi făcută în această cale de atac extraordinară. Pe de altă parte, se constată că motivarea hotărârii nu cuprinde nici motive de fapt străine și nici motive contradictorii, care să determine reformarea hotărârii atacate, judecătorul fondului arătând în mod clar că Împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentele recurentei reclamante nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părți prin căile procesuale reglementate de lege și nu de cele invocate de reclamantă. Și motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept incidente cauzei. Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. S-a susținut prin intermediul acestui motiv de recurs interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor O.U.G. nr. 119/1999 și O.U.G. nr. 109/2011 întrucât, societatea recurentă, în scopul exercitării atribuțiilor legale și a controlului în cadrul grupului, stabilea strategii și politici având o bază unitară și standardizată, stabilea anual planuri de studii de cercetare și dezvoltare necesare atât pentru activitatea proprie, cât și pentru cea a filialelor sale, privite ca un tot unitar. Prin actele administrative atacate, Curtea de Conturi a României nu a contestat atribuțiile societății recurente de a stabili strategii și politici având o bază unitară și standardizată, de a stabili anual planuri de studii de cercetare și dezvoltare necesare atât pentru activitatea proprie, cât și pentru cea a filialelor sale, privite ca un tot unitar, ci ceea ce a avut în vedere intimata-pârâtă a fost caracterul neeconomicos al cheltuielilor efectuate de recurentă. Cu alte cuvinte, societatea recurentă are dreptul de a-și exercita atribuțiile stabilite de lege și a controlului în cadrul grupului însă acest drept nu trebuie să anihileze obligația recurentei de a urmări realizarea unei bune gestiuni financiare în utilizarea fondurilor, iar în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 119/1990 invocate chiar de către recurentă, avea obligația să asigure legalitatea, regularitatea, economicitatea, eficacitatea și eficiența în utilizarea fondurilor și în administrarea patrimoniului. S-a susținut, totodată, că instanța de judecată a aplicat în mod eronat și prevederile Ordinului ANRE nr. 24/2007 în sensul că studiile aferente proiectelor de investiții puteau fi elaborate numai de către societăți specializate în proiectare, cu competențe în cercetare dezvoltare/analize de piață, atestate în acest sens de către ANRE, iar societatea recurentă nu deținea o astfel de atestare, și prin urmare salariații recurentei nu putea elabora astfel de studii. Prevederile art. 1 și art. 3 din Ordinul nr. 24/2007 dispun: Art. 1: "Se aprobă Regulamentul pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută, verifică și exploatează instalații electrice din sistemul electroenergetic, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. Art. 3: "Operatorii economici care proiectează, execută, verifică și exploatează instalații electrice din sistemul electroenergetic vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin". De asemenea, prin art. 2 din Regulamentul din 2007 pentru atestarea operatorilor economici care proiectează, execută, verifică și exploatează instalații electrice din sistemul electroenergetic s-a statuat: "(1)În scopul respectării legilor și normelor în vigoare, operatorii economici care desfășoară activități de proiectare și executare de instalații electrice racordate la Sistemul Electroenergetic Național trebuie să dețină atestat emis de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, denumită în continuare Autoritatea competentă, în condițiile prezentului regulament". Prin urmare, Ordinul 24/2007 reglementează categoriile de activități din sistemul electroenergetic ce nu pot fi efectuate decât de către un operator economic atestat de ANRE, respectiv activități de proiectare și executare de instalații electrice, de verificare și exploatare a instalațiilor electrice. Analizarea criticii formulate nu se poate face decât prin raportare la obiectul fiecărui contract, în parte, pentru a putea observa dacă activitățile desfășurate de furnizori sunt din cele ce impunea efectuarea lor de către un operator atestat. În acest sens, se reține că obiectul contractului nr. x/2011 încheiat cu B. S.R.L. l-a reprezentat elaborarea unui studiu privind analiza infrastructurii de comunicații (contract de consultanță așa cum s-a susținut prin acțiune fila x paragraful 3); contractul nr. x/2013 (contract de servicii) a avut ca obiect servicii de asistență tehnică specializată pe infrastructura de comunicații A. S.A. în vederea asigurării unei funcționări corecte, sigure și fiabile a sistemelor și aplicațiilor care funcționează pe aceasta; iar contractele nr. x/10.06.2011, nr. y/31.05.2012 și nr. 41/18.03.2013 încheiate în anii 2011, 2012 și 2013 cu C. S.R.L. au avut ca obiect elaborarea de studii de monitorizare a pieței europene de electricitate și energie regenerabilă. Se observă astfel că niciuna din activitățile menționate în contractele sus enumerate nu sunt din cele pentru a căror executare este necesară existența unui atestat ANRE. În aceste condiții critica ce vizează greșita interpretare și aplicare a prevederilor Ordinului ANRE 24/2007 este nefondată și nu poate fi primită. Ultima critică subsumată aceluiași motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondată. S-a susținut că încheierea contractelor verificate de intimata-pârâtă s-a făcut cu respectarea legii, nicidecum cu încălcarea acesteia, astfel încât, în lipsa unei abateri de la legalitate, nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 și, pe cale de consecință, măsura contestată este nelegală ceea ce atrage casarea hotărârii atacate, și anularea măsurii nelegale. Art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 prevede că "În situațiile în care se constată existența unor abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat producerea unor prejudicii, se comunică conducerii entității publice auditate această stare de fapt. Stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru recuperarea acestuia devin obligație a conducerii entității auditate." Trebuie avut în vedere și faptul că prin activitatea de control exercitată de Curtea de Conturi, "se verifică și se urmărește modul de respectare a legii privind constituirea, administrarea și utilizarea fondurilor publice" așa cum se arată la art. 2 lit. a) din Legea nr. 94/1992. În condițiile în care au fost constatate abateri de la legalitate de către recurenta reclamantă, care avea obligația să asigure legalitatea, regularitatea, economicitatea, eficacitatea și eficiența în utilizarea fondurilor și în administrarea patrimoniului, nu se poate susține că nu sunt incidente cauzei dispozițiile art. 33 alin. (3) sau că nu sunt îndeplinite condițiile impuse de această dispoziție legală. Prin urmare, instanța constată că toate susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală. 2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.