ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1120/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 07.04.2015 reclamanta Societatea de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, anularea Deciziei administrative nr. X/16.12.2014, a Ordinului nr. 883/16.12.2014 și a notificării nr. x, emise de A.A.A.S., precum și suspendarea executării actelor administrative atacate, până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin încheierea de ședință din data de 05.05.2015, Curtea de Apel București a admis cererea de suspendare a executării actelor administrative formulate de reclamantă și, în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 a dispus suspendarea executării deciziei administrației nr. X/16.12.2014 și a ordinului nr. 883/16.12.2014 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin sentința nr. 2391 din data de 29 septembrie 2015 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta Societatea de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice Electrica S.A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, a dispus anularea deciziei administrative nr. X/16.12.2014, a Ordinului nr. 883/16.12.2014 și a notificării nr. x emise de pârâtă și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 200 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea recursului, s-a arătat, în esență, că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod greșit dispozițiile art. 1200 și urm. C. civ. și art. 166 C. proc. civ., referitoare la autoritatea de lucru judecat în privința sentinței nr. 6440/1.11.2013 a Tribunalului București, dar și dispozițiile Legii nr. 143/1999, privind ajutorul de stat.

Recurenta a criticat și soluția instanței de fond dată asupra cererii reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, apreciind că acestea au fost arbitrar stabilite, nu au fost justificate prin dovezi clare, ca fiind conforme în raport de costurile reale ale procesului.

Prin întâmpinarea formulată la data de 06.01.2016 intimata a solicitat respingerea recursului răspunzând punctual criticilor din recurs.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, în baza încheierii din data de 05.10.2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 01.02.2018 completul filtru a constatat, în acord cu raportul întocmit în cauză, că recursul declarat este admisibil în principiu, în temeiul art. 493 alin. (7) C. proc. civ., fixând termen pentru judecata pe fond a acestuia.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, nefiind identificate argumente pentru reformarea sentinței, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ mai multe acte, printre care: Decizia administrativă nr. X/16.12.2014; Ordinul nr. 883/16.12.2014 și Notificarea nr. x emise de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Prin Decizia administrativă nr. X/16.12.2014, recurenta-pârâtă AAAS a decis recuperarea ajutorului de stat acordat S.C. Electrica S.A. București, în contextul privatizării S.C. A. S.A. și a S.C. B..

Totodată prin Ordinul nr. 883/16.12.2014 s-a dispus restituirea de către Societatea Electrica S.A. a sumei de 7.505.637 RON, achitată de fosta AVAS în perioada 27.03.2006-26.02.2010, la care se adaugă dobânda calculată începând cu data de 27.03.2006 și până la data încasării efective a întregii sume, emițându-se și o notificare privind rambursarea ajutorului de stat ilegal.

Instanța de fond a admis acțiunea și a anulat actele administrative atacate prin care recurenta-pârâtă a dispus recuperarea ajutorului de stat acordat Societății Electrica S.A. București, statuând că reclamanta și-a recuperat o creanță deținută la societatea privatizată B., creanța constând în serviciile prestate acesteia și neachitate, printr-o modalitate prevăzută la nivel legislativ, astfel că nu se poate aprecia că a beneficiat de facilități, în sensul ajutorului de stat, care să distorsioneze concurența.

Soluția curții de apel de admitere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Problema de drept ce se impune a fi dezlegată în prezenta cauză constă în stabilirea naturii juridice a sumei ce se urmărește a fi recuperată de recurenta-pârâtă, mai concret dacă această sumă solicitată constituie un ajutor de stat, în sensul Legii nr. 143/1999 privind ajutorul de stat.

Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) din actul normativ menționat, ajutorul de stat este definit ca fiind orice măsură de sprijin acordată de către stat sau de către unitățile administrativ-teritoriale, din resurse de stat sau resurse ale autorităților administrativ-teritoriale, ori de alte organisme care administrează resurse ale statului sau ale colectivităților locale, indiferent de formă, care distorsionează sau amenință să distorsioneze concurența prin favorizarea anumitor întreprinderi, a producției anumitor bunuri, a prestării anumitor servicii sau care afectează comerțul din România și statele membre ale Uniunii Europene, fiind considerat incompatibil cu un mediu concurențial normal. Așadar, așa cum corect a reținut și judecătorul fondului, pentru a fi îndeplinită condiția ajutorului de stat este necesar ca agentul economic să primească un sprijin din sursele de stat fără a exista o contraprestație.

În cauză, recurenta-pârâtă AAAS a emis mai multe acte administrative prin care a dispus recuperarea prețului obținut inițial din vânzarea pachetului de acțiuni al B. S.A. deținut de Electrica S.A., pe care APAPS a fost mandatat să le vândă.

Potrivit prevederilor art. 2 alin. (5) din H.G. nr. 1280/2001 (APAPS (actuală AAAS) și S.C. Electrica S.A. au încheiat Protocolul nr. x/31.05.2004, prin care un număr de 7.471.512 acțiuni deținute de reclamantă la B. au fost transferate la AVAS (actual AAAS) în scopul vânzării acestora.

Astfel, în baza contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 10/11.02.2004 și a prevederilor O.U.G. nr. 16/2004 privind finalizarea procedurii de privatizare la B., dreptul de proprietate asupra Pachetului Principal de Acțiuni, ce include și acțiunile reclamantei, a fost transferat către cumpărătorul C., iar suma de 7.505.637 RON a fost virată în contul societății reclamante.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) și (3) din Legea nr. 570/2004 diferența dintre valoarea nominală a acțiunilor rezultate în urma conversiei creanței Societății Comerciale "Electrica" S.A., la Societatea Comercială "B." S.A., în temeiul H.G. nr. 1280/2001 și suma rezultată din valorificarea acestora urma să fie acoperită din sumele încasate de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului din recuperarea creanțelor comerciale preluate conform art. 6 alin. (2) din O.U.G. nr. 37/2006, iar în situația în care această diferență nu se recuperează integral, suma va fi acoperită din sumele virate la Trezoreria Statului de instituțiile implicate în privatizare.

În temeiul dispozițiilor legale sus citate, reclamanta S.C. Electrica S.A. a chemat în judecată Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului solicitând ca aceasta să achite o diferență de 11.173.143 RON, între valoarea nominală a acțiunilor deținute la B. S.A. și prețul încasat ca urmare a înstrăinării acestora de către mandatarul AAAS.

Prin sentința nr. 6440/01.11.2013 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x, definitivă și irevocabilă prin deciziile civile: nr. 170/17.03.2014 pronunțată de Curtea de Apel București și nr. 3470/6.11.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, acțiunea a fost admisă, cu consecința obligării AAAS să achite societății reclamante suma de 11.173.143 RON. Totodată, în litigiul menționat s-a statuat că dreptul de creanță invocat de intimata-reclamantă constând în diferența dintre valoarea nominală a acțiunilor și prețul obținut ca urmare a vânzării pachetului de acțiuni în faza de privatizare, este stabilit prin acte normative cu putere de lege asupra cărora puterea judecătorească nu poate să intervină. Având în vedere că în prezenta cauză se pune în discuție recuperarea prețului total al acțiunilor deținute de reclamantă la B., ca urmare a conversiei creanței sale, ce reprezintă o parte din întregul constituit de suma cuvenită reclamantei (prețul obținut plus diferența dintre valoarea nominală a acțiunilor și suma rezultată din valoarea acestora), rămân valabile aceleași considerente menționate în litigiul anterior.

Prin urmare, concluzia instanței, în sensul că diferența ce trebuie achitată reclamantei ca urmare a conversiei creanței în acțiuni, (diferența între prețul obținut de AAAS ca urmare a vânzării pachetului de acțiuni și valoarea lor nominală) nu constituie ajutor de stat, se impune cu putere de lucru judecat în prezenta cauză, fără posibilitatea de a mai fi contrazisă.

În ceea ce privește obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 RON, critica recurentei cu privire la lipsa de realitate, necesitate și rezonabilitate a cuantumului acestora este nefondată. Cuantumul cheltuielilor de judecată este reglementat de dispozițiile art. 451 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit alin. (2) al articolului menționat, judecătorii nu vor putea micșora cheltuielile de judecată având ca obiect plata taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar. Or, în cauză, suma acordată de judecătorul fondului cu titlu de cheltuieli de judecată este reprezentată de taxa de timbru în sumă de 200 RON achitată de societatea reclamantă, astfel că motivul de recurs este nefondat.

Pentru considerentele expuse, reținând că în cauză nu este întrunit motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2000 și art. 496 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinței nr. 2391 din 29 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2018