ÎCCJ, decizie (scj.ro #83103)

Hotărâre AGA. Acțiune

în constatarea nulității absolute. Legitimare procesuală

activă

Cuprins pe materii:

Drept comercial. Funcționarea societăților comerciale

Index alfabetic:

acțiune în constatare nulitate absolută

-

hotărâre

AGA

-

calitate

procesuală activă

Legea nr.

31/1990, art. 132

Potrivit

dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, hotărârile

adunării generale pot fi atacate de orice persoană interesată

atunci când se invocă motive de ordine publică, iar conform alin. (5)

al aceluiași articol cererea se va soluționa în contradictoriu cu

societatea, reprezentată prin consiliul de administrație, respectiv

prin directorat.

Astfel,

prin sintagma „orice altă persoană interesată” legiuitorul nu

acordă societății legitimare în promovarea acțiunilor în

nulitatea hotărârii adunării generale.

Secția

comercială, Decizia nr. 3402 din 20 octombrie 2010

Prin sentința nr. 3650 din 11 noiembrie 2008,

Tribunalul Hunedoara, Secția comercială și de contencios

administrativ, a respins excepțiile invocate de pârâtul D.D. și a

admis acțiunea formulată de reclamanta

S.C. M. S.A. Deva împotriva

pârâților

D.D., D.C.

și A.V.A.S. București, cu consecința constatării

nulității absolute a alin. (9) din art. 1 al Hotărârii A.G.A.

din 7 octombrie 2005.

În considerentele sentinței, instanța a

reținut că la data adoptării A.G.A. a cărei nulitate s-a

solicitat, pârâtul D.D. deținea calitatea de acționar majoritar

și administrator

la

S.C. M.

S.A. Deva, calitate în care și-a acordat

lunar o indemnizație de 1.000 Euro/lună, hotărând totodată

ca

în situația în care adunarea generală hotărăște

încetarea mandatului administratorului înainte de perioada pentru care a fost

ales, societatea să-i acorde contravaloarea indemnizației pentru

întreaga perioadă rămasă până la expirarea de drept a

mandatului.

S-a considerat că potrivit dispozițiilor

art. 144

1

și 144

3

din Legea nr. 31/1990 – membrii

consiliului de administrație trebuie să își exercite mandatul cu

prudența și diligența unui bun administrator – și

respectiv, că administratorul care are interese contrare celor ale

societății într-o anumită operațiune nu poate lua parte la

nicio

deliberare privitoare la acea operațiune, iar în

cauză – administratorul D.D. a avut un interes personal, contrar

societății atunci când și-a acordat indemnizația chiar

și după încetarea mandatului, ceea ce atrage nulitatea

hotărârii.

Apelul declarat de pârâtul D.D. împotriva

sentinței a fost admis prin decizia nr. 103 din 18 noiembrie 2009 de

Curtea de Apel Alba Iulia, Secția comercială, care a modificat în tot

hotărârea atacată, în sensul că a respins

cererea de chemare în judecată.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de

apel a reținut că, în raport de prevederile art. 132 alin. (5) din

Legea nr. 31/1990, în cadrul acțiunii prin care se solicită constatarea

nulității absolute a hotărârii adunării generale,

societatea nu are legitimare activă, întrucât hotărârea

reprezintă o manifestare a voinței societății și,

până la proba contrară, se prezumă a fi valabilă.

Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs prin

care a invocat următoarele critici pe care le-a subsumat motivului de

nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct.

9 C

.

proc

.

civ

.:

Hotărârea instanței de apel este

nelegală întrucât, potrivit art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990,

cererea în constatarea nulității absolute poate fi formulată de

orice persoană interesată, iar unde legea nu distinge, nici

interpretul nu trebuie să distingă astfel că, prin orice

persoană interesată se înțelege și că societatea poate

avea calitate procesuală pasivă.

c

u referire la alin. (5) al aceluiași articol s-a

susținut că normele conținute de acesta sunt imperative în

sensul că acțiunea reglementată de art. 132 din lege se

judecă în contradictoriu cu societatea însă, numai atunci când nu

aceasta a pornit acțiunea în nulitate.

Recurenta a considerat că sintagma „orice

persoană interesată” nu poate fi interpretată în mod restrictiv

câtă vreme legiuitorul nu a precizat în mod expres acest lucru, iar

reținerea că hotărârea adunării generale reprezintă o

manifestare de voință a societății nu poate înlătura

legitimarea sa procesuală în promovarea acțiunii, iar în aceste

condiții soluția instanței de fond reprezintă o

încălcare flagrantă a accesului la justiție, garantat prin

Constituție și prin normele CEDO.

Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea

recursului ca nefondat și menținerea deciziei ca fiind conformă

cu legea.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor

de recurs ce se subsumează motivului de

nelegalitate

prevăzut de art. 304 pct.

9

C

.

proc

.

civ

.,

Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (3) din

Legea nr. 31/1990, hotărârile adunării generale pot fi atacate de

orice persoană interesată atunci când se invocă motive de ordine

publică, iar conform alin. (5) al aceluiași articol – cererea se va

soluționa în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin

consiliul de administrație, respectiv prin directorat.

Din interpretarea dispozițiilor cuprinse în art.

132 alin. (3), coroborat cu cele ale alin. (2) rezultă categoriile de

persoane cărora legiuitorul le-a atribuit legitimitate procesuală

activă în promovarea acțiunilor în anularea hotărârii

adunării generale. Astfel, pe lângă acționarii care au votat

personal sau prin mandatar împotriva hotărârii și au cerut ca acest

fapt să se consemneze în procesul-verbal și acționarii care nu

au participat la ședință, li se pot adăuga și alte

persoane care, deși nu sunt acționari, pot justifica un interes

legitim, personal, născut și actual atunci când se invocă

nulitatea absolută a unei hotărâri.

Faptul că legiuitorul nu a înțeles

să includă în categoria titularilor dreptului la acțiune în

nulitatea hotărârii adunării generale și societatea este dat de

două argumente de text.

Unul este prevăzut de alin. (6) și (7) ale

aceluiași articol, care prevăd că în situația în care

hotărârea este atacată de toți membrii consiliului de

administrație ori de toți membrii directoratului, societatea va fi

reprezentată în justiție de către persoana ce va fi

desemnată în condițiile reglementate în textele menționate.

Un alt argument este dat de prevederile alin. (5)

potrivit cu care cererea întemeiată pe dispozițiile art. 132 se va

soluționa în contradictoriu cu societatea.

În fine, nu trebuie neglijat nici faptul că o

hotărâre chiar și ilegală este actul juridic al

societății înseși, reprezentând o manifestare a voinței

acesteia.

Prin urmare, în sintagma „orice altă

persoană interesată” legea nu acordă legitimare în promovarea

acțiunilor în nulitatea hotărârii adunării generale

societății, situație

reținută în mod corect de către instanța apelului și

față de care, motivele de recurs invocate de

recurentă

apar ca nefondate.

În

consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte a

respins ca nefondat recursul, conform art. 312 alin. (1) C.

proc

.

civ

.(…)