ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3402/2010

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 3650 din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepțiile invocate de pârâtul D.D. și a admis acțiunea formulată de reclamanta SC M. SA Deva împotriva pârâților D.D., D.C. și A.V.A.S. București, cu consecința constatării nulității absolute a alin. (9) din art. 1 al Hotărârii A.G.A. din 7 octombrie 2005. În considerentele sentinței, instanța a reținut că la data adoptării A.G.A. a cărei nulitate s-a solicitat, pârâtul D.D.

deținea calitatea de acționar majoritar și administrator la SC M. SA Deva, calitate în care și-a acordat lunar o indemnizație de 1.000 euro/lună, hotărând totodată ca în situația în care adunarea generală hotărăște încetarea mandatului administratorului înainte de perioada pentru care a fost ales, societatea să-i acorde contravaloarea indemnizației pentru întreaga perioadă rămasă până la expirarea de drept a mandatului. S-a considerat că potrivit dispozițiilor art. 144 1 și art. 144 3 din Legea nr. 31/1990 – membrii consiliului de administrație trebuie să își exercite mandatul cu prudența și diligența unui bun administrator – și respectiv, că administratorul care are interese contrare celor ale societății într-o anumită operațiune nu poate lua parte la nicio deliberare privitoare la acea operațiune, iar în cauză – administratorul D.D.

a avut un interes personal, contrar societății atunci când și-a acordat indemnizația chiar și după încetarea mandatului, ceea ce atrage nulitatea hotărârii. Apelul declarat de pârâtul D.D. împotriva sentinței a fost admis prin decizia nr. 103 din 18 noiembrie 2009 de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, care a modificat în tot hotărârea atacată, în sensul că a respins cererea de chemare în judecată. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că, în raport de prevederile art. 132 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, în cadrul acțiunii prin care se solicită constatarea nulității absolute a hotărârii adunării generale, societatea nu are legitimare activă, întrucât hotărârea reprezintă o manifestare a voinței societății și, până la proba contrară, se prezumă a fi valabilă.

Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs prin care a invocat următoarele critici pe care le-a subsumat motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.: - Hotărârea instanței de apel este nelegală întrucât, potrivit art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 cererea în constatarea nulității absolute poate fi formulată de orice persoană interesată, iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă astfel că, prin orice persoană interesată se înțelege și că societatea poate avea calitate procesuală pasivă. Cu referire la alin. (5) al aceluiași articol se susține că normele conținute de acesta sunt imperative în sensul că acțiunea reglementată de art. 132 din lege se judecă în contradictoriu cu societatea însă, numai atunci când nu aceasta a pornit acțiunea în nulitate.

Recurenta consideră că sintagma „orice persoană interesată” nu poate fi interpretată în mod restrictiv câtă vreme legiuitorul nu a precizat în mod expres acest lucru, iar reținerea că hotărârea adunării generale reprezintă o manifestare de voință ale societății nu poate înlătura legitimarea sa procesuală în promovarea acțiunii, iar în aceste condiții soluția instanței de fond reprezintă o încălcare fragrantă a accesului la justiție, garantat prin Constituție și prin normele C.E.D.O. Prin întâmpinare, pârâtul a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei ca fiind conformă cu legea. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs ce se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, hotărârile adunării generale pot fi atacate de orice persoană interesată atunci când se invocă motive de ordine publică, iar conform alin. (5) al aceluiași articol – cererea se va soluționa în contradictoriu cu societatea, reprezentată prin consiliul de administrație, respectiv prin directorat. Din interpretarea dispozițiilor cuprinse în art. 132 alin. (3), coroborat cu cele ale alin. (2) rezultă categoriile de persoane cărora legiuitorul le-a atribuit legitimitate procesuală activă în promovarea acțiunilor în anularea hotărârii adunării generale.

Astfel, pe lângă acționarii care au votat personal sau prin mandatar împotriva hotărârii și au cerut ca acest fapt să se consemneze în procesul- verbal și acționarii care nu au participat la ședință li se pot adăuga și alte persoane care, deși nu sunt acționari, pot justifica un interes legitim, personal, născut și actual atunci când se invocă nulitatea absolută a unei hotărâri. Faptul că legiuitorul nu a înțeles să includă în categoria titularilor dreptului la acțiune în nulitatea hotărârii adunării generale și societatea este dat de două argumente de text. Unul este prevăzut de alin. (6) și (7) al aceluiași articol, care prevăd că, în situația în care, hotărârea este atacată de toți membrii consiliului de administrație ori de toți membrii directoratului, societatea va fi reprezentată în justiție de către persoana ce va fi desemnată în condițiile reglementate în textele menționate.

Un alt argument este dat de prevederile alin. (5) potrivit cu care cererea întemeiată pe dispozițiile art. 132 se va soluționa în contradictoriu cu societatea. În fine, nu trebuie neglijat nici faptul că o hotărâre chiar și ilegală este actul juridic al societății înseși, reprezentând o manifestare a voinței acesteia. Prin urmare, în sintagma „orice altă persoană interesată” legea nu acordă legitimare în promovarea acțiunilor în nulitatea hotărârii adunării generale a societății, situație reținută în mod corect de către instanța apelului și față de care, motivele de recurs invocate de recurentă apar ca nefondate. În consecință, față de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul conform art. 312 alin. (1) C. proc.

civ. Având în vedere și dispozițiile art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în favoarea intimatului D.D., cheltuieli ce se ridică la suma de 10.432 lei, reprezentând onorariu de avocat plătit și încasat conform chitanței din 25 iunie 2010 aflată la dosar și împuternicirii avocațiale din aceeași dată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de reclamanta SC M. SA Deva, împotriva deciziei Curții de Apel Alba Iulia nr. 103 din 18 noiembrie 2009, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatului D.D. suma de 10.432 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 20 octombrie 2010.