ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3402/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 3650 din 11 noiembrie 2008, Tribunalul

Hunedoara, secția comercială și de contencios administrativ, a respins

excepțiile invocate de pârâtul D.D. și a admis acțiunea formulată de reclamanta

SC M. SA Deva împotriva pârâților D.D., D.C. și A.V.A.S. București, cu

consecința constatării nulității absolute a alin. (9) din art. 1 al Hotărârii

A.G.A. din 7 octombrie 2005.

În considerentele sentinței,

instanța a reținut că la data adoptării A.G.A. a cărei nulitate s-a solicitat,

pârâtul D.D. deținea calitatea de acționar majoritar și administrator la SC M.

SA Deva, calitate în care și-a acordat lunar o indemnizație de 1.000 euro/lună,

hotărând totodată ca în situația în care adunarea generală hotărăște încetarea

mandatului administratorului înainte de perioada pentru care a fost ales,

societatea să-i acorde contravaloarea indemnizației pentru întreaga perioadă

rămasă până la expirarea de drept a mandatului.

S-a considerat că potrivit

dispozițiilor art. 144

1

și art. 144

3

din Legea nr. 31/1990

– membrii consiliului de administrație trebuie să își exercite mandatul cu

prudența și diligența unui bun administrator – și respectiv, că administratorul

care are interese contrare celor ale societății într-o anumită operațiune nu

poate lua parte la nicio deliberare privitoare la acea operațiune, iar în cauză

– administratorul D.D. a avut un interes personal, contrar societății atunci

când și-a acordat indemnizația chiar și după încetarea mandatului, ceea ce

atrage nulitatea hotărârii.

Apelul declarat de pârâtul D.D. împotriva

sentinței a fost admis prin decizia nr. 103 din 18 noiembrie 2009 de Curtea de

Apel Alba Iulia, secția comercială, care a modificat în tot hotărârea atacată,

în sensul că a respins cererea de chemare în judecată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de apel a reținut că, în raport de prevederile art. 132 alin. (5) din

Legea nr. 31/1990, în cadrul acțiunii prin care se solicită constatarea

nulității absolute a hotărârii adunării generale, societatea nu are legitimare

activă, întrucât hotărârea reprezintă o manifestare a voinței societății și,

până la proba contrară, se prezumă a fi valabilă.

Împotriva deciziei, reclamanta a

declarat recurs prin care a invocat următoarele critici pe care le-a subsumat

motivului de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.:

- Hotărârea instanței de apel este

nelegală întrucât, potrivit art. 132 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 cererea în

constatarea nulității absolute poate fi formulată de orice persoană interesată,

iar unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă astfel că,

prin orice persoană interesată se înțelege și că societatea poate avea calitate

procesuală pasivă.

Cu referire la alin. (5) al

aceluiași articol se susține că normele conținute de acesta sunt imperative în

sensul că acțiunea reglementată de art. 132 din lege se judecă în

contradictoriu cu societatea însă, numai atunci când nu aceasta a pornit

acțiunea în nulitate.

Recurenta consideră că sintagma

„orice persoană interesată” nu poate fi interpretată în mod restrictiv câtă vreme

legiuitorul nu a precizat în mod expres acest lucru, iar reținerea că hotărârea

adunării generale reprezintă o manifestare de voință ale societății nu poate

înlătura legitimarea sa procesuală în promovarea acțiunii, iar în aceste

condiții soluția instanței de fond reprezintă o încălcare fragrantă a accesului

la justiție, garantat prin Constituție și prin normele C.E.D.O.

Prin întâmpinare, pârâtul a

solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei ca fiind

conformă cu legea.

Analizând decizia atacată prin

prisma motivelor de recurs ce se subsumează motivului de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este

nefondat.

Potrivit dispozițiilor art. 132 alin.

(3) din Legea nr. 31/1990, hotărârile adunării generale pot fi atacate de orice

persoană interesată atunci când se invocă motive de ordine publică, iar conform

alin. (5) al aceluiași articol – cererea se va soluționa în contradictoriu cu

societatea, reprezentată prin consiliul de administrație, respectiv prin

directorat.

Din interpretarea dispozițiilor

cuprinse în art. 132 alin. (3), coroborat cu cele ale alin. (2) rezultă categoriile

de persoane cărora legiuitorul le-a atribuit legitimitate procesuală activă în

promovarea acțiunilor în anularea hotărârii adunării generale. Astfel, pe lângă

acționarii care au votat personal sau prin mandatar împotriva hotărârii și au

cerut ca acest fapt să se consemneze în procesul- verbal și acționarii care nu

au participat la ședință li se pot adăuga și alte persoane care, deși nu sunt

acționari, pot justifica un interes legitim, personal, născut și actual atunci

când se invocă nulitatea absolută a unei hotărâri.

Faptul că legiuitorul nu a înțeles

să includă în categoria titularilor dreptului la acțiune în nulitatea hotărârii

adunării generale și societatea este dat de două argumente de text.

Unul este prevăzut de alin. (6) și (7)

al aceluiași articol, care prevăd că, în situația în care, hotărârea este

atacată de toți membrii consiliului de administrație ori de toți membrii

directoratului, societatea va fi reprezentată în justiție de către persoana ce

va fi desemnată în condițiile reglementate în textele menționate.

Un alt argument este dat de

prevederile alin. (5) potrivit cu care cererea întemeiată pe dispozițiile art. 132

se va soluționa în contradictoriu cu societatea.

În fine, nu trebuie neglijat nici

faptul că o hotărâre chiar și ilegală este actul juridic al societății înseși,

reprezentând o manifestare a voinței acesteia.

Prin urmare, în sintagma „orice altă

persoană interesată” legea nu acordă legitimare în promovarea acțiunilor în

nulitatea hotărârii adunării generale a societății, situație reținută în mod

corect de către instanța apelului și față de care, motivele de recurs invocate

de recurentă apar ca nefondate.

În consecință, față de

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul conform art.

312 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere și dispozițiile art.

274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată

în favoarea intimatului D.D., cheltuieli ce se ridică la suma de 10.432 lei,

reprezentând onorariu de avocat plătit și încasat conform chitanței din 25

iunie 2010 aflată la dosar și împuternicirii avocațiale din aceeași dată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de

reclamanta SC M. SA Deva, împotriva deciziei Curții de Apel Alba Iulia nr. 103

din 18 noiembrie 2009, ca nefondat.

Obligă recurenta să plătească

intimatului D.D. suma de 10.432 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată,

reprezentând onorariu de avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 20 octombrie 2010.