ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 599/2013

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Soluția instanței de fond 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamantul C.P. a chemat în judecată pârâta A.N.I., solicitând constatarea nulității absolute a actului de constatare din 2009 emis de A.N.I. - Inspecția de Integritate; anularea interdicției de a mai exercita o funcție sau demnitate publică, cu excepția celor electorale, instituită pentru o perioadă de 3 ani cu privire la persoana reclamantului, ca efect al constatării nulității absolute a actului menționat; obligarea pârâtei A.N.I. la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în baza electronică de date proprie, prin radierea mențiunii „interdicție 3 ani”, ca fiind înscrisă în baza unui act lovit de nulitate absolută sau înscrisă în baza unei prevederi legale inexistente la data notării interdicției.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 04 noiembrie 2008, A.N.I. a fost sesizată de V.C.M. - consilier județean în cadrul Consiliului Județean Hunedoara, cu privire la posibilele situații de incompatibilitate ale reclamantului, director C.N.C.A.F. Deva și consilier județean, începând cu luna iulie 2008, fost consilier local în cadrul Consiliului Local Deva în mandatul anterior, precum și cu privire la posibilitatea existenței unui conflict de interese, deoarece unitatea economică pe care o reprezenta C.P. a încheiat un contract cu SC A. SA Deva - unitate care furnizează servicii de apă-canal și se află în subordinea directă a Consiliului Județean Hunedoara. În acest context, a precizat reclamantul, A.N.I.

a soluționat sesizarea lui V.C.M. prin actul de constatare emis la data de 26 ianuarie 2009, act prin care, în baza art. 13 lit. e) din Legea nr. 144/2007 a dispus clasarea lucrării în cadrul secretariatului agenției. La data de 21 mai 2009, A.N.I. a fost sesizată de Centrul de Resurse Juridice București cu privire la aceleași aspecte, însă s-a emis actul de constatare din 2009, prin care s-a reținut că „reclamantul s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut începând cu data de 20 iunie 2008 și până la data de 02 aprilie 2009, cu încălcarea dispozițiilor legale, calitatea de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Hunedoara, precum și funcția de Director general în cadrul C.N.C.A.F.

Deva, care este o companie de interes național, întrucât a fost înființată în baza H.G. nr. 808/1998”. 1.2. Prin întâmpinarea formulată, pârâta A.N.I. a invocat excepția autorității de lucru judecat pentru capătul 1 de cerere, învederând că reclamantul a mai formulat o acțiune în justiție, cu același obiect, împotriva aceleiași pârâte, soluționată irevocabil prin sentința nr. 44 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 40/57/2010. În ce privește celelalte capete de cerere, pârâta a susținut că admiterea excepției ar impune și disjungerea acestora cu stabilirea competenței în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București, acțiunea având caracterul unei cereri de drept comun și nu de contencios administrativ, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii.

1.3. Prin sentința nr. 353/2011 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția autorității lucrului judecat invocată de pârâta A.N.I. pentru capătul 1 din acțiunea reclamantului C.P. privind constatarea nulității absolute a actului de constatare din 2009 emis de pârâtă și a respins acest capăt de cerere din acțiunea reclamantului; a respins excepția lipsei competenței materiale a Curții de Apel Alba Iulia invocată de pârâtă pentru soluționarea cererilor de la pct. 2 și 3 din acțiunea reclamantului și a respins cererile 2 și 3 din acțiunea reclamantului privind anularea interdicției impuse reclamantului și obligarea pârâtei la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în baza electronică proprie de date.

În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat a capătului 1 de cerere, instanța a constatat că reclamantul a formulat aceeași acțiune în scopul anulării actului de constatare din 2009 a A.N.I. și în Dosarul nr. 40/57/2010 al Curții de Apel Alba Iulia, iar prin sentința nr. 44/CA/2010 s-a admis excepția tardivității și s-a respins acțiunea reclamantului, devenind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 166 C. proc. civ. Referitor la capetele 2 și 3 de cerere, care sunt subsecvente celui principal, Curtea a apreciat că acestea nu pot fi disjunse și trimise spre competentă soluționare altei instanțe, ci rămân în competența instanței sesizată cu cererea principală, fiind oricum cereri de natura contenciosului administrativ, conform art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Însă, a reținut judecătorul fondului, având în vedere că cererea în anularea actului de constatare a fost respinsă, acțiunea reclamantului fundamentată pe legătura de cauzalitate dintre cererea 1 și cererile 2 și 3, impune respingerea cererilor accesorii.

Totuși, în ce privește înlăturarea interdicției de a mai exercita o funcție de demnitate publică și obligarea pârâtei să radieze de pe site-ul său aceste mențiuni, prima instanță a observat că actul de constatare a rămas definitiv la rămânerea irevocabilă a sentinței nr. 44/2010, prin respingerea acțiunii, iar sentința a fost comunicată la data de 22 februarie 2010 și a rămas irevocabilă, prin nerecurare, după împlinirea termenului de 15 zile de la comunicare - rezervat declarării recursului - 10 martie 2010. Pe de altă parte, Curtea a reținut că, deși Legea nr. 176/2010 a intrat în vigoare la 1 septembrie 2010, prin art. 34 al Legii nr. 176/2010 se reglementează situația actelor anterioare, în sensul că actele și lucrările efectuate în cadrul A.N.I., rămase definitive până la publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 415/2010 în M. Of.

din 5.05.2010, rămân valabile, astfel încât, în mod corect, pârâta a dat efect actului de constatare din 2009 rămas definitiv în 15 martie 2010, deci anterior datei de 5 mai 2010 și a aplicat interdicția prevăzută atât în art. 49 alin. (4) al Legii nr. 144/2007, cât și în Legea nr. 176/2010, menționând pe site-ul său ca dată la care actul a rămas definitiv 24 februarie 2010 și ca durată a expirării interdicției 24 februarie 2013, ceea ce a operat în favoarea reclamantului. 2. Calea de atac exercitată 2.1. Împotriva acestei soluții a formulat recurs reclamantul C.P. care a invocat ca temei prevederile art. 304 pct. 8 și pct. 9, în condițiile art. 304 1 din C. proc.

civ., susținând în esență următoarele critici: - în mod greșit a reținut instanța de fond existența autorității de lucru judecat cu privire la capătul 1 de cerere, în raport cu sentința nr. 44/CA/2010, din moment ce obiectul acțiunii de față este diferit de cel soluționat prin sentința respectivă; - pe fond, Curtea de apel trebuia să constate că A.N.I., în decursul a 5 luni, a efectuat două verificări cu privire la aceleași împrejurări, ajungând la concluzii diferite, contrare; - astfel, din moment ce prin Actul de constatare din 2008 a constatat că funcția de director al C.N.C.A.F. Deva nu este funcție publică, în timp ce prin Actul de constatare din 2009 a constatat contrariul, reținând starea sa de incompatibilitate între calitatea sa de consilier județean și funcția de director general al C.N.C.A.F.

Deva. În concluzie, a solicitat admiterea recursului, admiterea acțiunii, constatarea nulității Actului de constatare din 2009, precum și anularea interdicției impuse de A.N.I. și obligarea acestei autorități să facă mențiunile corespunzătoare în baza electronică de date. 2.2. Intimata A.N.I. nu a depus întâmpinare și nici concluzii scrise. 3. Soluția instanței de recurs Recursul este nefondat pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare. Așa cum s-a arătat în expunerea rezumativă prezentată la pct. 1.3. al acestor considerente, instanța de fond a reținut că în cazul capătului 1 de cerere există autoritate de lucru judecat în raport cu sentința nr. 44/CA/2010 pronunțată la data de 9 februarie 2010 în Dosarul nr. 40/57/2010 al Curții de Apel Alba Iulia.

Într-adevăr, prin sentința nr. 44/CA/2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, a soluționat acțiunea formulată de C.P. având ca obiect cererea de anulare a Actului de constatare din 2009 încheiat de A.N.I., respingând contestația ca fiind formulată tardiv în raport cu prevederile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 144/2007. În acțiunea adresată instanței de fond, în cauza de față, primul capăt al acțiunii are același obiect: anularea Actului din 2009, la care au fost adăugate alte două capete de cerere cu caracter accesoriu, soluționabile în raport cu soluția dată capătului principal de cerere. Potrivit art. 1201 C. civ., în vigoare la data judecării cauzei de către instanța de fond, există lucru judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Instanța de fond a reținut în mod judicios că în cazul celor două cauze există o triplă identitate: litigiile privesc aceleași părți, în aceeași calitate, cererilor au aceleași obiect - anularea Actului de constatare din 2009, precum și același temei juridic, însă nu poate fi vorba e autoritate de lucru judecat din moment ce sentința civilă nr. 44/CA/2010 nu este urmarea judecării pe fond a cauzei. Având, însă, în vedere că cea de-a doua acțiune, care face obiectul cauzei de față apare înregistrată la instanța de fond la data de 1 septembrie 2011, deci ulterior datei de 11 ianuarie 2010, când fusese înregistrată prima acțiune formulată împotriva Actului de constatare din 2009, recurentul-reclamant nu poate obține o altă soluție juridică mai favorabilă, cererea principală din cauza de față fiind, la rândul său, tardivă, în raport cu prevederile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 144/2007.

Astfel fiind, instanța de recurs reține că nu există temei legal pentru admiterea recursului de față în ceea ce privește soluția dată de instanța de fond cererii principale care vizează nulitatea actului administrativ atacat. Soluția instanței de fond este legală și temeinică în ceea ce privește capetele de cerere accesorii care nu pot primi o altă soluție juridică decât cererea principală, recursul formulat fiind nefondat și în această privință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.P. împotriva sentinței nr. 353/2011 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie 2013.