ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 599/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Prin cererea

înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, reclamantul C.P. a chemat în

judecată pârâta A.N.I., solicitând constatarea nulității absolute a actului de

constatare din 2009 emis de A.N.I. - Inspecția de Integritate; anularea

interdicției de a mai exercita o funcție sau demnitate publică, cu excepția

celor electorale, instituită pentru o perioadă de 3 ani cu privire la persoana

reclamantului, ca efect al constatării nulității absolute a actului menționat;

obligarea pârâtei A.N.I. la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în baza

electronică de date proprie, prin radierea mențiunii „interdicție 3 ani”, ca

fiind înscrisă în baza unui act lovit de nulitate absolută sau înscrisă în baza

unei prevederi legale inexistente la data notării interdicției.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că, la data de 04 noiembrie 2008, A.N.I. a fost

sesizată de V.C.M. - consilier județean în cadrul Consiliului Județean

Hunedoara, cu privire la posibilele situații de incompatibilitate ale

reclamantului, director C.N.C.A.F. Deva și consilier județean, începând cu luna

iulie 2008, fost consilier local în cadrul Consiliului Local Deva în mandatul

anterior, precum și cu privire la posibilitatea existenței unui conflict de

interese, deoarece unitatea economică pe care o reprezenta C.P. a încheiat un

contract cu SC A. SA Deva - unitate care furnizează servicii de apă-canal și se

află în subordinea directă a Consiliului Județean Hunedoara.

În acest context, a precizat

reclamantul, A.N.I. a soluționat sesizarea lui V.C.M. prin actul de constatare emis

la data de 26 ianuarie 2009, act prin care, în baza art. 13 lit. e) din Legea

nr. 144/2007 a dispus clasarea lucrării în cadrul secretariatului agenției.

La data de 21 mai 2009,

A.N.I. a fost sesizată de Centrul de Resurse Juridice București cu privire la aceleași

aspecte, însă s-a emis actul de constatare din 2009, prin care s-a reținut că „reclamantul

s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deținut începând cu data de

20 iunie 2008 și până la data de 02 aprilie 2009, cu încălcarea dispozițiilor legale,

calitatea de consilier județean în cadrul Consiliului Județean Hunedoara, precum

și funcția de Director general în cadrul C.N.C.A.F. Deva, care este o companie de

interes național, întrucât a fost înființată în baza H.G. nr. 808/1998”.

1.2. Prin întâmpinarea

formulată, pârâta A.N.I. a invocat excepția autorității de lucru judecat pentru

capătul 1 de cerere, învederând că reclamantul a mai formulat o acțiune în justiție,

cu același obiect, împotriva aceleiași pârâte, soluționată irevocabil prin sentința

nr. 44 din 9 februarie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 40/57/2010.

În ce privește celelalte capete de cerere, pârâta a susținut că admiterea excepției

ar impune și disjungerea acestora cu stabilirea competenței în favoarea Judecătoriei

sectorului 1 București, acțiunea având caracterul unei cereri de drept comun și

nu de contencios administrativ, iar pe fondul cauzei, a solicitat respingerea acțiunii.

1.3. Prin sentința

nr. 353/2011 din 22 noiembrie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția autorității lucrului judecat invocată

de pârâta A.N.I. pentru capătul 1 din acțiunea reclamantului C.P. privind constatarea

nulității absolute a actului de constatare din 2009 emis de pârâtă și a respins

acest capăt de cerere din acțiunea reclamantului; a respins excepția lipsei competenței

materiale a Curții de Apel Alba Iulia invocată de pârâtă pentru soluționarea cererilor

de la pct. 2 și 3 din acțiunea reclamantului și a respins cererile 2 și 3 din acțiunea

reclamantului privind anularea interdicției impuse reclamantului și obligarea pârâtei

la efectuarea mențiunilor corespunzătoare în baza electronică proprie de date.

În ceea ce privește excepția

autorității de lucru judecat a capătului 1 de cerere, instanța a constatat că reclamantul

a formulat aceeași acțiune în scopul anulării actului de constatare din 2009 a A.N.I.

și în Dosarul nr. 40/57/2010 al Curții de Apel Alba Iulia, iar prin sentința

nr. 44/CA/2010 s-a admis excepția tardivității și s-a respins acțiunea reclamantului,

devenind astfel incidente în cauză dispozițiile art. 166 C. proc. civ.

Referitor la capetele

2 și 3 de cerere, care sunt subsecvente celui principal, Curtea a apreciat că acestea

nu pot fi disjunse și trimise spre competentă soluționare altei instanțe, ci rămân

în competența instanței sesizată cu cererea principală, fiind oricum cereri de natura

contenciosului administrativ, conform art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Însă, a reținut judecătorul

fondului, având în vedere că cererea în anularea actului de constatare a fost respinsă,

acțiunea reclamantului fundamentată pe legătura de cauzalitate dintre cererea 1

și cererile 2 și 3, impune respingerea cererilor accesorii.

Totuși, în ce privește

înlăturarea interdicției de a mai exercita o funcție de demnitate publică și obligarea

pârâtei să radieze de pe site-ul său aceste mențiuni, prima instanță a observat

că actul de constatare a rămas definitiv la rămânerea irevocabilă a sentinței

nr. 44/2010, prin respingerea acțiunii, iar sentința a fost comunicată la data de

22 februarie 2010 și a rămas irevocabilă, prin nerecurare, după împlinirea termenului

de 15 zile de la comunicare - rezervat declarării recursului - 10 martie 2010.

Pe de altă parte, Curtea

a reținut că, deși Legea nr. 176/2010 a intrat în vigoare la 1 septembrie 2010,

prin art. 34 al Legii nr. 176/2010 se reglementează situația actelor anterioare,

în sensul că actele și lucrările efectuate în cadrul A.N.I., rămase definitive până

la publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 415/2010 în M. Of. din 5.05.2010,

rămân valabile, astfel încât, în mod corect, pârâta a dat efect actului de constatare

din 2009 rămas definitiv în 15 martie 2010, deci anterior datei de 5 mai 2010 și

a aplicat interdicția prevăzută atât în art. 49 alin. (4) al Legii nr. 144/2007,

cât și în Legea nr. 176/2010, menționând pe site-ul său ca dată la care actul a

rămas definitiv 24 februarie 2010 și ca durată a expirării interdicției 24

februarie 2013, ceea ce a operat în favoarea reclamantului.

2.1. Împotriva acestei

soluții a formulat recurs reclamantul C.P. care a invocat ca temei prevederile

art. 304 pct. 8 și pct. 9, în condițiile art. 304

1

din C. proc. civ.,

susținând în esență următoarele critici:

- în mod greșit a reținut

instanța de fond existența autorității de lucru judecat cu privire la capătul 1

de cerere, în raport cu sentința nr. 44/CA/2010, din moment ce obiectul acțiunii

de față este diferit de cel soluționat prin sentința respectivă;

- pe fond, Curtea de apel

trebuia să constate că A.N.I., în decursul a 5 luni, a efectuat două verificări

cu privire la aceleași împrejurări, ajungând la concluzii diferite, contrare;

- astfel, din moment ce

prin Actul de constatare din 2008 a constatat că funcția de director al C.N.C.A.F.

Deva nu este funcție publică, în timp ce prin Actul de constatare din 2009 a constatat

contrariul, reținând starea sa de incompatibilitate între calitatea sa de consilier

județean și funcția de director general al C.N.C.A.F. Deva.

În concluzie, a solicitat

admiterea recursului, admiterea acțiunii, constatarea nulității Actului de constatare

din 2009, precum și anularea interdicției impuse de A.N.I. și obligarea acestei

autorități să facă mențiunile corespunzătoare în baza electronică de date.

2.2. Intimata A.N.I. nu

a depus întâmpinare și nici concluzii scrise.

recurs

Recursul este nefondat

pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Așa cum s-a arătat în

expunerea rezumativă prezentată la pct. 1.3. al acestor considerente, instanța de

fond a reținut că în cazul capătului 1 de cerere există autoritate de lucru judecat

în raport cu sentința nr. 44/CA/2010 pronunțată la data de 9 februarie 2010 în Dosarul

nr. 40/57/2010 al Curții de Apel Alba Iulia.

Într-adevăr, prin sentința

nr. 44/CA/2010 Curtea de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal,

a soluționat acțiunea formulată de C.P. având ca obiect cererea de anulare a Actului

de constatare din 2009 încheiat de A.N.I., respingând contestația ca fiind formulată

tardiv în raport cu prevederile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 144/2007.

În acțiunea adresată instanței

de fond, în cauza de față, primul capăt al acțiunii are același obiect: anularea

Actului din 2009, la care au fost adăugate alte două capete de cerere cu caracter

accesoriu, soluționabile în raport cu soluția dată capătului principal de cerere.

Potrivit art. 1201 C.

civ., în vigoare la data judecării cauzei de către instanța de fond, există lucru

judecat atunci când a doua cerere are același obiect, este întemeiată pe aceeași

cauză și este între aceleași părți, făcută de ele și în contra lor în aceeași calitate.

Instanța de fond a reținut

în mod judicios că în cazul celor două cauze există o triplă identitate: litigiile

privesc aceleași părți, în aceeași calitate, cererilor au aceleași obiect - anularea

Actului de constatare din 2009, precum și același temei juridic, însă nu poate fi

vorba e autoritate de lucru judecat din moment ce sentința civilă nr. 44/CA/2010

nu este urmarea judecării pe fond a cauzei.

Având, însă, în vedere

că cea de-a doua acțiune, care face obiectul cauzei de față apare înregistrată la

instanța de fond la data de 1 septembrie 2011, deci ulterior datei de 11

ianuarie 2010, când fusese înregistrată prima acțiune formulată împotriva Actului

de constatare din 2009, recurentul-reclamant nu poate obține o altă soluție juridică

mai favorabilă, cererea principală din cauza de față fiind, la rândul său, tardivă,

în raport cu prevederile art. 48 alin. (2) din Legea nr. 144/2007.

Astfel fiind, instanța

de recurs reține că nu există temei legal pentru admiterea recursului de față în

ceea ce privește soluția dată de instanța de fond cererii principale care vizează

nulitatea actului administrativ atacat.

Soluția instanței de fond

este legală și temeinică în ceea ce privește capetele de cerere accesorii care nu

pot primi o altă soluție juridică decât cererea principală, recursul formulat fiind

nefondat și în această privință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de C.P. împotriva sentinței nr. 353/2011 din 22 noiembrie 2011 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 februarie

2013.