ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 433/2015

Decizia

nr.

433/2015

Deliberând asupra recursului de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 3826/CA/2013 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosar nr. x/97/2011 s-a admis în parte acțiunea reclamantei SC A. SRL Hunedoara în insolvență cu consecința obligării pârâtului Municipiul Deva să-i plătească suma de 71.771 lei reprezentând daune interese calculate în baza contractului din 26 noiembrie 2001 pentru perioada 01 septembrie 2008 - 06 iulie 2010.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că părțile au încheiat contractul de prestări servicii pentru salubrizare căi publice din 26 noiembrie 2001 prin care reclamanta se obligă să execute anumite lucrări în favoarea pârâtului, iar acesta se obligă să plătească contravaloarea lucrărilor executate în termen de 15 zile de la acceptarea facturii - art. 12 lit. e.

Pârâtul nu și-a respectat obligația contractuală de achitare în termen a contravalorii serviciilor de care a beneficiat și ca urmare reclamanta a fost nevoită să-l acționeze în judecată.

Prin Ordonanța nr. 642/CA/2010 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în Dosarul nr. x/97/2010 pârâtul a fost obligat să plătească creditoarei în termen de 20 zile de la comunicarea acesteia suma de 497.338,59 lei reprezentând contravaloare servicii.

S-a reținut, în esență, că, prin neachitarea la timp a datoriei, pârâtul a creat reclamantului un prejudiciu constând în beneficiul nerealizat sub forma dobânzilor în cazul în care sumele ar fi fost depuse în depozite bancare, astfel că acțiunea se privește fondată în parte în conformitate cu art. 969 C. civ. art. 1079 C. civ., art. 998 C. civ. și în consecință a fost admisă în parte și pârâtul a fost obligat la plata sumei de 71.771 lei reprezentând daune interese calculate în baza contractului din 26 noiembrie 2001 pentru perioada 01 septembrie 2008 - 06 iulie 2010.

Acțiunea a fost introdusă în data de 29 iulie 2011, astfel că este înlăuntrul termenului general de prescripție de 3 ani prev. de Decretul nr. 167/1958 - actualizat astfel că nu poate fi reținută prescripția parțială a acțiunii.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât pârâtul Municipiul Deva, prin primar, cât și reclamanta SC A. SRL în insolvență.

În apelul său Municipiul Deva solicită schimbarea sentinței în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamantei.

Prin apelul său, reclamanta SC A. SRL Hunedoara, în insolvență, solicită schimbarea sentinței în sensul obligării pârâtului la plata în totalitate a daunelor interese solicitate, respectiv:

Prin Decizia nr. 179/2014 din 18 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate în prezenta cauză.

De altfel, așa după cum se susține de către pârâtă, în conformitate cu obiectivul 4 din analiza balanței de verificare la data de 30 iunie 2008, data primei facturi neîncasate reclamată în cauză, apelanta avea deja datorii la bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale cu mult mai mult decât creanțele pe care le avea de încasat fără a fi posibilă cuantificarea influenței întârzierii la plata facturilor scadente, în condițiile în care Primăria Deva nu era singurul debitor contractual al reclamantei.

Așa fiind, față de cele menționate se apreciază că în mod întemeiat prima instanță a refuzat plata către reclamantă a sumei de 72.936 lei solicitată cu titlu de daune interese reprezentând penalitățile datorate bugetului de stat și de asigurări sociale.

În ce privește suma de 71.771 lei solicitată cu titlu de dobânzi moratorii aferente prestațiilor datorate în baza raporturilor contractuale pe perioada iulie 2008 - august 2010 instanța de apel a constatat că acestea au fost acordate prin sentința atacată așa încât solicitarea din apel a reclamantei privind plata acestei sume apare ca neîntemeiată.

Datoria pârâtului față de reclamantă este fără îndoială o datorie comercială, rezultând dintr-un contract comercial de prestări servicii, așa încât prevederile art. 43 C. com. menționate sunt perfect aplicabile.

Cât privește momentul la care aceste datorii au devenit exigibile, constituie de altfel, obiectul controversei în apelul pârâtului, acesta nu poate fi desprins de prevederile contractuale, respectiv de prevederile art. 9 din contractul din 26 noiembrie 2001 potrivit cu care plata prestațiilor - scadența - se calculează în 15 zile de la data facturării.

Așa fiind, nu vor putea fi primite susținerile apelantei privind stabilirea exigibilității creanței reclamantei și prin urmare calculul dobânzilor datorate reclamantei în funcție de momentul plății datoriilor stabilite prin Ordonanța nr. 642/CA/2010, plata acestor sume având legătură cu executarea dispozițiilor acestei hotărâri judecătorești în funcție de obiectul acesteia reprezentat de datoriile de bază ale pârâtului iar nu cu privire la plata accesoriilor la sumele de bază datorate, solicitate doar în prezentul dosar, ca o cerere distinctă.

Împotriva deciziei pronunțată în apel, pârâtul a declarat recurs întemeiat pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurenta solicită, în principal, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la o instanță comercială, iar, în subsidiar admiterea recursului, modificarea deciziei atacate și în fond respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

1.

Instanța de apel a soluționat prezenta cauza în faza controlului judiciar cu nesocotirea dispozițiilor legale în materie de competenta materiala, fiind astfel incidente prevederile art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Prezenta cauza a fost soluționata astfel ca un litigiu civil (litigii cu profesioniști, fostele cauze comerciale), excepția necompetentei funcționale invocată de către Municipiul Deva prin primar fiind în mod greșit respinsă de către instanța de apel.

Prin notele de ședința depuse la dosarul instanței de apel pentru termenul de judecata din 15 noiembrie 2013, recurenta susține că a invocat excepția necompetentei materiale a secției a II-a Civilă, a Curții de Apel Alba Iulia, solicitând a se dispune scoaterea cauzei de pe rolul acestei secții și înaintarea pe cale administrativa, spre competenta soluționare, secției de contencios administrativ și fiscal, a Curții de Apel Alba Iulia.

În aceste condiții recurenta apreciază că, în cauză,speță se situează în sfera de aplicabilitate a prevederilor art. 2 lit. c) Legea nr. 554/2004, față de obiectul prestațiilor reciproce ale părților litigante.

Opinează recurenta, în speța de față se poate constata că administrația publică a dat în administrarea SC A. SRL, parte a serviciului public salubrizare și zone verzi, acționând în regim de putere publică, ce-i este conferită de dispozițiile art. 36 alin. (2) și alin. (6), pct. 14 din Legea nr. 215/2001, potrivit cu care consiliului local îi sunt conferite atribuții privind gestionarea serviciile publice furnizate către cetățeni, precum: alimentare cu apă, gaz natural, canalizare, salubrizare, energie termica, iluminat public și transport public local.

De asemenea, trebuie observat ca în mod corect, fondul cauzei s-a dezbătut și respectiv, soluționat de către secția de contencios administrativ și fiscal, din cadrul Tribunalului Hunedoara.

În

speța de față, potrivit Ordonanței nr. 642/CA/2010, pronunțată în Dosarul Tribunalului Hunedoara nr. x/97/2010, instanța a stabilit în sarcina pârâtului Municipiul Deva, obligația ca în termen de 20 de zile de la comunicarea ordonanței, să plătească suma de 497.338,59 lei.

Aceasta sumă de bani a fost achitata, prin O.P. din 05 iulie 2010, mai puțin o diferența de 41.609 lei, stinsă prin efectul executării silite (adresa de înființare a popririi din 29 aprilie 2010).

Recurenta susține că a solicitat să se ia act că diferența până la suma de 687.463, 59 lei a fost achitată anterior înregistrării cererii de ordonanță de plată, așa cum rezultă din concluziile raportului de expertiza (obiectiv nr. 2) pe care le indică în mod expres.

Pe cale de consecință, daunele interese calculate de către experți, prin raportul de expertiza trebuie reduse la numărul de zile în care plata datorată a fost efectuată, ulterior punerii în întârziere.

Recurenta mai arată că instanța de fond a greșit stabilind dreptul reclamantei la daune interese și pentru perioada anterioară punerii în întârziere, aspect care a fost invocat și în apel și pe care instanța de apel l-a ignorat cu desăvârșire.

În opinia recurentei, instanța de apel a încălcat principiul non reformation in pejus.

Deși a solicitat completarea expertizei și prin obiecțiunile formulate în fața instanței de fond, apreciind absolut necesar a arata experții care a fost modul de determinare a cuantumului dobânzii bancare stabilite pentru plata cu întârziere a creanțelor datorate de către pârât, acestea nu i-au fost încuviințate. Sub acest aspect arată că în

încheierea de ședință din 11 aprilie 2014, instanța în deliberare, respinge cererea de completare a raportului de expertiza, apreciind ca experții au răspuns relativ la aceasta chestiune.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ce privește primul motiv de recurs întemeiat pe art. 304 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte urmează să îl respingă ca nefondat, deoarece, excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ și fiscal, a fost soluționată la data de 13 ianuarie 2014 prin Încheierea nr. 1 în Dosarul nr. x/97/2011*.

Cum recurenta nu a mai înțeles să invoce această excepție în apel - eventual prin formularea unui motiv de apel în acest sens - această chestiune a intrat în puterea lucrului judecat, și nu mai poate fi supus omisso medio în calea de atac a recursului.

De aceea, nu se poate constata că au fost nesocotite dispozițiile legale în materia competenței materiale. De remarcat că notele de ședință formulate la data de 15 noiembrie 2013, au fost depuse anterior soluționării excepției - 13 ianuarie 2014 - iar recurenta nu a mai stăruit în soluționare acesteia, în apel, după cum lesne se poate observa.

Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, formulat de recurentă, după cum se poate observa, deși se referă la daunele interese potrivit art. 1082 C. civ., aceasta pune în discuție antrenarea răspunderii civile contractuale prin reclamanta trebuia să facă dovada prejudiciului suferit ca urmare a culpei debitorului și a raportului de cauzalitate, ceea ce denotă că recurenta reia aspecte de netemeinicie cu privire la reanalizarea situației de fapt și reanalizarea materialul probator administrat în cauză. Mai mult decât atât, recurenta solicită să se ia act că a achitat suma în baza Ordonanței nr. 642/CA/2010, aspecte, de asemenea, de netemeinicie, și nu de nelegalitate așa cum impune calea de atac a recursului.

Față de considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă ca nefondate și criticile recurentei cu privire la greșita stabilire a dreptului reclamantei la plata daunelor interese și pentru perioada anterioară punerii în întârziere.

Referitor la încălcarea principiului non reformation in pejus, recurentul nu argumentează în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate din perspectiva motivelor de nelegalitate, ci, aduce simple afirmații fără un conținut logico - juridic.

Nici cel de-al treilea motiv de recurs nu este întemeiat, deoarece acesta vizează respingerea nelegală a probatoriilor solicitate de recurentă, respectiv a completării raportului de expertiză raportat la obiectivul nr. 5 regăsit în raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză - sunt întocmai susținerile recurentei în motivarea acestui motiv de recurs - și, care nu sunt motive de nelegalitate neputând forma obiectul cenzurii în calea de atac a recursului.

De aceea, vor fi respinse și celelalte critici ale recurentei înserate în motivul trei de recurs, având în vedere considerentele expuse la alineatul anterior.

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Municipiul Deva prin primar

împotriva Deciziei nr. 179/2014 din 18 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul

Municipiul Deva prin primar

împotriva Deciziei nr. 179/2014 din 18 aprilie 2014, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 februarie 2015.