ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 986/2018

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 109 din 15 mai 2017 Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității ca nefondată și a respins cererea de ordonanță președințială promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu autoritatea pârâtă Ministerul Apelor și Pădurilor prin Comisia de Avizare a Șefilor de Ocoale Silvice din cadrul Direcției Generale Păduri, ca nefondată.

Împotriva sentinței nr. 109 din 15 mai 2017 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs.

În motivarea recursului se arată că la data de 19.04.2017, cu ocazia primului termen de judecată, a depus la dosarul cauzei "Concluzii scrise" la care a atașat și o cerere de modificare a acțiunii, prin care a solicitat instanței să i-a act de modificarea obiectului acțiunii din Revocarea provizorie a Avizului nr. x/05.11.2013 în Suspendarea provizorie a Avizului nr. x/05.11.2013 .

În opinia recurentului, având în vedere faptul că a depus această cerere la primul termen de judecată, înainte de soluționarea fondului cauzei, instanța de fond era obligată să ia act de modificarea cererii de chemare în judecată, s-o califice și s-o soluționeze ca atare.

Revocarea, ca sancțiune de drept civil, constă în înlăturarea efectelor liberalităților din cauza ingratitudinii gratificatului sau neexecutării culpabile a sarcinii. Revocarea desemnează operațiunea juridică prin care organul emitent dispune retragerea propriului act fie din proprie inițiativă, fie ca urmare a dispozițiilor organului ierarhic superior.

Revocarea se deosebește atât de suspendare cât și de anulare, deoarece privește oportunitatea actului administrativ și este dispusă numai de organul emitent în timp ce anularea se referă la scoaterea din vigoare a unui act administrativ pe motive de ilegalitate ea putând fi dispusă și de organul ierarhic superior al administrației sau puterii de stat în condițiile prevăzute de lege, precum și de instanța judecătorească.

Prin urmare, recurentul consideră că cererea sa de chemare în judecată trebuie înțeleasa nu ca acțiune prin care instanța judecătoreasca dispune anularea unui act ci ca o acțiune de obligare (obligația de a face) a emitentului actului administrativ de a-și revoca ( retrage) provizoriu (vremelnic) propriul act, determinat de faptul că la acest moment nu mai sunt îndeplinite condițiile pentru care acesta a fost emis, urmând ca ulterior în cazul în care condițiile pentru emiterea actului administrativ sunt remediate acesta să fie reactivat iar acțiunea respinsă.

Examinând cauza și sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele și lucrările dosarului rezultă că prin cererea formulată reclamantul a solicitat, pe cale de ordonanță președințială, revocarea avizului nr. x/05.11.2015 privind avizarea numirii în funcția de șef de ocol al Ocolului Silvic Obștea Tulnici a domnului B., conform art. 996 și 997 C. proc. civ.

În motivarea cererii, recurentul-reclamant a precizat că, prin adresa nr. x/21.02.2017, intimatul-pârât Ministerul Apelor și Pădurilor prin Comisia de Avizare a Șefilor de Ocoale Silvice din cadrul Direcției Generale Păduri i-a comunicat refuzul de revocare a avizului nr. x.

Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că una din condițiile de admisibilitate ale ordonanței președințiale, conform art. 997 alin. (1) C. proc. civ., o reprezintă vremelnicia, respectiv ordonarea de măsuri provizorii, condiție care nu este îndeplinită în cauză.

De altfel, instanța de control judiciar, apreciază că procedura prevăzută de art. 996 și 997 este incompatibilă cu dispozițiile Legii nr. 554/2004.

Într-adevăr, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că dispozițiile acestei legi se completează cu prevederile C. proc. civ., în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate, pe de altă parte, precum și cu procedura reglementată de această lege.

Dar, în condițiile în care în cadrul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate, pe de altă parte, legea specială a reglementat procedura suspendării executării actului administrativ atacat, suspendarea aceluiași act administrativ pe calea altei proceduri speciale, a ordonanței președințiale, reglementate de C. proc. civ., nu se mai poate dispune.

Neindicarea temeiurilor de fapt și a dovezilor privind îndeplinirea condițiilor expres și cumulativ prevăzute pentru suspendarea executării unui act administrativ, respectiv existența cazului bine justificat și a pagubei iminente, nu poate acoperi carența procedurală a acțiunii astfel promovate, carență ce nu poate fi acoperită nici de către instanța de judecată în virtutea rolului său activ, având în vedere că principiul rolului activ al instanței nu poate fi extins până la a permite o substituire a acesteia în rolul procesual al părților litigante.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 109/2017 din 15 mai 2017 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 martie 2018.