ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 973/2018

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Ecologie Industrială - ECOIND a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României - Departamentul IV, suspendarea, până la pronunțarea instanței de fond, a executării Deciziei nr. 36/04.12.2015 (sub aspectul măsurilor II.2 raportată la pct. 4 și, respectiv, II.3 raportată la pct. 5 din cuprinsul Deciziei) emisă de către directorul Direcției 1 din cadrul Departamentului IV al Curții de Conturi ca urmare a constatărilor cuprinse la pct. 3.2 și, respectiv, la pct. 3.3 din Raportul de control nr. x/06.11.2015 al Curții de Conturi și menținută prin încheierea nr. 3/03.02.2016 de respingere a contestației nr. x/18.12.2015, formulate de reclamantă.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 1522 din 9 mai 2016, a respins acțiunea formulată de reclamant.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Ecologie Industrială - ECOIND, susținând, în esență, că prima instanță nu a avut în vedere motivele invocate în susținerea cererii sale.

În opinia recurentului, cererea de suspendare a executării măsurilor II.2 și II.3 din Decizia nr. 36/04.12.2015 îndeplinește condițiile prevăzute de art. 14 și art. 15 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

Astfel, temeiul legal invocat pentru respectivele măsuri nu este sustenabil, nefiind încălcat de recurent, recuperarea sumelor aferente măsurii II.2 ar conduce la încălcarea de către Institut a drepturilor prevăzute de art. 755 din C. civ. și art. 25 din Regulamentul General de Urbanism din 27 iunie 1996, republicat, iar recuperarea sumelor considerate,,prejudiciu,, de către autoritatea intimată nu se poate realiza decât cu respectarea art. 1349 alin. (2) și art. 1357 din C. civ., neputându-se susține că dovada existenței prejudiciului este suficientă pentru angajarea răspunderii.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei pentru rejudecare, aceleiași instanțe.

Prin întâmpinare intimata-pârâtă Curtea de Contutri a României a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea hotărârii atacate, fiind temeinică și legală.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 9 noiembrie 2017, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (7) din C. proc. civ., pronunțând în acest sens încheierea de admitere în principiu din data de 25 ianuarie 2018.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării pct. II.2 și pct. II.3 din Decizia nr. 36/04.12.2015, menținute prin încheierea nr. 3/03.02.2016 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul autorității intimate, până la pronunțarea instanței de fond.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond".

Cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Prin prisma acestor condiții, soluția pronunțată de prima instanță și considerentele pe care s-a fundamentat sunt la adăpost de orice critică, întrucât s-a apreciat corect că nu pot fi reținute, în argumentarea cazului bine justificat, susținerile reclamantului legate de faptul că nu a pierdut dreptul de folosință asupra terenului în discuție, în urma constituirii dreptului de servitute, și de împrejurarea că prevederile regulamentare nu impun obligativitatea întrunirii consiliului de administrație în fiecare lună și nici nu condiționează plata membrilor acestui consiliu de prezența acestora la fiecare ședință.

Contrar celor reținute de recurent, prima instanță a reținut, din constatările echipei de audit, în urma analizei proceselor-verbale ale consiliului de administrație al institutului, că nu reiese aprobarea pentru încheierea contractului de dezlipire, și nici pentru încheierea contractului de constituire a servituții și, totodată, obligativitatea întrunirii Consiliului de administrație al institutului, conform art. 15-16 din H.G. nr. 961/2005 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Industrială - ECOIND București - Anexa 1.

Totodată, prima instanță a apreciat că nu poate reține nici îndeplinirea condiției prevenirii producerii unei pagube iminente în sensul legii.

Recurentul a mai arătat că temeiul legal al măsurilor dispuse nu se susține, nefiind încălcat, așa încât sunt îndeplinite condițiile legale pentru suspendarea executării actului administrativ atacat.

Înalta Curte constată că, în speță, nu s-a făcut dovada existenței unor împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ, recucurentul susținând

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reținute ca obligații bugetare suplimentare), etc.

Totodată, se reține că prin sentința nr. 2969 din 10 octombrie 2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, Curtea de Apel București a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamantul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Ecologie Industrială - ECOIND privind anularea în totalitate a încheierii nr. 3/03.02.2016, anularea parțială a Deciziei nr. 36/04.12.2015 și anularea parțială a Raportului de control nr. x/06.11.2015, astfel că măsura suspendării executării actului administrativ ar fi produs efecte până la momentul pronunțării primei instanțe în privința acțiunii în anulare.

În plus, acțiunea reclamantului, care viza anularea actului administrativ în litigiu, fiind respinsă de prima instanță, reprezintă implicit o confirmare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ a cărui suspendare se solicită.

În ceea ce privește cea de-a doua condiție, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș din Legea nr. 554/2004, se reține că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.

În cauză, într-adevăr punerea în executare a unui act administrativ va avea drept consecință diminuarea bugetului recurentului, însă câtă vreme acest lucru are la bază un act administrativ care se bucură de prezumția de legalitate, diminuarea bugetului are caracter prezumat legal, care nu se circumscrie cerințelor textului de lege sus-menționat.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, judecătorul fondului analizând în mod adecvat argumentele invocate și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul care a condus la concluzia că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Institutul Național de Cercetare Dezvoltare pentru Ecologie Industrială - ECOIND împotriva sentinței nr. 1522 din 9 mai 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 martie 2018.